Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1595/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1595/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1595/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1595
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Președinte – A. M. R.
Judecător – M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 850 din 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâta U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GĂEȘTI, cu sediul în oraș Găești, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul a solicitat, în cadrul cererii de apel, judecata cauzei și în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că apelantul a solicitat, în cadrul cererii de apel, judecata cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr._ reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă cererii de chemare în judecată, a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. Administrativ Teritorială Găești, obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății.
Prin motivarea în fapt s-a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens Curtea Constituțională în soluționarea unei sesizări a statuat „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."
Interpretarea textului din motivarea Curții Constituționale este de natură să îndreptățească la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/ 2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci " Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce privește reclamanții, astfel: (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivii prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010. ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr.878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
S-a apreciat că dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să Respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se tină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, tară un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul reclamaților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011. iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10 având ca obiect o cerere c pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 d Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 850 din 10 iunie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în contradictoriu cu pârâta U. Administrativ Teritorială Găești.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:
Reclamanții sunt personal contractual al pârâtei, iar prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat să fie obligată pârâta la calculul și plata drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența dintre salariul primit și salariul rezultat ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație.
Ca argumente pentru admiterea cererii, aceștia au arătat că prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice se prevede că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar”, iar art.1 din Legea 285/2010 a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010 se majorat cu 15%, însă în fapt această majorare nu a luat în considerare și sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, conform art. 8 din Legea 285/2010.
Tribunalul a reținut că în motivarea Deciziei 21/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 Noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre disp.art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, ÎCCJ a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de ÎCCJ prin decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art.25 din legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, tribunalul a apreciat că nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, cererea reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, reclamantul a arătat că, în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ pronunțându-se fără a dispune o expertiza al cărei obiectiv trebuia sa stabilească dacă drepturile ce fac obiectul prezentei cauzei au fost acordate salariaților sau nu.
Premiul anual aferent anului 2010 este un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, in condițiile in care salariații au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010.
Totuși, o astfel de plată nu s-a efectuat deoarece prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat în mod expres că: Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu - luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
În speță, dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010 nu pot fi considerate că au instituit o amânare sau o eșalonare a plății acestor sume, legiuitorul folosind terminologia clară și lipsită de orice echivoc: „nu se mai acordă".
Instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume (compensarea având funcția de stingere a datoriei)., in condițiile in care legiuitorul a specificat că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Cu alte cuvinte, interpretând exclusiv gramatical termenii folosiți de legiuitor se ajunge la concluzia că legiuitorul, acordând o anumită creștere a salariilor în sectorul bugetar, cuantumul acestor creșteri a inclus și cuantumul sumei unice ce trebuia acordată cu titlu de premiu anual pe perioada anului 2010.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană în numeroase hotărâri. în speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o astfel de compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 .ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie.
O astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice pentru următoarele considerente: nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridica a premiului și natura juridică a salariului.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă de angajați.
Premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordai de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajați, care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare. ori au săvârșit, abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să fie acordate diferențiat salariaților (luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010), iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31.decembrie 2010" (alin. 3) al art. 1), așadar, criterii fără nicio legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajai la expirarea anului 2010 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale.
Toate aceste considerente au format convingerea că, în realitate, expresia ,, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă,nici un substrat de fond, deci, fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
În considerarea celor expuse, prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de bun a reclamanților, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea premiului anual, drept prevăzut pe perioada anului 2010 în art. 25 din legea nr. 330/2009.
Motivat de faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ( primul paragraf al art. 1 din Primul Protocol la CEDO ), că nici măcar nu s-a declarat vreo cauză de utilitate publică (pentru care prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat neacordarea dreptului câștigat la încasarea premiului anual aferent anului 2010), prin sentința pronunțata de instanța de fond a s-a încălcat dreptului fundamental al angajaților Primăriei Găești la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivit art. 20 din Constituția României.
Astfel că instanța de fond trebuia să solicite relații privind compunerea majorării salariale acordate pe 2011, respectiv dacă a inclus și cuantumul celui de-al 13-lea salariu cuvenit pentru anul 2010, conform art. 8 din Legea 285/2010.
Daca s-ar fi verificat în concret dacă în majorarea salariului pe 2011 s-a inclus și premiul anual în discuție pe 2010, s-ar fi constat că nu s-a realizat această obligație întrucât nici nu era vizată efectiv, a se vedea expunerea de motive a Legii 285/2010 sub aspectul scopului majorării acordate pe 2011; ori această poziție constituie o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenție. Astfel ca instanța națională este obligată să aplice direct normele comunitare când se constată că legislația națională le încalcă.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
O primă critică a apelantului vizează lipsa, în opinia acestuia a rolului activ al primei instanțe care s-a pronunțat fără a dispune o expertiza al cărei obiectiv trebuia sa stabilească dacă drepturile ce fac obiectul prezentei cauzei au fost acordate salariaților sau nu.
În acest context Curtea reamintește că, în adevăr, în lumina dispozițiilor art. 22 alin. 2 teza finală Cod pr. civ. una din manifestările rolului activ al judecătorului constă în dispunerea administrării de probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Această reglementare procedurală însă nu poate fi interpretată izolat, ci în coroborarea cu alte dispozițiile ale Codului de procedură civilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 Cod pr. civ. părțile au îndatorirea să își probeze pretențiile sau apărările.
Mai mult decât atât conform art. 254 alin. 6 Cod pr. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Față de considerațiile expuse Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantei privitoare la lipsa de rol activ a tribunalului motivat de faptul că nu a dispus în cauză din oficiu proba cu expertiză.
Sub aspectul criticilor vizând modul de soluționare a chiar fondului raportului juridic litigios Curtea observă că, inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei, intimată în prezenta fază procesuală la acordarea în favoarea persoanelor în numele cărora a acționat reclamantul, apelant în litigiul pendinte pe rolul instanței de control judiciar a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății, cu acordarea de daune interese moratorii aferente acelorași sume.
În acest context Curtea reamintește că problematica modului de acordare a premiului anual reglementat de art. 25 din Legea cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, raportat la legislația incidentă începând cu acest moment a făcut obiect a numeroase Decizii ale Curții Constituționale și ale unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 37 din 16 ianuarie 2014.
Potrivit acestei din urmă decizii, izvor de drept secundar și obligatorie de la data publicării sale în monitor, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Ceea ce este determinant însă pentru justa soluționare a cauzei pendinte sunt argumentațiile care au fundamentat o astfel de dezlegare a chestiunii de drept ce a făcut obiectul recursului în interesul legii.
Astfel, pornind de la jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că s-a constatat de către instanța de contencios constituțional că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
La rândul său, Curtea Constituțională, printr-o decizie ulterioară celei în interesul legii și anume Decizia nr. 161 din 17.03.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 352/21.05.2015, pornind tocmai de la Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, a reținut că Înalta Curte a explicitat intenția legiuitorului exprimată prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, care prevedea că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Neclaritatea textului viza sintagma "fiind avute în vedere", Înalta Curte precizând că semnificația acesteia este că sumele în discuție au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Ori, după cum se știe instanțele sunt ținute deopotrivă atât de cele statuate prin deciziile Curții Constituționale și prin deciziile în interesul legii, dar și de considerentele care au stat la baza unor astfel de statuări.
Pentru argumentația expusă Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantului potrivit cărora instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume - compensarea având funcția de stingere a datoriei - in condițiile in care legiuitorul a specificat că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Asemănător sunt nefondate și criticile potrivit cu care în speță trebuia a se verifica împrejurarea dacă, în concret, a avut loc o astfel de compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie sau cele în sensul că o astfel de compensare nu a avut loc ori cele potrivit cărora expresia ,, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă nici un substrat de fond, deci, fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
Curtea nu poate avea în vedere nici argumentația apelantului în sprijinul ideii unei lipse de compensare pornind de la natura juridică diferită a premiului de natura juridică a salariului.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale în materia salarizării personalului bugetar sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Altfel spus, opțiunea legiuitorului privind modalitatea concretă de plată a premiului începând cu anul 2011 nu echivalează cu neacordarea sa, motivat de nerespectarea unor criterii, care erau însă specifice legislației anterioare.
Curtea nu poate reține nici susținerile apelantului în sensul că, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de bun a reclamanților, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea premiului anual, drept prevăzut pe perioada anului 2010 în art. 25 din legea nr. 330/2009, cu nesocotirea art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În chiar considerentele decizii în interesul legii s-a reținut, pornind de la jurisprudența Curții Constituționale că, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă dispozițiile de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată.
Pentru toate motivele arătate Curtea apreciază ca nefondate toate criticile apelantului.
Așa fiind Curtea, în baza art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 850 din 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâta U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GĂEȘTI, cu sediul în oraș Găești, județul Dâmbovița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. R. M. P.
Grefier,
C. C.
Red. MP
Tehnored. CC
4 ex./20.11.2015
d. fond_ Tribunalul Dâmbovița
j. fond M. Iordcahe
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1598/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
