Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 236/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.236
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
Președinte –V. S.
Judecător – E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județ B., în numele membrilor de sindicat E. D., P. Trăian, E. N., D. M., M. V.-V., I. M., D. T. și P. Tuța, împotriva sentinței civile nr.1035 din 10.11.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. Puieși, cu sediul în ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2015, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanții E. D., P. Trăian, E. N., D. M., M. V. - V., I. M., D. T., P. Tuța, reprezentați de S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B. au chemat în judecată pe pârâta Școala G. Puiești, solicitând obligarea acesteia la:
1. calcularea salariului de bază, potrivit încadrării la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității învățământ pârâte;
2. calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.1 începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;
3. plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că potrivit art. 88 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar si personal administrativ sau nedidactic”.
Personalul administrativ sau nedidactic (denumit în continuare personal nedidactic) din unitatea de învățământ este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, dar și sporul de vechime în muncă.
În ce privește salariul de bază potrivit încadrării, art.1 din HG nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012”, iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1”.
Conform art. 1 din HG nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată:
„(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în pată pe țară se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie lună în anul 2013…
(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună
Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată:
„Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună mul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, văzut la art. 7.”
Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost următoarele:
1. HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, prevedea:
„Art. 2. - (1) Salariile personalului din unitățile prevăzute la art. 1 cuprind:
- salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, cum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate;
- sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste gramul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții; pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; …”
HG nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu 01.01.2010, prin art. 48 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 330/2009, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30.
2. O.UG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar:
„Art. 1. - (1) Pentru activitatea desfășurată personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază stabilit potrivit anexelor nr. I- V la prezenta ordonanță de urgență, m și celelalte drepturi salariale prevăzute prin dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare ui domeniu de activitate.
(2) în sensul prevederilor alin. (1), prin expresia personal contractual din sectorul bugetar, nit în continuare personal contractual, se înțelege personalul angajat în acest sector în i de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii.
Art. 2. - Salariile de bază pentru fiecare funcție de execuție, pe grade profesionale sau trepte profesionale, ocupate de personalul contractual, se stabilesc între limita minimă și cea prevăzute în anexele nr. 1- V care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.”. Ordonanța de urgență nr. 24/2000 a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 5 din Legea nr.330/2009, începând cu 01.01.2010.
3.O.G. nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul tar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a
drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
„Art. 1. - în anul 2008, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, avute la data de 31 decembrie 2007, se majorează în două etape, astfel:
a) cu 4,5%, începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din luna martie 2008;
b) cu 5,5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008.”
OG nr. 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 177/2008, a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 330/2009.
4. Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009
„Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale.
(2) Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se realizează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări...”
Art. 30 alin. (5): „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de rare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă rile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, în funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora”
Art. 31: Pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
Art. 32: Pentru personalul promovat în funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similarei
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010.
5. OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar:
„Art. 4. - (1) Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.
(2) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, cadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la iul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate, iar salarizarea se face cu ținerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
Art. 5. - (1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 9 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută te la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din i decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
b)sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, sol da/sal ar iul funcției de bază sau, după caz,indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009,numai personalului care a beneficiat de acestea, in măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009
Art. 6. - (1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru I0/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în 1 la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.”
OUG nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea nr. 284/2010.
6. Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice 284/2010:
„Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.”
7.Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
„Art. 1. - (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut,solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu o, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, modificările ulterioare.
Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute prezenta lege.
Art. 2. - în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru naiul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.
8. OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art. 1 .alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor iei de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri ce se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”
9. OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Art. 1. „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări Legea nr. 182/2012”.
10. OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
Art. 1. „(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în ura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la ea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de baza stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit cadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, reclamanții erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008 (la 1.04.2008 și la 1.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși OG nr. 10/2008 a fost abrogată de la 1.01.2010, prin Legea nr. 330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2010. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/2b la OG nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr.2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr. V/2 b la OG 10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la OG 10/2008 (art. 1 din OUG nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 1 (art. 1 din OUG nr. 84/2012), dar și pentru 2014 (art.1 din OUG nr.103/2013).
Din anexa nr.V/2b la OG nr.10/2008 rezultă că salariile de bază personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care era de 1.01.2011 era de 670 lei.
Totodată, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 11.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la OG nr. 10/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor noștri de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat plată rezultă si din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
II. Referitor la sporul de vechime:
1. Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 1.01.2010, conform art.7 alin.(1) din HG nr 281/1993, cu modificările și completările ulterioare:
„Art.7 - (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: tranșa de vechime în muncă cota la salariul de bază - între 3 și 5 ani 5%; de la 5 la 10 ani 10%; de la 10 la 15 ani 15%; de la 15 la 20 ani 20% peste 20 ani 25%.
2.De asemenea, art. 22 din OG nr. 10/2008 stipula: „(1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
(2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător mii în muncă dobândite în întreaga activitate, sporul de vechime, calculându-se la acel procent în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din HG nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare”.
3.Lega cadru nr. 330/2009 prevedea:
„Art. 16 (1) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații, următoarele: de la 3 la 5 ani; de la 5 la 10 ani; de la 10 la 15 ani; de la 15 la 20 ani; peste 20 ani.
Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzută la tranșa respectivă.”
Art. 29 alin. (1): „Aplicarea prevederilor prezentei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă a salariilor de bază în plată, a soldelor funcțiilor de bază sau a indemnizațiilor lunare de încadrare”
Art. 30 alin. (1) „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Art. 30 alin. (5): „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, lei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
4. Începând cu 1.01.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din OUG nr.10: „În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
În 5. Legea cadru nr. 284/2010:
Art.7.alin. (1) „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.”
Art. 11 alin. (2) - (4):
„(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție cuprind nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare celor de vechime în muncă.
(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alineatului respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).”
Art. 33 alin. (1) „La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de irizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.”
6. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice Art. 1. „(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Art. 2. - „În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul nit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.”
Art.4. alin.(2) „În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Lege-cadru. 3
3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”
Art. 6 alin.(1) ,În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în funcția corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de ierarhizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare”
7. OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art. 1 .alin. (1) „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”
8. OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare:
Art.1. „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 pentru aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări Legea nr. 182/2012.”
9. OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
„Art. 1. (1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte lente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară ă/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”
10. Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Universitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub_/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ CMUNRL), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 2.11.2012) prevăd art. 36 alin. (1) lit. a) - acordarea sporului de vechime după cum urmează: tranșă de vechime 3-5 ani - spor de vechime la salariul de bază de 5%; tranșă de vechime 5-10 ani - spor de vechime la salariul de bază de 10%; tranșă de vechime 10-15 ani - spor de vechime la salariul de bază de 15%; tranșă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%; tranșă de vechime peste 20 de ani - spor vechime la salariul de bază 25%.
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Prevederile art.41 alin.(2) și (5) din Constituția României, legea fundamentală - la art.41 alin.(5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată.
Mai mult, conform Codului Muncii, art. 160 „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ-pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul bază calculat greșit,așa cum au demonstrat,mai sus,la pct. I.
Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără putință tăgadă că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
III. În ceea ce privește dobânda legală:
Potrivit art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar conform potrivit art. 156 (actualmente art. 161), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Același act normativ prevedea, la art.295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile” (actualmente art. 278 alin.(1) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”)
Art.1088 Cod civil, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865, cu modificările și completările ulterioare prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Noul cod civil (NCC), adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează:
Art.1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art.1535 (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor actuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală datorată fiecăreia dintre acestea”.
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobândă, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale, au invocat și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în Ședința publică din data de 17 februarie 2014.
Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 1035 din 10 noiembrie 2014, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții, așa cum rezultă din adeverința nr.213/2014 și statele de plată, sunt angajații pârâtei Școala G. Puiești, ca personal nedidactic, fiind salarizați potrivit dispozițiilor legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Prin acțiunea introductivă de instanță au susținut că salariile de bază le-au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, că sporul de vechime nu a fost calculat corect, fiind aplicat la o bază calculată greșit, neexistând diferențe între personalul ce beneficiază de acest spor și cel care nu beneficiază, solicitând astfel calcularea salariului de bază la nivelul menționat, începând cu data de 1.01.2012, până la data pronunțării hotărârii, calcularea sporului de vechime ca procent din salariul de bază rezultat în urma calculului anterior și la plata diferențelor de drepturi salariale, cu dobânda legală aferentă sumelor.
Salarizarea acestora, începând cu data de 1.01.2010, a fost reglementată de Legea nr.330/2009, legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform Anexei II/14 –Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, Legea nr.284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, OUG nr.19/2012, OUG nr.84/2012 și OUG nr.103/2013.
Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice a prevăzut, în art.30 alin.5, că în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul avut, iar noul salariu va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta.
Astfel, conform art.30 din lege:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
În același sens au fost și dispozițiile OUG nr.1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Reclamanții au mai susținut că la data de 1.01.2010, salariile de bază erau cele prevăzute de anexa V/2b din OG nr.10/2008, fiind prevăzute pentru personalul nedidactic între limita minimă de 641 lei și limita maxima de 675 lei, deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care era de 670 lei în anul 2011.
Însă, stabilirea salariilor de bază în raport de salariul avut în luna decembrie 2009 era prevăzută de textul legal, respectiv art.30 alin.5 lit.a din Legea nr.330/2009, iar reclamanții nu au făcut dovada contestării acestei încadrări.
Ulterior, Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin Legea cadru nr. 284/2010.
Conform art.7 din Legea nr.284/2010, s-a prevăzut că aplicarea legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ca urmare, deși Legea-cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare la 1.01.2011 nu s-a aplicat în privința stabilirii salarizării (coeficienți de ierarhizare, valoare de referință, sporuri etc.).
Pentru anul 2011, Legea nr.285/2010 a fost aceea care a stabilit salarizarea personalului bugetar, ca lege tranzitorie.
Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare.
Art.16 din aceeași lege a prevăzut expres că „majorarea totală a salariului brut, soldei brute lunare/salariului lunar brut, a indemnizației lunare brute nu poate fi mai mare de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Art. 4 – „(1) Valoarea de referință este de 600 lei.
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”
Din aceste dispoziții legale rezultă că, începând cu anul 2011 cuantumul brut al drepturilor salariale s-a stabilit în raport de funcția și de vechimea în muncă dobândită, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2010.
Ulterior, prin Legea nr.283/2011 ce a modificat OUG nr.80/2010, s-a prevăzut:
„Art. 1 - (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În anul 2012, reglementarea salariilor de bază, a sporurilor personalului plătit din fonduri publice a fost aceea prevăzută de OUG nr.19/2012, în anul 2013 de OUG nr.84/2012 (art.1: „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”), iar în 2014 de OUG nr.103/2013.
Potrivit art.1 din OUG nr.103/2013:
„(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Existând astfel trimiteri ale textelor legale la nivelul, inițial, al salariului din luna octombrie 2010, cu majorarea de 15%, respectiv la vechimea avută la 31 decembrie 2010 și de menținere a acestui nivel, conform art.16 din Legea nr. 285/2010 și art.II, art.1 alin.2 din OUG nr.80/2010 modificată prin Legea nr. 283/2011, instanța reține, având în vedere situația drepturilor salariale ale reclamanților, astfel cum rezultă din copiile statelor de plată, că au fost stabilite legal.
Art.2 din HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013 prevăd că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”
Tribunalul a mai reținut că din statele de plată rezultă că din perioada 2012 - 2014, că nivelul salariului de bază realizat de reclamanți este peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară prevăzut succesiv prin HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, respectiv HG nr.871/2013.
Au mai invocat reclamanții obligativitatea contractelor colective de muncă, cu referire la sporul de vechime, corespunzător fiecărei tranșe de vechime, prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, înregistrat sub nr._/2012, și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, înregistrat sub nr.596/2007, apreciind că nu a fost corect calculat, fiind aplicat la o bază de calcul greșită.
Însă, această susținere s-a apreciat nefondată, baza de calcul fiind aceea prevăzută de dispozițiile legale menționate mai sus.
În privința salarizării personalului bugetar, art.13 alin.3 din Legea nr.330/2009, a reglementat faptul că, în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art.16 ( de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 de ani și peste 20 de ani).
Acest spor de vechime a fost inclus, conform art.5 din OUG nr.1/2010, în salariile de bază, în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
Totodată, s-a prevăzut expres în alin.3 al art.5 din ordonanță, că „în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009”.
S-a mai susținut de către reclamanți, în privința sporului de vechime că, potrivit statelor de plată, nu există nicio diferență între salariul personalului ce beneficiază de spor de vechime și cel care nu beneficiază de acest spor, însă nediferențierea respectivă rezultă din faptul că acest spor, a fost inclus în salariu de bază, în conformitate cu dispozițiile legale de mai sus (art.30 din Legea nr.330/2009, art.1 alin.5 din Legea nr.285/2010), iar în cazul personalului ce nu beneficiază de spor de vechime, încadrarea și stabilirea salariilor s-a făcut la nivelul de salarizare pentru funcții similare.
În acest sens sunt dispozițiile din art.2 al Legii nr.285/2010:
„În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
De asemenea, aceeași dispoziție a fost menținută și prin art.2 al OUG nr. 80/2010 aprobată prin Legea nr.283/2011:
„În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.”
Aceleași prevederi au fost aplicate și în anul 2013, conform art.2 din OUG nr.84/2012, iar în anul 2014, potrivit art.5 din OUG nr.103/2013.
Totodată, instanța a reținut totodată faptul că, deși reclamanții solicită obligarea pârâtei la calcularea salariului de bază, a sporului de vechime, în raport de nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv ca procent la acest salariu de bază și la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.01.2012, nu au contestat modul de stabilirea a salariilor de bază individuale, conform dispozițiilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 284/2010 care prevede în art.30:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris.”
În același sens sunt și prevederile art.7 din Legea nr.285/2010:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța de fond a reținut ca fiind subsecvent primelor două capete de cerere, apreciate ca neîntemeiate, astfel că și acesta are același caracter.
În consecință, față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel S. Învățământul Preuniversitar Profesor I. N. în numele membrilor de sindicat E. D., P. Trăian, E. N., D. M., M. V.-V., I. M., D. T. și P. Tuța.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au susținut că la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau petentele, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008, era peste acest nivel, astfel că nu exista motiv pentru a se contesta deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010.
În opinia apelanților, din motivarea hotărârii, rezultă că instanța de judecată face o confuzie între noțiunile de salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut. Folosind sintagma salariul de bază privit ca un tot unitar, instanța se referă, probabil, la salariul de bază brut. Cele două noțiuni - salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut - nu sunt identice.
Astfel, salariul de bază potrivit încadrării (salariul de încadrare) reprezintă o valoarea de referință, care constituie bază de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații etc). În cazul de față, salariul de încadrare reprezintă baza de calcul pentru sporul de vechime în muncă.
Potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază potrivii încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În sistemul bugetar, noțiunea salariului de bază potrivit încadrării este aceeași cu noțiunea de salariu de încadrare.
Apreciază apelanții că această interpretare decurge chiar din modul de redactare al hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. In acest context apelanții solicită a se avea în vedere atât principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Astfel, H.G. nr. 1193/2010 conține următoare redactare a textului normativ: „Art. 1. începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.Art. 2. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Potrivit art. 47 (1) din Legea nr. 24/2000, "articolul" ca element structural de bază al părții dispozitive cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date.
In situația supusă analizei textul normativ conține două articole distincte, aplicabile, în două situații distincte: instituirea, prin art. 1, a unui salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național și instituirea, prin art. 2, a unei reguli speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Susțin apelanții că aceeași idee se desprinde și din interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole. Este evident că legiuitorul a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, pentru că numai în aceste condiții își găsește sensul introducerea art. 2 în această redactare. Daca s-ar fi dorit ca salariile brute ale salariaților din sectorul bugetar să nu se situeze sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, s-ar fi făcut expres o asemenea mențiune, fără a se mai introduce sintagma salariu de bază potrivit încadrării.
Raportat la actele normative privind nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de încadrare ai reclamanților, așa cum acesta este evidențiat în adeverința emisă de unitatea angajatoare, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. In speță, nivelul salariului de încadrare al reclamanților este inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prin urmare, susțin apelanții, nu salariul de bază, privit ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată prin actele normative, așa cum, în mod greșit a reținut instanța, ci salariul de bază potrivit încadrării, asimilat salariului de încadrare - bază de calcul pentru obținerea salariului de bază „privit ca un tot unitar" (salariul brut).
Cu privire la sporul de vechime, apelanții au arătat că este evident că, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă bază de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariul de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate.
In legătură cu calculul și plata sporului de vechime, apelanții au susținut că din adeverința de salarizare, rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă. Se ajunge în acest mod la situația discriminatorie în care persoane cu vechime considerabilă în muncă au același nivel de salarizare cu un proaspăt angajat, aflat la primul loc de muncă, deoarece primilor li se asigură doar aparent salariul minim pe economie, însă fără a se avea în vedere că acest presupus nivel minimal include și sporul de vechime care ar trebui în mod legal să constituie un adaos la acest plafon minimal; în timp ce, celor din a doua categorie, li se asigură salariul minim pe economie stabilit prin hotărârile de Guvern anuale, aceștia neavând dreptul la spor de vechime.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, cererea de obligare a angajatorului de a calcula și plăti reclamanților, începând cu 01.01.2012, salariul, în raport de salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, ce este reglementat prin acte normative, an de an.
Astfel, pentru anul 2012 el este de 700 lei lunar, potrivit H.G. nr. 1225/2011, iar în anul 2013, salariul minim brut a fost reglementat prin H.G. nr. 23/2013, care, la art. 1 alin. 1 și 2 prevede: „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
De asemenea,pentru anul 2014 prin H.G. nr. 871/2013, s-a prevăzut: art. 1 „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Actele normative sus arătate stabilesc și nivelul salariului minim pentru personalul din sectorul bugetar: „nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”, respectiv cuantumul indicat anterior.
În mod corect a reținut Tribunalul că salarizarea reclamanților, începând cu anul 2010, s-a făcut conform Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 330/2009, iar reîncadrarea s-a făcut de către angajator, nefiind supusă negocierii, ci putea fi numai contestată, conform art. 34 din Legea nr. 330/2009.
Salariile contestatorilor calculate la acel moment potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008 au fost menținute, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 și art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010 conform cărora personalul aflat în funcție își păstrează salariul avut la data intrării în vigoare a legii 330/2009, fără a fi afectat de reducerea cheltuielilor de personal.
Este adevărat că legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii nr. 284/2010, dar potrivit art. 7 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Trebuie observat că din anul 2010 și până în prezent, salariile reclamanților sunt calculate la nivelul drepturilor avute la data de 31.12.2010, deoarece prin acte normative succesive, in fiecare an s-a prorogat aplicarea legii 284/2010, fiind menținută în plată indemnizația ce li se cuvenea la nivelul anului 2010.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
În anul 2012 aceste dispoziții au fost prelungite prin art. II din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit acestor dispoziții, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În anul 2013 plata indemnizației reclamanților s-a făcut la același nivel potrivit art. 1 din OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, conform căruia în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
De menționat este că potrivit art. 1 din OUG 19/2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
(2) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ca atare, nu se confirmă susținerile apelanților în sensul că instanța de fond a făcut o confuzie între noțiunile de salariu de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut.
În speță, chiar dacă în anul 2010 la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, iar salariul de care beneficiau petentele, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008 și OUG 41/2009, era peste acest nivel, ulterior, prin menținerea acelorași drepturi, potrivit actelor normative anterior arătate, se pretinde că drepturile cuvenite sunt sub nivelul prevăzut anual prin Hotărâri de Guvern.
Este adevărat că potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază potrivii încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar având în vedere tocmai principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000, invocată de apelanți, se constată că acestea nu sunt aplicabile în speță.
Astfel, Curtea de apel constată că, pe de o parte, prin Hotărâri ale Guvernului se stabilesc anumite plafoane ale salariului de bază minim brut pe țară și se menționează că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar pe de altă parte, prin legi și Ordonanțe ale Guvernului se stabilește o modalitate specială de calcul a salariilor bugetarilor, care poate fi, la un moment dat în contradicție cu mențiunea referitoare la plafonul minim stabilit al salariului de bază minim brut pe țară .
Reglementarea principiului ierarhiei actelor normative se face chiar prin articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 care prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ierarhia actelor normative se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândulautorităților publice și determină forța juridică a acestora.
Principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior.
Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție stabilește că „ În România, respectarea
Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Acest text reprezintă consacrarea constituțională a ierarhiei actelor normative, corelativ cu instituirea obligației esențiale pentru funcționarea statului, de respectare a acestei supremații – ierarhii a actelor normative.
Cu privire la forța juridică a actului normativ prin care se realizează evenimentele legislative - modificare, abrogare, etc.-, art. 58 alin. (3) din legea 24/2000, prevede că acestea pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusive evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente.
Ca atare, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că evenimentul legislativ poate fi dispus cu respectarea următoarelor condiții: actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie de același nivel sau de nivel superior celui asupra căruia se intervine; actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie ulterior actului asupra căruia se intervine; actul normativ asupra căruia se intervine să fie în vigoare sau în mod excepțional, fiind un act de importanță și complexitate deosebită, poate să nu fie în vigoare, dar să fie publicat în Monitorul Oficial, urmând a intra în vigoare la o anumită dată ulterioară.
Concluzionând, Curtea, ia act că, actele normative date în executarea actelor normative primare (legi, ordonanțe de Guvern) trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară.
De asemenea, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, „se emit pentru organizarea executării legilor”.
Este consacrat astfel regimul constituțional al hotărârilor Guvernului, potrivit căruia hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forța juridică a legii.
Aceste dispoziții constituționale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000, precum și, subsecvent, în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.
Instanța constată că hotărârile de Guvern sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanță trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Ele nu pot cuprinde reglementări primare ale relațiilor sociale și nu pot fi emise în lipsa unui temei existent într-un act juridic de natură primară.
Ca atare, având de interpretat legea aplicabilă speței de față, Curtea de Apel consideră că, în mod corect Tribunalul a dat prevalență dispozițiilor din legile și ordonanțele care au stabilit menținerea în anii 2011,2012,2013 și 2014 a unui anumit cuantum salarial avut în anul 2010, față de dispozițiile cuprinse în hotărârile de guvern anterior menționate ce stabilesc un plafon minim garantat.
În aceste condiții apare ca fiind nerelevantă analiza istorico-teleologică, logică și sistematică a textului normativ din hotărârile de guvern, respectiv a celor două articole distincte, care instituiau un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național și o regulă specială pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată .
Pe cale de consecință, nici criticile referitoare la recalcularea sporului de vechime, ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate nu sunt fondate.
In legătură cu calculul și plata sporului de vechime, apelanții au susținut că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.
Trebuie precizat că art. 30 din legea 330/2009, ale cărei dispoziții, chiar abrogate își mențin efectele și în prezent prin menținerea an de an a salariului aflat în plată prevedea că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere, reîncadrarea personalului făcându-se corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
Potrivit art. 30 al. 5 din aceeași lege, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Atât art. 31 din legea 330/2009 cât și art. 2 din legea 285/2010 prevăd că pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
La Secțiunea 3 din legea 284/2010 se prevede în mod expres că sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de prezenta lege se acordă și personalului nou-încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-au reluat activitatea, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcțiile similare în plată.
În speță nu s-a făcut dovada existenței unei situații de fapt care să fie contrară dispozițiilor legale sus arătate și nici a unei situații discriminatorii sub acest aspect.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea constată că niciuna din prevederile legale invocate de apelanți în cuprinsul motivelor de apel nu poate constitui un argument pentru admiterea apelului în sensul celor solicitate de aceștia, motiv pentru care, în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar PROF. I. N. B., cu sediul în B., ., județ B., în numele membrilor de sindicat E. D., P. Trăian, E. N., D. M., M. V.-V., I. M., D. T. și P. Tuța, împotriva sentinței civile nr.1035 din 10.11.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. Puieși, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 februarie 2015.
PreședinteJudecător
V. S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-03-04
VS/VM
4 ex.
d.f. Trib. B. nr._
j.f. A.-M. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 240/2015.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|








