Obligaţie de a face. Hotărâre din 07-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2493/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 657
Ședința publică din data de 7 mai 2015
Președinte - M. P.
Judecător - C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta S.C. F. E. S.A., cu sediul în București, ..9, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1552 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații reclamanții E. N.-M., CNP_, V. I., CNP_, G. L., CNP_, prin reprezentant sindical D. I. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentantul sindical, cu domiciliul în oraș Găești, ., județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații reclamanți E. N. M., V. I. și G. L., prin reprezentant sindical D. I. și reprezentați de avocat S. A. din cadrul Baroului Dâmbovița, lipsind apelanta pârâtă ..E. E. SA București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, iar apelanta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, în cadrul căreia, a solicitat judecata cauzei și în lipsa acesteia.
Avocat S. A., având cuvântul pentru intimații reclamanți, arată că nu a luat act de conținutul răspunsului la întâmpinare prin care apelanta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Curtea comunică un exemplar de pe răspunsul la întâmpinare apărătorului intimaților reclamanți și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, au răspuns intimații reclamanți E. N. M., V. I. și G. L., prin reprezentant sindical D. I. și reprezentați de avocat S. A., lipsind apelanta pârâtă.
Avocat S. A., având cuvântul pentru intimații reclamanți, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de către apelantă pe cale de răspuns la întâmpinare.
Astfel, solicită a se observa, că așa cum se menționează și în răspunsul la întâmpinare depus de către intimații reclamanți, faptul că prin sentințe civile definitive și irevocabile pronunțate în dosarul nr._, respectiv_ ale Tribunalului Dâmbovița, s-au admis solicitările părților și s-au recunoscut încadrările în grupa a II-a de muncă pentru intimații reclamanți, menționând că singura problemă în acest dosar este stabilirea procentului de încadrare în aceste grupe de muncă.
În mod corect tribunalul Dâmbovița, în prezentul dosar, a admis acțiunea și a încadrat în procent de 100% în grupele respective de muncă.
Apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de apelantă prin răspunsul la întâmpinare trebuie respinsă.
De asemenea, arată că la dosarul cauzei mai există și copia sentinței din dosarul nr. 4823, având același obiect, stabilire procent, același angajator, însă alte persoane, alți salariați care au câștigat în instanță aceste drepturi, dar vizează o situație similară tot pe stabilire de procent, iar din punctul lor de vedere aceasta poate fi apreciat ca un precedent judiciar.
Curtea pune în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată direct în apel.
Avocat S. A., având cuvântul pentru intimații reclamanți, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată sau ca inadmisibilă, apreciind că a fost invocată direct în apel, în fața instanței superioare, având în vedere că nu s-a făcut vorbire și nu s-a reiterat o astfel de excepție și în fața Tribunalului Dâmbovița.
Totodată, invocă combaterea apelului și decizia nr. 580/2015 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Dâmbovița, în care este o situație similară.
Curtea, față de dispozițiile art. 247 alin. 2 Cod pr. civilă, care stabilesc ca și moment limită pentru invocarea excepțiilor relative, astfel că pentru invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive primul termen de judecată este în fața primei instanțe, urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată direct în apel.
De asemenea, întrucât cauza pendinte este o acțiune în constatare a unei situații de fapt, acțiune ce are caracter imprescriptibil, urmează a respinge ca neîntemeiată și excepția prescripței dreptului la acțiune invocată de apelantă în cadrul răspunsului la întâmpinare.
Avocat Avocat S. A., având cuvântul pentru intimații reclamanți, declară că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.
Curtea acordă cuvântul intimaților reclamanți pe fondul apelului.
Avocat Avocat S. A., având cuvântul pentru intimații reclamanți, pe fondul apelului, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea în tot a sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /27.05.2014 reclamanții E. N.-M., V. I. și G. L. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate stabilirea procentului de 100% pentru timpul efectiv lucrat în instalațiile electrice în perioadele recunoscute ca încadrate în grupa I si II de munca prin sentința civilă nr. 2201/31.10.2011 emisă de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr._ și sentința civila nr.l112/23.05.2012 emisa de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr.l_, pentru reclamanții angajați la . prevederilor art.7 din Ordin 50/1990, și pe cale de consecință, angajatorul sa le elibereze în acest sens o adeverință conform Ordin 590/2008.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că au fost si sunt angajați ai pârâtei, în cadrul căreia au desfășurat lucrări de exploatare, întreținere si reparații a instalațiilor electrice în funcțiune, cu program permanent, lichidare a avariilor, manevre, revizii, reparații incidentale si programate la instalațiile electrice sub tensiune, pentru care, prin sentințe judecătorești le-a fost recunoscută activitatea ca încadrându-se în grupa I și a II-a de muncă pentru timpul efectiv lucrat în aceste instalații de 8 ore și peste 8 ore pe zi.
Au mai arătat reclamanții că, întrucât prin sentințele menționate mai sus nu s-a reținut stabilirea timpului de lucru în instalații electrice în procent de 100%, au trebuit să formuleze cerere separată în acest sens și că practica judiciara a Tribunalului Dâmbovița precum și a Curții de Apel Ploiești, a demonstrat ca toate cererile privind încadrare in gupa I si II de munca pentru petentii angajați la . soluționate cu consemnarea timpului de munca în instalații de 100%.
S-a mai precizat de către reclamanți că se poate observa că din rapoartele de expertiza ce stau la baza sentințelor judecătorești, se concluzionează ca si-au desfășurat activitatea în grupa I sau II de munca, în regim de lucru de 8 ore si peste 8 ore pe zi, activitatea lor fiind continua sub acțiunea acelorași factori de risc determinate de sarcina de munca, echipamentul din dotare, instalațiile aflate in exploatare și că expertul a ajuns la aceasta concluzie, evaluând activitatea reclamanților, activitate ce se desfășoară in ture, lucru de 8,10,12 ore pe zi, indiferent de anotimp, ziua sau noaptea cu instalațiile electrice sub tensiune permanent, practic o activitate prestata la foc continuu, ce a determinat anterior anului 1989, încadrarea acestei unități (.) în categoria instituțiilor militarizate de care depindea siguranta(energetica) naționala a statului, conform unui decret lege emis in acea perioada.
Au mai arătat reclamanți că, desi in sistemul nostru de drept nu este recunoscut principiul precedentului judiciar, este consacrat insa principiul nedescriminarii, iar pe de alta parte Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sancționat statul roman pentru o practica neunitara la nivelul instanțelor de judecata.
În drept, art.219 Codul muncii, Ordinul 50/1990, HGR 257/2011.
S-au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe acte de identitate reclamanți, cărți de muncă, sentințele civile menționate.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, întrucât în temeiul pct.6 din Ordinul 50/1990 personalul în activitate beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă în vederea pensionării dacă lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II, iar în privința reclamanților nu s-au făcut analize și determinări ale nivelului noxelor existente și ale condițiilor de muncă, nefiind eliberate buletine de determinare prin expertizare.
Mai mult, a arătat pârâta, reclamanții nu au fost nominalizați de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupa I de muncă, conform pct.6 din Ordinul 50/1990, iar în ce privește procentul de 100%, nu se poate stabili dacă este corect.
Reclamanții au depus la dosar și răspuns la întâmpinare, reiterând cele susținute prin cererea de chemare în judecată.
În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză protecția muncii, la dosar fiind depus raportul de expertiză C. M..
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1552 din 10 decembrie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamanții E. N.-M., V. I., G. L., prin reprezentant sindical D. I., a constatat că reclamanții au desfășurat activitate în procent de 100% în perioada stabilită prin sentințele judecătorești nr. 2201/31.10.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și nr. 1112/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ și a obligat pârâta să elibereze adeverințe în acest sens.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:
Prin sentințele civile 2201/31.10.2011 pronunțată în dosarul_ și 1112/23.05.2012 pronunțată în dosarul_ s-a constatat că reclamanții au desfășurat activitate în grupa a II sau în grupa a I a de muncă, pentru perioade diferite din activitatea acestora ca salariați ai ..
Cu ocazia pronunțării soluțiilor mai sus menționate, instanța nu a stabilit procentul în care activitatea reclamanților se încadrează în grupele respective de muncă, motiv pentru care au solicitat instanței să se pronunțe cu privire la acest aspect în prezenta cauză. Se reține deci faptul că reclamanții au dobândit dreptul de a beneficia de recunoașterea grupelor de muncă prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că acest drept nu mai poate fi pus în discuție, analiza urmând a se face numai în ceea ce privește procentul activității desfășurate în grupă de muncă în cazul fiecăruia dintre reclamanți .
În concluziile raportului de expertiză efectuat în soluționarea cererii se arată că activitatea reclamanților presupunea prezența continuă a acestora în instalațiile electrice generatoare de noxe, suprasolicitare fizică și neuropsihică, motiv pentru care s-a stabilit că procentul de încadrare a activității în grupe de muncă I și a II-a este de 100% în cazul tuturor reclamanților.
În raport de aceste constatări și având în vedere și prevederile Ordinului 50/1990 potrivit căruia o condiție pentru acordarea grupei de muncă o reprezintă prezența într-un astfel loc de muncă cel puțin 50%, respectiv 70% din timpul de lucru, condiție îndeplinită potrivit celor anterior menționate, tribunalul a apreciat întemeiată acțiunea formulată și a dispus admiterea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că, invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută și peremptorie, ce poate fi invocată și direct în apel.
În ceea ce privește capătul de cerere privind eliberarea adeverințelor, apelanta a precizat că "adeverințele se întocmesc și se eliberează numai în baza documentelor verificabile aflate in evidentele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive" (art. 1 din Ordinul nr. 590/2008). În conformitate cu prevederile art. 47 si art. 48 din Decretul-lege nr. 31/1954, "in cazul in care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde si se transmite la o singura persoana juridica existenta sau care ia astfel flinta, împărțirea patrimoniului se face în proporția pârtii desprinse si transmise iar "persoanele juridice care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund fata de creditorii pentru obligațiile persoanei juridice care a încetat de a avea ființa prin divizare, proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, stabilita la data dobândirii".
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate grupele I și/sau a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
Ca atare, apelanta pârâtă . arătat că nu poate fi obligată să elibereze adeverințele care să ateste activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I / a II-a de muncă, ci unitățile care au calitatea de ultim angajator / deținător de arhivă, întrucât s-ar trece, în caz contrar, peste dispozițiile legale sus-menționate.
În contextul celor de mai sus, apelanta a apreciat că debitorul obligației de eliberare a adeverinței este deținătorul legal de arhiva, respectiv ultimul angajator la care au lucrat intimații - reclamanți.
Față de cele învederate mai sus, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuala pasiva în cauza.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta pârâtă a arătat următoarele:
Nu a fost convocată pentru a participa la "desfășurarea fazei de teren a expertizei", astfel încât raportul de expertiza tehnica a fost efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 335 C. proc. civ.
Potrivit art. 335 C. proc. civ., "dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză".
Din cuprinsul raportului de expertiza rezultă că expertul a convocat părțile "în ziua de 21.10.2014 ora 09:30, la sediul din Târgoviște al Sucursalei de Distribuție din cadrul E. MUNTENIA NORD ".
Or, Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Târgoviște este un dezmembrământ al unei alte persoane juridice, respectiv al S.C. F. E. Distribuție Muntenia Nord S.A., ce a luat ființa prin HG nr. 675/28.06.2007 privind reorganizarea prin divizare parțială a societăților comerciale de distribuție și furnizare a energiei electrice, filiale ale S.C. "E." - S.A..
Ca atare, apelanta a arătat că, având în vedere că nu a fost convocata pentru a participa la "desfășurarea fazei de teren a expertizei", expertul convocând o altă societate, raportul de expertiză tehnică a fost efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 335 C. proc. civ., astfel încât în mod greșit instanța de fond a pronunțat hotărârea în baza unui raport de expertiză lovit de nulitate.
În ceea ce privește încadrarea in grupa I / a II-a de munca în procent de 100%, a susținut ca aceasta este nelegala, având in vedere următoarele aspecte:
Încadrarea în grupele I și a II-a de munca, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I - personalul sa lucreze cel puțin 50 % din timp, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de munca. Ca atare, reclamanții ar fi trebuit sa facă dovada ca timpul desfășurat la locul de munca, inclus in aceste grupe, a fost de cel puțin 50 sau 70% din programul de lucru.
Procentul se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat in condițiile activității ce se încadrează în grupa I / a II-a de munca si nu prin totalizarea „timpului efectiv lucrat". Or, din punct de vedere fizic, un electrician nu poate lucra pe stâlp un program de 8 h/zi, pentru a beneficia de un procent de 100%.
Anul de muncă efectiv lucrat în condiții deosebite de muncă se stabilește prin totalizarea „perioadelor" (deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în asemenea locuri și nu prin totalizarea „ timpului efectiv lucrat".
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile Ordinului 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării in vigoare a legii menționate anterior, a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de munca in condiții deosebite. Acesta hotărâre a fost abrogata de H.G. nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: „(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurata in locuri de munca in condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, in vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca conform decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4) In cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrata in condiții deosebite, dovedita cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătoreasca."
Or, in speța, reclamanții nu au invocat drept motiv al solicitării ca instanța sa constate desfășurarea activității în grupa I / a II-a de munca, in procentul indicat, ca urmare a distrugerii arhivei de personal.
Mai mult decât atât, aceștia aveau posibilitatea de a uza de prevederile Ordinului nr. 50/1990 atunci când acesta era în vigoare, iar nu tocmai la acest moment când ordinul este abrogat prin Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la eliberarea adeverinței care sa ateste perioadele de lucru în condiții grele specifice grupei I / a II-a de munca, in procent de 100%, fiind un capăt accesoriu, in mod greșit acesta a fost admis de către instanța de fond.
Potrivit art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2003, adeverințele care atesta încadrarea persoanelor în grupa I / a II-a de munca sunt valorificate numai in situația in care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001.
Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atesta faptul că, în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de munca încadrate în grupa I / a II-a de munca, se întocmesc potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidenta angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhiva.
Deci, o obligație a angajatorului sau deținătorului de arhiva de a elibera o asemenea adeverința in temeiul acestui act normativ (cu toate ca, așa cum s-a precizat la pct. 1 din prezentele motive, nu are o astfel de calitate) există doar dacă are la baza documente verificabile aflate in arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001. Or, în speța, nu există asemenea documente în arhiva societății, astfel încât obligarea sa la emiterea unor astfel de adeverințe este nelegală.
Totodată, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate in grupa I / a II-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
În conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, societatea E. S.A. nu putea fi obligata la emiterea adeverinței, atâta timp cat ultimul angajator al reclamanților, care a preluat arhiva, este cel care, ex iure, deține documentele verificabile corespunzătoare si arhiva privind personalul.
Ca atare, apelanta a arătat că în niciun caz nu putea fi obligată să elibereze adeverința care să ateste activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I / a II-a de muncă, în procent de 100%, ci unitatea care are calitatea de ultim angajator / deținător de arhiva, întrucât s-ar trece, în caz contrar, peste dispozițiile legale sus-menționate.
In contextul celor de mai sus, apelanta a apreciat că debitorul obligației de eliberare a adeverinței este deținătorul legal de arhiva, respectiv ultimul angajator la care au lucrat intimații - reclamanți.
Cu referire la pretinsa stare de discriminare, invocata de intimați, este de reținut ca nu orice diferența de tratament semnifica discriminare, fiind necesar, pentru reținerea tratamentului diferențiat, sa se stabilească faptul ca persoanele aflate in situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar daca o asemenea distincție intre situații analoage sau comparabile exista, aceasta nu trebuie sa-si găsească nicio justificare obiectiva sau rezonabila (art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare).
Or, în cauză, este evident ca reclamanții au invocat discriminarea prin raportare la soluțiile legislative alese de către legiuitor, ceea ce nu poate fi primit, întrucât exercitarea unor drepturi se refera la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, astfel ca, in afara legii, nu se poate vorbi de discriminare in sensul dispozițiilor OG nr. 137/2000, cu modificările si completările ulterioare.
În cauză nu poate fi reținută aplicarea principiului nediscriminării si similitudinii, atât timp cât reclamanții nu se găsesc în situația identică cu cea a persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioară de munca. Or, stabilirea grupelor de muncă se face în raport de condițiile, activitățile sau locurile de munca specifice fiecărui salariat, deci cu analiza condițiilor concrete, așa cum rezultă din raporturile de munca ce fac obiectul judecații.
Decizia nr. 87/1999 pronunțata de Curtea Constituționala în niciun caz nu a statuat ca angajatorii sau instanțele de judecata ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea in grupe de munca si la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ însuși.
Dimpotrivă, decizia invocata de reclamanți se refera la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de munca a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990, prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau in grupe de muncă.
Față de cele învederate, apelanta pârâtă a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamanți, ca neîntemeiată.
În drept, apelanta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 466 si următoarele Cod pr. civ., coroborate cu art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, precum și pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul motivelor de apel.
La data de 17.03.2015, intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Curtea, analizând cererea de apel formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Prin acțiunea pendinte intimații-reclamanți au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate stabilirea procentului de 100% pentru timpul efectiv lucrat în instalațiile electrice în perioadele recunoscute ca încadrate în grupa I si II de munca prin sentința civilă nr. 2201/31.10.2011 emisă de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr._ și sentința civila nr.l112/23.05.2012 emisa de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr.l_, și, pe cale de consecință, angajatorul sa le elibereze în acest sens o adeverință conform Ordin 590/2008.
Criticile apelantei-pârâte privesc, în esență, susținerea acesteia în sensul că nu are calitate procesuală pasivă și, astfel, nu este abilitată să elibereze adeverințele care să ateste faptul desfășurării de activități în grupa I, respectiv a II-a în procent de 100% pentru intimații-reclamanți.
D. fiind că apelanta-pârâtă nu a invocat excepția lipsei calității procesuale în condițiile prev. de art. 247 alin. 2 Cod pr. Civilă, adică până la primul termen de judecată în fața primei instanțe, Curtea a respins această excepție invocată în mod tardiv prin motivele de apel.
Cât privește critica potrivit căreia, pentru că nu a fost convocata pentru a participa la "desfășurarea fazei de teren a expertizei"(expertul convocând o altă societate), raportul de expertiză tehnică a fost efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 335 C. proc. civ., fiind afectat de nulitate, Curtea reține că și această nulitate relativă a fost acoperită, în condițiile în care din cuprinsul raportului de expertiză(fila 114 dosar fond) reiese că a fost prezent la efectuarea ei un reprezentant al apelnatei-pârâte.
Din considerentele susemenționate și pentru că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că intimații-reclamanți au lucrat în procent de 100% în gupa I, respectiv a II-a în perioadele reținute prin sentințele evocate, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1552 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta S.C. F. E. S.A., cu sediul în București, ..9, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1552 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații reclamanții E. N.-M., CNP_, V. I., CNP_, G. L., CNP_, prin reprezentant sindical D. I. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentantul sindical, cu domiciliul în oraș Găești, ..52, ., județul Dâmbovița, ca nefondat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. P. C. M. M.
Grefier,
C. C.
Red. MP
Tehnored. CC
4 ex./03.06.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
