Obligaţie de a face. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 959/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 168
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamantul T. S., domiciliat în municipiul B., Cartier Broșteni, ., ., împotriva sentinței civile nr. 708 pronunțată la 08 septembrie 2014 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții U. M._ B., cu sediul în municipiul B., .-3, județul B. și M. A. NAȚIONALE prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚII CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ PENTRU U.M._ B., cu sediul în București, sector 5, ..
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – reclamant T. S. lipsă fiind intimații pârâții U. M._ B. și M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că, prin serviciul registratură, intimata pârâtă M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru U. M._ B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care:
La solicitarea instanței, apelantul reclamant T. S., arată că înțelege să se apere singur în prezenta cauză.
Curtea, în temeiul 185 NCPC raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011, pune în discuție excepția nulității apelului pentru formularea acestuia peste termenul legal, față de împrejurarea că hotărârea apelată a fost comunicată apelantului la data de 02.10.2014, așa cum reiese din procesul verbal de înmânare aflat la fila 43 verso dosar de fond iar data promovării căii de atac a fost 28.10.2014, cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de înaintare a apelului.
Apelantul - reclamant T. S., având cuvântul, consideră apelul ca fiind formulat în termen legal. Arată că nu a primit hotărârea atacată, motiv pentru care s-a prezentat la Tribunalul B. și a solicitat eliberarea unei copii a acesteia.
Pe cale de consecință solicită respingerea excepției nulității apelului și admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul T. S. a chemat în judecată pe pârâții U. M._ B. și M. A. Naționale - Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se constatate că în perioada 18.11.1977 – 20.08.1981 a desfășurat activitatea în U. M._ B. în meseria de șofer, pe camioane de 4,1 tone -7,5 tone, încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din program, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, completată cu Scrisoarea nr.43G/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii, comunicată M.Ap.N. - UM_, unde a fost înregistrată sub nr. K3468, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 18.11.1977 – 20.08.1981, a desfășurat activitatea în calitate de angajat civil, conducător auto pe camioane de 4,1 tone - 7,5 tone, perioadă în care și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fiind însă încadrat în categoria III de muncă.
În același interval, foarte mulți colegi au primit grupa a II-a de muncă, însă în mod nefiresc nu a beneficiat de o asemenea grupă, unora dintre aceștia fiindu-le recunoscută categoria de salarizare, grupa a II a de muncă, de către Comandantul Unității Militare_, iar altora prin acțiuni în justiție, înregistrate și soluționate irevocabil, de Tribunalul B., respectiv Curtea de Apel Ploiești.
Din carnetul de muncă, depus la dosar, reiese că a fost angajat la UM_ din structura M.. de șofer, la data de 18.11.1977, și a desfășurat în această unitate militară activitate până la data de 20.08.1981, lucrând pe camioane cu capacitatea între 4,1 și 7 tone.
M. Muncii și Protecției Sociale, prin adresa nr. 43 G/1640/22.08.1997, comunicată Ministerului A. Naționale - U.M. 2490 București a făcut precizări privind încadrarea în grupa a II-a de muncă a șoferilor de pe autocamioane, în sensul că „potrivit prevederilor scrisorii Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 96/DA/l2.04.1996, care înlocuiește Scrisorile nr. 152/DA/18.07.1995 și nr. 2704/DA din 11.10.1995, șoferii care deservesc autocamioane, autobasculante cu HIAB (instalație hidraulică și ridicat și încărcat), autocisterne, autospecializate transport containere și autovidanje cu capacitatea de cel puțin 4 tone se încadrează în grupa a II-a de muncă.”
Coroborând art. 208 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 cu Scrisoarea nr. 43G/1640 din 22.08.1997 cu consemnările și cu înscrierile din cartea de muncă, din care rezultă că a lucrat în această unitate_ B., pe un autocamion cu capacitatea de cel puțin 4,1 tone, reclamantul a apreciat că activitatea pe care a depus-o se încadrează în grupa a II-a de muncă
În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv: carnetul de muncă, sentința civilă nr. 296/25.02.2013 a Tribunalului B., decizia nr.1761/13 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, adresa nr.688/2013 a UM_ B., proces verbal de informare.
Pârâtul M. A. Naționale, reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, în nume propriu și pentru UM_ B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele de I și II de muncă în vederea pensionării prevede la pct. 5 „existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele proprii ale unității”.
La pct. 6 ordinul prevede că „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective”.
Conform pct. 7 „încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe de muncă cu condiția ca persoanele respective să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru pentru grupa I-a și respectiv 70% pentru grupa a II-a de muncă”, iar pct. 15 prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. Muncii și Ocrotirilor Sociale”.
Astfel cum s-a arătat în răspunsul comunicat reclamantului, U. M._ B. a verificat în arhiva unității ordinele de zi din perioada menționată de reclamant în acțiune, în vederea identificării eventualelor mențiuni privind încadrarea acestuia în grupe de muncă, și a rezultat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 18.11.1977 – 20.08.1981 nu a fost încadrată în grupe de muncă, nefiind înscrisă nicio mențiune în acest sens, aspect care este confirmat și de înscrisurile din carnetul de muncă al acestuia.
Completarea carnetului de muncă al reclamantului s-a realizat cu îndeplinirea exigențelor dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, abrogat începând cu data de 01.01.2011 prin Codul Muncii, republicat, iar încadrarea în grupele de muncă, pentru perioada solicitată, este cea stabilită de prevederile pct. 6, 7 și 8 din Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, M. Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, în vigoare până la data de 01.04.2001.
Reclamantul, în perioada 18.11.1977 – 20.08.1981, a fost încadrat ca salariat civil pe funcția de șofer de autocamioane cu tonaj între 4,5-7 tone, dar activitatea desfășurată nu este nominalizată în anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50 din 05.03.1990 și nici în cele ale Ordinului nr. 125 din 05.05.1990 ca făcând parte dintre activitățile care beneficiază de grupe de muncă.
Conform anexei nr. 2, pct. 208 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă șoferii care deservesc autocamioane de cel puțin 10 t.
Referitor la scrisorile Ministerului Muncii, invocate în acțiune, s-a susținut că acestea impun și alte condiții în vederea încadrării în grupa a II-a, respectiv necesitatea de a conduce efectiv autovehiculul pe drumurile publice, cel puțin 70% din programul de lucru, fapt care ar trebui să rezulte din documente verificabile.
În urma consultării documentelor din arhiva unității și a OZU, unitatea militară a eliberat adeverința OZU nr.A-1063 din 14.04.2014, anexată, din care rezultă că în perioada respectivă a condus efectiv autovehiculul avut în primire doar în cele 7 misiuni indicate.
Pentru a îndeplini condițiile prevăzute în scrisoarea la care a făcut referire reclamantul, acesta și colegii lui trebuia să iasă zilnic în cursă cu autovehiculele și să le conducă efectiv, pe drumurile publice 8 ore,situație imposibilă, pe timp de pace și dat fiind specificul unității militare, unitate de transmisiuni.
La dosar, pârâtul a depus adeverința nr. A-1063/14.04.2014.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 708 din 08.09.2014 a respins acțiunea.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul T. S., conform copiei carnetului de muncă, în perioada 18.11._81 a fost încadrat la U.M_ B. din cadrul Ministerului A. Naționale ca șofer autocamion de 4,5 tone, iar începând cu data de 01.05.1979 ca șofer autocamion 4,5-7 tone, până la data de 20.08.1981 când și-a încetat activitatea, fiind angajat, prin transfer, la alt angajator.
În carnetul de muncă nu au fost consemnate mențiuni cu privire la încadrarea activității în grupe de muncă, însă prin acțiune a solicitat încadrarea activității în grupa II de muncă făcând referire atât la dispozițiile Ordinului nr.50/1990, cât și la Scrisoarea nr.43G/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii.
Conform art.6 din acest ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă etc.), iar potrivit art.3, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Referitor la timpul de lucru, în condițiile care determină încadrarea activității în grupe de muncă, art.7 din ordin prevede că ,,încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru”.
Potrivit anexei 2 pct.208, din ordin, se încadrează în grupa II de muncă activitatea șoferilor care deservesc autocamioane (inclusiv asimilatele acestora) cu capacitate de transport de cel puțin 10 t.
În cauză, din consemnările efectuate în carnetul de muncă, din perioada ce face obiectul cererii, a rezultat că activitatea reclamantului de șofer s-a desfășurat pe autocamioane cu capacitatea de transport de maxim 7 t și nu în condițiile prevăzute de pct. 208 al Anexei 2 din Ordinul 50/1990 pentru a putea beneficia de încadrarea în grupa II de muncă.
Reclamantul a susținut că activitatea sa se încadrează la pct. 208 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1991, astfel cum ar fi fost interpretat prin scrisoarea 43G/1640/22.08.1997 a Ministerului Muncii, iar conform acestei scrisori, șoferii care deservesc autocamioane, autobasculante cu instalație hidraulică de ridicat și încărcat, autocisterne, autospecializate transport containere și autovidanje, cu capacitate de cel puțin 4 tone, s-ar încadra în grupa a doua de muncă.
Instanța a reținut însă că această scrisoare nu este un act normativ de modificare a Ordinului nr. 50/1990, astfel că nu poate fi avută în vedere ca temei, în drept, al acțiunii reclamantului.
Pct.208 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 se referă cu exactitate numai la șoferii care deservesc autocamioane (inclusiv asimilatele acestora) cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone, în timp ce reclamantul a fost șofer pe autocamioane de 4,5-7 tone.
Totodată, instanța a reținut faptul că, și în situația în care s-ar susține aceeași încadrare în grupa II de muncă și a activității șoferilor de pe autocamioane de 4,5-7 tone, nu era îndeplinită condiția ca activitatea să fi fost prestată în procent de cel puțin 70% din programul de lucru, pe aceste autocamioane, așa cum se menționează în cuprinsul scrisorii 43G/1640/22.08.1997 a Ministerului Muncii, cu referire la dispozițiile din art.7 al Ordinului nr.50/1990, care prevedea că încadrarea în grupa II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în această grupă, cu condiția ca pentru grupa II de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru.
În acest sens, s-a menționat că adeverința nr. A-1063/14.04.2014, depusă de pârât la dosarul cauzei, dovedește perioada în care reclamantul a exercitat efectiv activitatea de șofer, iar conform acesteia, din extrasele din ordinele de zi pe unitate, în care au fost consemnate misiunile la care reclamantul a participat în exercitarea efectivă a meseriei de șofer, în perioada 18.11._81, acesta a avut doar 7 misiuni: misiune poligon OZU nr.20/25.01.1978, misiune Sibiu OZU nr.73/28.03.1978, misiune Cîlnău, jud. B. OZU nr.177/29.07.1979, misiune Sibiu OZU nr.223/23.04.1979, misiune Haleș, jud. B. OZU nr.20/04.02.1979, misiune Cîlnău, jud. B. OZU nr.115/18.05.1980 și OZU nr.136/11.06.1980.
Astfel, în cauză, nu a rezultat nici programul de lucru, în procentului de 70%, care ar fi determinat în condițiile anexei 2 pct.208 din ordin încadrarea în grupa II de muncă.
Ca urmare, față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul T. Stanică, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelantul a apreciat că sentința este nelegală deoarece au fost încălcate dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 50/1990 punctul 208, anexa 2, Scrisoarea MMPS nr. 96/1996, precum și Adresa MMPS cu nr. K3468/1997, adresată M. și art. 272 Codul Muncii.
A justificat dreptul său legal de a beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada cât a lucrat ca șofer pe autovehicul de peste 4 tone, având suport legal Scrisoarea 96/DA/12.04.1996 a MMPS, în sensul ca șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de cel puțin 4 tone și lucrează în condiții similare celor prevăzuți la poziția 28 Anexa 2 la Ordinul 50/1990, completat cu avizele ulterioare, beneficia de prevederile de la poziția respectivă din ordinul menționat, care se aplică pentru personalul ce era în activitate la 1.02.1990.
Mai precizează MMPS că „Scrisoarea se aplică în toate sectoarele economiei naționale". Apelantul a invocat în acest sens și adresa nr. K 3467/1997 a MMPS adresată M. UM 1671 B., în sensul că prevederile scrisorii MMPS nr. 96/DA/l 996 se aplică și acestei unități militare la care el a fost încadrat.
Conform datelor rezultate din cartea de muncă reiese că în perioada 18.11._81, apelantul a lucrat pe autovehicul categoria 1, de 4,5 până la 7 tone inclusiv.
A considerat apelantul că instanța de fond a interpretat greșit Anexa 2 la Ordinul 50/1990, apreciind că este aplicabil numai la șoferii care deservesc autocamioane, inclusiv asimilate acestora, cu capacitate de transport de cel puțin 10 tone, astfel că, în condițiile în care el a fost șofer pe autocamioane de capacitate 4,5 - 7 tone, nu-i este aplicabil Ordinul nr. 50/1999.
U. pârâtă, pe cale de întâmpinare, a învederat că nu a făcut dovada conducerii efective cel puțin 70 % din programul de lucru, fapt care trebuie să rezulte din documentele verificabile, documente care se află numai la dispoziția unității militare pârâte, iar pe de altă parte, potrivit disp. art. 272 din Codul Muncii, această obligație a dovezii revine angajatorului, iar în caz de dubiu instanța pentru lămurire, avea obligația în exercitarea rolului activ și aflării adevărului, să dispună efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, normarea muncii, astfel cum, în alte dosare aflate pe rolul Tribunalului B., cu același obiect, formulate de alți colegi de serviciu s-a administrat această probă.
Condiția ca activitatea prestată să fie în procent de cel puțin 70 % din programul de lucru se pretinde a nu fi îndeplinită, făcându-se referire la extrase din ordinele de zi pe unitate, în care au fost consemnate misiuni ale apelantului în perioada 18.11._81, respectiv misiuni în număr de 7 (câte 2 misiuni pe an) însă în acele OZU - ordine de zi pe unitate, nu se precizează durata misiunilor, fiind greu de acceptat că acestea au fost în număr de 7 și deci că a lucrat câteva zile pe an.
A învederat apelantul că a fost încadrat cu normă întreagă, a lucrat zilnic minim 8 ore și chiar în anumite zile, de campanii agricole în Balta Brăilei, în șantierele de la M. Motru, a lucrat și peste 12 ore pe zi, pentru care a fost remunerat, a beneficiat de concediu de odihnă și alte drepturi, perioada de lucru fiind trecută în cartea de muncă ca vechime neîntrerupta în toată perioada pentru care a solicitat încadrarea sa în grupa a II-a de muncă.
A mai arătat că a lucrat în aceeași perioadă, pe același tip de autovehicule cu alți colegi de la aceeași unitate militară, cărora li s-au eliberat adeverințe de încadrare în grupa a II-a de muncă, cum ar fi B. I., T. I., G. I., mai mult, așa cum a depus sentințe judecătorești, și altora li s-a recunoscut în instanță grupa a II-a de muncă, respectiv sentința civilă 112/2014, Dosar_ privind pe L. I. și sentința civilă nr. 687/2013 privind pe G. S., dosar_ - S. G..
În concluzie, apelantul T. STANICĂ a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond Tribunalul B., urmând ca cu prilejul judecării să se verifice, atât temeinicia și legalitatea acțiunii formulate, cât și apărările pârâtei-intimate.
Intimata pârâtă M. A. Naționale prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru U. M._ B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
La termenul din 11.02.2015, Curtea, în temeiul 185 NCPC raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011 a pus în discuție excepția nulității apelului pentru formularea acestuia peste termenul legal, față de împrejurarea că hotărârea apelată a fost comunicată apelantului la data de 02.10.2014, așa cum reiese din procesul verbal de înmânare aflat la fila 43 verso dosar de fond iar data promovării căii de atac a fost 28.10.2014, cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de înaintare a apelului.
Examinând decizia atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța, având în vedere prevederile art. 185 NCPC, se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.
Din conținutul cererii cu care a fost investit tribunalul, se reține că obiectul raportului juridic litigios este reprezentat de un conflict de muncă.
Potrivit art.215 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, termenul de apel în materia conflictelor de muncă, este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Fiind un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, iar o atare concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 Noul Cod de procedură civilă, care statuează că atunci „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune”.
Termenul începe să curgă de la data menționată pe dovada de primire sau procesul-verbal de comunicare întocmit de agentul procedural, iar în speța dedusă judecății, din dovada de primire aflată la fila 43 verso dosar fond, rezultă că apelantului i-a fost comunicată sentința la data de 02.10.2014.
În ceea ce privește actele depuse la poștă sau servicii speciale de curierat, din interpretarea prevederilor art. 183 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă rezultă că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.
În prezenta cauză, din ștampila aplicată pe plicul de corespondență cu care reclamantul a înaintat Tribunalului B. calea de atac formulată rezultă că depunerea apelului s-a realizat la data de 28.10.2014 (fila 7 dosar apel).
În condițiile în care hotărârea atacată a fost comunicată apelantului la data de 02.10.2014, declararea apelului la 28.10.2014 s-a realizat după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 215 din Legea nr.62/2011
În raport de considerentele expuse anterior Curtea apreciază că excepția nulității invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care o va admite, iar in baza art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art.215 din Legea nr.62/2011 și art. 480 din Noul Cod de procedură civilă va anula apelul pentru formularea acestuia peste termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității apelului formulat de reclamantul T. S., domiciliat în municipiul B., Cartier Broșteni, ., ., împotriva sentinței civile nr. 708 pronunțată la 08 septembrie 2014 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții U. M._ B., cu sediul în municipiul B., .-3, județul B. și M. A. NAȚIONALE prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚII CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ PENTRU U.M._ B., cu sediul în București, sector 5, ..
Anulează apelul pentru formularea acestuia peste termenul legal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. P. M. G.
Grefier,
G. C.
Red.VG
Tehnored.GC
5 ex./13.02.2015
d.f. nr._ Tribunal B.
j.f. A.-M. D.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 463/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 12-03-2015, Curtea de Apel... → |
|---|
