Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1907/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1907/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1907/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1907
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul in sector 5, București, ., împotriva sentinței civile nr. 2711 pronunțată la data de 26 noiembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. P. V., T. F. și B. L. C., toți cu domiciliul ales în G., ., județul G. și intimații-pârâți P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în sector 5, .-14 și P. DE PE L. TRIBUNALUL G., cu sediul in G., ., județul G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată nr._, înregistrată la data de 04.07.2014, reclamanții S. P. V. și T. F. procurori și B. L. C. grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial G., în contradictoriu cu M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții să plătească dobânda legală și dobânda penalizatoare, pentru sumele plătite cu întârziere, de la data când sentințele au devenit executorii și până la momentul plății efective, precum și pentru sumele datorate și rămase neexecutate, începând cu data când aceste hotărâri au devenit executorii și până la plata integrală a sumelor datorate, stabilite prin hotărârile judecătorești mai jos menționate:
- sentința civilă nr. 194 LM/AS din 26.05.2009, pronunțată în dos. nr._ de Tribunalul G. - Secția Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 410/R din 27.01.2010 a C.A.B. - Secția a VII-a Civilă, cu privire la drepturile salariate reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică;
- decizia civilă nr. 2536 R din data de 20.06.2008 pronunțată de C.A.B. - Secția a VII-a Civilă, în dos. nr._ cu privire la plata actualizată cu indicele de inflație a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
- decizia civilă nr. 6789/ R din data de 24.11.2009 pronunțată de C.A.B. - Secția a VII-a Civilă în dos. nr._ cu privire la plata sporului de confidențialitate în procent de 15%.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă 194 LM/AS din 26.05.2009, pronunțată în dos. nr._ de Tribunalul G. - Secția Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 410/R din 27.01.2010 a C.A.B" - Secția a VII-a Civilă, s-a dispus ca, M. P. - PÎCCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. să plătească reclamanților (alături de alți procurori și grefieri), drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada 01.02._09 și în continuare.
Prin decizia civilă nr. 2536 R din data de 20.06.2008 pronunțată de C.A.B. - Secția a VII - a Civilă în dosarul nr._ s-a admis recursul formulat, printre alții, de reclamanții de față împotriva pârâților M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Tribunalul București, obligând pârâții la plata actualizată cu indicele de inflație a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 27.08.2004 până la data de 01.02.2007 corespunzător la perioadele în care am activat la instituțiile respective.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 6789/R pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, s-a admis recursul formulat de reclamanți împotriva pârâților M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel București, P. de pe lângă Tribunalul G. și Statul Român prin M. Finanțelor Publice, obligând acești pârâți, în raport de perioadele de încadrare la plata sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, începând cu data de 14.11.2004 și în continuare.
Deși drepturile salariale anterior menționate au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, ele nu au fost achitate integral de către pârâți, având în vedere diferitele acte normative de eșalonare.
Astfel, prin O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a dispus că acordarea acestor drepturi de natură salarială se va realiza eșalonat în trei tranșe între anii 2010-2012.
Ulterior, prin O.U.G nr. 45/2010, de modificare a O.U.G. 71/2009, s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, pentru anii 2012, 2013, 2014, iar prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009 s-au modificat termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și s-a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe stabilite pentru anii 2012-2016, precum și faptul că sumele urmează a fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Actele normative invocate se referă la modul de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, ori în speță, se solicită plata dobânzii legalepentru toată perioada întârzierii la plată, a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.
S-a mai arătat faptul că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea de către pârâți, când au făcut plata la sfârșitul lunii septembrie 2010 pentru o parte din suma datorată, respectiv 12 % din cota de 34% aferentă anului 2010, după cum a fost stipulat în O.U.G. nr. 71/2009 și prin plata la sfârșitul lunii aprilie a anului 2012 a cotei de 1,25% din suma datorată.
Reclamanții au invocat în acest sens art. 16 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului cod civil, precum și celor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, de punere în aplicare a Noului Cod Civil, potrivit căruia prescripția se întrerupe: „a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. (...) c) printr-un act începător de executare."
Or, atât O.U.G nr. 71/2009 și actele normative ulterioare care au reglementat modul de plată a sumelor restante din hotărâri judecătorești, cât și efectuarea de către pârâți a unei plăți parțiale, echivalează cu o recunoaștere a dreptului, iar când această recunoaștere intervine după împlinirea termenului de prescripție, aceasta valorează renunțare la prescripție.
S-a arătat totodată faptul că pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin aceste sentințe sunt aplicabile dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul Muncii,potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
S-a precizat totodată că dreptul reclamanților la daune interese s-a născut sub incidența vechiului Cod Civil, art. 1082 din acest act normativ prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare ale obligației – în reglementarea art. 1082 din vechiul cod civil distingându-se două categorii de daune interese, respectiv daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligației - care vizează neexecutarea definitivă a obligației - daune compensatorii, iar cele din urmă - daune moratorii - cele datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce solicită reclamanții în cazul de față.
Daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă și, prezintă interes pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit, daunele-interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației.
Rolul lor fiind de a acoperi prejudiciul cauzat prin întârzierea executării, acestea se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială.
În cazul obligației bănești, existența daunelor-interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală, exact ceea ce solicită și reclamanții.
Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului (cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă, ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art. 1531 alin. (2) din Noul Cod Civil, care reglementează expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Prin actele normative invocate s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., iar inițial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eșalonat până în 31.12.2009, ulterior termenele de plată fiind prelungite succesiv până în anul 2016.
Ca atare, prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plății efective, creditorul primește suma inițială datorată și nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată, iar actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației nu reprezintă daune interese și nu acoperă integral prejudiciul suferit de subsemnata.
Or, în speță, reclamanții solicită repararea prejudiciului produs, dobânda legală și dobânda legală penalizatoare, acestea acoperind potrivit dispozițiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei.
Dreptul la dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu este prezumat de lege, fiind consacrat de dispozițiile art. 1088 din vechiul Cod civil, care se aplică tuturor obligațiilor monetare, indiferent de proveniența lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligații bănești contractuale, ca atare, și pentru cele cu titlul de daune interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispozițiile art. 1082 din vechiul Cod civil.
Diferența dintre instituțiile juridice invocate este astfel evidentă, dobânda generată de neexecutarea la termen a obligației pecuniare reprezintă și fruct civil, „chiria banilor", întrucât, dacă creditorul și-ar fi executat la termen obligația de plată a sumei de bani, acesta ar fi putut să fructifice acest capital într-un plasament. Totodată, conform art. 525 Cod civil, dobânda se cuvine zi cu zi.
Reclamanții au mai arătat că prin hotărârile judecătorești, care sunt titluri executorii, li s-au recunoscut aceste drepturi salariale, care nu le-au fost achitate decât parțial și cu întârziere, creanțele fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu execuție imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului obligației, întrucât chiar la acel moment obligația a devenit exigibilă, respectiv la momentul când sentințele judecătorești au devenit executorii, obligația nefiind cu termen, așa cum rezultă chiar din hotărârile judecătorești pronunțate.
În acest sens, s-a invocat Hotărârea din 16.10.2007, pronunțată în Cauza Nadulișneac I. contra Moldovei (vizând executarea tardivă a hotărârii judecătorești, irevocabilă și executorie), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea sa {Metaxas vs. Greece, 27 mai 2004), în opinia Curții, prejudiciul material fiind cauzat de imposibilitatea reclamantului de a se folosi de banii săi.
Totodată, în temeiul art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la despăgubiri nu numai atunci când acționează cu intenția de a-l prejudicia pe creditor ci, ori de câte ori nu va dovedi existența unei cauze străine, deci ori de câte ori nu-și execută obligația din vina sa, indiferent că aceasta a constat în intenție sau simplă culpă - cauza străină în sensul art. 1082 din vechiul Cod civil reprezentând intervenția cazului fortuit sau a cazului de forță majoră sau vina creditorului care îl exonerează de răspundere, or, apariția actelor normative mai sus menționate nu îmbracă forma acestor evenimente pe care partea nu le putea prevedea.
De altfel, chiar și fapta unui terț pentru a avea ca efect înlăturarea răspunderii debitorului, este necesar să aibă caracteristicile forței majore sau cazului fortuit - prin urmare, se arată că momentul nașterii dreptului la dobânzi al reclamanților nu este cel al cererii de chemare în judecată, ci, cel al pronunțării hotărârilor judecătorești prin care li s-au recunoscut drepturile salariale.
S-a precizat că un argument important în sensul admiterii prezentei acțiuni este și Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 15.10.2014, pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune motivat de faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Totodată potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr.167/1958: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii" - în esență această prevedere fiind o aplicație a principiului de drept accesorium sequitur principale iar în jurisprudența s-a statuat faptul că dobânda/fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.
Astfel, se consideră că dreptul material la acțiune este prescris întrucât titlurile executorii sunt pronunțate anterior datei de 4 iulie 2011.
Totodată, se arată că practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, stabilindu-se în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.
Pe fondul cauzei, pârâtul menționat a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând faptul că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr.411 din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1861 i respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230(2011."
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
"În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de1 principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."
Totodată, se arată că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 08.10.2014, pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se arată că întrucât obiectul acțiunii este patrimonial - drept de creanță - și întrucât reclamanții au solicitat plata dobânzii legale pentru perioada de timp dintre data la care titlurile au devenit executorii și până la data executării efective a obligației, se apreciază că nu pot fi primite pretențiile reclamate, fiind sub incidența prescripției extinctive, în speță termenul de prescripție fiind împlinit - în sensul celor de mai sus fiind și prevederile art.2528 noul Cod Civil, conform cărora" prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea..." iar în conformitate cu dispozițiile art. 2517 alin 1 noul Cod Civil," termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen",
S-a mai arătat că același termen este prevăzut și de art. 171 din Codul Muncii potrivit căruia " Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
Totodată s-a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, pentru faptul că pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul reclamanților trebuie să respecte anumite condiții: să fie recunoscut și ocrotit de lege; să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege; să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
D. urmare, întrucât procedura specială de plată a titlului intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, M. P. fiind o instituție publică, pârâtul menționat a apreciat că cererea reclamanților privind acordarea dobânzii legale pentru neexecutarea în totalitate a sentinței civile menționate nu îndeplinește condiția actualității dreptului, fiind prematur formulată, solicitarea privind plata dobânzii legale fiind formulată înaintea împlinirii termenului de scadență stabilit de legiuitor – arătând că în acest sens sunt și disp. art. 662 alin. 5 NCPC potrivit cărora „ creanțele cu termen și cele condiționate nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului".
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2711din data de 26.11.2014, Tribunalul Prahova a
admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 04.07.2011 invocată de pârâta M. P. – P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. prin întâmpinare și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
A respins excepția prematurității invocată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat în solidar pârâții M. P. - P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. să plătească fiecărui reclamant sume reprezentând dobânda legală, de la data de 04.07.2011 și în continuare pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate de pârâți reclamanților conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 194 LM/AS/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul G. definitivă prin decizia civilă nr. 410/R/27.01.2010 a Curții de Apel București și decizia nr. 2536/R/20.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
A respins cererea privind plata dobânzii legale referitor la decizia civilă nr. 6789/R/24.11.2009 pronunțată de Curtea de apel București, pentru autoritate de lucru judecat.
De asemenea, a respins capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reținut că în ceea ce privește excepția prescripției în parte a dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului materiale la acțiune pentru perioada anterioară datei de 04.07.2011, invocată de pârâții M. P. - P. de pe lângă ICCJ și P. de pe lângă Curtea de Apel București prin întâmpinare, urmând a respinge această pretenție, ca fiind prescrisă pentru perioada menționată.
În ceea ce privește excepția prematurității invocată de pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel București, tribunalul a apreciat că dreptul reclamanților la un proces echitabil în ceea ce privește drepturile salariale nu poate fi îngrădit de o procedură specială execuțională - motiv pentru care a respins excepția menționată ca neîntemeiată.
Tribunalul, analizând excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, a observat că prin Sentința civilă nr.6789/R/24.11.2009 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată, printre alții, de reclamanții din prezenta cauză, dispunându-se obligarea pârâților M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația lunară brută, începând cu data de 14.11.2004 și în continuare, sume ce vor fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data plății efective și în privința cărora va fi aplicată dobânda legală civilă, calculată de la data exigibilității sumelor, până la momentul plății efective a debitului.
Potrivit art.431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, putându-se opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Această normă legală dă expresie funcției negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acțiunea nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză.
Mijlocul procesual de asigurare a respectării funcției negative a lucrului judecat este invocarea excepției autorității de lucru judecat de către instanță, din oficiu, sau de părți, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs, potrivit art.432 cod procedură civilă. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.
Practic, excepția autorității de lucru judecat este o excepție procesuală de fond, absolută, de ordine publică și peremptorie, reglementată prin dispoziții cu caracter imperativ, menită să asigure stabilitate raporturilor juridice și eficiență întregii activități judiciare.
Prin urmare, verificându-se tripla identitate de părți, obiect și cauză, în baza art.431 și art.432 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu raportat la decizia civilă nr. 6789/R/24.11.2009 pronunțată de Curtea de apel București pronunțată în dosarul nr._ prin care a fost admisa în parte acțiunea reclamanților din prezenta cauza, vizând acordarea sporului de confidențialitate de 15% cu aplicarea dobânzii legale - urmând a respinge acțiunea promovată de reclamanți în ceea ce privește plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale stabilite prin titlul invocat, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, tribunalul, a reținut că prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit căroira „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
În mod cert, actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamantă.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Tribunalul a apreciat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
În soluționarea cauzei, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 și 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 și art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, nu poate fi ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare, acesta a fost respins ca neîntemeiat întrucât creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță.
În concluzie, conform dispozițiilor art.266 codul Muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată în sensul că a obligat în solidar pârâții M. P. – P. de pe lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel București și P. de pe lângă Tribunalul G. să plătească fiecărui reclamant sume reprezentând dobânda legală, de la data de 04.07.2011 și în continuare pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate de pârâți reclamanților conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 194 LM/AS/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul G. definitivă prin decizia civilă nr. 410/R/27.01.2010 A Curții de Apel București și decizia nr. 2536/R/20.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, respingând deci cererea privind plata dobânzii legale referitor la decizia civilă nr 6789/R/24.11.2009 pronunțată de Curtea de apel București pentru autoritate de lucru judecat și a respins capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. P.- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2711/2014 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova Secția I Civilă în dosarul nr._ cu consecința respingerii acțiunii intimaților-reclamanți S. P. V., T. F. și B. L. C. ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 tranșe din sumele datorate au fost achitate.
În cauza de față intimații-reclamanți au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințe definitive și irevocabile, însă o parte din aceste sume au fost achitate, așa încât dobânda legala, în măsura în care instanța de control judiciar consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele rămase neachitate.
Învederează apelantul faptul că, în perioada 2008 - 2013 și în primele trei trimestre ale anului 2014, o parte din sumele datorate în baza titlurilor executorii au fost achitate.
Tranșa de 5% aferentă anului 2012 a fost plătită în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
În executarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 au fost adoptate Hotărârea Guvernului nr. 257/2012, Hotărârea Guvernului nr. 598/2012, Hotărârea Guvernului nr. 954/2012 și Hotărârea Guvernului nr. 1169/2012. Sumele alocate potrivit actelor normative enunțate au fost utilizate pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plățile efectuându-se tuturor creditorilor în luna aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2012.
Totodată, tranșele aferente anului 2013 au fost alocate potrivit art. 52 din Legea nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013 și achitate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 149/2013, Hotărârii Guvernului nr. 355/2013, Hotărârii Guvernului nr. 697/2013 și Hotărârii Guvernului nr. 977/2013 în lunile aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2013, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
În cursul anului 2014, plățile se efectuează în temeiul Legii 356/2013 -Legea bugetului de stat pe anul 2014, care dispune:
"Art. 46 (1) In anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
(2) In bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, la titlul 10 "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate deda bugetul de stat, precum și cheltuielile de personal prevăzute în bugetele instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. (1)."
In cursul lunii aprilie 2014 a fost efectuată plata primei tranșe din acest an, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. nr. 248/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014. Cea de-a doua tranșă din anul 2014 a fost achitată în temeiul Hotărârii de Guvern nr. nr. 551/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al II-lea al anului 2014.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 870/2014 s-a aprobat suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al III-lea al anului 2014, plată efectuată în cursul lunii noiembrie 2014.
Totodată, după adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1105 din 12 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 912 din 15 decembrie 2014, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2014 până la sfârșitul anului 2014 s-au plătit ultima tranșă aferentă anului 2014, precum și toate cele patru tranșe pentru anul 2015.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 195 din 18 martie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 194 din 24 martie 2015, urmează a se acorda jumătate din procentul de 35% ce este datorat pentru anul 2016, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009.
În ceea ce privește fondul cauzei, învederează apelantul-pârât că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin 2 teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
"In ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr._, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."
Totodată, prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie. în acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidență și pentru argumentele expuse supra se impune respingerea acțiunii ca nefondată.
Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2711/2014 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova Secția I Civilă în dosarul nr._ cu consecința respingerii acțiunii intimaților-reclamanți S. P. V., T. F. și B. L. C. ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial sau în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, Curtea retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantele au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanță, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutare integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 N.C.P.C. va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul in sector 5, București, ., împotriva sentinței civile nr. 2711 pronunțată la data de 26 noiembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. P. V., T. F. și B. L. C., toți cu domiciliul ales în G., ., județul G. și intimații-pârâți P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în sector 5, .-14 și P. DE PE L. TRIBUNALUL G., cu sediul in G., ., județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.MG
tehnored.BA
4 ex./16.12.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond M. C. A.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1919/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
