Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 324/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 324/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 324
Ședința publică din data de 9 martie 2015
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, CF_, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, CF_, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul P. și intervenientele în nume propriu C. E., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și N. E., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 69A, ., împotriva sentinței civile nr. 2318/17 octombrie 2014 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu reclamanții P. M.-G., CNP_, V. G., CNP_, B. V., CNP_, N. M., CNP_, D. M., CNP_, P. G., CNP_, Ș. G., CNP_, G. C., CNP_, M. S., CNP_, M. C., CNP_, D. F., CNP_, F. F. M., CNP_, M. M., CNP_, I. E., CNP_, H. C., CNP_, F. M., CNP_, O. I., CNP_, D. I., CNP_, M. M., CNP_, ȚĂRĂGRĂDEANU A. D. M., CNP_ (în calitate de moștenitoare a autorului C. L.) C. C. I., CNP_ (în calitate de moștenitor al autorului C. L.) toți prin reprezentant ales N. L. E. și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul Tribunalului P. din Ploiești, ., județul P..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererile de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă.
Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar întâmpinări de către apelantul-pârât M. Justiției, înregistrată sub nr._ 5.12./2014, de apelanta-pârâtă C. de A. Ploiești, înregistrată sub nr._/3.12.2014 și intimații-reclamanți, înregistrată sub nr._/17.12.2014, comunicate părților adverse.
C., având în vedere că prin cererile de apel, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la T. V. sub nr._, reclamanții L. M.-A., L. M., N. L. E., C. R., M. M. F., D. G., A. L. E. (Fostă A.), Cardașol I. N., R. M. (Fostă T.), Ț. M. C., A. I. A., M. M., D. R., L. D., S. M., C. G., M. E., M. M. C., E. G., C. E. M., C. M. M., M. I. C., I. M., S. T., D. D., D. D. R., D. I. C., C. N. (Fostă D.), Ș. M., I. E., R. C. I., C. E., I. M., A. M. C., I. G., R. F., D. V. E., C. N. I., R. A., S. C., P. G., R. M., M. C., N. G., O. M., S. S. M., C. C., O. N. C., B. G.-M., C. C. M., P. M.-G., V. G., B. V., N. M., D. M., P. G., Ș. G., G. C., M. S., M. C., D. F., F. M., M. M., I. E., H. C., F. M., O. I., D. I., M. M., Țărăgrădeanu A. D. M. - în calitate de moștenitoare a autorului C. L., C. C. I. - în calitate de moștenitor al autorului C. L. -decedat, personal contractual, au chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. P. pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită în mod irevocabil în sarcina acestora, prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pe viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlul de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea lor, respectiv: Sentința civila nr. 449/07.02.2008 pronunțata de T. P. in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.882/28.04.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 983/07.05.2009 pronunțată de T. P. in dosarul nr._ irevocabila prin Decizia nr. 1597/22.07.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 1077/21.05.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr. 1641/12.08.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 1258/09.06.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.2191/17.11.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 139/18.12.2008 a Curții de A. Ploiești pronunțată in dosarul nr._, Sentința civila nr.1118/07.09.2007 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr.4891/105 /2007, irevocabila prin Decizia nr.904/R-CM a Curții de A. Pitești; Sentința nr.1930/12.11.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr.1459/105 /2009, irevocabila prin Decizia nr.610/25.03.2010 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr.388/05.02.2008 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.1129/16.06.2008 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr.993/07.05.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.1993/28.10.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr. 2111/06.09.2013 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.3954/28.11.2013 a Curții de A. Ploiești.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt în posesia mai multor titluri executorii și cu toate că unele sunt încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să-și execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.
Prin aceste sentințe civile au fost acordate doar sumele actualizate, cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată, nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Cu toate că prin hotărârile judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să le plătească drepturile salariale, doar o parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009.
Prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru ei, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile, vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional.
Reclamanții au invocat principiul indivizibilității plății și faptul că au o creanță certă și exigibilă, menționând că daunele interese moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor, prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii, reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Au mai arătat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 1082 și 1088 din Codul civil anterior, preluate și de art. 1535 din Noul Cod Civil, precum și disp. art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.
Există diferență între daunele moratorii constând în dobânda legală și daunele cu caracter compensatoriu, în care se încadrează actualizarea cu indicele de inflație, iar nivelul dobânzii legale a fost stabilit prin lege (OG nr. 9/2000 iar ulterior OG nr. 13/2011).
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, prin OUG nr. 71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsură este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. În condițiile în care debitorul nu a avut acordul lor în calitate de creditor la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.
Au invocat reclamanții și Decizia nr. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr. 21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că în aplicarea disp. art 1082 și 1088 C civil 1864 respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din L. 287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, au apreciat că pentru repararea integrală a prejudiciului generat de neplata unei sume de bani cu titlu de drept salarial (ce presupune atât repararea prejudiciului efectiv, cât și acordarea beneficiului nerealizat) este posibilă acordarea atât a actualizării cu inflația, cât și a dobânzii legale.
In drept, au invocat art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până Ia data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
În dovedirea cererii au solicitat proba cu înscrisuri si, dacă se va considera necesar, proba cu expertiză în specialitatea contabilitate.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv hotărârile judecătorești prin care au fost stabilite drepturile de creanță.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada anterioară datei de 02.04.2011, ținând cont și de disp. art. 6 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege, rămân guvernate de dispozițiile legale care le-a instituit.
Față de disp. art. 3 alin. 1, art. 7 alin. 1, art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, pârâtul a apreciat că, dreptul la acțiune al reclamantelor este prescris parțial, fiind vorba de prestații periodice.
Pe fondul cauzei, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului, prin acordarea de daune interese compensatorii, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului până la data plății efective, în condițiile art. II alin. 3 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, astfel că nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Deasemeni, daunele se acordă atunci când sunt întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Pârâtul a mai apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la dobânda legală din vechiul și din noul Cod civil, precum și că, în raport de prev. OUG nr. 71/2009, în care legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar reclamantul nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
OG nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, prin care s-a asigurat transpunerea dispozițiilor cuprinse în Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților, a tranzacțiilor comerciale, are ca obiect efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, iar nu plata unor sume prevăzute în titluri executorii.
Pârâta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât prin OUG 71/2009 s-a instituit un termen legal suspensiv, care curge în favoarea debitorilor, termen înlăuntrul căruia creditorii nu pot pretinde executarea obligației ce a fost impusă prin hotărâri judecătorești. În acest interval nu curge nici dobânda penalizatoare, adică daunele moratorii pentru neexecutarea obligației.
A apreciat pârâta C. de A. Ploiești că nu a refuzat executarea, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
Pârâtul T. P., legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Reclamanții au depus la dosar răspuns concluzii scrise, prin care au combătut excepția invocată de pârâtul M. Justiției și apărările acestuia, referitoare la fondul cauzei.
De asemenea, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 19.06.2014, cereri de intervenție în interes propriu formulate de C. E. și N. E., prin care s-a solicitat admiterea acestora in principiu, precum și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 449/07.02.2008, pronunțată de T. P., irevocabilă prin decizia nr. 882/28.04.2009 a Curții de A. Ploiești si sentința civilă nr. 993/07.05.2009 a Tribunalului P., modificată in parte prin decizia nr. 1993/28.10.2009, pronunțată de C. de apel Ploiești, de la data pronunțării acestor hotărâri până la plata efectivă a drepturilor salariale.
Referitor la îndeplinirea condițiilor privind admiterea în principiu a cererii de intervenție principală, au făcut referire la disp. art. 61 alin 1 si 61 alin 2 cpc, arătând că au interes în promovarea acesteia.
Astfel, au menționat că prin sentința civilă nr. 449/07.02.2008 pronunțată de T. P., irevocabilă prin decizia nr. 882/28.04.2009 a Curții de apel Ploiești, în dosarul nr._, acestora le-a fost acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar.
Prin sentința nr. 993/07.05.2009 a Tribunalului P., modificată în parte prin decizia nr. 1993/28.10.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești, pârâții au fost obligați la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială.
Au mai precizat că hotărârile menționate în petitul cererii de chemare în judecată le privesc, acestea pretinzând aceleași drepturi ca reclamanții din prezenta cauză.
Cu privire la fondul cererii de intervenție principală, au susținut că, prin sentința nr. 449/07.02.2008 pronunțată de T. P., irevocabilă prin decizia nr. 882/28.04.2009 a Curții de apel Ploiești, in dosarul nr._ și prin sentința civilă nr. 993/07.05.2009 a Tribunalului P., modificată in parte prin decizia nr. 1993/28.10.2009 pronunțată de C. de apel Ploiești, au obținut anumite drepturi salariale.
Plata acestora a fost eșalonată succesiv prin OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009.
Au mai menționat că prin imposibilitatea de a obține executarea hotărârilor într-un termen rezonabil, sunt prejudiciate, iar neexecutarea hotărârilor judecătorești le îndreptățește să pretindă plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale.
Au mai invocat, de asemenea, în apărare decizia nr. 2/2014 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii.
Față de toate cele menționate, au solicitat admiterea cererii si obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale arătate.
In drept, au invocat disp. art. 61 si urm cpc, ale OG nr. 9/2000 si OG nr. 13/2011.
In probațiune, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 07.10.2014, pârâta C. de A. Ploiești a depus întâmpinare la cererea de intervenție voluntară principală, solicitând respingerea cererii de intervenție voluntară, având în vedere că atât susținerile formulate de acestea cât și de reclamanți prin cererea introductivă, referitoare la plata de daune interese moratorii, la calculul și plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de parați în baza titlurilor executorii de la data emiterii acestora și în continuare, sunt neîntemeiate.
Cu privire la acordarea de daune interese moratorii a precizat faptul că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres ca doar în materie comercială este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență, că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii... per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul
Au mai apreciat, de asemenea, că sunt incidente disp. Art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Au solicitat instanței să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de buna voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. Au cerut să se aibă în vedere ca reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
Astfel, au cerut respingerea acțiunii principale cât și a cererii de intervenție voluntară formulată de reclamante, ca neîntemeiată.
La data de 15.10.2014, pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca nefiind admisibilă in principiu.
In drept, a făcut referire la dispozițiile art. 61 al. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, cu mențiunea că intervenția principală se poate face de către un terț care urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său. Astfel, această cerere trebuie îndreptată împotriva ambelor părți din proces (reclamant si pârât), terțul tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului, condiție care nu este îndeplinită în prezenta speță.
Așadar, pentru a putea hotărî asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară, în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere domeniul de aplicare a intervenției, interesul propriu al terțului și legătura existentă între cererea de intervenție și cea principală, aceste aspecte regăsindu-se în motivarea încheierii.
Pârâta a susținut că aceste criterii nu sunt întrunite în speță, deoarece, în materia litigiilor de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o astfel de soluție.
Având în vedere faptul că instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă, a solicitat să se aibă in vedere faptul că practica judiciară și literatura de specialitate s-au pronunțat constant în sensul inadmisibilității intervenției voluntare principale în materia conflictelor individuale de drepturi ori de interese, motiv pentru care cererea de intervenție în interes propriu nu poate fi admisibilă în principiu.
Pe cale de consecință, a solicitat instanței de judecată admiterea excepției invocate și respingerea cererii de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă.
Pârâta a mai invocat si excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că potrivit art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este accesoriu creanței principale referitoare la drepturi salariale se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Așa încât, dacă dreptul material la o acțiune având ca obiect drepturi bănești pentru perioadele arătate în sentințele invocate s-a prescris, atunci și cererea având ca obiect plata dobânzilor legale aferente acestor sume este prescrisă.
Având în vedere că prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba așadar de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune...".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederăm aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat potrivit căruia „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită," a solicitat să se constate că, în speță, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada avută în vedere prin cererea formulată.
Pe fond, a arătat că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
In drept, a invocat art. 1535 C. civ., învederând că drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamanți au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a fiecărei tranșe.
Astfel, a cerut instanței să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii...".
În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pârâta a mai făcut referire in apărare si la Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională.
În aceste împrejurări, a arătat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_, HG nr.248/2014.
În speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
Ca practică judiciară, a invocat Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._, și Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ .
În concluzie, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În ședința publică din data de 20.06.2014, instanța, verificându-și competența, față de prevederile art.131 pct.1 Noul cod de procedură civilă, a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V..
Prin sentința nr. 853/20.06.2014, T. V. a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V., invocată de instanță din oficiu, si a declinat competența soluționării cauzei privind reclamanții L. M.-A., L. M., N. L. E., C. R., M. M. F., D. G., A. L. E. (Fostă A.), Cardașol I. N., R. M. (Fostă T.), Ț. M. C., A. I. A., M. M., D. R., L. D., S. M., C. G., M. E., M. M. C., E. G., C. E. M., C. M. M., M. I. C., I. M., S. T., D. D., D. D. R., D. I. C., C. N. (Fostă D.), Ș. M., I. E., R. C. I., C. E., I. M., A. M. C., I. G., R. F., D. V. E., C. N. I., R. A., S. C., P. G., R. M., M. C., N. G., O. M., S. S. M., C. C., O. N. C., B. G.-M., C. C. M., P. M.-G., V. G., B. V., N. M., D. M., P. G., Ș. G. G. C., M. S., M. C. D. F., F. M. M. M. I. E. H. C., F. M. O. I., D. I. M. M., Țărăgrădeanu A. D. M. - în calitate de moștenitoare a autorului C. L., C. C. I. - în calitate de moștenitor al autorului C. L. - decedat, în favoarea Tribunalului P..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în speță, din înscrisurile depuse la dosar, se constată că reclamanții au ales domiciliul procesual la T. P., județul P., respectiv la locul de muncă.
Potrivit art.269 alin.2 Codul Muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alineatul 2 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul.
Formularea textului din art. 269 alin.2 din Codul Muncii este imperativă, legiuitorul folosind sintagma „se adresează”, nu dispozitivă, o formulare dispozitivă trebuind să aibă în conținutul său sintagma „se pot adresa”.
Sub aspect teritorial, Codul Muncii stabilește o competență derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competența aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința reclamantului ori, după caz, sediul acestuia. Această competență teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părți, nici de către instanță. În consecință competența teritorială reglementată de art. 269 Codul Muncii este imperativă, exclusivă și derogatorie de la dreptul comun astfel că ea poate fi invocată de către părți oricând în timpul procesului și chiar de instanță din oficiu.
Acest text de lege a fost completat de Legea dialogului social nr. 62/2011, modificată prin legea 2/2013, care dispune: „conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
De asemenea, potrivit art. 127 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă: ,,Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.”, iar potrivit art. 127 alin. 3 din același act normativ: ,,Dispozițiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.”.
Având în vedere că reclamanții din prezenta cauză au calitatea de personal contractual la T. P., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, potrivit dispozițiilor legale menționate, aveau obligația de a sesiza tribunalul de la domiciliul, reședința, respectiv locul de muncă, în speță T. P., nefiind aplicabile prevederile art.127 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă privind competența facultativă.
Având în vedere cele mai sus menționate și dispozițiile legale invocate, instanța a constatat că este întemeiată excepția de necompetență teritorială, admițând-o și, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului P..
La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2014, T. P. a dispus disjungerea cauzei în raport de reclamanții P. M. G., V. G., B. V., N. M., D. M., P. G., Ș. G., G. C., M. S., M. C., D. F., F. M., M. M., I. E., H. C., F. M., O. I., D. I., M. M., C. L., decedat, prin moștenitori Țărăgrădeanu A. D. M. și C. L. C. și intervenientele C. E. și N. E., a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului P., invocată din oficiu, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului V.- Secția I Civilă și, constatand conflictul negativ de competență între cele două tribunale a dispus înaintarea cauzei la ÎCCJ pentru soluționarea regulator de comptență.
În temeiul disp. art. 139 alin. 5 C. pr. civ. potrivit cu care, în orice stare a judecății procesele conexate pot fi disjunse și judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în stare de judecată, a dispus disjungerea față de reclamanții care au calitatea de personal contractual și față de reclamantele care în prezent nu mai au calitatea de grefieri, fiind pensionare și cele care nu mai îndeplinesc această calitate.
T. P., prin sentința civilă nr. 2318/17.10.2014, a respins cererea de intervenție principală formulată de C. E. și N. E., ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiție și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 02.04.2011, ca fiind prescrisă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. M. G., V. G., B. V., N. M., D. M., P. G., Ș. G., G. C., M. S., M. C., D. F., F. M., M. M., I. E., H. C., F. M., O. I., D. I., M. M., C. L., decedat, prin moștenitori Țărăgrădeanu A. D. M. și C. L. C. și a obligat pârâții, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data de 02.04.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform titlurilor executorii, hotărârii respectiv decizii pronunțate în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 449 din 07.02.2008, T. P. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Economiei și Finanțelor – DGFP P., a CMCD, invocate de aceștia, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești, T. P., în raport de perioadele lucrate la nivelul fiecărei instanțe, de data angajării, ținând seama de concediile medicale, de creștere îngrijire pentru risc și solicitare neuropsihică de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 01.09.2004 și în continuare, până la încetarea funcțiilor deținute de fiecare, reactualizate conform indicelui de inflație calculat lunar de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, cu ocazia executării.
Sentința menționată a fost modificată în parte prin decizia nr. 882 din 28 aprilie 2009 a Curții de A. Ploiești, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinsă acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea funcționarilor publici ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 983 din 7 mai 2009 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. C. și obligați pârâții la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază, începând cu data de 15.10.2008, sentință irevocabilă prin decizia nr. 1597 a Curți de A. Ploiești.
Prin sentința civilă nr. 1077 din 21.05.2009 a Tribunalului P. a fost admisă acțiunea formulată de R. C. I. și D. L. C. și obligați pârâții la plata sporului de solicitare neuropsihică.
T. P., prin sentința civilă nr. 1258 din 9 iunie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. I. C. și obligați pârâții la plata sporului de solicitare neuropsihica de 50 % din salariul de bază începând cu data de 21.04.2009 și în continuare.
Prin sentința civilă nr. 993 din 07.05.2009, T. P. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10._06 invocată de pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești și C. de A. Ploiești și a fost respinsă acțiunea pentru perioada 01.10._06 împotriva pârâților ca fiind prescrisă.
A fost admisă în parte acțiunea și obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant diferențele de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru perioadele indicate în cuprinsul sentinței, sentința fiind modificată prin decizia nr. 1993 din 28 octombrie 2009 a Curții de A. Ploiești în sensul că a fost respinsă acțiunea pentru perioada 01.10._06 ca neîntemeiată.
T. P. prin sentința civilă nr. 1930 din 12.11.2009 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții în solidar la plata drepturilor salariale restante reprezentând spor de confidențialitate de 15% .
Prin sentința civilă nr. 1118 din 07.09.2007 a fost admisă acțiunea și obligați pârâții la plata sporului de stres de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar.
T. P. prin sentința civilă nr. 388 din 05.02.2008 a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul corespunzător grilei de salarizare pentru grefier dactilograf și salariul corespunzător grilei de salarizare pentru grefier pentru perioada 01 ianuarie 2005-01 februarie 2006 actualizate în raport de indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la datat plății efective.
Astfel, concluzionează prima instanță, reclamanții sunt în posesia unor titluri executorii conform cărora, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale însă, doar o parte din aceste sume au fost acordate.
Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 a fost reeșalonată plata sumelor cuprinse în titlurile executorii până în anul 2016.
Astfel, în cazul în care o sumă nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune interese moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți sau, în lipsă, în termenul prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Precizează instanța de fond că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, nu a fost negată existența creantelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al ordonanței de urgență sunt certe, lichide si exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ respectiv, prin dispozițiile art. 1 alin. (3).
Măsurile dispuse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridic a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii si nu se poate retine neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de urgenta cu indicele prețurilor de consum legiuitorul admite indirect, dar neechivoc, că eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit. În cazul în care prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității crenatelor, actualizarea crenatelor cu indicele preturilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel, dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, care reglementează actualizarea crenatelor (damnum emergens), se completează cu dreptul comun în materie, respectiv Codul civil din 2009, care, prin art. 1 consfințește principiul reparării integrale a prejudiciului.
Relatează instanța de fond că prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de ÎCCJ a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 108 indice 2 si 108 indice 8 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011..385 alin. (3), consfințește principiul reparării integrale a prejudiciului.
Mai arată instanța de fond că, în conformitate cu prevederile art. 1535 Cod Procedură civilă, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic ;(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență; (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Așa fiind, tribunalul a admis în acțiunea și a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data de 02.04.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform titlurilor executorii, hotărârii respectiv decizii pronunțate în favoarea reclamanților.
Referitor la cererea de intervenție principală formulată de intervenientele C. E. și N. E., tribunalul a respins-o ca inadmisibilă, având în vedere că în materia litigiilor de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o astfel de soluție.
Astfel, în litigiile de muncă, nu este admisibilă cererea de intervenție principală întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală.
Împotriva sentinței sus-menționată au declarat apel pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești, precum și intervenientele C. E. și N. E..
Prin apelul declarat, pârâtul M. Justiției, susține că, reținând că dobânda legală este un drept accesoriu și faptul că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 din Decretul 167/1958, instanța trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate.
Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salariată, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, precizează apelantul, și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin." 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care intimații-reclamanți le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează ase plăti din bugetul de stat.
Așadar, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Mai susține apelantul că, având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis chiar și numai în parte acțiunea.
Pe de altă parte, se apreciază de către apelant că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009.
In speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, susține apelantul, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În aceste împrejurări, arătă apelantul că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014 și HG nr.870/2014.
În final s-a invocat și practică judiciară favorabilă - Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._ .
Prin această hotărâre, C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii.
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate...
S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".
De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09. 2012 pronunțată de T. M..
C. de A. C. a reținut că „o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești...instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat.. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim., și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit... Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor."
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă în totalitate și pe fond ca neîntemeiată.
Pârâta C. de A. Ploiești, prin apelul declarat, a susținut că prin decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr._, a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiune ce vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, și în situația de față, solicitarea reclamanților are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale referitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1alin.2, din decretul nr. 167/1958 potrivit cărora “odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Apreciază apelanta, de asemenea, că sunt incidente disp. art. 1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Mai arată apelanta că, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Solicită instanței să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de buna voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Solicită apelanta să se aibă în vedere că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
În concluzia considerentelor expuse mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței Civile nr. 2318/17.10.2014 a Tribunalului P. – Secția I Civilă și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Intervenientele C. E. și N. E., prin apelul declarat, susțin că au formulat cerere de intervenție în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului V., având ca obiect obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă unor drepturi salariale, solicitând de asemenea acordarea acestui tip de daune-interese moratorii.
Arată apelantele că au formulat această cerere de intervenție fiindcă anumite instanțe de judecată o apreciază admisibilă. Cauza a fost declinată de la T. V. la T. P., unde față de ele și reclamanți s-a dispus disjungerea și formarea unui nou dosar cu nr._ .
Critică apelantele sentința civilă nr.2318/17.10.2014, pronunțată de T. P., față de contradicția dintre considerente și dispozitiv.
Astfel, în considerente T. P. a apreciat că, în litigiile de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală, caracterul personal al raportului de muncă impunând o astfel de soluție.
Cu toate că, din considerente, se desprinde concluzia potrivit căreia cererea de intervenție este inadmisibilă în litigiile de muncă, în dispozitiv, T. P. a respins cererea ca neîntemeiată, ceea ce echivalează cu o cercetare a fondului și care le-ar putea prejudicia pe viitor, susțin apelantele.
Mai arată apelantele că față de soluția dată în prezenta cauză, au introdus o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat acordarea dobânzii legale aferentă drepturilor salariale, formându-se dosarul nr._, pe rolul Tribunalului P., iar pentru a evita o posibilă invocare a autorității de lucru judecat, au formulat prezenta cale de atac.
Conform art.430 alin.(l) C.proc.civ., în primul rând dispozitivul este cel care se bucură de puterea lucrului judecat.
Din punctul lor de vedere, susțin apelantele că există o contradicție între considerente și dispozitiv, hotărârea fiind nelegală sub acest aspect.
În doctrina anterioară actualei reglementări a C.proc.civ., dar care rămâne incidență în continuare, s-a arătat: „contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente" reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii.
Prin urmare, susțin apelantele că apelul vizează doar înlăturarea acestei contradicții, solicitând schimbarea doar în parte a hotărârii apelate, în sensul menționării soluției legale de respingere a cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată.
M. Justiției și C. de A. Ploiești au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului formulat de interveniente ca nefondat .
La rândul lor, reclamanții F. F. M., P. G. și N. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelurilor declarate de apelanții C. de A. Ploiesti și M. Justiției și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinând decizia apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, C. reține că apelurile formulate sunt nefondate, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
Având în vedere împrejurarea că nemulțumirile exprimate de ambele recurente prin calea de atac promovată vizează, în esență, aceleași aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, acestea vor fi analizate concomitent, urmând ca instanța să le răspundă pe baza unor considerente comune.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin apelanții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.
Prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, că problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.
Raportat la normele de drept intern, s-a constatat că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, a constat în faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.
Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată OUG nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
A reținut instanța supremă că natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, s-a apreciat că trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
A arătat instanța supremă că cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat “Despre efectele obligațiilor”.
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Pentru argumentele expuse în considerentele deciziei date în interesul legii, s-a conchis că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fiind analizată în continuare îndeplinirea în mod cumulativ a acestor condiții.
Referitor la prejudiciu, s-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, a reținut instanța supremă, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
S-a arătat în continuare că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, s-a apreciat că deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reținut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, “creanțele asupra statului sunt garantate”) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii, în sensul celor sus-arătate, decizia respectivă fiind obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pornind de la principiul reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a creanțelor din titlurile executorii, C. mai reține că daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale se datorează pe ultimii trei ani, raportat la data înregistrării acțiunii la instanță, respectiv din data de 02.04.2011 și până la data plății efective.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului M. Justiției privind prescrierea totală a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată. Conform deciziei în interesul legii mai sus enunțată, dobânda cerută nu reprezintă daună moratorie pentru neplata la scadență a sporurilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, ci pentru neplata la termen a sumelor rezultate din titlurile executorii, astfel că devin incidente dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit cărora dreptul la actiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege ( in speță 3 ani).
În consecință, în mod legal și întemeiat, instanța de fond a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform titlurilor executorii- Sentința civila nr. 449/07.02.2008 pronunțata de T. P. in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.882/28.04.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 983/07.05.2009 pronunțată de T. P. in dosarul nr._ irevocabila prin Decizia nr. 1597/22.07.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 1077/21.05.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr. 1641/12.08.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 1258/09.06.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.2191/17.11.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința civila nr. 139/18.12.2008 a Curții de A. Ploiești pronunțată in dosarul nr._, Sentința civila nr.1118/07.09.2007 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr.4891/105 /2007, irevocabila prin Decizia nr.904/R-CM a Curții de A. Pitești; Sentința nr.1930/12.11.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr.1459/105 /2009, irevocabila prin Decizia nr.610/25.03.2010 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr.388/05.02.2008 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.1129/16.06.2008 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr.993/07.05.2009 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.1993/28.10.2009 a Curții de A. Ploiești; Sentința nr. 2111/06.09.2013 a Tribunalului P. pronunțată in dosarul nr._, irevocabila prin Decizia nr.3954/28.11.2013 a Curții de A. Ploiești, de la data de 2.04.2011 și până la data plății efective integrale .
În ceea ce privește apelul declarat de persoanele care au formulat cerere de intervenție la instanța de fond, C. E. și N. E., C. reține că soluția pronunțată de instanța de fond este în acord cu literatura de specialitate și jurisprudența în materia litigiilor de muncă, care apreciază că în această materie cererea de intervenție principală este inadmisibilă, întrucât terțe persoane nu pot solicita stabilirea unor drepturi în favoarea lor rezultate dintr-un raport de muncă dedus judecății, în care subiecți sunt persoanele care figurează ca reclamanți în cererea principală, cum este cazul de față. Cu alte cuvinte intervenientele nu pot pretinde să se recunoscă în favoarea lor drepturi rezultate din raporturile de muncă ale altor persoane, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 61 din noul Cod de procedură civilă, ce definesc intervenția voluntară principală.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, C. privește toate cele trei apeluri declarate de M. Justiției, C. de A. Ploiești și persoanele interveniente ca nefondate, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil speței, le va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, CF_, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, CF_, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul P. și intervenientele în nume propriu C. E., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și N. E., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 69A, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2318/17 octombrie 2014 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu reclamanții P. M.-G., CNP_, V. G., CNP_, B. V., CNP_, N. M., CNP_, D. M., CNP_, P. G., CNP_, Ș. G., CNP_, G. C., CNP_, M. S., CNP_, M. C., CNP_, D. F., CNP_, F. F. M., CNP_, M. M., CNP_, I. E., CNP_, H. C., CNP_, F. M., CNP_, O. I., CNP_, D. I., CNP_, M. M., CNP_, ȚĂRĂGRĂDEANU A. D. M., CNP_ (în calitate de moștenitoare a autorului C. L.) C. C. I., CNP_ (în calitate de moștenitor al autorului C. L.) toți prin reprezentant ales N. L. E. și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul Tribunalului P. din Ploiești, ., județul P..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 martie 2015.
Președinte, Judecător,
C.- P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/tehnored.NM
8 ex./16. 03.2015
d.f._ T. P.
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 236/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 332/2015.... → |
|---|
