Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 955/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 955/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 955/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 955
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul V. N. N., domiciliat în Târgoviște, .. 9, .., ., împotriva sentinței civile nr. 1506 pronunțată la data de 8 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. F. S. B.A. & MM S.R.L. cu sediul în București, ., nr. 35, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat, iar la dosar s-a depus întâmpinare prin care se invocă excepția tardivității apelului, precum și cerere din partea apelantului prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, rămâne în pronunțare atât pe excepția tardivității apelului, cât și pe fond.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /24.06.2014, reclamantul V. N. N. a chemat în judecată pârâta S.C. F. S. B. A & MM S.R.L. București, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de drepturi salariale neachitate în perioada august – octombrie 2013 și la plata sumei de 1.000 lei reprezentând daune morale.
Prin motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a fost încadrat la pârâtă cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 14.12.2011 și până la data de 18.11.2013, când contractul a încetat în mod legal.
Precizează reclamantul că, deși pârâta a încasat de la beneficiar contravaloarea serviciilor pe care acesta le-a prestat în meseria sa de agent de securitate și pază, pârâta nu l-a plătit, situație în care se află un număr de 28 de persoane.
Arată reclamantul că s-au făcut intervenții la I.T.M. București care, deși a sancționat pârâta, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile.
S-a solicitat proba cu înscrisuri și s-au atașat la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: act de identitate, contract individual de muncă, act adițional nr. 2 la contractul individual de muncă, adresa nr._/22.10.2013, înregistrată la I.T.M. Dâmbovița, retransmisă la I.T.M. București și înregistrată sub nr._/30.10.2013.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii și art. 1357 din Noul Cod Civil.
La data de 14.10.2014, pârâta a formulat întâmpinare, arătând că reclamantul a fost salariatul său până la data de 10.10.2013, dată la care locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea s-a desființat datorită rezilierii contractului de prestări servicii încheiat de societate, ocazie cu care acesta a fost notificat să își exprime opțiunea unui alt loc de muncă în cadrul societății, până la data de 04.11.2014.
Precizează pârâta că, după primirea notificării, reclamantul, la data de 15.11.2014, telefonic, a comunicat că nu dorește un alt loc de muncă și a solicitat demisia, ocazie cu care, la data de 18.11.2013, i-a încetat contractul de muncă potrivit art. 55 lit. b din Codul muncii.
Pârâta precizează că pretențiile reclamantului sunt nejustificat de mari având în vedere că salariul brut, conform actului adițional nr. 2/31.07.2013 la contractul individual de muncă nr. 93/12.12.2011, este de 700 lei, ceea ce însemna un salariu net de 530 lei, la care se adăugau sporurile și orele de noapte, rezultând un salariu net de încasat de 580 lei. Or, chiar și în cazul neplății drepturilor salariale pentru cele două luni și 10 zile lucrate efectiv de reclamant, drepturile cuvenite ar fi în cuantum de 1500 lei și nicidecum de 4000 lei, cum acesta a solicitat.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, în cuantum de 1000 lei, pârâta arată că reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada vreunui prejudiciu cauzat de societate.
Cu referire la salariul neîncasat de reclamant, pârâta precizează că acesta înregistrează restanțe salariale aferente perioadei 0109.2013 – 10.10.2013, în cuantum de 913 lei, potrivit statelor de plată atașate și că a fost în imposibilitate de a-i achita drepturile salariale deoarece factura pentru serviciile prestate în luna septembrie 2013, i-a fost refuzată la plată, iar ulterior, datorită neplății facturilor, au fost poprite veniturile de către ANAF direct de la terți și, prin urmare, nu au avut încasări și nu au putut efectua plățile salariale, situație care a dus la încetarea faptică a activității firmei. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant se arată că, în cele trei state de plată, s-a înscris un rest de plată de 1967 lei, respectiv luna august 2013 – 854 lei, luna septembrie 2013 – 854 lei și luna octombrie 2013 - 259 lei, iar pârâta nu se referă la concediul legal de odihnă pe anul 2013, echivalent cu salariul lunar de 854 lei.
Referitor la daunele morale, reclamantul arată că acestea constau în hărțuirea furnizorilor de servicii, apă, gaze, canal, electricitate, telefonie mobilă, tv, net, impozite și taxe întreținere, care atrag umilințe și disconfort psihic prin neplata acestora. Mai mult, intervenția ANAF reprezintă proasta administrare a firmei care a constat în neplata taxelor fiscale. S-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1506 pronunțată la data de 8 decembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. N. N., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S. B.A. & MM S.R.L, a obligat pârâta la plata sumei de 913 lei (net) reprezentând drepturi salariale pe lunile septembrie și octombrie 2013 și a respins cererea privind acordarea de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul V. N. N. a chemat în judecată pârâta S.C. F. S. B. A & MM S.R.L. București, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de drepturi salariale neachitate în perioada august – octombrie 2013 și la plata sumei de 1.000 lei reprezentând daune morale.
A mai reținut tribunalul că reclamantul a fost angajat de către pârâtă cu contract de muncă pe durată nedeterminată, iar prin actul adițional nr. 2/12.12.2011 acesta a fost angajat ca agent de securitate cu un salariu de bază brut de 700 lei lunar.
Conform susținerilor ambelor părți, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat pe data de 10.10.2013, prin desființarea postului. Conform actelor depuse de către pârâtă, suma datorată este de 913 lei net. Această sumă rezultă din ștatele de plată pe lunile august, septembrie și octombrie. Pe luna august, apare semnătura reclamantului în dreptul sumei de 654 lei, situație în care, se apreciază de către tribunal, că suma respectivă a fost ridicată de reclamant. Pe luna septembrie suma datorată este de 654 lei net, iar pe luna octombrie este de 259 lei, corespunzător celor 9 zile lucrate. Cum, până la data încetării efective a raporturilor de muncă, reclamantul nu a mai lucrat, acestuia nu i se cuvin drepturi bănești pentru perioada ulterioară datei de 10.10.2013 până la data de 18.11.2013, când efectiv a încetat și contractul de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 159 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de către salariat în baza contractului individual de muncă și se exprimă în bani. De asemenea, conform dispozițiilor art. 166 din Codul muncii, salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale la speța de față, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 913 lei către reclamant (fiind vorba de o sumă netă, rezultată după plata tuturor reținerilor).
Cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, tribunalul a apreciat că, în conformitate cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XL/07.05.2007, dată în recursul în interesul legii și, pe cale de consecință, obligatorie pentru instanțe în privința problemelor de drept dezlegate, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, cuprind clauze exprese în acest sens. Cum, în cazul reclamantului, în contractul individual de muncă nu există astfel de clauze, tribunalul a apreciat că nu poate acorda daune morale. Chiar dacă legea, respectiv Codul muncii, nu exclude expres posibilitatea acordării de daune morale, acestea, pentru a putea fi acordate, trebuie dovedite, nu atât ca și cuantum, cât ca existență a necesității acordării lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul V. N. N., susținând că suma oferită de societate de 913 lei nu corespunde pretențiilor sale.
Solicită să i se plătească suma cerută la instanța de fond, respectiv 4000 lei – salarii și 1000 lei daune morale, precum și să prezinte delegație pentru plata salariului pe luna august 2013.
Precizează că nu a prezentat delegații (dovezi) în sensul că au fost făcute plățile pentru luna august 2013 și banii pentru concediul de odihnă pe anul 2013.
Susține că, pentru orele suplimentare prestate în urma desființării unei ture pe data de 14 noiembrie 2012, în continuare lucrând 12 cu 24, a prezentat copie de pe Registrul de intrare în postul respectiv.
Arată că, hotărârea instanței de fond a ridicat-o direct de la tribunal la data de 8.01.2014, nu i-a fost comunicată prin poștă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că motivele de apel nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Excepția tardivității recursului ridicată de intimată prin întâmpinare, nu este fondată întrucât cererea de recurs a fost depusă în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței apelate, conform disp. art. 215 din legea 62/2011.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamantul a fost angajat de către pârâtă cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Prin actul adițional nr. 2/12.12.2011 acesta a fost angajat ca agent de securitate cu un salariu de bază brut de 700 lei lunar.
Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat pe data de 10.10.2013, prin desființarea postului, iar conform actelor depuse de către pârâtă, suma datorată este de 913 lei net, astfel cum rezultă din ștatele de plată pe lunile august, septembrie și octombrie.
Pentru luna august, apare semnătura reclamantului în dreptul sumei de 654 lei, rezultând că suma respectivă a fost ridicată de reclamant, iar pe luna septembrie, suma datorată este de 654 lei net, în timp ce, pe luna octombrie, aceasta este de 259 lei, corespunzător celor 9 zile lucrate.
Ulterior, până la data încetării efective a raporturilor de muncă, reclamantul nu a mai lucrat, așa că acestuia nu i se cuvin drepturi bănești pentru perioada ulterioară datei de 10.10.2013 până la data de 18.11.2013, când efectiv a încetat și contractul de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 159 din Codul muncii, în mod corect, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 913 lei către reclamant (fiind vorba de o sumă netă, rezultată după plata tuturor reținerilor), sentința acestuia fiind considerată ca legală și temeinică.
Cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, în conformitate cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XL/07.05.2007, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, cuprind clauze exprese în acest sens și, cum, în cazul reclamantului, în contractul individual de muncă nu există astfel de clauze, tribunalul a apreciat în mod corect că nu poate acorda daune morale, mai ales că acestea nu au fost dovedite.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității apelului și va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul V. N. N., domiciliat în Târgoviște, .. 9, .., ., împotriva sentinței civile nr. 1506 pronunțată la data de 8 decembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. F. S. B.A. & MM S.R.L. cu sediul în București, ., nr. 35, ., ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. CP
Tehnored.CO
4 ex./16.06.2015
d.f._ Trib. Dâmbovița
j.f. M. M.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 431/2015. Curtea de Apel... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
