Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre din 11-02-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 171/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 171
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2144 pronunțată la 29 septembrie 2014 de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanții N. M., L. E.-C. și P. S., toți cu domiciliul procesual ales la T. V., în Râmnicu V., .. 1, județul V. și pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și T. V., cu sediul în Râmnicu V., .. 1, județul V..
A. scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. Mai învederează că prin serviciul registratură, intimații reclamanții N. M., L. E. C. și P. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
C., având în vedere că atât prin cererea de apel cât și prin întâmpinare s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 Teza a II-a Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții N. M., L. E. C., P. D. (cauza fiind disjunsă pentru aceasta reclamantă) și P. S., au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției și T. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata dobânzilor legale calculate potrivit dispozițiilor legale în materie, începând cu data scadenței fiecărui titlu executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, aferente sumelor datorate conform hotărârilor judecătorești ce vor fi expuse în continuare, supuse din punct de vedere al executării prevederilor O.U.G. nr. 71/2009.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin hotărâri judecătorești, pârâții cu fost obligați la plata unor drepturi salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică (50%), spor de confidențialitate (15%), indexări (2, 5 și 11%) și că fiecare dintre ei au primit de la pârâți, până în prezent, sume reprezentând aproximativ 35% din datorie.
Astfel, în favoarea reclamanților N. (anterior căsătoriei S.) M. și P. S. au fost pronunțate următoarele hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 1000 din 3 decembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, sentința civilă nr. 959 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 12/18 februarie 2008 a Curții de apel Pitești, sentința civilă nr. 967 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de tribunalul V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului și sentința civilă nr. 325 din 7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului.
În favoarea reclamantei L. E. C. au fost pronunțate următoarele hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 307 din 7 aprilie 2008, pronunțată de tribunalul V., în dosarul nr._, sentința civilă nr. 449 din 19 mai 2008, pronunțată de T. V., sentința civilă nr. 1001 din 3 decembrie 2007, pronunțată de tribunalul V. în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 1002 din 3 decembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenite irevocabile prin respingerea recursurilor declarate în cauzele respective.
Totodată, reclamanții au arătat că prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin.(2) teza I și art. 1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, arată reclamanții că, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, în sensul în care hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol Adițional»
Principiul indivizibilității plății, consacrat de dispozițiile art. 1101 Cod civil, dă creditorului dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar dispozițiile art. 1073, 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Noul Cod Civil, conferă creditorului unei obligații certe dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării sau al întârzierii cu întârziere. Prejudiciul cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit, beneficiu care, în această situație (când obligația constă în plata unei sume de bani), îl constituie dobânda legală, privită ca daună moratorie. Fiind vorba despre dobânda legală, la care face trimitere textul de lege, reclamanții apreciază că nu sunt ținuți să facă dovada întinderii prejudiciului, care, într-o astfel de situație, este determinat prin evaluarea făcută de legiuitor.
Pe lângă dobânda legală, ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul efectiv cauzat prin executarea creanței, datorită inflației, după ce a ajuns la scadență. Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, acesta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
In drept, reclamanții au invocat dispozițiile legale enunțate în prezentele considerente astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 05.05.2014 pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, pârâtul a apreciat că, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba, așadar, de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, pârâtul arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, potrivit căruia: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", solicită să se constate că în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.
De asemenea, pârâtul învederează că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii ".
Totodată, a solicitat a se constata că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
În al doilea rând, a solicitat a se constata că acțiunea este neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, a solicitat a se constata că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În ceea ce privește aplicabilitatea NCC, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Totodată, a solicitat a se constata că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, a apreciat că, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, T. Prahova, prin sentința civilă nr. 2144 din 29.09.2014 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 26.02.2011, ca fiind prescrisă. A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii, de la data 26.02.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. Prahova a reținut următoarele considerente:
Așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata către reclamanți a unor drepturi salariale conform titlurilor executorii ce urmează și care au fost depuse la filele 11-72 din dosar: în favoarea reclamanților N. (anterior căsătoriei S.) M. și P. S. au fost pronunțate următoarele hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 1000 din 3 decembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, sentința civilă nr. 959 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 12/18 februarie 2008 a Curții de apel Pitești, sentința civilă nr. 967 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de tribunalul V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului și sentința civilă nr. 325 din 7 aprilie 2008, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenită irevocabilă prin respingerea recursului. În favoarea reclamantei L. E. C. au fost pronunțate următoarele hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 307 din 7 aprilie 2008, pronunțată de tribunalul V., în dosarul nr._, sentința civilă nr. 449 din 19 mai 2008, pronunțată de T. V., sentința civilă nr. 1001 din 3 decembrie 2007, pronunțată de tribunalul V. în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 1002 din 3 decembrie 2007, pronunțată de T. V. în dosarul nr._, devenite irevocabile prin respingerea recursurilor declarate în cauzele respective.
Creanțele astfel datorate au fost achitate numai în parte, până la momentul actual, iar prin O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, a fost stabilita o procedura speciala de plata a sumelor astfel datorate, după cum urmează:
„ Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011. se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Reclamanții au invocat plata cu întârziere a sumelor datorate, fapt ce le-a cauzat un prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin obligarea debitorilor la plata de daune interese moratorii, reprezentând dobânzi legale, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și în continuare, până la achitarea integrala a sumelor datorate.
Aceasta fiind în esență situația de fapt dedusă judecații, T. a procedat la soluționarea cu prioritate a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii.
T. a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat precum și dispozițiile art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, care stabilesc faptul că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în ceea ce privește momentul nașterii obligației de plata a creanțelor constatate prin hotărârile judecătorești ce constituie titlurile executorii invocate de reclamanți, T. a apreciat că acesta este acela al rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, chiar dacă prin OUG 71/2009, statul a recunoscut datoriile aflate în sarcina sa, dar a amânat momentul plății acestora .
Nu a putut fi primită apărarea pârâtei, M. de Justiție, în sensul ca nu ar fi exigibile creanțele datorate reclamanților deoarece debitorul nu poate amâna sau stabili în mod unilateral data scadenței creanței pe care o datorează. Este adevărat că prin OUG 71/2009 a fost amânată plata acestor creanțe, motivat de rațiuni economice, operând o suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii, dar aceasta nu înseamnă că scadența creanței a fost modificată prin voința exclusivă a debitorului, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor legii civile .
Prin urmare, la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii s-a născut și dreptul creditorilor reclamanți la plata dobânzilor legale, moratorii pentru executarea cu întârziere.
Potrivit art. 16 al. 1 lit . a din Decretul 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
De asemenea, instanța a reținut și incidența dispozițiilor art. 1 al. 2 din Decretul 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Concluzionând, drepturile moratorii, ce constituie accesorii ale dreptului de creanța principal pot fi solicitate tot în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 al. 1 din Decretul 167/1958, ele prescriindu-se în mod concomitent.
În prezenta cauză, o parte din creanța principală a fost executată la termenele eșalonate conform OUG 71/2009 prin care statul a recunoscut existența datoriei, astfel încât termenul de prescripție pentru executarea acestor creanțe și accesoriile lor s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului.
Prin urmare, față de momentul înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată prin care s-a solicitat plata dobânzilor legale pentru neexecutarea creanței, respectiv 26.02.2014, T. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată pentru perioada anterioara datei de 26.02.2011, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, T. a avut în vedere Decizia nr. 2/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, „ În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 și art. 1535 al. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune- interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Instanța suprema a reținut astfel, dreptul persoanelor îndreptățite ce sunt titulari ai creanțelor arătate mai sus sa primească despăgubiri sub forma de dobânda legala pentru acoperirea prejudiciului creat prin plata eșalonata a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, daune interese moratorii ce se pot cumula cu actualizarea sumelor de bani cuvenite cu indicele de inflație .
Astfel, nu a putut fi primită susținerea pârâtei M. de Justiție, în sensul că prin aplicarea indicelui de inflație și prin acordarea și a dobânzii legale s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei a reclamanților deoarece acordarea cumulata a celor doua categorii de despăgubiri este impusa de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamanților, principiu ce guvernează materia răspunderii civile delictuale, răspundere ce este angajata în prezenta cauză, chiar daca izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii este un contract.
Această concluzie se impune și raportat la finalitatea deosebită a celor două categorii de despăgubiri, astfel, aplicarea indicelui de inflație are caracter compensatoriu acoperind devalorizarea monetara prin inflație, iar dobânzile legale acoperă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, având caracter moratoriu.
Față de suma acestor considerente, având în vedere considerentele Deciziei nr. 2/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și faptul că dezlegarea problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, T. a admis în parte acțiunea și pe cale de consecință a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii, de la data 26.02.2011 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelantul-pârât a solicitat rejudecarea cauzei, admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței pronunțate de T. Prahova, în sensul respingerii, pe fondul cauzei, a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A solicitat apelantul ca, în sens contrar celor reținute de instanța de fond, să se aibă în vedere faptul că reclamanții-intimați au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
A mai solicitat să se constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată ), astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". Per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de alta parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Intimații reclamanții N. M., L. E. C. și P. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente C. reține următoarele:
Nemulțumirile Ministerului Justiției vizează, în esență, aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii 230/2011.
Prin OUG nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011 s-a reglementat eșalonarea plătii unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că Guvernul Român nu numai că nu a refuzat executarea hotărârilor judecătorești, ci s-a obligat la plata eșalonată a sumelor prevăzute în acestea.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorilor (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și Legea 230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanță la care face referire apelantul, deoarece creanța a fost constatată prin hotărâre judecătorească, iar această hotărâre pronunțată în materia conflictelor de muncă este definitivă și executorie potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că, de la data pronunțării, creanța constată în cuprinsul său a devenit certă, lichidă și exigibilă. Creanța reclamanților constatată prin hotărâre judecătorească își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii.
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când a devenit certă, lichidă și exigibilă, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral, iar acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrală a creanței.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de către Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale acestea constau în existența unei fapte ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
I.C.C.J. a apreciat că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existență a fost confirmată de OUG nr. 71/2009 care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului creat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune interese compensatorii.
Sub aspectul existenței faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat de instanța supremă că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației. Astfel, acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, nu de la un terț. Având în vedere argumentele expuse în precedent instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâților la plata dobânzilor datorate.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 480 din Noul Cod procedură civilă, ca nefondat, apelul formulat de M. Justiției, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2144 pronunțată la 29 septembrie 2014 de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanții N. M., L. E.-C. și P. S., toți cu domiciliul procesual ales la T. V., în Râmnicu V., .. 1, județul V. și pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și T. V., cu sediul în Râmnicu V., .. 1, județul V..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. P. M. G.
Grefier,
G. C.
Red.PMG
Tehnored.GC
8 ex./3.03.2015
d.f. nr._ Tribunal Prahova
j.f. D. G.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Întoarcere executare. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
