Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1596/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1596/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1596/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1596
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Președinte – A. M. R.
Judecător – M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantele I. C., CNP:_, domiciliata în Târgoviște, ..19 E, ., ., J. M., CNP:_, cu domiciliul in Târgoviște, ., ., . și R. R., CNP:_, cu domiciliul in Târgoviște, . ., . împotriva Sentinței nr. 770 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă,în contradictoriu cu pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ M. TÂRGOVIȘTE, cu sediul in Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, P. M. TÂRGOVIȘTE – B. A. și GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 14 TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, .. 4, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimata pârâtă Grădinița cu P. Prelungit nr. 14 Târgoviște a depus la dosar întâmpinare și a solicitat judecata cauzei și în lipsa acesteia, iar apărătorul apelanților reclamanți, avocat E. N., a depus o cerere de lăsarea cauzei la ultima strigare.
Curtea ia act de faptul că dosarul a fost lăsat la ultima strigare, la sfârșitul ședinței de judecată și având în vedere faptul că pe cale de întâmpinare intimata pârâtă Grădinița cu P. Prelungit nr. 14 Târgoviște a solicitat judecata cauzei și în lipsa acesteia, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ / din data de 17.02.2015, reclamantele I. C., J. M., R. R., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială M. Târgoviște, P. M. Târgoviște – B. A. și Grădinița cu P. Prelungit nr. 14 Târgoviște, obligarea pârâților la plata unei indemnizații egale cu cel puțin 3 salarii de bază avute în luna pensionării, potrivit art. art. 36 (3) din CCMU la nivel de sector activitate învățământ preuniversitar, actualizate cu indicele de inflație, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantele au avut calitatea de cadre didactice în învățământul preuniversitar și că potrivit Contractului Colectiv de munca Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, încheiat intre Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Educației Naționale si Federațiile sindicale reprezentative din învățământ (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ si Federația Sindicatelor din Educație "S. HARET"), pe anii 2012-2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 5, din 14 noiembrie 2012 si Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 5 din 26 noiembrie 2014, s-a convenit ca salariații care se pensionează sa beneficieze de o indemnizație egala cu cel puțin trei salarii de baza.
Dreptul cadrelor didactice care se pensionează, de a primi indemnizația sus-menționată este stipulata expres în prev. art. 36 (3) lit. b) din Contractul Colectiv, iar Ministerul Educației Naționale (reprezentantul Guvernului României la încheierea Contractului) s-a angajat ferm ca va face toate demersurile necesare pentru reglementarea si implementarea acestui drept (cf. disp. art. 36 alin. 3 din Contractul Colectiv).
In aceasta situație, reclamantele ar fi trebuit să primească, chiar la momentul emiterii deciziilor de pensionare, cate o indemnizație egala cu cel puțin trei salarii de baza, avute la încheierea activității în învățământ, fără a mai fi necesare întreprinderea unor demersuri, atât pe lângă autoritățile si instituțiile abilitate, cat si la instanța de judecata, in condițiile in care, potrivit disp. art. 167 din Legea nr. 84/1995 Legea învățământului, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
De asemenea, in conformitate cu art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 si art. 22 din Regulamentul de Organizare si funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, unitatea de învățământ cu personalitate juridica este ordonator secundar de credite, in timp ce, potrivit art. 13 din OUG nr. 32/2001 si art. 1 din Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001, începând cu anul 2001 cheltuielile pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale in a căror raza acestea își desfășoară activitatea, primarul fiind ordonator principal de credit.
In plus, Legea nr. 53/2003 Codul Muncii definește Contractul Colectiv de Munca, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, ca fiind legea pârtilor (art. 229 alin. 4), situație in care toate prevederile si clauzele acestui tip de contract sunt obligatorii pentru părțile contractante.
Din moment ce încheierea Contractului Colectiv a primi girul Guvernului României, devine cu atât mai imperios necesara respectarea obligațiilor asumate, intre care si dreptul cadrelor didactice pensionate de a primi o indemnizație egala cu cel puțin 3 salarii de baza.
Cum acest drept nu a fost respectat, singurul mijloc legal prin care reclamantele pot obține acordarea indemnizației este demersul către instanța de judecata, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii si pronunțarea unei sentințe in sensul obligării pârâților la plata indemnizației prev. de art. 36 (3) lit. b) din Contractul Colectiv.
În drept au fost invocate disp. art. 194 NCPC, art. 36 (3) lit. b) din Contractul Colectiv, art. 229 (4) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, art. 229 (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, dispoziții care se completează cu prevederile Noului cod civil (art. 1165-1280).
Au fost anexat, în copie, cărțile de identitate, decizii de pensionare pentru limita de vârsta, adeverințe emise de către Grădinița cu P. Prelungit nr.14.
Pârâta U. Târgoviște a formulat întâmpinare, arătând că cererea reclamantelor vizează un drept care nu este prevăzut de lege, urmând a se observa că Legea nr.1/2011 nu consacră dreptul cadrelor didactice la acordarea unei indemnizații cu ocazia pensionării, iar pe de altă parte, începând cu 2010, orice astfel de drepturi bănești au fost în mod expres suprimate, așa cum reiese din dispozițiile art. 2 din OUG nr. 84/2012 și art. 9 din Legea nr. 283/2011.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a pronunțat Sentința nr. 770 din data de 28 mai 2015 prin care a respins acțiunea formulată de reclamante.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, reclamantele au avut calitatea de cadre didactice în învățământul preuniversitar, în prezent fiind pensionate pentru limită de vârstă, conform deciziilor de pensie depuse la dosar.
A învederat prima instanță că, acestea au chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială M. Târgoviște, P. M. Târgoviște – B. A. și Grădinița cu P. Prelungit nr. 14 Târgoviște, solicitând obligarea acestora la plata unei indemnizații egale cu cel puțin 3 salarii de bază avute în luna pensionării, potrivit art. art. 36 (3) din CCMU la nivel de sector activitate învățământ preuniversitar, actualizate cu indicele de inflație.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 36 alin. 3 lit. b din CCMU la nivel de sector activitate învățământ preuniversitar valabil pentru anii 2012-2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 5, din 14 noiembrie 2012 „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va face demersurile necesare pentru ca, în viitoarea lege a salarizării, să fie reglementate următoarele drepturi: … indemnizație de cel puțin trei salarii de bază pentru salariații care se pensionează.”
Totodată, în Contract Colectiv de Muncă Unic nr. 1.483 din 13 noiembrie 2014 la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, publicat în MO partea a V-a nr. 5/26.11.2014, la art. 36 alin. 3 lit. b se arată că „Ministerul Educației Naționale va face demersurile necesare pentru reglementarea următoarelor drepturi: … indemnizație de cel puțin trei salarii de bază pentru salariații care se pensionează”.
Tribunalul a constatat așadar, că în mod eronat reclamantele apreciază că în CCM unic este prevăzut dreptul lor la cele trei salarii de bază cuvenite la momentul pensionării, în realitate ceea ce s-a negociat între părțile semnatare ale contractului a fost aceea de a se include in viitoarele reglementari ale salarizărilor și aceste drepturi.
De altfel, potrivit prevederilor art. 138 din Legea nr. 62/2011 a dialogului se prevede că „Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.” Acest fapt semnifică tocmai ideea că în CCM nu pot fi prevăzute drepturi salariale cu depășirea legislației salariale existente.
Cum drepturile solicitate de către reclamante nu își găsesc consacrare legislativă, tribunalul a apreciat că acțiunea acestora este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele I. C., J. M., R. R., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelantele au arătat că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului de la fond, au formulat o cerere prin care au solicitat obligarea pârâților U. M. Târgoviște, P. M. Târgoviște si Grădinița cu P. Prelungit nr. 14 Târgoviște la plata unei indemnizații egale cu cel puțin trei salarii de baza avute in luna pensionarii, așa cum prevăd dispozițiile .art.36 (3) lit. b) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (CCMUNSAIP) in vigoare in perioada 2012 – 2014.
Au mai precizat apelantele că, deși solicitarea era justificată, prin prisma obligației asumate bilateral de către părțile implicate în adoptarea CCMU, prima instanța a respins acțiunea, în esența motivându-se că, în amintitul contract colectiv de munca, nu s-ar fi stabilit obligația ferma în sarcina angajatorului, ci doar o "promisiune" care nu naște drepturi in beneficiul persoanelor - cadre didactice, la momentul pensionarii.
În altă ordine de idei, instanța fondului, expunând un ultim considerent in sprijinul soluției de respingere a acțiunii, afirma ca prevederile art.36 alin.3 lit. b) din CCMU cuprind o clauza nelegala, care se refera la drepturi in bani "altele decât cele prevăzute de legislația in vigoare pentru categoria respectiva de personal" .
Apelantele au învederat că, modul în care a înțeles prima instanță să soluționeze cauza cu care fusese investită a condus la încălcarea unor drepturi care - dincolo de orice dubiu - fuseseră nu doar negociate, ci și asumate de către părțile semnatare ale convenției, iar atunci când una dintre părți - Ministerul Educației Naționale - reprezintă una dintre cele patru puteri fundamentale într-un stat de drept - cea executiva, respectiv Guvernul României, îndeplinirea obligațiilor consfințite în CCMU trebuie să reprezinte un model și un exemplu al modului în care funcționează instituțiile într-un astfel de stat.
Așa fiind, apelantele au solicitat instanțe de control judiciar să asigure, și în cazul acestora, tratament egal cu al altor colegi - cadre didactice pensionare, care au primit, primesc și beneficiază, în continuare, de indemnizația de pensionare, astfel cum a fost stabilită în contractul colectiv de munca.
Apelantele au mai arătat că, potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 lit. b din CCM aplicabil în perioada 2007 - 2010, 2011 și 2012 - 2015, Guvernul României
- reprezentat de MEN - s-a angajat ferm ca va face toate demersurile
necesare pentru reglementarea și implementarea acestui drept, respectiv
primirea unei indemnizații egale cu cel puțin trei salarii avute la
momentul pensionarii.
Din acest punct de vedere, ca nu exista niciun dubiu asupra voinței părtilor contractante de a stipula dreptul cuvenit cadrelor didactice ce urmau a se pensiona. Exercitarea cu buna-credinta a obligațiilor reciproc asumate ar fi făcut de prisos orice alt demers din partea persoanelor indreptatite la acea indemnizație, inclusiv o investire a instanței cu un astfel de obiect al cererii de chemare în judecata.
Au mai arătat apelantele că, faptul ca s-a ajuns aici denota o atitudine abuziva din partea instituțiilor și autorităților obligate prin clauzele convenției legal încheiate, dar acest aspect întărea temeinicia și justețea demersului reclamantelor.
Apelantele au precizat că nu pot fi de acord cu punctul de vedere exprimat de către prima instanța, în sensul ca intre părțile semnatare ale contractului s-a negociat doar "intenția" de a include în viitoarele reglementari acordarea indemnizației la pensionare, pentru ca astfel ar acredita teza potrivit căreia una dintre parti a acționat și a negociat cu rea-credinta.
Într-o atare situație s-ar incalca un principiu fundamental instituit de Noul Cod Civil, potrivit căruia părțile care convin sa incheie un contract - convenție - trebuie sa acționeze cu buna-credinta atat la negocierea și incheierea acestuia, cat și pe tot timpul executării contractului. Intenția legiuitorului a fost de a limita posibilitatea ca una dintre parti sa se sutraga obligației asumate prin contract instituind, în teza finala a dispozițiilor art. 1170 NCC interdicția ca una dintre părți sa poată inlatura sau limita oricare din obligații.
Apelantele au învederat că invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.62/2011 a dialogului social nu are relevanta și nu putea influenta soluția instanței, intrucat acel text are în vedere imposibilitatea includerii, in CCM, a unor clauze care instituie dreptul în bani și în natura altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare. Este cert ca ceea ce s-a negociat și incheiat intre MEN și sindicatele din invatamant nu incalca nicio dispoziție legala în vigoare la acel moment, drept dovada stand faptul ca forma convenției - cadru a fost publicata, în aceasta modalitate, în Monitorul Oficial al României: partea V-a, nr.5 din 14 noiembrie 2012; Partea V-a, nr.5 din 26 noiembrie 2014, situație care demonstrează ca voința părtilor a fost de a menține clauza stipulata în art.36, alin.3 lit.b din CCM.
Pe de altă parte, niciun moment, contractul-cadru la nivel de ramura nu a fost denunțat, dezavuat sau anulat, total sau partial, astfel ca acea
convenție trebuie sa-si producă efecte depline intre parti cat privește obligațiile, dar și drepturile stipulate, cu atat mai mult cu cat, potrivit unui alt principiu instituit de Noul Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante (art. 1270 alin.l).
Totodată, actul normativ special care definește și reglementează domeniul raporturilor de munca - Legea nr.53/2003 Codul Muncii - numește contractul colectiv de munca, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, ca fiind legea părților -art.229 alin.4.
Apelantele au solicitat a se constata că în categoria contractelor colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale se afla și CCM aplicabil în perioada 2012-2015, aceasta caracterizare derivând din faptul ca niciuna dintre clauze nu a fost anulata.
Au invocat practica judiciară în materie, respectiv sentința nr.1249/25.05.2011 pronunțata de Tribunalul Dambovita -Secția Civila hotărâre din care se poate observa ca reclamanta din acea cauza - colega apelantelor S. E. - a obținut executarea clauzei contractuale privind plata indemnizației la momentul pensionarii, în condițiile în care sentința a fost pronunțata ulterior adoptării și intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, act normativ de care s-au prevalat intimatii-parati atunci cand au refuzat acordarea indemnizației.
Apelantele au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la calcularea și plata indemnizației cuvenite la momentul pensionarii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 alin. l NCPC, Legea nr.62/2011, art.470 NCPC, art.299 alin.4 din Legea nr.53/2003, art. 1170 Noul Cod Civil, art.1270 Noul Cod Civil, art.480 alin.2 teza a II-a NCPC.
La data de 29 septembrie 2015 intimata Grădinița cu P. Prelungit nr.14 Târgoviște a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu motivele invocate în apelul reclamantelor, solicitând admiterea acestuia.
În motivarea întâmpinării intimata pârâtă a arătat că apelantele și-au desfășurat activitatea, în calitatea de educatoare, pe o perioadă prelungită la Grădinița cu P. Prelungit nr.14 Târgoviște.
De asemenea, intimata a învederat că doamna J. M. s-a pensionat în anula 2013, I. C. și R. R. au fost pensionate în anul 2014, iar la momentul pensionării, acestea nu au primit indemnizația de pensionare, deși acest drept era prevăzut în Contractul Colectiv de muncă.
Intimata pârâtă a arătat că, alături de alte colege și reclamantele din cauza de față sunt îndreptățite și li se cuvine indemnizația de pensionare, solicitând în concluzie, admiterea apelului și acordarea indemnizației de pensionare și în cazul celor trei apelante.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea mai multor pârâți, intimați în litigiul de față la plata către reclamante, apelante în litigiul pendinte pe rolul Curții a câtei unei indemnizații egale cu cel puțin trei salarii de bază avute în luna pensionării în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. 3 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, actualizate cu indicele de inflație.
Pe de altă parte, așa cum rezultă în mod explicit din actele dosarului de fond reclamantele au avut calitatea de cadre didactice și s-au pensionat în perioada 2013 – 2014.
La baza demersului judiciar al reclamantelor au stat, în principal dispozițiile Contractelor Colective de Muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar publicate în Monitoarele Oficiale Partea a V-a nr. 5/14.11.2012 și nr. 5/26.11.2014.
Ori, potrivit primei convenții colective invocate de către reclamante, mai exact art. 36 alin. 3 lit. b Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va face demersurile necesare pentru ca, în viitoarea lege a salarizării, să fie reglementat dreptul la o indemnizație de cel puțin trei salarii de bază pentru salariații care se pensionează.
O dispoziție identică se regăsește și în cel de al doilea contract colectiv de muncă.
Așadar, de vreme ce obiectul negocierii a purtat numai asupra efectuării unor demersuri ulterioare ale uneia din părțile contractante de includere a dreptului ce face obiectul cauzei pendinte în viitoarea lege a salarizării, în mod legal a apreciat tribunalul că textele din convențiile colective nu pot constitui temei pentru acordarea acestora în lipsa unei prevederi exprese în chiar actul normativ de salarizare.
Față de cele învederate Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantelor potrivit cărora nu pot fi de acord cu punctul de vedere exprimat de către prima instanța, în sensul ca intre părțile semnatare ale contractului s-a negociat doar "intenția" de a include în viitoarele reglementari acordarea indemnizației la pensionare, pentru ca astfel ar acredita teza potrivit căreia una dintre parti a acționat și a negociat cu rea-credinta.
Pentru aceiași argumentație juridică instanța de apel apreciază ca nefondate și criticile potrivit cărora ca nu exista niciun dubiu asupra voinței părtilor contractante de a stipula dreptul cuvenit cadrelor didactice ce urmau a se pensiona, exercitarea cu buna-credinta a obligațiilor reciproc asumate făcând de prisos orice alt demers din partea persoanelor îndreptatite la acea indemnizație, inclusiv o investire a instanței cu un astfel de obiect al cererii de chemare în judecata sau cele potrivit cărora apelarea la instanță denotă că instituțiile și autoritățile obligate prin clauzele convenției legal încheiate au o atitudine abuzivă.
Curtea nu poate avea în vedere ca fundamentând admiterea căii de atac nici trimiterile apelantelor la dispozițiile Codului civil în materie de convenții sau cele ale Codului Muncii având ca obiect de reglementare Contractul colectiv de muncă.
Astfel, este real că unul din principiile care guvernează contractele este cel al bunei credințe, atât la încheierea, cât și cu prilejul executării de la care părțile nu se pot sustrage, iar contractul colectiv de muncă valabil încheiat este legea părților.
Numai că, așa cum s-a demonstrat în paragrafele precedente obiectul negocierii a purtat numai asupra efectuării de demersuri pentru includerea dreptului în legea salarizării, clauză asumată de ambele părți, deci și de federațiile sindicale din învățământ.
În prezența pasivității uneia dintre părți cealaltă parte avea deschise alte mijloace juridice în vederea obținerii executării obligației, aceea a includerii dreptului în legea de salarizare, fără însă ca destinatarii contractului colectiv de muncă să se poată adresa direct instanței cu un litigiu având obiectul celui pendinte.
Față de cele expuse în paragrafele precedente Curtea apreciază că este lipsită de semnificație juridică împrejurarea că respectivele convenții colective nu au fost denunțate, dezavuate, anulate total sau parțial.
Curtea nu poate reține nici susținerile apelantelor în sensul că, invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.62/2011 a dialogului social nu are relevanta și nu putea influenta soluția instanței, întrucât acel text are în vedere imposibilitatea includerii în Contractul colectiv de muncă a unor clauze care instituie dreptul în bani și în natura altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare.
În realitate, tocmai pentru respectarea acestei dispoziții legale clauza în discuție a fost negociată în varianta inserată în convenție, dată fiind apartenența sistemului de învățământ la sectorul bugetar.
Sub aspectul hotărârii invocate cu titlul de practică judiciară, Curtea reține că acesta a fost pronunțată sub imperiul unei alte legislații.
Pentru toate considerațiile expuse Curtea apreciază ca nefondate toate criticile apelantelor.
Așa fiind Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de reclamantele I. C., CNP:_, domiciliata în Târgoviște, ..19 E, ., ., J. M., CNP:_, cu domiciliul in Târgoviște, ., . și R. R., CNP:_, cu domiciliul in Târgoviște, . ., . împotriva Sentinței nr. 770 din data de 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă,în contradictoriu cu pârâții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ M. TÂRGOVIȘTE, cu sediul in Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, P. M. TÂRGOVIȘTE – B. A. și GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 14 TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, .. 4, județul Dâmbovița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. R. M. P.
Grefier,
C. C.
Red. AMR
8 ex./04.11.2015
d. f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j. f. R. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
