Obligaţie de a face. Hotărâre din 12-03-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2813/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIANR. 354
Ședința publică din data de 12 martie 2015
Președinte - A. M. R.
Judecător - C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta M. G., domiciliată în Municipiul B., . B, ., județul B. împotriva Sentinței civile nr. 1013 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâta „U. .., cu sediul în Municipiul B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelanta reclamantă a solicitat, prin cererea de apel, judecata cauzei și în lipsa acesteia.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimata pârâtă . B. a depus la dosar o notă de concluzii.
Curtea, având în vedere faptul că, apelanta reclamantă a solicitat, prin cererea de apel, judecata cauzei și în lipsa acesteia, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, la data de 11.09.2014, reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâta U. . pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, în perioada 02.01._95, să se dispună obligarea pârâtei la recunoașterea faptului că a lucrat în condiții de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 165 - Anexa nr. 2, așa cum i s-a recunoscut atât pentru perioada anterioară celei de mai sus, respectiv 20.12._93, cât și pentru perioada ulterioară, respectiv 01.11._01, conform înscrisului de la nr. 72 din carnetul de muncă.
În motivare, reclamanta a arătat că, din data de 20.12.1976, a fost angajată în cadrul S.C. INDUSTRIA F. S.A. (societate care a purtat diverse denumiri - Filatura de Lână Pieptănată B., S.C. Celomel Tex S.A., S.C. Filatura S.A., S.C. Industria F. S.A.) și a îndeplinit aceeași funcție, de filatoare, și a lucrat în aceleași condiții de muncă.
A mai învederat faptul că S.C. U. .. B. este depozitara arhivei S.C. FILATURA S.A. B., societate care administrează arhiva societăților falimentate și lichidate.
S.C. FILATURA S.A. este radiată din Registrul Comerțului din data de 02.12.2009 și întreaga arhivă este depozitată la S.C. U. . B., .. Statele de plată și dosarul individual sunt existente în arhiva S.C. U. . data de 1 aprilie 1992, odată cu . Legii nr. 49/1992, pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale se stabilește diferențiat 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă, iar unitatea, pentru a nu plăti această majorare, a susținut reclamanta, a încadrat-o abuziv în condiții normale de muncă, deși din carnetul de muncă, pozițiile nr. crt. 23 -37 reiese că nu a avut loc nicio schimbare a locului de muncă sau a meseriei ori a funcției.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta nu a formulat întâmpinare.
După administrarea probatoriilor Tribunalul B. – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 1013 din 3 noiembrie 2014 prin care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, reclamanta M. G. a fost angajata societății „Filatura de Lână Pieptănată” B., din data de 20.12.1976, în funcția de muncitoare necalificată, conform mențiunilor din carnetul de muncă .. nr._ (filele 11-28). Din data de 01.05.1978, funcția ocupată a fost de filatoare, iar din 01.01.1991 bobinator textil.
A mai reținut prima instanță că, angajatorul și-a schimbat de mai multe ori denumirea, astfel cum s-a înscris în carnetul de muncă, ultimele mențiuni, din 1997, fiind referitoare la Societatea „Filatura” S.A. B..
La poziția nr. 72 din carnetul de muncă s-a menționat că, în perioadele 20.12._93 și 01.11._01, reclamanta a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform pct. 165, Anexa II la Ordinul nr. 50/1990.
Din procesul-verbal nr. 1/22.01.1993 (filele 39-40), rezultă că s-a hotărât în Consiliul de Administrație ca, începând cu 01.01.1993, persoanele care lucrau în grupa a doua de muncă să fie trecute în grupa a treia. Ulterior, în ședința din 02.10.1995, conform procesului-verbal nr. 26, depus la filele 41-42, Consiliul de Administrație a aprobat referatul nr. 8926/24.07.1995, de trecerea în grupa a II-a de muncă, începând cu luna octombrie 1995, a persoanelor stabilite de protecția muncii, în urma determinărilor de noxe efectuate.
Tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul Muncii, republicat, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 273 din Codul muncii, republicat, prin care se prevede că administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea ce întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia, precum și cu prevederile art. 10 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Totodată, instanța a constatat că sarcina probei este inversată în litigiile de muncă și revine angajatorului în considerarea faptului că înscrisurile doveditoare sunt deținute de unitate și astfel trebuie depuse de către aceasta în dosar, însă, atunci când reclamantul afirmă o anumită situație de fapt (sau o situație contrară), care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, sarcina administrării probei revine celui ce face afirmația în fața judecății, în conformitate cu prevederile dreptului comun.
A învederat tribunalul că, de vreme ce, în speță, reclamanta a afirmat o situație de fapt contrară celei ce rezultă explicit din carnetul de muncă, îi revenea obligația de a dovedi situația pretinsă, prin orice mijloc de probă, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În același sens, tribunalul a observat că rațiunea solicitării adeverinței privind încadrarea în grupă de muncă (în speță grupa a II-a) constă în necesitatea dovedirii de către fostul salariat la casa de pensii a vechimii în muncă realizate, iar potrivit art. 158 din Legea nr. 263/2010, în vigoare de la 01.01.2011, privind sistemul unitar de pensii publice „(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.
(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.”
Or, în cauză, reclamanta, fost salariat al Societății Filatura S.A. B., nu a făcut prin niciun mijloc de probă dovezi asupra situației de fapt pretinse și care ar fi determinat, contrar documentelor deținute în arhiva pârâtei „U. .., încadrarea activității depuse în grupa a doua.
În drept, sub aspectul normelor ce reglementează încadrarea locurilor de muncă și activităților în grupele I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, instanța a reținut că, în baza Legii nr. 3/1977 și Decretului-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a fost emis Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, la art. 6 din acest ordin, prevăzându-se că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă etc.).
Potrivit art. 7 din Ordinul 50/1990 ,,încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I de muncă personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru”, iar aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 10 din Ord. 50/1990, potrivit cărora ,,în cazul în care personalul lucrează întregul program la mai multe locuri de muncă, din care unele sunt încadrate în grupa I de muncă, iar celelalte în grupa a II-a de muncă, din care timpul lucrat în grupa I este de cel puțin 50%, se va lua în considerare atât timpul efectiv lucrat în grupa I, cât și timpul efectiv lucrat în grupa a II-a. Dacă sarcinile de muncă ce trebuie efectuate datorită specificului se succed în locuri de muncă prevăzute în grupele I și a II-a, în situația în care nu se poate stabili cu exactitate timpul efectiv lucrat în fiecare din cele două grupe, personalul va fi încadrat în grupa a II-a de muncă.”
Conform art. 3 alin. 1 din Ord. 50/1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Sub aspectul probatoriului, instanța a observat că valoarea probatorie determinantă a înscrisurilor în vederea efectuării încadrării salariaților, în vederea pensionării, în grupele I și a II-a de muncă, este dată de norma cadru cuprinsă în art. 15 Ord. 50/1990, care prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent”.
Tribunalul a arătat că, reclamanta a considerat că activitatea sa se încadrează la pct. 165 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1991, actualizată în anul 1994, care se referă la „activitățile din filaturi, țesătorii și finisaje textile: destrămător, desprăfuitor, scuturător, pregătitor amestec, dublator, răsucitor, bataj curățitor filtre, tăietor fuior de in sau cânepă, zdrobitor, cardator, curățitor-șlefuitor garnituri carde, laminator benzi din fibre, pieptănător, puitor, filator, bobinator, țesător, gazator, albitor, fierbător, mercerizator, vopsitor și imprimeur textile”. Funcțiile de bobinator și filator au fost printre cele stabilite de această normă, însă, în cauză, nu s-a făcut dovada timpului efectiv lucrat și nici a condițiilor de lucru; s-a constatat că angajatorul a decis prin două hotărâri ale consiliului de administrație, precizate în carnetul de muncă, care sunt persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă. Raportat la intervalul dedus judecății, respectiv 02.01._95, pentru care reclamanta solicită recunoașterea beneficiului grupei a II-a de muncă, instanța constată că nu există determinări de noxe, condiție pentru acordarea grupei de muncă, situație ce rezultă din cele două hotărâri luate de Consiliul de Administrație în ședințele din 22.01.1993 și 02.10.1995 și care vizează tocmai perioada din litigiu.
În contextul în care condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă sunt reglementate în actul normativ sus menționat, s-a apreciat că instanța nu are competența de a schimba activitățile dintr-o grupă în alta, respectiv din grupa a III-a de muncă în grupa a II-a de muncă, în lipsa buletinelor de analiză și în lipsa nominalizărilor activităților ce se încadrează în această grupă, nominalizare care se face exclusiv de către conducerea unității, împreună cu sindicatul din unitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, chiar dacă reclamanta a lucrat în aceleași condiții și a ocupat aceeași funcție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta M. G., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constatate că a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, în perioada 02.01._95 și, pe cale de consecință să dispună obligarea pârâtei să-i recunoască că în perioada 02.01._95 a lucrat în condiții de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 165 - Anexa nr. 2, așa cum i s-a recunoscut atât pentru perioada anterioară celei de mai sus, respectiv 20.12._93, cât și perioadei ulterioare respective 01.11._01, conform înscrisului de la nr. crt. 72 din carnetul de munca grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
Mai precizat apelanta că, instanța de fond, prin sentința nr. 1013/03.11.2014 a respins acțiunea ca neîntemeiata, principala motivație fiind aceea ca nu exista determinări de noxe, condiție necesara pentru acordarea grupei a II-a de munca.
Apelanta a învederat că în raport de înscrisurile depuse la dosar și practica judiciară în materie, instanța de fond a făcut o interpretare eronată a probelor administrate.
Astfel, din data de 20.12.1976 este angajată în cadrul . - societate care a purtat diverse denumiri - Filatura de Lână Pieptănata B., ., . INDUSTRIA FILAȚI SA, a îndeplinit aceiași funcție de filatoare si a lucrat în aceleași condiții de munca și i s-a acordat grupa a II-a de munca atât până în data de 31.12.1992, cât și după 01.11.1995.
Pe de altă parte, hotărârea atacată este nelegală deoarece în examinarea îndeplinirii condițiilor de acordare a grupei a II-a de munca, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile Ordinului nr. 50/1990, pct. 116 - Anexa nr. 2 unde se precizează foarte clar ca pentru personalul muncitor care se acorda grupa solicitata este si funcția de filator-bobinator, funcție pe care a deținut-o și în perioada solicitată a fi încadrată în grupa a II-a.
Împrejurarea că pentru perioada 1993-1995 nu există dovezi în arhiva unității din care să rezulte ca s-ar fi efectuat determinări de noxe, nu constituie motiv de nerecunoaștere a grupei a II-a de muncă, întrucât pentru locul de muncă și meseria exercitată există determinări de noxe consemnate în buletine de analiza în perioada 1995.
Angajatorul nu a probat ca în perioada 1993-1995, pentru care a solicitat acordarea grupei a II-a de muncă în procent de 100%, au existat condiții mai ușoare decât cele după anul 1995.
Apelanta a învederat faptul că, condițiile deosebite de muncă în care și-a desfășurat activitatea - nivelul noxelor, condiții nefavorabile de microclimate, suprasolicitare fizica sau nervoasa, scame, iradiere - justifică faptul că și pentru perioada 1993-1995 este îndreptățită pentru acordarea grupa a II-a de munca.
Lipsa determinărilor de noxe nu-i poate fi imputabilă, în condițiile în care activitatea sa este identică cu cea de dinainte de 1993 și după 1995, lucrând în aceleași condiții de noxe, factori de risc determinate de specificul activității.
În condițiile în care din mențiunile din carnetul de muncă, până în prezent, nu rezultă că acest beneficiu a fost ridicat, în perioada solicitată, respectiv 02.01.1993 – 31.10.1995, prin urmare se interpretează că acest drept a fost permanent atâta timp cât a lucrat în aceleași condiții.
A mai arătat apelanta că, prin Hotărârea Consiliului de administrație nr._/1990 se precizează că începând cu 01.03.1990 si locul de munca unde sunt angajata se încadrează în grupa a II-a de munca, hotărâre ce nu a fost revocată, a fost emisă pe perioada nedeterminată, aspect ce atestă că inclusiv pentru perioada solicitată în litigiu, acordarea grupei este recunoscuta.
Apelanta a mai precizat că, la data de 1 aprilie 1992, odată cu . Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementari din legislația de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale se stabilește diferențiat, 30 % asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de munca, unitatea pentru a nu plații aceasta majorare m-a trecut total abuziv in condiții normale de munca, deși din carnetul de munca poz. 17-36 reiese că nu a avut loc nicio schimbare a locului de munca sau a meseriei ori a funcției.
Așa fiind, acest drept al său a avut caracter permanent, în condițiile în care și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă, iar ulterior a fost reconfirmată acordarea grupei a II-a de munca prin HCA nr. 26/02.10.1995.
Pentru considerentele de fapt si de drept invocate apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței nr. 1013 din 03.11.2014 pronunțată de Tribunalul B. ca netemeinică și nelegală și să se constate că activitatea desfășurată de aceasta în perioada 02.01._95, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% .
La data de 5.03.2015, intimata pârâtă . a depus la dosar concluzii scrise prin care a comunicat că nu deține alte documente care să ateste acordarea grupei a II-a de muncă, față de cele depuse la dosar, menționând totodată, că pentru perioada cerută de reclamantă, . nu a acordat grupa a II-a de muncă la nici un salariat.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Inițial Tribunalul B. – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că reclamanta, apelantă în prezenta fază procesuală a desfășurat activitate în perioada 02.01._95 care se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 165 - Anexa nr. 2, cu obligarea pârâtei, intimată în litigiul pendinte pe rolul Curții la recunoașterea acestui fapt, așa cum i s-a recunoscut atât pentru perioada anterioară celei de mai sus, respectiv 20.12._93, cât și pentru perioada ulterioară, respectiv 01.11._01, conform înscrisului de la nr. 72 din carnetul de muncă.
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
La fundamentarea acestei soluții au stat în principal argumentele tribunalului potrivit cărora, pe de o parte în cauză, nu s-a făcut dovada timpului efectiv lucrat și nici a condițiilor de lucru, angajatorul a decis prin două hotărâri ale consiliului de administrație, precizate în carnetul de muncă, care sunt persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă, iar pentru intervalul dedus judecății, respectiv 02.01._95, pentru care reclamanta a solicitat recunoașterea beneficiului grupei a II-a de muncă, nu există determinări de noxe, condiție pentru acordarea grupei de muncă, iar pe de altă parte că instanța nu are competența de a schimba activitățile dintr-o grupă în alta, respectiv din grupa a III-a de muncă în grupa a II-a de muncă, în lipsa buletinelor de analiză și în lipsa nominalizărilor activităților ce se încadrează în această grupă, nominalizare care se face exclusiv de către conducerea unității, împreună cu sindicatul din unitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, chiar dacă persoana a lucrat în aceleași condiții și a ocupat aceeași funcție.
În acest context Curtea observă că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă atașat cererii de chemare în judecată, de-a lungul carierei sale profesionale apelanta reclamantă și-a desfășurat activitatea în aceiași funcție, împrejurare de altfel reținută în mod corect și de către tribunal.
Pentru această activitate i-a fost recunoscută în perioadele 20.12.1976 – 01.01.1993 și 01.11.1995 – 01.04.2001 de către angajator, grupa II de muncă, așa cum se reține din copia aceluiași carnet de muncă.
Pe de altă parte, din întreg materialul probator, împrejurare necontestată de către pârâtă rezultă că munca prestată de apelanta reclamantă în perioada ce face obiectul litigiului pendinte s-a desfășurat în același condiții ca și cea prestată în intervalele pentru care i-a fost recunoscut beneficiul grupei superioare de muncă.
Ori, de vreme ce pentru o lungă perioadă de timp chiar angajatorul a dispus încadrarea activității acesteia în grupa a II-a de muncă, în baza unor actele normative din care unele au constituit temei juridic și al cererii pendinte, respectivele reglementări prevăd în mod expres că beneficiază de încadrarea în grupa superioară de muncă și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și în activitățile prevăzute în anexele la acestea, iar pârâta nu a invocat schimbarea condițiilor de muncă nu există nicio justificare pentru aprecierea ca neîntemeiat al demersului juridic al reclamantei.
De altfel, Curtea reamintește că, singura apărare la prima instanță a pârâtei a fost în sensul că nu există în arhiva societății documente care să ateste acordarea grupei a II-a de muncă și pentru intervalul ce face obiectul litigiului pendinte, iar nu că reclamanta nu ar fi îndrituită la acordarea acesteia.
Nici trimiterile primei instanței la procesul verbal din data de 22 ianuarie 1993 încheiat la nivelul angajatorului nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, de vreme ce nu rezultă care a fost motivul pentru care s-a aprobat trecerea dintr-o grupă de muncă în alta.
Totodată, tocmai dată fiind împrejurarea că, pentru intervalul în litigiu nu a fost acordată de către unitate grupa a II-a de muncă reclamantei, acesta s-a adresat instanței de judecată cu cauza pendinte.
Ori, a respinge un astfel de demers judiciar motivat, printre altele de faptul că, nominalizarea în grupele superioare de muncă se face exclusiv de conducerea unității împreună cu sindicatele reprezentative echivalează cu imposibilitatea de a te adresa instanței de judecată cu un litigiu având obiectul celui de față, ceea ce nu este permis.
Pentru toate motivele arătate, apreciind criticile apelantei ca fondate Curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod pr. civ. urmează să admită apelul.
Pe cale de consecință Curtea va schimba în tot sentința în sensul că va admite acțiunea și va constata că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 2.01.1993 – 31.10.1995 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta M. G., domiciliată în Municipiul B., . B, ., județul B. împotriva Sentinței civile nr. 1013 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâta „U. .., cu sediul în Municipiul B., ., județul B.
Schimbă în tot Sentința civilă nr. 1013 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilăîn sensul că admite acțiunea și constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 2.01.1993 – 31.10.1995 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. R. C. M. M.
Grefier,
C. C.
Red. AMR
4 ex./16.03.2015
d. f. nr._ Tribunalul B.
j.f. N. M.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 61/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
