Pretentii. Decizia nr. 1760/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1760/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1760/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1760

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2015

Președinte - V.-A. P.

Judecător - C. - P. B.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta M. N.-L., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1405/20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, înregistrată la ORC Prahova sub nr.J/_, având CUI RO_, . AL MEDICA BERLIN SRL, cu sediul social în Ploiești, ., . la ORC Prahova sub nr. J/_, având CUI RO_ și DR. D. P., medic primar - Medicina muncii, cod_, domiciliată în Ploiești, ., B1. 7E, ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 noiembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când, după deliberare, a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr._, reclamanta M. N.-L. a chemat în judecată pe pârâții ., . Al Medica Berlin SRL și Dr. D. P., medic primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în valoare de 220.000 lei (echivalentul a 50.000 Euro).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat contract individual de muncă cu intimata din anul 2004, respectiv contractul individual de muncă nr._/07.12.2004, pentru funcția de „Confecționer cablaje auto” în cadrul ., funcție pe care a deținut-o până la data de 25.02.2013, când contractul său individual de muncă a încetat prin decizia ce face obiectul prezentei contestații.

Reclamanta a mai învederat că în data de 25.01.2013, conducătorul locului de muncă a trimis-o pe reclamantă împreună cu un grup de salariați la cabinetul medical unde urma să se efectueze controlul medical periodic. Au fost consultați de medicul de medicină a muncii, respectiv de către Dr. P. D. și asistenta medicală, acest control medical constând în luarea tensiunii arteriale și un control oftalmologic.

Ulterior acestui control medical, în data de 28.01.2013, reclamanta a arătat că a fost chemată la Serviciul de Resurse umane unde i-au fost prezentate următoarele documente, pe care a refuzat să le semneze: adresa nr.683/28.01.2013 semnată de Director General - Sonmez Mehmet, prin care a fost informată că în urma evaluării medicale a fost emisă Fișa de aptitudine nr.75/25.01.2013, prin care Dr. P. D. (medic medicina muncii) a declarat-o „apt condiționat”, drept pentru care societatea nu poate acorda un alt loc de muncă corespunzător stării sale de sănătate; înștiințarea nr.684/28.01.2013, semnată de către Director Resurse umane -C. M., prin care i s-a acordat dreptul de preaviz și a fost informată că începând cu data de 25.02.2013, contractul de muncă încetează; Referat nr.685/28.01.2013, semnat de Director General - Sonmez Mehmet, prin care s-a constatat că în urma controlului medical reclamanta este "apt condiționat" și nu "inapt", cum a fost redactat în decizia de concediere.

A menționat reclamanta că din luna octombrie 2011 a urmat un tratament medical de specialitate și și-a continuat activitatea în cadrul societății pe aceeași funcție deținută anterior și în aceleași condiții de muncă, până la data desfacerii contractului de muncă prin decizia nr._, contestată la Tribunalul Prahova.

Mai mult decât atât, dispoziția art.61 lit.c din Codul muncii este aplicabilă numai în situația în care se constată „inaptitudinea” și nu aceea de „apt condiționat”, așa cum este înscris în Fișa de aptitudine de către medicul de medicină a muncii.

A mai arătat reclamanta că afirmațiile sale cu privire la nelegalitatea deciziei contestate sunt susținute și de faptul că: toate deciziile de desfacere a contractelor de muncă ale salariaților declarați „apt condiționat” de către dr.P. D., cu toate că sunt individuale, poartă același număr, respectiv „Decizia de concediere nr.1312/21.02.2013”; decizia de concediere nu este semnată decât de Directorul general, nefiind semnată de salariat, de Directorul Resurse umane și nici nu este înscrisă data la care a fost comunicată către salariat;în decizia de concediere este menționat: Referatul nr.685/28.01.2013, prin care s-a consemnat inaptitudinea din punct de vedere medical..", iar în cuprinsul Referatului nr.685/28.01.2013, Directorul general constată că potrivit Fișei de aptitudine emisă de medicul de medicina a muncii, reclamanta este „apt condiționat”; fiecărui salariat concediat din motive medicale i-au fost emise de către societate 2(două) adeverințe de vechime în muncă, adeverințe ce poartă același număr din aceeași dată pentru toți salariații (Adeverință nr.1313 din 21.02.2013). Una conține ca motiv de drept al emiterii deciziei de concediere art.65 (1) Codul muncii (restructurare), iar cealaltă art.61 lit.c din Codul muncii (inaptitudine fizică/psihică).

În concret, ., pentru evitarea parcurgerii procedurilor privind concedierile colective și pentru a se sustrage de la plata salariilor compensatorii către toți salariații disponibilizați, a concediat în data de 21.02.2013 un număr aproximativ de 20 de salariați pe temeiul de drept al art.65(1) din Codul muncii și aproximativ 12 salariați (din care face parte și reclamanta) pe temeiul de drept al art.61 lit.c din Codul muncii.

Decizia nr. 1312/21.02.2013 emisă de pârâta . a fost atacată, în termenul legal, la instanța competentă, respectiv Tribunalul Prahova - Secția I Civilă și a făcut obiectul dosarului nr._ .

Prin sentința nr.3159/19.12.2013, definitivă prin neapelare, Tribunalul Prahova a dispus anularea deciziei sus- menționate, reintegrarea salariatei în funcția deținută anterior, plata salariilor și contribuțiilor de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data reintegrării.

Având în vedere faptul că obiectul acțiunii 1-a reprezentat doar anularea deciziei de concediere (fară a solicita daune morale în cauză), instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor . AL MEDICA BERLIN SRL și a Dr. D. P., medic primar - Medicina muncii. Cu privire la prezenta cauză dedusă judecății, s-a arătat că pârâtele mai sus menționate au calitate procesuală pasivă motivat de următoarele:Dr. D. P., medic primar - Medicina muncii cod_ și . AL MEDICA BERLIN SRL (în calitate de angajator al medicului și titular al contractului de asistență medicală încheiat cu pârâta .) au creat premisele abuzului de drept al angajatorului prin emiterea fișei de aptitudine nr.69/25.01.2013 și doar în urma unui control al tensiunii arteriale, reclamanta a fost declarată „apt condiționat”, cu toate că fișele medicale din anii anteriori o declarau „apt” și nu au existat investigații medicale de specialitate sau scrisori medicale ale medicului specialist care să conducă către calificativul de „apt condiționat”.

., motivat de calificativul „apt condiționat” emis de medicul de medicina muncii - Dr.P. D., printr-un abuz de drept califică reclamanta ca „inapt” și îi desface contractul de muncă cu temeiul de drept al art.61 lit.c din Codul muncii.

S-a susținut că a existat o „conlucrare perfectă” între medicul de medicina muncii și conducerea ., creată special pentru a conduce la o concediere nelegală, pe un temei de drept ce a condus la eliminarea din piața muncii a reclamantei, punând-o în imposibilitatea de a se angaja și de a-și procura mijloacele de existență, învederând instanței că pe lângă abuzul de drept al pârâtelor, îndreptat împotriva reclamantei, i-a creat o stare de profundă izolare, de disperare chiar am putea spune, atâta timp cât cu toate încercările de a găsi un loc de muncă, aceasta s-a lovit de refuzul potențialilor angajatori datorită temeiului de drept ce a stat la baza deciziei de concediere, respectiv inapt din punct de vedere fizic/psihic.

În cazul în care, din considerente financiare sau alte considerente, reclamanta ar fi fost în imposibilitatea promovării acțiunii în anularea deciziei de concediere sau această acțiune ar fi fost respinsă, aceasta ar fi rămas exclusă din piața muncii, neexistând posibilitatea angajării și obținerii mijloacelor de existență. Este bine cunoscut faptul că niciun angajator nu este dispus și nu riscă angajarea personalului inapt fizic/psihic.

Totodată, reclamanta a fost discriminată și prin faptul că la locul de muncă unde își desfășura activitatea existau mai mulți salariați calificați din punct de vedere medical ca „apt condiționat”, aceștia însă, din motive necunoscute, nu au fost concediați și la acesta dată desfășurând activitate în cadrul ..

În toată perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării, reclamanta a suferit grave traume psihice motivat de faptul că nu avea mijloacele de existență pentru întreținerea familiei, trebuia să achite rate la bănci pentru credite angajate anterior concedierii și pentru a plăti datoriile curente existenței.

La încercările sale de a se angaja în altă parte, s-a lovit de refuzul societăților respective, motivat de aspectele pentru care i s-a desfăcut contractul. De asemenea, concedierea abuzivă i-a creat o stare de disconfort și stres fiind în imposibilitate de a-și asigura propria existență materială și a a achita creditele angajate anterior desfacerii contractului de muncă.

Recunoașterea măsurii nelegale de concediere a reclamantei de către societate rezidă și din faptul că după pronunțarea hotărârii judecătorești, pe fond, aceasta a înțeles să nu mai promoveze cale de atac.

Mai mult decât atât, după reintegrare societatea a creat presiuni deosebite asupra reclamantei, prin care i-a creat o profundă temere și tulburare, astfel că pe perioada efectuării analizelor medicale de medicină a muncii, care au durat aproximativ 2 săptămâni, acesteia nu i s-a permis accesul în secție, în sala de training și în nicio încăpere a societății, astfel în cursul programului de lucru de 8 ore/zi, a trebuit să stea pe culoarele societății, fiind mereu amenințată de conducerea societății că i se va da un loc de muncă de unde societatea „își va recâștiga toți banii plătiți pentru salariile compensatorii și că ar fi mai bine să își dea demisia”.

Tocmai pentru a sublinia abuzurile și umilințele psihice la care a fost supusă reclamanta, în urma analizelor medicale efectuate după reintegrarea în muncă a fost emisă Fișa de aptitudine nr.3069 din 27.02.2014, avizul psihologic nr.1627/28.02.2014 cu calificativul „apt”, fapt ce probează încă odată că reclamanta nu a suferit nicio afecțiune medicală care să conducă la calificativul de „apt condiționat” emis de Dr. P. D. și nici la desfacerea abuzivă a contractului de muncă dispusă de angajator în temeiul art.61 lit.c din Codul muncii prin calificarea acesteia ca „inapt”.

Trebuie subliniată atitudinea angajatorului atât la momentul concedierii, cât și la momentul reintegrării, respectiv o atitudine de dispreț și desconsiderare față de reclamantă, astfel că, pentru evitarea parcurgerii procedurii concedierii colective, cât și pentru plata unui salariu compensator, a înțeles să excludă din piața muncii un angajat care nu a creat niciodată probleme societății, care a desfășurat o activitate impecabilă, nefiind niciodată sancționat sub nicio formă.

Astfel, decizia de concediere a condus nu numai la excluderea din societate și lipsirea de mijloace de existență, ci și la punerea reclamantei în imposibilitate de a-și mai găsi un alt loc de muncă după încetarea contractului de muncă cu pârâta și ulterior, la reintegrare, atitudinea angajatorului cu privire la amenințările expuse mai sus.

Principiile fundamentale ale dreptului muncii reprezintă acele reguli fundamentale de bază sau idei călăuzitoare ale reglementării relațiilor de muncă, ale interpretării și aplicării acestor reglementari și care, prin consacrarea lor legală, capătă forma unor reguli obligatorii de conduită, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

Practica judiciară și doctrina juridică recunosc, în mod implicit, că prejudiciul moral constituie o formă distinctă a prejudiciului civil în general și, în consecință, un factor relativ independent de declanșare a răspunderii civile, dar în același timp, nu este interzis a se lucra cu aceste noțiuni și în dreptul muncii.

Răspunderea pentru prejudicii morale există și se manifestă ca atare prin practica juridică din R. și din comunitatea europeană.

Astfel, o persoană împotriva căreia s-au luat măsuri abuzive, ce ulterior s-au dovedit netemeinice și nelegale, iar instanța a desființat aceste măsuri, pe motiv că această stare de inaptitudine nu a existat, are dreptul la repararea de către persoana vinovată a pagubei suferite.

Evident, față de termenii generali în care este formulat prin practica judiciară acest drept la repararea pagubei suferite, este de înțeles că dreptul respectiv subzistă și pentru daunele morale.

Dar, chiar dacă, în raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități este, totuși, necesar și fie avute în vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care reclamantei i-au fost afectate familia și situația profesională și socială și evident, prejudiciul de imagine produs, reclamanta considerând că este o victimă a măsurii de încetare a raporturilor de muncă datorită „inaptitudinii fizice sau psihice” dovedită nereală prin hotărâre definitivă.

Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, despăgubirea acordată acesteia neconstituind atât un echivalent, cât o satisfacție de substituție, considerând o regretabilă eroare a nu admite despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciilor morale suferite de victimele unor dispoziții ale angajatorilor, eronate din momentul emiterii lor (sub forma intenției directe), date doar în scopuri șicanatorii și care aduc atingere onoarei, cinstei și demnității persoanei.

Despăgubirea bănească solicitată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial este prin însăși definiția ei o categorie juridică cu caracter special, iar inexistența unor criterii precise pentru determinarea cuantumului ei, conduce la subordonarea chestiunii de principiu a dreptului angajatului la reparații, unei chestiuni privitoare la probațiune, natura nepatrimonială a prejudiciului moral „jucând” în favoarea persoanei responsabile de săvârșirea faptei ilicite și culpabile, respectiv angajatorul și în defavoarea persoanei lezate.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 41 „Satisfacția echitabilă” din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în baza criteriilor orientative statuate în practica juridică europeană, pentru repararea prejudiciilor morale solicitate de angajatul ce a fost pus în imposibilitatea de a se mai angaja și lipsirea acestuia de mijloace de existență se pot acorda îndemnizații de satisfacție echitabilă.

Indemnizația de satisfacție echitabilă prevăzută de art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționat anterior, statuează existența reparării unui prejudiciu nepatrimonial de imagine, de protecție a victimei, ce are un caracter inestimabil, această despăgubire neconstituind atât un echivalent, cât o satisfacție de substituție.

În același sens, art. 292 din Codul muncii prevede că: „Potrivit obligațiilor internaționale asumate de R., legislația muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a Muncii, cu normele dreptului internațional al muncii”.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare (Î.C.C.J. secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia 3189/20.04.2005).

În drept, reclamanta a invocat disp. art.269 alin.l, art.292 din Codul muncii, art.41 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 194 și urm. NCPC.

Pârâții . SRL și P. D. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasivea acestora, izvorul solicitării reclamantei fiind sentința nr.3159 din data de 19.12.2013 a Tribunalului Prahova, în care tribunalul a constatat lipsa calității procesuale pasive a celor doi pârâți.

În situația în care instanța va considera excepția invocată ca neîntemeiată, s-a solicitat solicitat respingerea acțiunii fata de cei doi pârâți ca neîntemeiată, întrucât nu au făcut parte din raporturile de muncă și nici din contractul individual de muncă încheiat între . și reclamantă.

S-a precizat că între cei doi pârâți și intimata . există contract de prestări servicii medicale de medicina muncii conform HGR 355/2007, modificată și completată și servicii medicale diverse, care se asigurau cu medici și asistente ai pârâtei, dar care lucrau în cabinetele de la sediul . și la punctul de lucru din localitatea Caracal, jud. O., serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătății lucrătorilor fiind: examenul medical la angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activității, supraveghere specială și promovarea sănătății la locul de muncă.

În condițiile în care medicul de medicina muncii face recomandări de tip medical, aptitudinea este condiționată de respectarea acestora, iar în fișa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi „apt condiționat”, lucru care s-a și întâmplat în cazul reclamantei din prezenta cauză, la dosarul medical existând și alte documente medicale de la medici specialiști care susțin punctul de vedere al medicului specialist de medicina muncii. În funcție de constatările făcute, medicul specialist de medicina muncii face propuneri de schimbare a locului de muncă către angajator, acesta fiind cel care ia decizia finală în funcție de situația concretă existentă în societatea comercială.

În speța de față, reprezentanții . sunt cei care au dispus cu privire la încetarea contractului de muncă al reclamantei.

Și pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a arătat că în data de 25.01.2013, a fost emisă fișa de aptitudine nr. 69, semnată și parafată de medicul de medicina muncii dr. D. P., în care se menționează că salariatul M. N. L. este apt condiționat, cu recomandările indicate. În urma acestui verdict medical și față de faptul că unitatea nu dispunea de locuri vacante corespunzătoare capacității de muncă a salariatului, acestuia i-au fost înmânate preavizul, o adresă prin angajatorul a constatat că salariatul este declarat apt condiționat, precum și o adresă prin care salariatul a fost înștiințat că nu există posturi vacante în unitate.

Ulterior, în data de 21.02.2013, a fost emisă decizia de concediere în baza art. 61 lit. c din Codul muncii.

A arătat pârâta că prejudiciul moral invocat de reclamantă nu există.Sănătatea reclamantei nu s-a agravat și nici nu a fost afectată de concedierea dispusă.Reclamanta se folosește de înscrisuri întocmite pro causa, ce nu au legătură cu eventualul prejudiciu moral pretins de aceasta.Reclamanta, în pofida existenței unui contract de credit, a fost cea care a demisionat ulterior reintegrării sale.Aceasta locuia cu părinții și anterior concedierii sale și nu a depus dovezi din care să rezulte că ar avea în întreținere o altă persoană.

S-a mai susținut că lipsește și legătura de cauzalitate, nefiind îndeplinită nici condiția referitoare la vinovăție.

Reclamanta a depus la dosar răspuns cu privire la întâmpinările formulate în cauză.

În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, iar în combaterea acțiunii, a încuviințat pârâților proba cu înscrisuri.

Pe baza probelor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1405/20 mai 2015, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor morale în valoare de 220.000 lei (echivalentul a 50.000 Euro), pentru concedierea dispusă prin decizia nr. 1312/21.02.2013 emisă de pârâta ., decizie anulată prin sentința civilă nr. 3159/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._, definitivă prin neapelare.

Conform aceleiași sentințe, soluția nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză, P. D. și . Al Medica Berlin SRL, față de care a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive motivat de faptul că aceștia sunt doar emitenți ai unor înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere.

Tribunalul a reținut că potrivit considerentelor acestei sentințe, măsura concedierii dispusă prin decizia nr. 1312/21.02.2013 a fost nelegală, apreciindu-se că fișa de aptitudini nr. 69/25.01.2013 stabilește doar faptul că salariatul este apt condiționat pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, făcându-se recomandarea pentru angajator de a se evita lucrul la utilaje care impun mișcări repetitive, însă nu constată inaptitudinea acestuia raportat la cerințele de la locul de muncă, angajatorul interpretând recomandările medicului de medicina muncii în sensul că se impune încetarea contractului individual de muncă.

S-a conchis că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în susținerea pretențiilor sale, reclamantul a invocat sentința civilă nr. 3159/19.12.2013, prin care a fost anulată decizia nr. 1322/21.02.2013 conform căreia angajatorul a dispus concedierea sa pe temeiul disp. art. 61 lit. c din Codul muncii, prin raportare la actele emise de medicul de medicina muncii, sentință în care s-a reținut, totodată, lipsa calității procesual pasive a pârâților P. D., medic primar de medicina muncii și . Al Medica Berlin SRL.

De asemenea, concluzia medicului specialist, înscrisă în documentul care atestă rezultatul examinării medicale de specialitate a fost explicită, respectiv „apt condiționat”, recomandându-se de a se evita lucrul la utilaje care impun mișcări repetitive, însă pârâta . a apreciat că se impune încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.

O astfel de situație, a apreciat prima instanță, nu poate atrage angajarea răspunderii civile a medicului specialist, implicit a comitentului pentru fapta prepusului, cu atât mai mult cu cât, în aplicarea dispozițiilor art. art. 61 lit. c din Codul muncii, prerogativa încetării contractului de muncă al salariatului aparține angajatorului în condițiile în care prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească corespunzător atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Prin urmare, concedierea în cazul prevăzut de litera c) este condiționată de existența unei decizii a organelor de expertiză medicală care să constate incapacitatea fizică sau psihică a salariatului, nicidecum de un simplu aviz medical, aviz care de altfel, în speța dedusă judecății, reflectă doar o situație în care medicul de medicina a muncii face recomandări de tip medical, iar aptitudinea este condiționată de respectarea acestora.

Or, a reținut tribunalul, din probele administrate nu rezultă că fișa de aptitudini nr. 69/25.01.2013, semnată de medicul primar în medicina muncii, reprezintă o decizie emisă de organele competente în expertiză medicală, deoarece nu este emisă de un Serviciu teritorial de expertiză a capacității de muncă, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că pârâta P. D. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din HG nr. 1229/2005 referitoare la medicii experți ai asigurărilor sociale, singurii abilitați să stabilească capacitatea de muncă a unui salariat.

Potrivit prevederilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, în contextul unei concedieri nelegale, daunele morale presupunând o atingere adusă integrității persoanei, salariatul suportând o frustrare greu de evaluat la care se adaugă și aspectul financiar, de cele mai multe ori, salariul fiind singura sursa de venit.

În conformitate cu disp. art. 1382 Cod civil, „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat”, răspunderea acestora fiind solidară față de victimă.

Potrivit disp. art. 1445 Cod civil, solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege.

Or, în aplicarea dispozițiilor privind răspunderea patrimonială, legiuitorul a instituit prezumția răspunderii solidare numai în privința salariaților, pentru angajator fiind aplicabile disp. art. 253 alin. 1 din Codul muncii.

Deși prin dispozițiile art. 1381 Cod civil, legiuitorul a instituit regula solidarității pasive între persoanele chemate să răspundă delictual, s-a arătat că este de observat că în cauză nu pot fi reținuți ca autori ai faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv concedierea nelegală, pârâții . Al Medica Berlin SRL și P. D., măsura dispusă de către pârâta . nefiind consecința acțiunii acestora, ci a acțiunii angajatorului privind interpretarea eronată a recomandărilor medicului specialist, astfel că nu poate fi reținută vinovăția pârâtei P. D. și, implicit, a angajatorului acesteia, pârâtul . Al Medica Berlin SRL, nedovedindu-se că aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au săvârșit o faptă ilicită de natură să antreneze răspunderea acestora cu consecința reparării unui eventual prejudiciu produs în dauna reclamantului, astfel că nu poate subzista un raport de cauzalitate între modul în care aceștia și-au îndeplinit sarcinile de serviciu și presupusul prejudiciu invocat de reclamant, raport menit să atragă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite de legiuitor, potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii și 1351 Cod civil.

În consecință, soluționând cauza prin raportare la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, respectiv prin prisma solidarității pârâților, conform solicitărilor reclamantului, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, inclusiv actele medicale emise ulterior concedierii de către medicii specialiști din cadrul Centrului Medical Mediurg, înscrisurile emise de pârâta ., precum și înscrisurile ce atestă împrumut bancar, tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile pentru obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale, astfel cum s-a solicitat, argumentele aduse de reclamantă în susținerea cererii sale neputând angaja răspunderea solidară a celor trei pârâți.

Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 266 alin. 1 Codul muncii, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta M. N. L., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Se învederează că apelanta-reclamantă M. N.-L. a încheiat contract individual de muncă cu intimata din anul 2004, respectiv contractul individual de muncă nr._/07.12.2004, pentru funcția de „Confecționer cablaje auto” în cadrul . și a deținut această funcție până la data de 25.02.2013, când contractul individual de muncă a încetat prin decizia ce face obiectul dosarului nr._, soluționat definitiv de Tribunalul Prahova.

În data de 25.01.2013, conducătorul locului de muncă - P. M. a trimis-o pe apelanta-reclamantă, împreună cu un grup de salariați, la cabinetul medical unde urma să se efectueze controlul medical periodic.

Arată apelanta că nu au fost consultați de medicul de medicină a muncii, respectiv de către Dr. P. D. (fără a fi prezentă măcar), ci de asistenta medicală a societății, acest control medical constând în luarea tensiunii arteriale și un control oftalmologic.

Ulterior acestui control medical, în data de 28.01.2013 au fost chemați la Serviciul de Resurse umane, unde le-au fost prezentate următoarele documente pe care salariații au refuzat să le semneze: adresa nr.795/28.01.2013, semnată de Director General - Sonmez Mehmet, prin care au fost informați că în urma evaluării medicale a fost emisă Fișă de aptitudine nr.69/25.01.2013, prin care Dr. P. D. (medic medicina muncii) i-a declarat „apt condiționat”, drept pentru care societatea nu poate acorda un alt loc de muncă corespunzător stării sale de sănătate; înștiințarea nr.696/28.01.2013, semnată de către Director Resurse umane -C. M., prin care i s-a acordat dreptul de preaviz și a fost informată că, începând cu data de 25.02.2013, contractul său de muncă încetează; Referat nr.697/28.01.2013 semnat de Director General - Sonmez Mehmet, prin care a constatat că în urma controlului medical, apelanta -reclamantă este „apt condiționat” și nu „inapt”, cum a fost redactat în decizia de concediere.

Menționează apelanta că din luna octombrie 2011 (în context psihostresant la serviciu, conform Raportului medical nr._/11.09.2012 - Clinica „Regina M.”din București) a urmat un tratament medical de specialitate și a continuat activitatea în cadrul societății pe aceeași funcție deținută anterior și în aceleași condiții de muncă, până la data desfacerii contractului individual de muncă prin decizia ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova.

Apelanta subliniază că toate examenele medicale periodice efectuate în perioada 2004-2012 de către medicii de medicina muncii din cadrul societății au declarat-o „apt de muncă” și numai în anul 2013, prin fișa de aptitudine nr.69/25.01.2013, în urma unui control al tensiunii arteriale, a fost declarată „apt condiționat”, cu toate că rapoartele medicale ale apelantei erau depuse din anii anteriori.

Mai mult decât atât, dispoziția art.61 lit.c din Codul muncii este aplicabilă numai în situația în care se constată „inaptitudinea” și nu aceea de „apt condiționat”, așa cum este înscris în Fișa de aptitudine de către medicul de medicină a muncii.

În continuare, referindu-se la motivele de nelegalitate, apelanta arată că sentința ce face obiectul prezentului apel a fost comunicată fără încheierea de ședință din data de 13.05.2015 (ce face parte integrantă din acesta), motivat de faptul că după încheierea dezbaterilor, judecătorul fondului a dispus amânarea judecății la data de 20.05.2015.

Totodată, se învederează că judecătorul fondului nu a dat eficiență probelor administrate în cauză, respectiv interogatoriul pârâtei Dr.P. D. (fila 120), deși a admis administrarea acestei probe prin încheierea din data de 18.03.2015, pârâta fiind citată cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.

Pârâta - Dr.P. D. a înțeles să nu dea curs acestei solicitări, apărătorul reclamantei solicitând, în ședință publică din data de 13.05.2015, să se facă aplicarea dispozițiilor art.358 NCPC, judecătorul fondului nepronunțându-se cu privire la proba administrată, care, alături de celelalte probe administrate în cauză, a demonstrat vinovăția medicului de medicină a muncii.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie, susține apelanta că instanța de fond, prin interpretarea superficială a probelor administrate în cauză, înlătură vinovăția (demonstrată prin toate mijloacele de probă, inclusiv prin refuzul de a se prezenta la interogatoriu) a medicului de medicină a muncii, prin emiterea unui calificativ medical de „apt condiționat”, în lipsa oricăror documente medicale emise de medici de specialitate și în lipsa unui control medical care să conducă la calificativul înscris în fișa de aptitudine, efectuând mai devreme cu 4 luni examenul medical periodic (pentru a se suprapune perioadei de concedieri), emite un calificativ eronat, această afirmație fiind probată prin calificativele medicale obținute la reintegrare, care confirmă starea de sănătate a apelantei-reclamante (Fișa de aptitudine nr.3062 și Avizul psihologic nr. 1627/28.02.2014 -fila 87)

Tocmai acest calificativ medical, arată apelanta, a reprezentat cauza generatoare de abuz de drept a societății angajatoare, calificativ fără de care angajatorul nu ar fi putut emite decizia de concediere.

Culpa angajatorului cu privire la neefectuarea de expertize medicale ulterior emiterii fișei medicale cu calificativul de „apt condiționat” nu ar fi putut fi reținută de judecătorul fondului, deoarece în cazul emiterii fișei medicale cu calificativul „apt”, angajatorul ar fi fost în imposibilitatea totală de desfacere a CIM în temeiul art.61 lit.c.

Așa cum s-a demonstrat și în speța ce a avut ca obiect anularea deciziei de concediere, societatea, pentru a evita parcurgerea procedurilor de concediere colectivă și plata unor salarii compensatorii, prin „conlucrare” cu medicul de medicina a muncii, a desfăcut CIM în temeiul art.61 lit.c.

Consideră apelanta că tocmai fapta ilicită a medicului de medicină a muncii descrisă mai sus a generat prejudiciul său, în lipsa acestei fapte, fapta prejudiciabilă a angajatorului ar fi fost imposibil de realizat.

Consideră apelanta o gravă eroare de interpretare a întregului material probator a judecătorului fondului, prin care a constatat lipsa faptei ilicite a medicului de medicina a muncii și pe cale de consecință, de respingere a acțiunii cu privire la toți participanții cu calitate procesuală pasivă.

Referitor la aprecierea judecătorului fondului cu privire la solidaritatea dintre debitori, în temeiul disp.art.1445 NCC și art.1381 NCC, respectiv că solidaritatea nu se prezumă, arată apelanta că în speța dedusă judecății operează excepția cu privire la regula generală impusă de art.1445 NCC, respectiv dispozițiile art.1446 NCC raportat la art.3 alin.2 și 3 NCC, de unde rezultă existența raporturilor obligaționale contractuale în exercitarea activității unei întreprinderi, în sensul că există contract de prestări servicii între debitori, necesar pentru desfășurarea în legalitate a activității ., aceasta fiind obligată prin lege să încheie contract cu medicii de medicină a muncii.

Mai mult decât atât, chiar dacă debitorii obligației nu au comis aceeași faptă ilicită, rezultatul prejudiciabil s-a realizat prin concedierea abuzivă a apelantei- reclamante, astfel că în lipsa faptei ilicite a medicului de medicină a muncii (emiterea unui calificativ medical demonstrat eronat prin calificativele medicale obținute la reintegrare) angajatorul ar fi fost in imposibilitatea concedierii apelantei-reclamante.

Solidaritatea debitorilor rezultă, pe cale de excepție, prin comiterea de fapte ilicite separate, dar care împreună au condus la fapta generatoare de prejudiciu, respectiv la concedierea apelantei-reclamante.

Totodată, dispozițiile art. 1382 NCPC stabilesc că:” Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cei prejudiciați” și dispozițiile art. 1383 NCPC stabilesc în concret că „sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau gravitatea culpei fiecăruia...”, de unde se desprinde clar concluzia legiuitorului că răspunderea solidară nu impune comiterea aceleiași fapte ilicite de către debitori, respectiv în cauza dedusă judecății, acțiuni ilicite diferite strâns legate între ele, ultima dependentă de prima (abuzul de drept al angajatorului de calificativul de „apt condiționat” al medicului de medicină a muncii).

În lipsa faptei ilicite prejudiciabile a medicului de medicină a muncii (emiterea calificativului de „apt condiționat”) nu i s-ar fi creat angajatorului posibilitatea comiterii propriei fapte ilicite (desfacerea contractului de muncă), chiar dacă angajatorul era obligat să efectueze expertize medicale de specialitate anterior desfacerii contractului de muncă în cazul calificativului de apt condiționat.

Se conchide că intimatele-pârâte din prezenta cauză, printr-o complicitate bine caracterizată și probată, au realizat fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu moral, fiind întrunite condițiile imperative pentru atragerea răspunderii civile, respectiv:

- Existența faptei ilicite, respectiv fapta ilicită a angajatorului materializată prin concedierea nelegală constatată și prin sentința nr.3159/19.12.2013 definitivă, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.2921 /105/2013 și fapta ilicită a medicului de medicină a muncii, care fără efectuarea unui control medical, în lipsa oricărui document medical emis de un medic specialist și cu efectuarea examenului medical periodic anterior termenului legal, a emis fișa de aptitudine cu calificativul „Apt condiționat”;

- Existența unui prejudiciu, respectiv traumele psihice ale reclamantei datorate de stresul provocat de grija de a asigura întreținerea familiei sale, achitarea creditelor bancare angajate anterior concedierii, precum și pentru plata datoriilor curente și de imposibilitatea găsirii unui nou loc de muncă datorat temeiului de drept prin care a fost încetat contractul individual de muncă de către pârâtă;

- Existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral, dovedită fără drept de tăgadă deoarece fapta ilicită (concedierea nelegală) a pârâtei a determinat prejudiciul moral al apelantei-reclamante

- Existența vinovăției angajatorului și a medicului de medicină a muncii este clar dovedită prin faptul că a existat intenție directă cu privire la concedierea pe motive medicale, pentru a evita parcurgerea etapelor concedierii colective, precum și plata unui salariu compensatoriu (fapt reținut și prin sentința nr.3159/19.12.2013 definitivă, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.2921 /105/2013) precum și de faptul că angajatorul, după primirea fișei de aptitudini, era obligat să dispună efectuarea unor investigații medicale de specialitate în urma cărora se putea stabili în concret dacă apelanta-reclamantă mai poate ocupa funcția deținută, iar din punct de vedere al vinovăției medicului de medicină a muncii, acesta, fără efectuarea niciunui examen medical sau a unei recomandări medicale din partea unui medic specialist, cu încălcarea nejustificată a termenului de efectuare a controlului medical periodic, a emis un calificativ medical ce a creat premisele angajatorului de desfacere a CIM pentru inaptitudine fizică/psihică (art.61 lit.c Codul muncii).

Având în vedere aspectele învederate, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și evocând fondul, să se dispună obligarea intimaților-pârâți la plata daunelor morale în valoare de 220.000 lei către apelanta reclamantă fiind depusă la dosar în apel, în copie conform cu originalul, și decizia nr.715/26.08.2015 emisă de AJOFM Prahova, privind-o pe reclamantă.

Intimata-pârâtă . a depus la dosar întâmpinare cu privire la apelul declarat în cauză, prin care a răspuns criticilor aduse în apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, o . aspecte susținute în apel, solicitând, în final, admiterea apelului.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Împrejurarea că apelantei nu i-a fost comunicată, odată cu sentința primei instanțe, și încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.05.2015, ce face parte integrantă din sentință, nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinței. Apelanta-reclamantă avea oricând posibilitatea de a solicita eliberarea unei copii a respectivei încheieri, ce se află la dosarul de fond (filele 135-137), făcând parte integrantă din sentință, în speță nefăcându-se dovada vreunei vătămări a acesteia.

Este neîntemeiată critica prin care se susține că judecătorul fondului nu a dat eficiență probelor administrate în cauză, respectiv interogatoriului pârâtei P. D., probă care, față de disp.art.358 Cod pr. civilă, demonstra vinovăția acesteia.

Astfel, se reține că în conformitate cu disp.art.358 Cod pr.civilă, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

În consecință, lipsa nejustificată a pârâtei la interogatoriu poate fi considerată o recunoaștere a vinovăției, însă acest lucru este lăsat la latitudinea judecătorului fondului, întrucât textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligație a instanței.

Este evident că neprezentarea pârâtei P. D. la interogatoriu, proba cu interogatoriul acesteia fiind încuviințată de tribunal, nu poate constitui un argument suficient pentru a reține îndeplinirea în cauză a cerințelor legale pentru atragerea răspunderii civile a acesteia, astfel cum a solicitat reclamanta, ci împrejurarea respectivă trebuie coroborată cu restul probatoriilor administrate în cauză, astfel cum în mod corect a procedat și tribunalul, concluzionând în mod justificat și argumentat că nu poate fi reținută vinovăția pârâtei P. D..

Neîntemeiată este și critica prin care se susține că prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză, cu consecința pronunțării sentinței atacate în apelul de față.

Astfel, decizia de concediere nr. 1312/21.02.2013 a apelantei-reclamante, emisă de pârâta ., a fost anulată prin sentința civilă nr. 3159/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, sentință rămasă definitivă prin neapelare.Prin sentința respectivă s-a dispus și reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii, acela de confecționer cablaje auto, iar . a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite începând cu data desfacerii contractului individual de muncă - 21.02.2013 până la reintegrarea efectivă a acesteia, drepturi bănești pentru care societatea va plăti către bugetul de stat contribuțiile aferente, societatea pârâtă fiind obligată și la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Contestația formulată împotriva deciziei de concediere, ce a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, a fost promovată de reclamantă și în contradictoriu cu . AL Medica Berlin și Dr.P. D., însă în cauza respectivă, prin încheierea din data de 21.10.2013, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a . AL Medica Berlin și Dr.P. D. pe motiv că între reclamantă și cele două pârâte nu există raporturi de muncă, astfel încât nu există identitate între persoanele chemate în judecată și partea obligată în raportul dedus judecății.

După cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 3159/19.12.2013 a Tribunalului Prahova, instanța a reținut, printre altele, că art.61 lit.c din Codul muncii, text de lege în baza căruia a încetat contractul individual de muncă al reclamantei M. N. L., face referire la “inaptitudinea fizică și/sau psihică”, nefiind aplicabil în cauză câtă vreme atât în fișa de aptitudine indicată, cât și în referatul înregistrat sub nr.697/28.01.2013, se vorbește doar că salariata ar fi “apt condiționat”, precizându-se că cele două situații medicale nu sunt echivalente.

S-a arătat și faptul că textul de lege sus - menționat lasă la latitudinea angajatorului posibilitatea de a dispune concedierea salariatului pentru motive care nu țin de persoana salariatului, printre care și incapacitatea fizică și/sau psihică, iar nu și în cazul în care se constată că acesta este „apt condiționat”, fapt care conduce la concluzia că apariția uneia dintre situații prevăzute la lit. a) - d) nu este de natură a atrage, în mod obligatoriu, prin sine însăși, concedierea, cu precizarea că în speță nu a fost emisă nicio decizie a organelor competente de expertiză medicală, astfel cum impune art.61 lit. c Codul muncii.

A conchis tribunalul că prin modalitatea în care s-a acționat, este evident că ne aflăm în prezența unui abuz de drept al angajatorului care, prin deciziile de concediere emise în aceeași zi și purtând același număr de înregistrare, încearcă să mascheze o concediere colectivă care, în cazul în care ar avea loc, ar implica anumite obligații care ar reveni acestuia, inclusiv furnizarea informațiilor cu privire la criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în baza art.80 alin.1 din Codul muncii, a admis contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.1312/21.02.2013 în sensul celor sus-arătate.

S-a pretins de către apelantă că fapta ilicită săvârșită de către pârâta P. D. a constat în emiterea fișei de aptitudine cu calificativul „apt condiționat”, însă fără efectuarea unui control medical, în lipsa oricărui document medical emis de medic specialist și cu efectuarea examenului medical periodic anterior termenului legal, iar vinovăția a constat în aceea că fără efectuarea niciunui examen medical sau a unei recomendări medicale din partea unui medic specialist, medicul a emis calificativul medical ce a creat premisele angajatorului, de desfacere a contractului individual de muncă pentru inaptitudine fizică (art.61 lit.c din Codul muncii), susțineri ce nu pot fi primite.

Se impune, mai întâi de toate, a se menționa că între apelantă și pârâta P. D. nu au existat raporturi contractuale pentru a fi aplicabile disp.art. 253 alin.1 din Codul muncii, asemenea raporturi existând doar între unitatea-angajatoare și . Al Medica Berlin, astfel că în ceea ce privește răspunderea ce ar fi putut fi atrasă în cazul medicului de medicină a muncii, nu putea fi vorba decât de o răspundere civilă delictuală, prima instanță conchizând în mod judicios că nu sunt întrunite cerințele legale pentru atragerea răspunderii civile a medicului.

Este neîntemeiată susținerea apelantei potrivit căreia nu a existat un control medical anterior emiterii fișei de aptitudine, la dosarul de fond, la fila 72, fiind depusă fișa întocmită cu ocazia examenului medical periodic, avizul medicului fiind de “apt condiționat”, recomandându-se de către acesta “nu se va lucra pe utilaje automate ce impun mișcări repetitive”.Avizul a fost bazat în mod evident și pe controalele anterioare efectuate de reclamantă la medici de specialitate, chiar și în cursul anului 2012 și în luna ianuarie 2013, ce atestă că reclamanta suferea de tulburare depresiv anxioasă și agorafobie - controale și diagnostic menționate și în fișa de consultații medicale privind-o pe reclamantă aflată la filele 51, 52 în dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, în care s-a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.1312/21.02.2013.

Nu se poate reține că medicul ar fi formulat aprecieri incorecte în condițiile în care starea de sănătate se poate degrada sau îmbunătăți ca urmare a tratamentului urmat, fiind posibil, de-a lungul timpului, ca o persoană să fie aptă condiționat, de anumite restricții, să îndeplinească o anumită funcție, după care, inaptitudinea să înceteze.

Ca atare, nu poate fi vorba de o faptă ilicită a medicului de medicina muncii, care a dat avizul medical de “apt condiționat”, cu recomandările mai sus arătate, ci este vorba de convingerea personală din punct de vedere medical cu privire la starea de sănătate a apelantei, nefiind dovedită împrejurarea existenței unei complicități între angajator și medicul de medicina muncii pentru a se evidenția o altă stare decât cea reală, astfel cum susține apelanta.

Așa cum corect a reținut și prima instanță, concluzia medicului specialist, înscrisă în documentul care atestă rezultatul examinării medicale de specialitate a fost explicită, respectiv „apt condiționat”, recomandându-se de a se evita lucrul la utilaje care impun mișcări repetitive, însă pârâta . a apreciat că se impune încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.

De asemenea, s-a arătat în mod just că această împrejurare nu poate atrage angajarea răspunderii civile a medicului specialist, implicit a comitentului pentru fapta prepusului, cu atât mai mult cu cât, în aplicarea dispozițiilor art. art. 61 lit. c din Codul muncii, prerogativa încetării contractului de muncă al salariatului aparține angajatorului în condițiile în care prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească corespunzător atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.Or, această situație nu se regăsește în mod evident în speța dedusă judecății, așa cum corect a reținut și tribunalul.

Câtă vreme nu poate fi atrasă răspunderea civilă a pârâților . AL Medica Berlin și Dr.P. D., pentru argumentația anterior expusă, nu se poate reține în cauză nici solidaritatea pretinsă de către apelanta-reclamantă în mod nejustificat.

În ceea ce privește răspunderea angajatorului, se reține că potrivit art.253 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3159/19.12.2013 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de concediere nr.1312/21.02.2013 emisă de ., în sensul celor sus - arătate, reținându-se nelegalitatea deciziei de concediere, nu constituie, însă, un argument suficient pentru obligarea aceleiași societăți și la plata de daune morale către reclamantă.

Astfel, se constată că în urma anularii deciziei de concediere, angajatorul nu a mai declarat calea de atac a aelului împotriva hotărârii primei instanțe și a reintegrat-o pe apelanta-reclamantă începând cu data de 25.02.2014, achitându-i și toate drepturile salariale restante.

Apelanta-reclamantă a pretins că a suferit un prejudiciu moral constând în traumele psihice datorate de stresul provocat de grija de a asigura întreținerea familiei sale, achitarea creditelor bancare angajate anterior concedierii, precum și pentru plata datoriilor curente, ca și de imposibilitatea găsirii unui nou loc de muncă datorat temeiului de drept prin care a fost încetat contractul individual de muncă de către pârâtă.

Susținându-se că ar fi vorba despre o concediere abuzivă, acordarea daunelor morale, admisibilă în principiu, trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariată. Aceasta presupune, în primul rând, probațiunea existenței unui prejudiciu moral adus, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată sau prezumată și în legătură cu care reparația patrimonială să fie de natură a o acoperi total sau parțial. Simplele afirmații neînsoțite de vreo probă nu au nicio relevanță.

Spre deosebire de prejudiciul material, care oferă criterii exacte de evaluare sub aspectul existenței și întinderii sale, daunele morale se raportează la atingerea adusă persoanei, reputația acesteia, disconfortul creat ca urmare a măsurii dispuse împotriva sa.

În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, s-a decis că acesta include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Este, însă, posibil, ca instanța să considere că prin anularea măsurii concedierii și reintegrarea în muncă s-a acordat salariatei o satisfacție suficientă și rezonabilă, într-o astfel de situație nemaifiind necesară acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale.

Verificând în concret susținerile apelantei cu privire la existența prejudiciului moral suferit ca urmare a concedierii nelegale, se constată că în ce privește asigurarea întreținerii familiei și plata datoriilor curente, aceasta a vizat perioada 25.02.2013 (data concedierii) - 25.02.2014, această ultimă dată fiind momentul la care a fost reintegrată în funcție la ..

S-a consemnat în decizia nr.3133/25.02.2014 emisă de ., depusă la fila 20 în dosarul de fond, că în termen de 15 zile de la data reintegrării, salariatului i se vor plăti toate drepturile salariale, de la data concedierii, 25.02.2013 și până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflației, reclamanta necontestând primirea acestor drepturi.

Acest aspect vizează mai degrabă un aspect patrimonial decât moral, partea financiară fiind acoperită, însă, prin achitarea integrală a drepturilor salariale datorate apelantei-reclamante.

În plus, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a reclamantei, depusă la dosarul de fond, coroborată cu conținutul declarației autentice din data de 30.05.2014, a părinților acesteia, depusă la fila 22 în dosarul de fond, reclamanta locuia și anterior concedierii sale cu părinții acesteia și nu a fost depusă la dosar vreo dovadă că reclamanta ar avea în întreținere vreo altă persoană, astfel încât să poată fi reținută afectarea demnității rezultată din imposibilitatea de a-i întreține pe cei pentru care ar fi avut această obligație.

Referitor la prejudiciul provocat de stresul necesității achitării creditului contractat anterior concedierii, Curtea reține că deși s-a depus la dosarul de fond dovada existenței unui contract de credit și garanție încheiat de reclamantă cu ING Bank, Sucursala București, pentru suma de 6136 lei, contract perfectat la data de 28.08.2012, nu există nicio dovadă privind neplata, în continuare, a creditului, de către reclamantă, stadiul derulării acestui contract, iar pe de altă parte, după ce a fost reintegrată în funcție ca urmare a anularii deciziei de concediere, apelanta-reclamantă și-a dat demisia din cadrul societății Y. R. SRL la data de 19.03.2014.

Nici susținerea apelantei potrivit căreia ar fi suferit un prejudiciu moral cauzat de imposibilitatea găsirii unui alt loc de muncă din cauza mențiunii „inaptitudine din punct de vedere medical” din conținutul deciziei de concediere, nu poate fi primită.

Deși la dosarul de fond a fost depusă adeverința nr.4 din data de 18.03.2014 emisă de . SRL, prin care se atestă că la data de 10.04.2013 societatea a organizat un interviu pentru ocuparea postului de vânzător-gestionar, iar la interviu s-a prezentat și reclamanta, care a corespuns din punct de vedere profesional, însă societatea nu și-a asumat răspunderea angajării datorită faptului că de la locul de muncă anterior, reclamanta a fost disponibilizată conform art.61 lit.c din Codul muncii, o asemenea adeverință nu poate justifica, prin ea însăși, acordarea de daune morale, de vreme ce societatea respectivă avea obligația de a evalua starea de sănătate a reclamantei în raport de postul pe care urma să o angajeze pe reclamantă, respectiv de vânzător - gestionar, care presupune cu totul alte exigențe decât cel pe care reclamanta l-a ocupat în cadrul ..Chiar și în conținutul deciziei de concediere a reclamantei emisă de această societate, decizie care a fost anulată ulterior de instanța de judeată, s-a consemnat, de altfel, că potrivit fișei de aptitudine - control medical periodic nr.69/25.01.2013, reclamanta era apt condiționat din punct de vedere medical pentru postul de confecționer cablaje auto.

Se constată, în plus, că reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată după data demisiei, respectiv la data de 30.06.2014, invocând drept cauză a prejudiciului moral pretins suferit lipsa mijloacelor de subzistență, ca urmare a pierderii locului de muncă, la care din proprie inițiativă a renunțat, ceea ce contrazice susținerile acesteia, care apar astfel ca neîntemeiate.

Totodată, se reține că reclamanta nu a administrat niciun fel de probatoriu în sensul dovedirii presiunilor pretins efectuate de angajator odată cu reintegrarea sa.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, după ce a fost reintegrată în funcție ca urmare a anularii deciziei de concediere, apelanta-reclamantă și-a dat demisia.

Or, în aceste condiții, nu se poate valida ideea imposibilității angajării acesteia din cauza mențiunii referitoare la inaptitudinea medicală.

Pentru aceste considerente, nefiind probată condiția existenței unui prejudiciu moral, Curtea constată că nu poate fi atrasă răspunderea angajatorului în temeiul art.253 alin.1 din Codul muncii, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de legiuitor, respectiv fapta ilicită, prejudiciul moral, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral și vinovăția angajatorului.

Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul disp.480 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.

De asemenea, se va lua act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta M. N.-L., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1405/20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, înregistrată la ORC Prahova sub nr.J/_, având CUI RO_, . AL MEDICA BERLIN SRL, cu sediul social în Ploiești, ., . la ORC Prahova sub nr. J/_, având CUI RO_ și DR. D. P., medic primar - Medicina muncii, cod_, domiciliată în Ploiești, ., B1. 7E, ., ..

Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

V.-A. P. C. - P. B.

Grefier,

N. M.

Red.VAP

Tehnored.NM

6 ex./09.12.2015

d.f._ - Tribunalul Prahova

j.f. A. N.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1759/2015. Curtea de Apel...		Acţiune în constatare. Sentința nr. 1658/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 23-11-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1946/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1947/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1759/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 1658/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubire. Decizia nr. 2200/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 330/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Pretentii. Decizia nr. 1634/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI