Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1518/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1518/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1518/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1518
Ședința publică din data de 19 octombrie 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecător - V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 789/3 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. Administrativ - Teritorială . în . și Școala G. M. Gr. V., cu sediul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin.2 Cod pr.civilă.
Se mai învederează că în cadrul procedurii prealabile, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar note de ședință, recalificate de instanță ca întâmpinare, de către intimata U. Administrativ - Teritorială . nr._/29.07.2015, care au fost comunicate apelantului, în cuprinsul notelor de ședință solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, față de împrejurarea că prin cererea de apel și prin notele de ședință s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelant și de către intimata U. Administrativ - Teritorială . dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /10.03.2015, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat din tabelul anexat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ - Teritorială . G. M. Gr. V. ca prin hotărârea ce se va pronunța, unitatea școlară să fie obligată la calcularea și plata diferențelor salariale, iar unitatea administrativ-teritorială la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar, semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la dala efectivă a plății.
S-a mai solicitat obligarea unității școlare la calcularea, respectiv plata și a unității administrativ-teritoriale la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ce nu au fost acordate personalului didactic și didactic auxiliar, semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 20 11 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri public.
Potrivit art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariul de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
A mai arătat reclamantul că membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexă au obținut pe cale judecătorească drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar, în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Ulterior datei de 01.01.2010, salarizarea personalului didactic trebuia menținută la nivelul stabilit în raport de prevederile legale în vigoare în luna decembrie 2009, ca atare și în raport de dispozițiile Legii nr. 221/2008, a cărei aplicabilitate a fost recunoscută pe deplin de către ÎCCJ, prin considerentele deciziei nr. 3/04.04.2011.
ÎCCJ a statuat astfel: ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonatele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până 31.12.2009.
S-a mai arătat că la data de 25.01.2010, Guvernul României emis OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din OUG nr.1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute în vedere la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 330/2009, care se calculează potrivit lit.a, b, la al căror conținut s-a făcut referire.
Ca atare, în măsura în care, în decursul lunii decembrie 2009, salariul personalului didactic trebuia calculat prin utilizarea coeficienților prevăzuți prin dispozițiile Legii nr.221/2008, aceiași coeficienți trebuiau aplicați și în ceea ce privește salarizarea în decursul anului 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, care stabilesc în mod imperativ, obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009.
Prin decizia nr. 877/28.06.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 706/06.10.2011, Curtea Constituțională statuează că prin decizia nr. 3/04.04.2011, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la data de 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu cu OUG nr. 41/2009.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că potrivit deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea. Așadar, Curtea reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin 4 din Constituție și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
În ceea ce privește salarizarea personalului didactic la nivelul anului 2011, urmează să se aibă în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătii din fonduri publice, prin intermediul cărora legiuitorul stabilește ca punct de referință salariile avute și implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În sprijinul celor de mai sus, au fost invocate considerentele deciziei nr. 11/08.10.2012 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii.
Reclamantul a precizat că solicită acordarea acestor drepturi până la data de 13 mai 2011, întrucât la această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art.148 alin.1 teza a II-a și art.517 alin.4 Cod pr.civilă, art.28 din Legea dialogului social nr.62/2011, art.7 alin.2, art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 și art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Pârâta Școala cu clasele I-VIII M. Gr. V. a formulat întâmpinare, prin care a învederat că cererea a rămas fără obiect, deoarece la data de 11.03.2015, prin decizia nr.251, a fost revocată decizia nr.240/16.09.2014 emisă pe numele reclamantei S. O..
Pârâta U. Administrativ-Teritorială . la data de 20.04.2015 note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât dispozițiile art. 231 din Codul muncii prevăd că prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori, iar unitatea administrativ- teritorială nu este angajator, aceasta jucând doar un rol de intermediar în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, sumele provenind de la bugetul de stat și nu de la bugetul local.
Pe fond, a arătat că potrivit Normei metodologice nr. 30.11.2004 se stabilesc mai multe etape pentru a beneficia de fondurile de la bugetul local, astfel că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată.
S-a depus și un răspuns la întâmpinare de către reclamant, solicitându-se respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Cândești, raportat la disp.art. 21 din Legea nr. 215/2001 și art. 104 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, precum și la prevederi cuprinse în Norma metodologică din 30.11.2004, la al căror conținut s-a făcut referire, iar cu privire la fondul cauzei, s-a solicitat a se avea în vedere apărările formulate în cuprinsul cererii introductive.
Referitor la întâmpinarea formulată de pârâta Școala G. M. Gr. V., s-a precizat că acest înscris este străin de prezenta cauză, aspect constatat și de către instanța de judecată.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.789/3.06.2015, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT comunei Cândești, județul Dâmbovița și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu respingând acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de UAT ., a fost respinsă întrucât începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, începând cu data de 1 ianuarie 2001, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se regularizează cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2001, conform art. XIII din OUG nr.32/2001.
Totodată, potrivit art. 104 din Legea educației naționale nr.1/2011 „Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar,conform standardelor naționale.
(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;
b) cheltuielile cu formarea continuă și evaluarea personalului;
c) cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor;
d) cheltuielile materiale și pentru servicii;
e) cheltuielile cu întreținerea curentă”, astfel că excepția invocată a fost respinsă.
S-a mai reținut că în ședința publică din 03.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, având în vedere că pretențiile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată se referă la perioada 1.01._10, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 10.03.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin 1 lit.c. din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, termen care a fost depășit în speță.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 1/2014 a Î.C.C.J. s-a statuat că: „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”, această decizie fiind obligatorie conform dispozițiilor art. 517 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița.
Arată apelantul că prin sentința apelată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod eronat a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportându-se la prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, text potrivit căruia cererile privind soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, socotind că din moment ce obiectul cererii de chemare în judecată se referă la perioada 01.01._10, iar acțiunea a fost introdusă la data de 10.03.2015, acest termen a fost depășit.
O primă critică constă în aceea că la termenul de judecată din data de 03.06.2015, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția dreptului material la acțiune, a rămas liberare, estimând că judecarea litigiului pendinte poate avea loc în acea zi. Practic, prin această măsură, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al
apelantului, negându-i practic posibilitatea de a formula apărări cu privire la excepția invocată din oficiu, încălcând totodată și principiul disponibilității.
Astfel, principiul disponibilității este strâns legat de principiul contradictorialității, facultatea părților de a dispune de obiectul procesului - întotdeauna materializat într-un drept subiectiv, material precum și de mijloacele procesuale de apărarea acestui drept.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în conformitate cu prevederile art.22 din codul de procedură civilă (art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de Procedură civilă), cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului (a se vedea, în acest sens, decizia 2049 din 23 mai 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect rezoluțiune contract).
Menționează apelantul cu privire la speța pendinte, în ideea respingerii ca nefondată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. din Codul muncii: „ Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”. Or, raportat la speța pendinte, dreptul la acțiune al apelantului - reclamant a luat naștere la momentul soluționării, în mod irevocabil, a litigiilor prin care s-a obținut aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Un argument în susținerea punctului său de vedere, susține apelantul, rezidă și în aceea că Tribunalul Dâmbovița, fiind sesizat cu cereri de chemare în judecată ce vizau recuperarea diferențelor salariale potrivit Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a suspendat aceste litigii până la soluționarea celor ce aveau ca obiect diferențele de drepturi salariale rezultate din prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Astfel, litigiile ce au avut ca obiect recuperarea diferențelor salariale reprezentând coeficientul de multiplicare prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru membrii de sindicat din grupa sindicală Școala G. M. Gr. V. Gândești, au fost înregistrate spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ și_ .
Cu privire la cauza ce a format obiectul dosarului nr._, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 64/11.01.2010, prin care a admis acțiunea și, drept urmare, a obligat pârâta unitate de învățământ Școala cu Clasele I -VIII. Gr. V. Cândești la calculul, iar U. Administrativ- Teritorială Cândești la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu 01.01.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.Împotriva acestei sentințe civile s-a declarat recurs, iar Curtea de Apel Ploiești, la data de 01.04.2010, prin decizia nr. 665, respinge ca nefondat recursul și menține ca temeinică și legală sentința nr. 64/11.01.2010.
Față de relatările de mai sus, se observă, în mod evident, că sentința nr. 64/11.01.2010 a rămas irevocabilă la data de 01.04.2010, acesta fiind momentul la care ia naștere dreptul material la acțiune al reclamantului în ceea ce privește recuperarea diferențelor salariale potrivit Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului fonduri publice, respectiv Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a suspendat aceste litigii până la soluționarea irevocabilă a celor ce aveau ca obiect diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Speța de față a fost introdusă spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 10.03.2015. astfel că, la o primă analiză a celor două momente, se constată că s-ar
fi scurs termenul general de prescripție de 3 ani, termen prevăzut de legislația în materie.
Însă, un aspect deosebit de important constă în aceea că la data de 11.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011, pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (actul normativ indicat fiind publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 864/08.12.2011), legiuitorul stabilind după cum urmează: (1)„Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 20.12 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu:
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 $e plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin, (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
D. urmare, la data intrării în vigoare a actului normativ mai sus arătat, respectiv 11.12.2011, se asistă la o veritabilă recunoaștere din partea legiuitorului a pretențiilor apelantei, motiv pentru care devin incidente în speța pendinte prevederile art. 2537 pct. 1 Cod Civil, potrivit cărora: „Prescripția se întrerupe: 1.printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curse prescripția”, coroborate cu dispozițiile art. 2541 Cod Civil: „(1) Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
(2)După întrerupere începe să cursă o nouă prescripție.
(3)Dacă întreruperea prescripției a avut loc prin recunoașterea dreptului de
către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripție de același fel.
(4) În cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în ori de arbitrare, noua prescripție a dreptului de a obține executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acțiunii nu a rămas definitivă.
(5) Dacă întreruperea rezultă din intervenția făcută în procedura insolvenței sau executării silite, prescripția va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase neacoperite.
(6) În cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripția a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea”.
În raport de prevederile legale invocate mai sus, se conchide că este evidentă circumscrierea pe deplin în cauza de față a primului caz de întrerupere a prescripției reglementat de legiuitor.
Așadar, față de actul normativ mai sus invocat, important de reținut este că legiuitorul stabilește o . termene scadente cu privire la plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, fiecare termen marcând momentul nașterii dreptului material la acțiune.
Având în vedere relatările de mai sus, arată apelantul, este evident că dacă ne raportăm la termenele de plată impuse de legiuitor ca scadență privind drepturile salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pe de o parte, iar, pe de altă parte, 10.03.2015, dată la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, termenul general de prescripție aplicabil prezentului litigiu nu s-a împlinit.
Referitor la cauza ce a format obiectul dosarului nr._, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 47/11.01.2012, prin care a admis acțiunea și, drept urmare, a obligat pârâta unitate de învățământ Școala cu Clasele I-VIII M. Gr. V. Cândești la calculul, iar U. Administrativ - Teritorială . diferențelor de drepturi salariate neacordate, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu 01.01.2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective. Împotriva acestei sentințe civile s-a declarat recurs, iar Curtea de Apel Ploiești, la data de 10.04.2012, prin decizia nr. 1483, respinge ca nefondat recursul și menține ca temeinică și legală sentința nr. 47/11.01.2012.
Astfel, pentru membrii de sindicat care au dobândit pe cale judecătorească, respectiv pe calea soluționării irevocabile a dosarului nr._, plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, dreptul material la acțiune privind recuperarea diferențele salariale potrivit Legii nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a născut la data de 10.04.2012. Ca urmare, este evident că nu se poate primi susținerea potrivit căreia întreaga perioadă vizată de speța pendinte ar fi prescrisă.
Și cu privire la acest aspect, susține apelantul că prima instanță este în eroare când afirmă că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la perioada 01.01._10. Obiectul cauze înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ îl reprezintă: „1.obligarea unității școlare la calculul, respectiv plata și a unității administrativ - teritoriale la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății; 2.obligarea unității școlare la calculul, respectiv plata și a unității administrativ - teritoriale la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 02.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății”.
Așadar, susține apelantul, este evident că instanța de fond a omis să supună unei minime analize punctul 2 al obiectului cererii introductive, fie sub aspectul excepției prescripției dreptului material la acțiune, fie pe fondul cauzei, iar acesta este încă un motiv de casare și trimitere spre rejudecare a prezentei cauze.
Cu privire la toate cele mai sus învederate, arată apelantul că ar fi depus un borderou cu înscrisuri și ar fi formulat apărări în scris dacă instanța de fond nu ar fi rămas în deliberare asupra excepției invocate, fără a pune în discuția părților acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, se solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în discuția părților a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu de către instanță, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimata-pârâtă U. Administrativ - Teritorială . la dosar, la data de 29.07.2015, note de ședință, având caracter de întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Apelantul-reclamant nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin acțiunea adresată primei instanțe, reclamantul a solicitat, în mod expres, judecarea cauzei și în lipsa sa, în temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, acesta fiind contextul în care tribunalul a procedat la judecarea cauzei la termenul din 03.06.2015, termen la care a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Invocarea, din oficiu, a excepției prescripției dreptului la acțiune nu încalcă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, după cum pretinde apelantul.
Astfel, prin decizia în interesul legii nr. 1 din 17.02.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În consecință, raportat la obiectul cauzei deduse judecății, câtă vreme prescripția a început să curgă sub imperiul vechiului Cod civil, excepția prescripției dreptului material la acțiune putea fi invocată și din oficiu de către instanță, astfel cum s-a statuat prin decizia în interesul legii nr. 1 din 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014 și obligatorie pentru instanțe conform art 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu disp.art.480 alin.3 Cod pr.civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În consecință, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe poate fi dispusă numai în situația în care, în mod greșit, aceasta din urmă a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată și se solicită în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare de către părți prin cererea de apel sau prin întâmpinare.
Or, pe de o parte, în cauza de față, apelantul-reclamant a arătat în cuprinsul motivelor de apel toate argumentele în raport de care a apreciat că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției invocată din oficiu de către tribunal, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă, iar pe de altă parte, aceste argumente nu pot fi primite, tribunalul soluționând în mod corect pricina pe cale de excepție, ceea ce face de prisos judecarea pe fond a cauzei, așa încât nu se poate conchide că prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, nefiind îndeplinite cerințele prev.de art.480 alin.3 Cod pr.civilă.
Astfel, se reține că potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Raportat la obiectul acțiunii și motivarea în fapt și în drept a acesteia, termenul de prescripție a început să curgă de la data scadenței lunare a sumelor solicitate reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, respectiv diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Având în vedere data introducerii acțiunii, care este, așa cum rezultă din cuprinsul dosarului de fond, data de 10.03.2015 și prevederile legale mai sus menționate, rezultă că acțiunea este prescrisă.
Este neîntemeiată susținerea apelantului potrivit căreia dreptul la acțiune în cauză ar fi început să curgă numai la data de 01.04.2010 - reprezentând data la care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 64/11.01.2010 a Tribunalului Dâmbovița, conform deciziei civile nr. 665 din data de 01.04.2010 a Curții de Apel Ploiești - respectiv la data de 10.04.2012 - reprezentând data la care a rămas irevocabilă sentința civilă nr.47/11.01.2012 a Tribunalului Dâmbovița, conform deciziei civile nr.1483 din data de 10.04.2012 a Curții de Apel Ploiești - iar pe de altă parte, că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt ca urmare a intrării în vigoare, la data de 11.12.2011, a Legii nr. 230/2011, pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Astfel, chiar dacă sentințele civile sus-menționate ale Tribunalului Dâmbovița, rămase irevocabile prin deciziile Curții de Apel Ploiești, mai sus arătate, îi vizează și pe membrii de sindicat din prezenta cauză, iar prin ele s-a obținut irevocabil aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 221/2008 la salariul avut în luna decembrie 2009, aceasta nu înseamnă, astfel cum pretinde nejustificat apelantul, că dreptul la acțiune în pricina de față ar fi început să curgă numai de la data rămânerii irevocabile a sentințelor respective, având în vedere că în speță este vorba de drepturi salariale, iar în cazul acestora prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, care este data scadenței respectivelor drepturi.
Un argument în sensul celor conchise mai sus este chiar exemplificarea dată de apelant, potrivit căreia instanțele de judecată, inclusiv Tribunalul Dâmbovița, fiind sesizat cu cereri de chemare în judecată ce vizau recuperarea diferențelor salariale potrivit Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a suspendat aceste litigii până la soluționarea irevocabilă a celor ce aveau ca obiect diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.Aceasta înseamnă că în cauzele respective, reclamanții, diligenți fiind, au promovat acțiunile ce vizau recuperarea diferențelor salariale potrivit Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ținând cont de termenul legal de prescripție, de trei ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor solicitate și nu au așteptat, mai întâi, rămânerea irevocabilă a soluției din litigiile în care au cerut diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Este adevărat că potrivit 2537 pct. 1 Cod civil, prescripția se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția, însă faptul că la data de 11.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011, pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu poate conduce la concluzia unui motiv de întrerupere a prescripției în pricina de față, raportat la obiectul acesteia, din moment ce actul normativ invocat a prevăzut numai plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, deci a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești executorii, în sensul stabilit prin respectivul act normativ.
Or, sumele solicitate prin acțiunea de față nu sunt sume stabilite prin titluri executorii, tocmai de aceea fiind promovată acțiunea, pentru obținerea unui asemenea titlu, iar prevederile Legii nr. 230/2011 invocate de către apelant nu pot conduce, raportat la conținutul lor, sub nicio formă, la concluzia că ar fi operat o întrerupere a termenului de prescripție, astfel cum pretinde nejustificat apelantul.
Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește acțiunea în întregul ei, cuprinzând ambele capete de cerere, arătând în cuprinsul considerentelor și ce s-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății, iar acțiunea a fost respinsă ca prescrisă în întregul ei și nu doar în ceea ce privește primul capăt de cerere, soluție care este corectă, având în vedere considerentele mai sus arătate.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 789/3 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. Administrativ - Teritorială . în . și Școala G. M. Gr. V., cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored.NM
5ex./13.11.2015
d.f._ /2013 - Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1975/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 129/2015.... → |
|---|
