Cereri. Decizia nr. 1613/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1613/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 1613/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1613
Ședința publică din data de 26 octombrie 2015
Președinte - C. P. B.
Judecător - V. -A. P.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a deciziei civile nr. 1065/22 iulie 2015a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, formulată de petentul U. Gh. G., domiciliat în comuna Vărbilău, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimații L. T. “Ș. V. „ S., cu sediul în S., ., județul Prahova, P. Orașului S. și C. L. al Orașului S., cu sediul în S., .. 2, județul Prahova.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns petentul U. Gh. G., personal, lipsă fiind intimații L. T. “Ș. V. „ S., P. Orașului S. și C. L. al Orașului S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost suspendat la data de 28 septembrie 2015, pentru lipsa nejustificată a părților.
Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar de către petentul U. Gh. G. o cerere, înregistrată sub nr._/18.08.2015, prin care solicită să se ia act că înțelege să-și retragă cererea de completare a hotărârii și cerere de repunere a cauzei pe rol, înregistrată sub nr._/29.09.2015, întrucât nu s-a putut prezenta la termenul din data de 28.09.2015.
Se mai învederează că s-a atașat dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei completare s-a solicitat.
Curtea, urmare a cererii petentului, în temeiul art. 415 alin. 1 pct. 2 Cod pr.civilă, repune cauza pe rol.
Petentul învederează că renunță la cererea privind completarea deciziei civile nr. 1065/22 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
În aceste condiții, Curtea procedează la legitimarea petenului, ce prezintă cartea sa de identitate, ., nr._ emisă de SPCLEP Slanic.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, Curtea constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1065/22.07.2015 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare întemeiată pe art. 503 alin. 2 pct. 3 Cod pr.civilă, a deciziei civile nr.752/19.05. 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul
nr. _ 14, formulată de contestatorul U. Gh. G., în contradictoriu cu intimații L. T. “Ș. V. „ S., P. Orașului S. și C. L. al Orașului S. și ca nefondată contestația în anularea aceleiași decizii, întemeiată pe art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod pr.civilă.
La data de 19.08.2015, contestatorul U. Gh. G. a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1065/22.07.2015 a Curții de Apel Ploiești, la a cărei judecată a renunțat.
Manifestarea de voință a petentului, în sensul renunțării la judecata cererii de completare a deciziei civile nr. 1065/22.07.2015 a Curții de Apel Ploiești, a fost verificată de Curte la termenul de judecată din 26.10.2015, ce a procedat la legitimarea petenului, prezentând cartea sa de identitate, ., nr._, emisă de SPCLEP Slanic.
În acest context, în temeiul art. 406 Cod pr.civilă, Curtea va lua act de renunțarea petentului la judecata cererii de completare a deciziei civile nr. 1065/22 iulie 2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Ia act de renunțarea petentului U. Gh. G., domiciliat în comuna Vărbilău, ., județul Prahova, la judecata cererii de completare a deciziei civile nr. 1065/22 iulie 2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr._, formulată în contradictoriu cu intimații L. T. “Ș. V. „ S., cu sediul în S., ., județul Prahova, P. Orașului S. și C. L. al Orașului S., cu sediul în S., .. 2, județul Prahova.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. V. A. P.
Grefier,
M. F.
Red.MF
Tehnored.MF
6 ex./29.10.2015
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 462/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 686/2015. Curtea... → |
|---|








