Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1562/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1562/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 1562/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1562
Ședința publică din data de 21 octombrie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Bulevardul Regele C. I, nr. 62, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 993/24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . G. NR. 1 POIANA, ambele cu sediul în ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 29 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, reprezentat de avocat S. S., din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatele-pârâtele U. Administrativ Teritorială . G. nr. 1 Poiana.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 6 dosar).
Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată că la fila 7 dosar se află împuternicirea avocațială . nr._/14 iulie 2015.
Avocat S. S., având cuvântul, pentru apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, depune la dosar originalul împuternicirii avocațiale . nr._/14 iulie 2015, care a fost vizată de către Curte și atașată la fila 16 dosar.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că părțile nu mai au cereri de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat S. S., având cuvântul, pentru apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . G. nr.1 Poiana, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei unități școlare la calculare și plata, iar a pârâtei unitatea administrativ – teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizată în funcție de indicele inflației la data plății efective.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că: „Dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, si anume eșalonat si succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază”.
Or, raportat la această concluzie, a apreciat reclamantul, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.
O asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, a susținut reclamantul, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.
A mai arătat reclamantul că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți pe membrii de sindicat la introducerea în salariu a premiului anual, sub forma unei majorări a salariului lunar.
S-a susținut că și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009, pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar.
Cel mai important argument, a învederat reclamantul, vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci „Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
S-a arătat că prin intermediul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din data 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
A susținut reclamantul că este evident că dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
S-a invocat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului”, dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Astfel, a arătat reclamantul, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, reclamantul a arătat că, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „7. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții. ; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea membrilor de sindicat de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
De asemenea, a susținut reclamantul, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, indiferent de originea rasială sau etnică, și a art. 17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Astfel, concluziile Comisiei Europene au fost în sensul că dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale, prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, ale art. 1 din Codul civil, ale art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, ale art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, ale Legii nr. 47/1992 și ale Deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtele U. Administrativ Teritorială . G. nr. 1 Poiana, nu au depus la dosar întâmpinare, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 24 iunie 2015 Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 993 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Membrii de sindicat menționați în acțiune au funcționat ca personal didactic în cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 Poiana, iar prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat să fie obligați pârâții la calculul și plata drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența dintre salariul primit și salariul rezultat ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 până la zi, reactualizată în funcție de indicele de inflație.
În anii 2010, 2011, 2012 și 2013, a arătat tribunalul, membrii de sindicat nu au beneficiat de cel de-al 13-lea salariu conform mențiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtă și adeverințelor emise de aceasta.
Tribunalul a reținut că în motivarea deciziei nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 517 alin. 4 noul Cod de procedură civilă, se examinează raportul dintre dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, arătându-se că în privința art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii (nr. 115/2012 și nr. 257/2012) reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului, însă nu în forma prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 21/2013, că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadru 330/2009, a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază, prin includerea începând cu 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, a arătat tribunalul, considerente pentru care a respins ca neîntemeiată acțiunea dedusă judecății.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că instanța de fond în mod greșit a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
În fapt, a susținut apelantul, textul de lege reținut de prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtelor la calculul, respectiv plata diferențelor salariale, reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014, perioada pentru care s-au solicitat diferențele salariale fiind 01.01.2012 – prezent.
Sub un al doilea aspect, a susținut apelantul, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, (nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), privește modalitatea de acordare a primei anuale aferentă anului 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 – 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
De asemenea, a învederat apelantul, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014, ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Astfel, a apreciat apelantul, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
În realitate, a concluzionat apelantul, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.
S-a solicitat admiterea apelului și „modificarea” în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 480 din noul Cod de procedură civilă.
Intimatele-pârâte U. Administrativ Teritorială . G. nr. 1 Poiana nu au fost reprezentate în instanță și nu au formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu titlu preliminar, Curtea reamintește că în luna decembrie 2010 a fost în vigoare art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 (invocat ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății) – care instituie un premiu anual (considerat cel de-al
13-lea salariu) proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizației de încadrare.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea – cadru nr. 284/2010, care a abrogat expres Legea - cadru nr. 330/2009.
La aceeași dată a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care a prevăzut expres, prin dispozițiile art. 8, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (ipoteză în care se găsește și sindicatul apelant).
Prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 18 noiembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37/16.01.2014 (invocată, de asemenea, în motivarea în fapt a acțiunii pendinte) s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechi reglementări.
Interpretând într-un mod propriu această decizie, apelantul a susținut că aspectele reținute de instanța supremă sunt în măsură să-i confirme dreptul de a solicita „prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014”.
O asemenea interpretare este însă infirmată de considerentele deciziei menționate, în care s-a statuat expres că „dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legi – cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă […]. În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în speță de la data de 16 ianuarie 2014.
Or, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia analizată, că premiul anual reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, este evident că apelantul nu mai poate solicita obligarea angajatorului la plata acestui premiu, pentru perioada ulterioară, aferentă anilor_ – 2014.
Curtea notează, sub acest aspect, că în speță, susținerile apelantului, în sensul că instanța ar fi omis a avea în vedere că obiectul acțiunii în vizează acordarea acestui premiu pentru perioada 2011 – 2014, sunt infirmate de considerentele sentinței (pag. 7 și 8 din hotărârea atacată).
Faptul că în cadrul analizei efectuată de către judecătorul fondului asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății s-a făcut referire și la decizia nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu înseamnă, astfel cum a pretins apelantul, că instanța ar fi ignorat obiectul cererii, referirea la această decizie fiind absolut necesară în condițiile în care însuși apelantul, în cererea de chemare în judecată, a invocat-o atât în motivarea de fapt (susținând că din considerentele sale ar rezulta că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 – fila 5 dosar fond), cât și ca temei de drept al pretențiilor sale (fila 6 dosar fond).
Or, potrivit normei imperative reglementată de art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă, judecătorul are obligația de a expune, în considerentele hotărârii pronunțate, analiza efectuată asupra susținerilor de fapt și de drept invocate în acțiune, și corelativ, argumentele de fapt și de drept pentru care a înlăturat ori a validat aceste susțineri.
Procedând ca atare, se constată că judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile reglementate de textul de lege menționat în precedent, caz care nu poate fi asimilat, sub nicio formă, astfel cum a pretins apelantul, unei ignorări a obiectului dedus judecății.
Curtea va înlătura ca nefondată și critica prin care s-a susținut că în cauză nu există dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, întrucât este formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, care statuează cu titlu imperativ că în apel părțile nu se pot folosi de alte motive decât cele invocate în fața primei instanțe, textul de lege fiind o aplicare a principiului „tantum devolutum quantum iudicatum”.
Or, la instanța de fond, reclamantul nu a dedus judecății decât dreptul său la acordarea premiului anual, reglementat de art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, pentru perioada 2011 – la zi (filele 4-10 dosar fond), pe care l-a motivat în fapt pe interpretarea proprie dată deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției, în raport de care a apreciat că reprezintă un drept câștigat, de care membrii de sindicat au fost privați, ca urmare a ingerinței statului.
În atare situație, invocarea pentru prima dată în apel a unei alte susțineri, în sensul că salariile acordate conform Legii nr. 285/2010 nu ar fi inclus și prima anuală reglementată de art. 25 din Legea nr. 330/2009, fapt de natură să încalce dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 478 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, care nu permit, astfel cum s-a expus în precedent, modificarea în faza apelului a elementelor pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii, în caz contrar fiind încălcat principiul dublului grad de jurisdicție și fiind îngrădit abuzul în exercitarea drepturilor procesuale.
În considerarea tuturor acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Bulevardul Regele C. I, nr. 62, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 993/24 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . G. NR. 1 POIANA, ambele cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Red. ACB
Tehnored. DV
5 ex./30.10.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1551/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
