Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 129/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 129
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu sediul în municipiul București, .-22, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 861 din 24 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. I. E. domiciliată în municipiul Târgoviște, ..2, județ Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 22 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a da posibilitate apărătorului intimatei-reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta S. I. - E. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se determine cuantumul salariului lunar cuvenit în perioada 1.10._10 conform reglementărilor aplicabile în materia legislației muncii, să se dispună obligarea pârâtei la plata salariilor restante, în cuantumul ce se va stabili de instanță, corespunzătoare prestațiilor desfășurate în perioada 01.01.2010 – 15.06.2010; obligarea pârâtei la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație de la data exigibilității și până la realizarea plății efective a acestora, precum și la reținerea și virarea contribuțiilor corespunzătoare și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt cererea, reclamanta a arătat că a fost angajată în funcția de expert în vederea implementării Proiectului COMPROF „Creșterea nivelului de competențe profesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 749/10.08.2009 .
Reclamanta a mai susținut că și-a îndeplinit sarcinile cu profesionalism și în virtutea competențelor sale profesionale, că pârâta i-a plătit drepturile salariale cuvenite, însă după data de 1.01.2010 pârâta a refuzat să mai plătească salariul, fapt care a determinat-o să demisioneze la data de 17.05.2010, cererea fiind acceptată la data de 15.06.2010.
Întrucât nu i-au fost plătite drepturile salariale s-a adresat instanței de judecată, dar sentința civilă nr. 2056/2.03.2011 prin care Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea a fost modificată în tot de Curtea de Apel București și a respins acțiunea, însă în considerente a reținut că legalitatea clauzelor contractului individual de muncă și a apreciat că drepturile salariale cuvenite reclamantei trebuiau stabilite prin asimilare cu personalul din Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă care îndeplinește aceeași funcție sau funcție similară.
Reclamanta a mai menționat că instanța de recurs a reținut că s-au făcut demersuri pentru asimilarea funcției dar instituțiile abilitate prin lege nu au răspuns solicitării pârâtei că a încercat și soluționarea pe calea medierii, dar pârâta nu s-a prezentat pentru a-și expune punctul de vedere, astfel că se impune admiterea acțiunii, la determinarea cuantumului salariului urmând să se aibă în vedere îndrumările date de Curtea de Apel București .
În drept, a invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, 195 Cod procedură civilă, art. 10, art. 40 alin. 2 lit.c, art. 159, art. 166 Codului muncii.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, anexând cererii, în copie, contractul individual de muncă, actul adițional, adresele nr. 5333 și 1595/2010 emise de pârâtă către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Nota referitoare la solicitările pârâtei întocmite de acest minister, sentința civilă nr. 2056/2011 și decizia nr. 1791/2012 pronunțate de Tribunalul București, respectiv Curtea de Apel București, ghidul solicitantului pentru programul CCI 2007R0051P0001.
La data de 9.12.2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pe motiv că există identitate de părți, obiect și cauză cu litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 2056/2.03.2011, modificată în tot prin decizia nr. 1791/29.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanta solicitând plata acelorași drepturi salariale și virarea contribuțiilor sociale .
Pe fondul cauzei s-a referit și la nulitatea parțială a clauzei „J.Salariul” din contractul individual de muncă, pentru perioada în care s-au solicitat drepturi salariale deoarece începând cu data de 1.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat, printre alte acte normative și OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Față de prevederile art. 10 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale acordate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009.
Pârâta a mai arătat că în exercitarea atribuțiilor de asigurare a implementării programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri UE, a fost încheiat programul de finanțare al cărui obiect îl constituie acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOSDRU pentru implementarea proiectului COMPROF „Creșterea nivelului de competențe profesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 749/10.08.2009 .
A mai arătat că potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile in condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările si completările ulterioare, de Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 3/2008 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate si a listei cheltuielilor eligibile in cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum si de alte dispoziții legale aplicabile.
Conform documentelor necesare implementării POSDRU, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 100/2008, cu modificările si completările aduse prin Corrigendumul nr. l la ghidurile solicitantului nr. M6, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 193/2008, precum si in conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 499/2008, incidente in situația încheierii contractului de finanțare, in calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile asigurate de POSDRU, acesta are obligația de a implementa proiectul pentru care se acorda respectiva finanțare in conformitate cu prevederile cuprinse in acest contract de finanțare si legislația comunitara si naționala.
De asemenea, în temeiul Contractului de finanțare, beneficiarul, respectiv ANOFM, trebuie sa asigure managementul si implementarea proiectului in concordanta cu prevederile respectivului contract si cu legislația comunitara si naționala aplicabila cu maximum de profesionalism, eficientă și în conformitate cu cele mai bune practici in domeniu.
Față de considerentele arătate și având in vedere precizările transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 344/D.VMM/03.02.2010, ulterior încheierii Contractelor de finanțare si respectiv a contractelor individuale de munca încheiat cu reclamanta, invocate mai sus, modalitatea de finanțare a cheltuielilor de personal efectuate de autoritățile si instituțiile publice aferente implementării proiectelor finanțate in cadrul POSDRU, se impune a se efectua in conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente in matèria salarizării personalului plătit din fonduri publice, aflate in vigoare in perioada de Implementare a respectivelor proiecte, condiție esențiala pentru eligibilitatea cheltuielilor cu salariile personalului încadrat in aceste instituții in vederea implementării respectivelor proiecte.
Pârâta a mai menționat că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile acestei legi, care abrogă, printre alte OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008.
Astfel cum prevede art.10 din OG nr. 1/2010, in conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate, in considerare drepturi salariate stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor in vigoare la data emiterii lor si care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
De asemenea, potrivit art. 1 din Legea nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art.1 alin. 1 al art. II din OUG nr. 80/2010, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
Deoarece reclamanta a încheiat contractul de muncă cu o instituție publică, este evident, susține pârâta, că angajatorul a efectuat plata salariului numai în condițiile și limitele imperative stabilite de lege.
De asemenea, a mai precizat că în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile derulate de ANOFM, plata salariilor personalului încadrat pentru implementarea respectivelor proiecte se efectuează în prima etapă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar ulterior, după ce este verificată eligibilitatea cheltuielilor, în sensul încadrării acestora în limitele impuse de cadrul legal în vigoare în materia salarizării personalului angajat în instituțiile publice, rambursarea cheltuielilor este efectuată din bugetul fondurilor externe nerambursabile care se încadrează în categoria fondurilor publice.
Pârâta a mai invocat și practica judiciară constantă a unor instanței din țară care au respins acțiuni având ca obiect drepturi salariale de natura celor solicitate de reclamantă.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile Codului civile, ale Codului de procedură civilă, Legea nr. 202/2006, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 330/2009, Legea nr.284/2010, OG nr. 10/2008, OG nr. 1/2010, HG nr. 1610/2006, HG nr. 457/2008, HG nr. 34/2009, HG nr. 759/2007, HG nr. 457/2008, HG nr. 34/2009, Ordinele ministrului muncii nr. 100/2008, 193/2008 și 499/2008.
La data de 20.12.2010 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți, impusă de art. 431(1) Cod procedură civilă, deoarece Curtea de Apel București a respins acțiunea pe motiv că nu a solicitat stabilirea unui cuantum al salariului în corelare cu actele normative în vigoare, reținând totodată și legalitatea contractului de muncă.
Tribunalul, la termenul de judecată din 25 martie 2014, a respins excepția autorității de lucru judecat invocata de reclamanta cu privire la sentința civila nr. 2056/2.03.2012 pronunțata de Tribunalul București.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, prin raportul întocmit de expert P. C. E., cu participarea expertului contabil consilier propus de reclamantă, s-a stabilit că salariul cuvenit reclamantei este de 9900 lei/lună conform funcției de „expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene” – cod C._, că valoarea drepturilor salariale este de 58.735 lei.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă la data de 20.05.2014 instanța a dispus completarea raportului de expertiză în sensul de a se răspunde obiectivului stabilit referitor la funcția și salariul cuvenit reclamantei în perioada 1.01._10, iar prin completarea din 2.06.2013 s-a stabilit că salariul cuvenit în conformitate cu prevederile art. VIII din OUG nr. 114/2009 și Legea nr. 330/2009 este de 7737 lei, valoarea totală fiind de_ lei.
Prin sentința civilă nr. 861 din 24 iunie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de reclamanta S. I. E. și a constatat că salariul brut lunar cuvenit reclamantei în perioada 1.01._10, calculat pentru funcția de expert C._ este de 7.737 lei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1.01._10, inclusiv indemnizația de concediu de odihnă, aferent acestei perioade, în sumă brută de_ lei, suma urmând să fie actualizată cu indicele de inflație, precum și la reținerea și virarea contribuțiilor sociale aferente sumelor neachitate.
Totodată, a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.800 lei către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să determine cuantumul salariului lunar cuvenit în perioada 1.10._10 conform reglementărilor aplicabile în materia legislației muncii, să se dispună obligarea pârâtei la plata salariilor restante, în cuantumul ce se va stabili de instanță, corespunzătoare prestațiilor desfășurate în perioada 01.01.2010 – 15.06.2010, obligarea pârâtei la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație de la data exigibilității și până la realizarea plății efective a acestora, precum și la reținerea și virarea contribuțiilor corespunzătoare .
Din contractul individual de muncă cu timp parțial a rezultat că reclamanta a fost angajată pe durată nedeterminată în funcția de expert C._, începând cu data de 1.10.2009, contractul individual de muncă încetând la data de 15 iunie 2010 prin demisie .
Prin decizia nr. 1791/29.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2056/2.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII Conflicte de muncă și asigurări sociale și s-a respins cererea principală referitoare la plata drepturilor salariale și virarea contribuțiilor sociale aferente pentru perioada 1.01._10, menținându-se dispoziția privind respingerea cererii reconvenționale referitoare la nulitatea clauzei contractuale „J. Salarizare”.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că la . Legii cadru nr. 330/2009 drepturile salariale ale reclamantei trebuiau stabilite prin asimilare cu personalul din Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă care îndeplinește aceeași funcție sau o funcție similară, că tocmai stabilirea funcției pe care să fie încadrată reclamanta a împiedicat angajatorul, indiferent de vreo culpă a sa, să procedeze la stabilirea salariului și la plata acestuia.
Considerentele deciziei menționate au intrat în puterea lucrului judecat și sunt obligatorii pentru instanță întrucât prevederile art. 430 (2) Cod procedură civilă evidențiază că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Obligativitatea reîncadrării tuturor salariaților pârâtei, inclusiv a celor ce făcea parte din echipele de management de proiect, este o consecință a aplicării prevederilor art. 39 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora „salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice”.
Și dispozițiile art. 5 din OUG nr. 52/1999 modificate prin art. 8 din OUG nr. 114/2009 prevăd că salarizarea personalului prevăzut la art. 4 (specialiștii care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect) se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.
Deși reglementările menționate nu prevăd un termen până la care să se procedeze la reîncadrarea personalului încadrat în funcții specifice, în mod logic și firesc termenul trebuie să fie unul rezonabil, care să permită plata drepturilor salariale cuvenite persoanelor îndreptățite.
Instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a stabili salariul reclamantei în concordanță cu prevederile legale în vigoare după data de 1.01.2010 și nici nu a depus diligențele necesare pentru ca alte instituții ale statului să fie obligate să avizeze funcțiile din proiectele în derulare, inclusiv prin chemare în judecată pentru îndeplinirea acestor obligații legale.
Având în vedere concluziile din raportul de expertiză – răspuns la obiecțiuni, conform cărora salariul cuvenit reclamantei, determinat în concordanță cu prevederile Legii nr. 330/2009, art. 5 din OUG nr. 52/1999, adresa nr. 1026/23.04.2010 emisă de pârâtă, este în sumă de 7737 lei lunar, instanța urmează să admită primul capăt de cerere și să constate această împrejurare.
Față de prevederile art. 30 (5) din Legea nr. 330/2009, conform cărora „ în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”, instanța urmează să oblige pe pârâtă să-i plătească drepturile salariale calculate conform contractului individual de muncă, în sumă de_ lei, la care se va adăuga și indemnizația pentru concediu de odihnă, în sumă de 5186 lei, calculată pentru 11 zile de concediu cuvenite până la data încetării contractului individual de muncă.
Apărarea pârâtei referitoare neacordarea drepturilor conform contractului de muncă, pe motiv de nulitatea a clauzei „J. Salarizare” din contract, nu poate fi primită întrucât prin decizia nr. 1791/29.02.2012 s-a menținut dispoziția privind respingerea cererii reconvenționale pentru constatarea nulității clauzei menționate, iar această hotărâre judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat și produce efecte juridice depline, conform art. 430 (1) Cod procedură civilă, care prevede că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte fondul procesului are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Plata indemnizației de concediu de odihnă este permisă întrucât contractul individual de muncă a încetat înainte de efectuarea în natură a concediului de odihnă, astfel că în raport de dispozițiile art. 149 teza a II-a din Codul muncii, republicat, încetarea contractului individual de muncă prin demisie înainte de efectuarea concediului de odihnă trebuie apreciată ca un motiv obiectiv.
Pentru repararea integrală a prejudiciului reprezentând salariile și indemnizația de concediu de odihnă neachitate de pârâtă, în temeiul disp. art. 253 (1), coroborate cu art. 166(4) din Codul muncii, pârâta a fost obligată și la plata daunelor interese reprezentând actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuiau achitate și până la data plății efective .
Ca o consecință a admiterii acțiunii capătului de cerere referitor la drepturile salariale, instanța a obligat pârâta să vireze și contribuțiile sociale aferente sumelor neachitate .
Admițându-se acțiunea, în temeiul art. 451 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2800 lei, reprezentând onorarii pentru expert(1000 lei ) și avocat ( 1800 lei ).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiata și nelegala.
Se susține că prin hotărârea atacata, instanța a admis acțiunea formulata de reclamanta S. I. E. în contradictoriu cu instituția pârâtă, a constatat ca salariul brut lunar cuvenit reclamantei în perioada 01.01._10, calculat pentru funcția de expert C._ este de 7.737 lei și a obligat ANOFM în calitate de parata sa plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.01._10, inclusiv indemnizația de concediu de odihna, aferent acestei perioade, în suma bruta de 58.735 lei, suma urmând sa fie actualizata cu indicele de inflație, la reținerea și virarea contribuțiilor sociale aferente sumelor neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecata în suma de 2.800 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Se învederează că în cauză, instanța de fond, în mod vădit neîntemeiat, a respins excepția puterii lucrului judecat, invocata de instituția pârâtă.
Astfel cum a arătat instanței de fond, prin acțiunea dedusa judecații în Dosarul nr._/3/2010, a cărui soluționare s-a aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, intimata-reclamanta s-a adresat instanței cu o solicitare având ca obiect plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 01.01.2010 până la data de 15.06.2010, cuvenite potrivit dispozițiilor Contractului individual de munca cu timp parțial nr.749/10.08.2009, precum și reținerea și virarea tuturor contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite începând cu luna ianuarie 2010 la zi.
Arătă ca prin Sentința Civila nr.2056/02.03.2011 pronunțata în dosarul menționat de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, instanța a admis în parte acțiunea intimatei-reclamante, rămasa definitiva și irevocabila prin Decizia Civila nr.1791/29.02.2012 pronunțata în Dosarul nr._/3/2010 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, prin care instanța a modificat în parte sentința atacata, în sensul ca a respins cererea principala ca neîntemeiata, menținând în rest sentința atacata.
Ulterior, împotriva Deciziei Civile nr.1791/29.02.2012 pronunțata în Dosarul nr._/3/2010 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, intimata-reclamanta a formulat cerere de revizuire care a fost respinsa de instanța de judecata ca neîntemeiata în Dosarul nr._ (număr în format vechi 1025/2012).
In temeiul prevederilor art.431 alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificările și completările ulterioare, nimeni nu poate fi chemat în judecata de doua ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Conform alin.(2) al aceluiași articol, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat ., daca are legătura cu soluționarea acestuia din urma.
Se solicită ca instanța să constate și să rețină, astfel cum a demonstrat instanței de fond, că între cauza dedusa judecații în Dosarul nr._/3/2010, soluționata de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale prin Sentința Civila nr.2056/02.03.2011 și cauza dedusa judecații în Dosarul nr._, soluționat de Tribunalul Dâmbovița, Secția Civila prin sentința apelata părțile au aceeași calitate, astfel cum a demonstrat instanței de fond, în ambele procese ANOFM deținând calitatea de pârâtă iar numita S. I. E. calitatea de intimata-reclamanta.
De asemenea, ambele cereri de chemare în judecata se întemeiază pe prevederile Legii nr.53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare, astfel ca respectivele cereri au aceeași cauza, astfel cum a învederat aceleiași instanțe.
In fine, cauzele menționate au același obiect întrucât în ambele se solicita obligarea instituției la plata drepturilor salariale restante actualizate începând cu data de 01.01.2010, considerate cuvenite potrivit dispozițiilor Contractului individual de munca cu timp parțial nr.749/10.08.2009, și reținerea și virarea tuturor contribuțiilor sociale aferente salariilor neplătite începând cu luna ianuarie 2010.
Față de cele invocate, se solicită să se constate și să se rețină că în cauza se impunea admiterea de către instanța de fond a excepției puterii lucrului judecat, invocata de instituția pârâtă.
Se arată de către apelantă că soluția pronunțată de tribunal a fost data cu încălcarea dispozițiilor exprese care reglementează salarizarea personalului contractual încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice.
Precizează că în temeiul prevederilor art.1 alin.(1) din Legea nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, republicata, ANOFM este instituție publica, cu personalitate juridica, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, deținând statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale.
Astfel cum se prevede expres prin art.8 din legea invocata, personalul ANOFM și al unităților din subordine este format din funcționari publici și salariați încadrați pe baza de contract individual de munca și este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar.
Conform art.6 alin.(1) lit.b) din legea invocată, pentru realizarea obiectivelor sale, ANOFM deține, printre atribuții, aceea de a asigura implementarea programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene.
Având în vedere atribuția menționata, ANOFM a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) - Direcția Generala Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) Contractul de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, al cărui obiect îl constituie acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOSDRU pentru implementarea proiectului COMPROF - "Creșterea nivelului de Competențe Profesionale ale personalului Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor personalizate persoanelor în căutarea unui loc de munca, inclusiv șomerilor și grupurilor vulnerabile", ID 4495, denumit în continuare contract de finanțare.
Arată apelanta că în vederea implementării respectivului proiect, au fost efectuate mai multe acte și operațiuni administrative, printre care și stabilirea de raporturi juridice cu intimata-reclamanta, în temeiul Contractului individual de munca cu timp parțial nr.749/10.08.2009, denumit în continuare contract individual de munca.
In ceea ce privește contractul de finanțare, acesta a fost încheiat în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008.
Potrivit modelului-cadru invocat, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: Hotărârea Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 3/2008 și Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.
Conform documentelor necesare implementării Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 100/2008, cu modificările și completările aduse prin Corrigendumul nr.1 la ghidurile solicitantului nr.1-16, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 193/2008 precum și în conformitate cu modelul-cadru al Contractului de finanțare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr.499/2008, incidente în situația încheierii Contractului de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile ce poate fi acordata prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" (POSDRU), acesta are obligația de a implementa proiectul pentru care se acorda respectiva finanțare în conformitate cu prevederile cuprinse în contractul de finanțare și cu legislația comunitara și naționala aplicabila.
De asemenea, potrivit contractului de finanțare, beneficiarul, respectiv ANOFM, trebuie sa asigure managementul și implementarea proiectului în concordanta cu prevederile respectivului contract și cu legislația comunitara și naționala aplicabila cu maximum de profesionalism, eficienta și în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu.
Menționează că în temeiul prevederilor art.13 coroborate cu cele ale art.18 din Hotărârea Guvernului nr.457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are responsabilitatea gestionarii și implementării asistentei financiare nerambursabile (POSDRU), îndeplinind prin AMPOSDRU funcția de autoritate de management pentru acest program.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(2) lit.m) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește funcția de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării pregătirii, dezvoltării, armonizării și funcționarii cadrului legislativ, instituțional, procedural și programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.
Potrivit precizărilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.344/D.V.M.M./03.02.2010 Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, depuse la dosarul cauzei, precizări transmise spre știința de AMPOSDRU potrivit competentelor sale, instituției pârâte spre a fi avute în vedere ulterior încheierii Contractului de finanțare cu numărul de identificare POSDRU/12/4.2/S/2 și contractului individual de munca încheiat cu intimata-reclamanta, „referitor la plata personalului din instituțiile publice centrale și locale, care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale, remunerarea acestora se face în conformitate cu legislația naționala în vigoare în domeniul salarizării, aplicabila respectivelor instituții".
Față de cele invocate și avându-se în vedere dispozițiile actelor normative care reglementează salarizarea personalului încadrat în instituțiile publice, s-a constatat, astfel cum a arătat instanței de fond, că și în situația personalului încadrat de ANOFM în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile legislației naționale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.
Astfel, învederează apelanta că în ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar, prevederile art.157 alin.(2) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, incidente în cauza, reglementează, fără echivoc, ca sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
În cauza dedusa judecații, încă de la data încheierii contractului individual de munca erau incidente prevederile art.57 alin.(4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în situația în care o clauza este afectata de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este înlocuita de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
Astfel cum a precizat instanței de fond prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei precum și prin obiecțiunile formulate în același dosar, ce au fost admise de respectiva instanța la termenul din data de 20.05.2014, la data de 10.08.2009, data la care intimata-reclamanta a încheiat cu ANOFM Contractul individual de munca cu timp parțial nr.749/10.08.2009, erau incidente prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, precum și unele masuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, cu modificările și completările ulterioare, intimata-reclamanta făcând parte din categoria personalului încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice, căruia, pe cale de consecința, îi este incident cadrul legal specific salarizării celor plătiți din fonduri publice.
Începând cu data de 01.01.2010, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, act normativ care abroga, printre altele, Ordonanța Guvernului nr. 10/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor exprese ale art.10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte masuri în domeniul bugetar, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de munca încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
Astfel după cum se poate constata din analiza prevederilor Legii-cadru nr.330/2009, legiuitorul nu a distins, în ceea ce privește salarizarea, între salariații unei instituții publice angajați pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și restul salariaților respectivei instituții.
De altfel, nici nu era posibilă legal o astfel de diferențiere, pentru ca ar fi fost încălcat în acest fel principiul nediscriminării.
Precizează că salariații unei instituții publice angajați pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile sunt plătiți din fonduri publice.
In acest sens, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, reiterează că potrivit art.1 alin.(2) lit.f) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, bugetul fondurilor externe nerambursabile este încadrat în categoria fondurilor publice.
Precizează că în situația autorităților și instituțiilor publice având calitatea de solicitant al finanțării nerambursabile acordate din fonduri externe nerambursabile, fundamentarea bugetului proiectului necesar a fi prevăzuta în cererea de finanțare se impunea a fi efectuata cu respectarea, printre altele, a dispozițiilor legislației naționale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice aflate în vigoare la data formulării respectivei cereri de finanțare.
Se poate observa, astfel după cum a arătat pe larg și instanței de fond prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, ca în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile derulate de ANOFM, plata salariilor personalului încadrat pentru implementarea respectivelor proiecte se efectuează în prima etapa din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar ulterior, după ce este verificată eligibilitatea cheltuielilor, în sensul încadrării acestora în limitele impuse de cadrul legal în vigoare în materia salarizării personalului angajat în instituțiile publice, rambursarea cheltuielilor este efectuata din bugetul fondurilor externe nerambursabile care, astfel cum a arătat, se încadrează în categoria fondurilor publice.
Astfel, în cauza dedusa judecații, intimatei-reclamante îi sunt aplicabile prevederile legale incidente în materia salarizării personalului încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice, fiind de domeniul evidentei imposibilitatea aplicării, în speța, a principiului negocierii salariului.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.(2) coroborate cu cele ale art.2 alin.(3) din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, drepturile salariale ale personalului încadrat pe baza contractului individual de munca, ale personalului care ocupa funcții de demnitate publica și asimilat acestuia precum și ale personalului care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici, sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de legea invocata.
Astfel cum se dispune expres prin art.39 din Legea-cadru nr.330/2009, salariile de baza ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în aceasta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza prevăzute în anexele la legea invocata, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.
Precizează ca în sensul dispozițiilor legale invocate sunt și prevederile art.4 alin. (5) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte masuri în domeniul bugetar.
De asemenea, conform art.40 din Legea-cadru nr.330/2009, încălcarea dispozițiilor acestei legi privind stabilirea salariului de baza individual, a indemnizațiilor și, după caz, a soldelor funcțiilor de baza la încadrarea, promovarea și avansarea personalului, a celorlalte drepturi, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.
Se poate constata ca instituția pârâtă a acționat în cauza cu respectarea dispozițiilor art.10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.1/2010 și ale art.40 din Legea-cadru nr.330/2009.
Astfel cum a învederat instanței de fond și după cum se poate constata din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ținând seama de specificitatea funcțiilor deținute de personalul încadrat în vederea implementării proiectelor finanțate din POSDRU și de faptul ca salariile de baza aferente respectivelor funcții nu sunt prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.330/2009, instituția pârâtă a depus toate diligențele necesare în vederea asimilării respectivelor salarii cu salariile de baza prevăzute în anexele la legea invocata, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Finanțelor Publice, insa pana în prezent nu a fost obținut de către ANOFM avizul menționat.
Pe cale de consecința, în absența avizului invocat, instituția a fost pusă în imposibilitatea de a proceda în cauza la echivalarea funcției intimatei-reclamante de "expert" cu o altă funcție ce se regăsește în anexele Legii-cadru nr.330/2009.
Față de aceste considerente, în cauza nu se poate reține ca "pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a stabili salariul reclamantei în concordanță cu prevederile legale în vigoare după data de 01.01.2010 și nici nu a depus diligențele necesare pentru ca alte instituții ale statului sa fie obligate sa avizeze funcțiile din proiectele în derulare", astfel cum s-a reținut în mod eronat de către instanța de fond.
Așa fiind, deși a reținut ca "în considerentele deciziei menționate [Decizia Civila nr. 1791/29,02.2012 pronunțata în Dosarul nr._/3/2010 de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, depusa la dosarul cauzei] s-a reținut ca la . Legii-cadru nr.330/2009 drepturile salariale ale reclamantei trebuiau stabilite prin asimilare cu personalul din Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca care îndeplinește aceeași funcție sau o funcție similara", precum și că, "considerentele deciziei menționate au intrat în puterea lucrului judecat și sunt obligatorii pentru instanța", instanța de fond a obligat instituția pârâtă să plătească intimatei-reclamante drepturile salariale stabilite în baza raportului de expertiza contabila judiciara întocmit de expertul contabil P. C. E., raport care a fost întocmit cu nerespectarea celor dispuse de instanța prin hotărârea invocata.
Astfel cum a învederat instanței de fond, premisele avute în vedere de expertul contabil menționat la varianta de calcul „unde salariu determinat este de 7.737 lei" sunt eronate.
In acest sens, se poate constata și să se rețină că în situația intimatei-reclamante nu sunt incidente prevederile art.VIII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 114/2009 privind unele masuri financiar-bugetare, referitoare la modificarea art.5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor romani care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, cu modificările ulterioare, avute în vedere în mod eronat de expertul contabil desemnat și reținute a fi incidente și de instanța de fond.
Totodată, instanța de fond deși și-a însușit varianta de calcul „unde salariu determinat este de 7.737 lei", a obligat ANOFM, prin dispozitivul hotărârii atacate, sa plătească intimatei-reclamante suma bruta de 58.735 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2010-15.06,2010, inclusiv indemnizația de concediu de odihna, aferent acestei perioade.
Or, suma bruta menționata corespunde variantei de calcul „unde salariu determinat este de 9.900 lei", varianta care a fost respinsa de însăși instanța de fond, prin încheierea pronunțata la data de 20.05.2014.
Față de aceste considerente, în mod eronat, instanța de fond a acordat intimatei-reclamante o suma bruta mai mare (58.735 lei) decât cea care ar fi reieșit luându-se în calcul salariul brut lunar de 7.737 lei determinat potrivit variantei din raportul de expertiza contabila judiciara avuta în vedere de instanța menționata (45.904 lei), ceea ce conduce, pe de o parte, la îmbogățirea intimatei-reclamante fără just temei și la obligarea instituției la plata, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, a unor sume nedatorate.
In ceea ce privește suma acordata de instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat, se solicită să se constate că aceasta este nepotrivit de mare față de volumul de munca presupus de pregătirea apărării în cauza.
Nu în ultimul rând, precizează ca în numeroase litigii având același obiect cu al celui dedus judecații, instanța a respins cererile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale într-un cuantum care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.
Pentru toate considerentele arătate, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiata și nelegală.
La termenul din 4 decembrie 2014, intimata-reclamantă, prin apărător, a invocat excepția tardivității declarării apelului.
Curtea va respinge excepția tardivității, având în vedere înscrisurile depuse de apelantă, conform cărora a transmis cererea de apel prin Poșta Militară în data de 28 iulie 2014, în ultima zi de declarare a apelului, ori potrivit art.183 alin.1 N.C.P.C. actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul, apelul fiind declarat în termenul
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelanta a criticat sentința, în primul rând, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, susținând că a demonstrat instanței de fond, că între cauza dedusa judecații în Dosarul nr._/3/2010, soluționata de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civila și pentru Cauze privind Conflicte de Munca și Asigurări Sociale prin Sentința Civila nr.2056/02.03.2011 și cauza dedusa judecații în Dosarul nr._, soluționat de Tribunalul Dâmbovița, Secția Civila prin sentința apelata părțile au aceeași calitate, ambele cereri au aceeași cauză, dar și același obiect, reclamanta solicitând obligarea instituției la plata drepturilor salariale restante actualizate începând cu data de 01.01.2010.
Critica este nefondată, întrucât în dosarul nr._/3/2010, reclamanta a solicitat plata salariilor restante în cuantumul stabilit prin contractul individual de muncă - clauza J, în primă instanță acțiunea fiind admisă și obligată pârâta la plata salariului conform contractului individual de muncă, dar instanța de recurs a modificat în parte această sentință, în sensul că a respins acțiunea, pe considerentul că era necesar a se stabili drepturile salariale ale reclamantei prin asimilare cu personalul din Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă, care îndeplinește aceeași funcție sau o funcție similară, fără ca angajatorul să-și fi îndeplinit această obligație.
Ori, în cauza de față obiectul este diferit, întrucât reclamanta a solicitat, ca prim capăt de cerere, tocmai determinarea cuantumului salariului de care trebuia să beneficieze, astfel că între cele două cauze nu există tripla identitate cerută de art.431 N.C.P.C.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta a susținut, în esență, că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor exprese care reglementează salarizarea personalului contractual încadrat în sectorul bugetar și plătit din fonduri publice.
A susținut apelanta că în situația personalului încadrat de ANOFM în vederea implementării proiectelor finanțate în cadrul POSDRU, salarizarea se impune a se efectua în conformitate cu dispozițiile din materia salarizării, aflate în vigoare în perioada de implementare a respectivelor proiecte.
A precizat apelanta că la data încheierii contractului individual de muncă erau incidente prevederilor O.G.nr.10/2008, însă începând cu data de_, în situația personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice au devenit incidente prevederile Legii-cadru nr.330/2009, act normativ care aproba, printre alte,e Ordonanța guvernului nr.10/2008. În opinia sa, din analiza prevederilor Legii - cadru nr.330/2009, legiuitorul nu a distins, în ceea ce privește salarizarea, între salariații unei instituții publice angajați pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și restul salariaților respectivei instituții.
Instanța de fond a reținut, în primul rând, obligativitatea considerentelor Deciziei nr. 1791/29.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, intrate în puterea de lucru judecat, în sensul că la . Legii cadru nr. 330/2009 drepturile salariale ale reclamantei trebuiau stabilite prin asimilare cu personalul din Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă care îndeplinește aceeași funcție sau o funcție similară, că tocmai stabilirea funcției pe care să fie încadrată reclamanta a împiedicat angajatorul, indiferent de vreo culpă a sa, să procedeze la stabilirea salariului și la plata acestuia.
Așa cum s-a mai arătat, tocmai pe acest considerent s-a respins cererea principală referitoare la plata drepturilor salariale și virarea contribuțiilor sociale aferente pentru perioada 1.01._10, menținându-se dispoziția privind respingerea cererii reconvenționale referitoare la nulitatea clauzei contractuale „J. Salarizare”.
În plus, instanța de fond a mai reținut că obligativitatea reîncadrării tuturor salariaților pârâtei, inclusiv a celor ce făcea parte din echipele de management de proiect, este o consecință a aplicării prevederilor art. 39 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora „salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice”.
Criticile apelantei sunt vădit nefondate, întrucât și dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 52/1999 modificate prin art. 8 din OUG nr. 114/2009 prevăd că salarizarea personalului prevăzut la art. 4 (specialiștii care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect) se stabilește prin asimilare cu salarizarea personalului din instituțiile publice la nivelul cărora funcționează.
Prin urmare, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a stabili salariul reclamantei în concordanță cu prevederile legale în vigoare după data de 01.01.2010 și nici nu a depus diligențele necesare pentru ca alte instituții ale statului să fie obligate să avizeze funcțiile din proiectele în derulare.
Față de concluziile din raportul de expertiză – răspuns la obiecțiuni, conform cărora salariul cuvenit reclamantei, determinat în concordanță cu prevederile Legii nr. 330/2009, art. 5 din OUG nr. 52/1999, adresa nr. 1026/23.04.2010 emisă de pârâtă, instanța de fond a constatat faptul că salariul de care trebuia să beneficieze reclamanta este în sumă de 7737 lei lunar.
Curtea constată că este nefondată și critica referitoare la cheltuielile de judecată, care reprezintă nu numai onorariul de avocat, dar și onorariul expertului, ori, față de valoarea obiectul cauzei și de complexitatea acesteia cuantumul total nu este nepotrivit de mare, după cum a susținut, în mod neîntemeiat, apelanta.
Față de cele arătate, în baza art.480 N.C.P.C., Curtea va păstra hotărârea atacată și va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu sediul în municipiul București, .-22, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 861 din 24 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. I. E. domiciliată în municipiul Târgoviște, ..2, județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
tehnored.BA
4 ex./02.03.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Dâmbovița
jud.fond G. P.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
