Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1665/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1665/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1665/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1665
Ședința publică din data de 29 octombrie 2015
Președinte – C.-M. M.
Judecător - A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul S. Județean de Urgență Ploiești cu sediul în Ploiești, . împotriva Sentinței civile nr. 1218 din 6 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta O. M. domiciliată în Ploiești, .. 6, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul pârât S. Județean de Urgență Ploiești, prin consilier juridic M. I., în baza delegației aflată la fila 37 dosar și intimata reclamantă O. M. reprezentată de avocat O. R. din Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 38 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, comunică un exemplar al răspunsului la întâmpinare, formulat de S. Județean de Urgență Ploiești, apărătorului intimatei reclamante, spre luare la cunoștință.
Consilier juridic M. I. pentru apelantul pârât, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond, cerere formulată și de apărătorul intimatei reclamante.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Consilier juridic M. I. pentru apelantul pârât S. Județean de Urgență Ploiești, solicită admiterea apelului, anularea sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare și pe fond, respingerea acțiunii.
În subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Arată că intimata reclamantă, din data de 28 noiembrie 2014, este angajata Spitalului Județean de Urgență Ploiești, iar decizia de sancționare a fost emisă de un alt angajator.
Avocat O. R. pentru intimata reclamantă O. M. a făcut un scurt istoric al cauzei, arătând că reclamanta a fost angajata Spitalului de B. Infecțioase Ploiești, în funcția de director, a fost sancționată de fostul manager, a contestat decizia de sancționare nr. 93/2014, iar ulterior, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 999/2014, prin care au fost făcute mai multe modificări în cadrul spitalelor, dar care pentru intimata reclamantă nu are foarte mare importanță.
Arată în continuare că există o operațiune juridică prin care S. Județean de Urgență Ploiești a devenit continuatorul Spitalului de B. Infecțioase Ploiești, ceea ce înseamnă că intimata nu și-a schimbat locul de muncă, aceasta fiind o continuare juridică.
Consideră că sunt nefondate criticile aduse de apelantă hotărârii pronunțată de instanța de fond și arată că în ce privește critica apelantei referitoare la împrejurarea că ar fi fost încălcate regulile de procedură sub sancțiunea nulității și că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, critica este nefondată, întrucât instanța a judecat cauza la primul termen de judecată, pronunțându-se mai întâi pe excepții și apoi asupra fondului.
De asemenea, arată apărătorul intimatei reclamante, că apelanta a dat dovadă de superficialitate când la litera b a motivelor de apel, a invocat nulitatea hotărârii în raport cu art. 22 din Codul de procedură civilă, considerând în cauză nu sunt incidente prevederile art. 251 și 252 din Codul muncii.
Mai arată că tot nefondat este și motivul invocat de apelantă la punctul c al motivelor de apel, în care se revine asupra nulității sentinței, pentru că S. Județean de Urgență Ploiești, nu ar avea calitate procesuală în cauză .
Concluzionând, apreciază că niciunul din motivele de apel invocate nu este fondat și solicită respingerea apelului ca atare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 28.11.2014, reclamanta O. M. a chemat în judecată pe pârâții S. de B. Infecțioase Ploiești și S. Județean de Urgență Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Decizia nr.93/4.11.2014 emisă de Spitalului de B. Infecțioase, precum și restituirea sumelor de bani ce i-au fost reținute precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul S. de B. Infecțioase al cărui manager a emis Decizia nr.93/4.11.2014, prin Hotărârea de Guvern nr.999/4.11.2014. a fost desființat (art.2 alin. l) și prin reorganizare acesta a devenit structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unitate sanitară publică cu paturi (art.2 alin.2).
A precizat că a funcționat în cadrul acestei instituții publice ca medic primar, de la data de 12.09.2014 având funcția de director medical. Prin Decizia nr.93/4.11.2014 managerul Spitalului de B. Infecțioase Ploiești, a sancționat-o disciplinar cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de două luni" începând cu 1.11.2014, pe fondul unor conflicte generate de managerul spitalului încă din urmă cu circa un an și jumătate - doi .
Reclamanta a precizat următoarele:
A fost convocată de comisia de disciplină numită de manager pentru data de 10.10.2014, în vederea efectuării cercetării disciplinare, în convocare precizându-se că cercetarea se face ca urmare a
a)sesizării nr.2382/10.09.2014;
b)nerespectării Cap. VIII pct.A.2 subpct.l și subpct.2 din Contractul de mandat....
c)nerespectarea articolelor din Regulamentul Intern art.94 lit.b - abateri disciplinare, lit.e refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile și atribuțiile prevăzute în fișa postului;
d)"art.l30 pct.l Teza a II a, pct.2, pct.14, pct.24, pct.25, pct.31, pct.32
lit.a".
La data de 10.10.2014 în fața Comisiei contestatoarea a arătat că nu știe pentru ce este cercetată și că doreste să fie reprezentată sau apărată de un membru al Sindicatului SANITAS din care face parte, cu precizarea că între 13 și 31 octombrie 2014 urma să fie în concediu de odihnă. Cu acea ocazie i s-a comunicat și sesizarea managerului care a stat la baza cercetării disciplinare.
Comisia a stabilit termen la 20.10.2014, dată la care contestatoarea și-a depus punctul de vedere, fără a fi fost reprezentată de sindicat, deși, susține aceasta, se adresase cu cerere în acest sens.
A mai precizat contestatoarea că Decizia nr. 93/4.11.2014 nu a avut în vedere temeiurile de drept invocate în convocarea la Comisia de Disciplină, ci altele.
Contestatoarea a mai susținut că Decizia 93/4.11.2014 este ilegală și abuzivă deoarece pe toată durata cercetării disciplinare s-a aflat în concediu de odihnă și că din partea sindicatului SANITAS, de unde a solicitat desemnarea unui membru care să o reprezinte și să-i apere interesele nu s-a prezentat nimeni, în acest fel fiindu-i încălcat dreptul la o minimă apărare.
A mai invocat împrejurarea că până la momentul la care a fost convocată de Comisie, avuseseră loc deja 3 (trei) ședințe ale acestei Comisii, deci cercetarea disciplinară începuse înainte ca ea să fie convocată și înștiințată despre această cercetare, fiind luate declarații fuseseră până în data de 13.10.2014.
A mai susținut că Decizia nr.93/4.11.2014 prin care a fost sancționată este nulă de drept, în raport de prevederile art.252 alin.2 din Codul Muncii, care dispun: „sub sancțiunea NULITĂȚII ABSOLUTE în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulament intern, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile prev.de art.251 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea;
d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică...."
Astfel sub aspectul art.252 alin.2 lit.a este de observat că nu există nici o precizare cu privire la o eventuală faptă, și cu atât mai puțin o descriere a faptelor, pentru care subsemnata am fost sancționată.
Cu privire la aspectul arătat mai sus atât teoria juridică cât și practica instanțelor este clară și constantă. „Decizia de sancționare trebuie motivată în drept și în fapt, cu arătarea clară, explicită și detaliată a conduitei salariatului neconforme cu regulile privind disciplina muncii aplicabile, în cadrul angajatorului astfel încât să fie posibil controlul judecătoresc sub toate aspectele. Ori actul contestat nu îndeplinește aceste cerințe, dispoziția de sancționare fiind redactată în termeni generali și vagi care nu permit a se stabili fără echivoc nici norma înfrântă de salariat și nici modalitatea concretă în care a fost nesocotită prin fapta calificată de angajator ca abatere disciplinară" (C.Apel București Secția a VII a Decizia nr.5357/2012, RDS nr.5/2013).
Ca o concluzie a acestui aspect de NULITATE ABSOLUTĂ a Deciziei nr.93/4.11.2014 este că această decizie nu face nici măcar referire la vreo faptă. Ba mai mult referirea la încălcările prevăzute la art.135 din Regulamentul intern, NU EXISTĂ nici în acest regulament, la art.135 menționându-se :"regulamentul intern va fî prelucrat cu toți angajații pe secții și compartimente încheindu-se proces verbal sub semnătură de luare la cunoștință".
Cu privire la art.252 alin.2 lit.b din Codul Muncii a arătat că în convocarea pe care primit-o i s-au indicat drept texte normative avute în vedere de Comisia de disciplină următoarele: Cap.VIII pct.7 A.2 subpct. 1 și subpct.2 din Contractul de mandat, Regulamentul Intern art.94 lit e, art.130 pct.l Teza II, pct.2, pct.14, pct.24, pct25, pct.31, pct.32 lit.a. Pe parcursul cercetării disciplinare s-au pierdut pe drum diverse reglementări din cele de mai sus. În Decizia 93/4.11.2014 se precizează că este vorba despre „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, încălcând prevederile regulamentului intern respectiv ART.99 lit.e, art.99 lit.g, art.135 PCT.24 teza finală, pct.25 teza I, pct.31 și pct.32 lit.a".
În plus în temeiul emiterii Deciziei nr.93/4.11.2014 se află indicat și art.61 lit. a din Codul Muncii, temeiul complet eronat.
Privitor la celelalte temeiuri de drept indicate se poate observa cu ușurință că: - art.99 din Regulamentul Intern privește reguli referitoare la procedura disciplinară, deci nu justifică o sancțiune disciplinară și în plus literele e și g ale art.99 - nu există .
Privitor la temeiul de drept al aplicării sancțiunii respectiv art.135 pct…., nici acesta nu există, astfel că și că sub acest aspect Decizia nr.93/4.11.2014 este nulă de drept.
Cu privire la art.252 alin.2 lit.c din Codul Muncii a precizat că procedura aplicată de Comisia de disciplină este complet ilegală administrând probe (declarațiile) cu mult înaintea convocării sale și oricum în lipsa sa sau a unui reprezentant al său, cel din sindicat.
De altfel nu m-a mirat foarte mult modul de a proceda al Comisiei, el fiind dictat de autorul sesizării.
În concluzie, a solicitat instanței să constate Nulitatea Absolută a Deciziei nr.93/4.11.2014, să dispună anularea acesteia și ca o consecință să dispună restituirea sumelor reținute precum și cheltuieli de judecată.
La data de 17.02.2015 pârâta S. Județean de Urgenta Ploiești, a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
1.Excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Județean de Urgenta Ploiești, cu motivarea că la data emiterii deciziei, 04.11.2014, reclamanta O. M. era angajata spitalului de B. Infecțioase Ploiești in funcția medic primar Secția Adulți, așa cum rezulta atât din decizia contestata cat si din cererea introductiva de chemare in judecata in care reclamanta recunoaște.
2.Excepția lipsei capacității de folosința a Spitalului de B. Infectioase Ploiești. A solicitat să se constatate lipsa capacității de folosința a Spitalului B. Infectioase Ploiești, potrivit H.G. nr. 999/04.11.2014 publicat in M.O. nr. 819 din data de 10.11.2014, potrivit căruia din data de 10.11.2014 a încetat capacitatea de folosința a Spitalului de B.. Pe cale de consecința, a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamanta ca fiind îndreptata către o persoana fara de capacitate de folosința.
Dispozițiile art. 205 si 251 C.civ prevăd începerea capacității de folosința respectiv capacitatea de a avea drepturi si obligații civile pentru persoanele juridice care sunt supuse înregistrării de la data înregistrării lor si încetarea acestei capacități la data radierii din registrele in care au fost înscrise iar reflectarea lor în plan procesual a acestor dispoziții este cuprinsa in art. 41 Cpr.civ., potrivit căruia poate sa fie parte in judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile iar asociațiile si societățile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata numai daca au organe proprii de conducere.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii, întrucât Decizia nr. 93/04.11.2014 a fost emisa de către S. de B. Infecțioase Ploiești prin reprezentant legal Dr. C. Visean, in urma unei cercetări disciplinare, iar acum acest spital a fost desființat asa cum rezulta din H.G. nr. 999/04.11.2014.
A precizat ca S. Județean de Urgenta Ploiești a preluat patrimoniul si salariații, fapt ce face ca aceasta contestație sa fie inadmisibila, întrucât reprezentanții Spitalului de B. Infectioase nu mai pot răspunde pentru emiterea deciziei de sancționare, iar reprezentanții Spitalului Județean de Urgenta Ploiești nu pot răspunde pentru faptele altor persoane.
A precizat ca Decizia nr. 93/04.11.2014 conține toate elementele prevăzute la art. 252 Codul Muncii si anume:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d)temeiul de drept in baza căruia sancțiunea disciplinara se aplica;
e)termenul in care sancțiunea poate fi contestata,"
f)instanta competenta la care sancțiunea poate fi contestata.
De asemenea, ca Decizia de sancționare a fost comunicata salariatei la data de 06.11.2014, deci a fost respectat termenul de 5 zile prevăzut de alin. 3 din art. 252 Codul Muncii.
Totodată, va rugam sa constatați ca salariata O. M. a luat la cunoștința in data de 06.11.2014 ora 14:00, fapt ce arata ca a fost predata personal reclamantei cu semnătura de primire.
Asa cum rezulta din cererea de chemare in judecata si din documentele depuse la dosarul cauzei de către reclamanta, a existat o cercetare disciplinara, au fost încheiate procese verbale si toti membrii comisiei de disciplina au considerat ca salariata a avut un comportament neadecvat; motiv pentru care au propus sancționarea disciplinara cu diminuarea salariului de baza cu 10% pe o perioada de 2 luni in conformitate cu prevederile art. 248 alin.l lit. c din Codul Muncii.
A precizat că toate persoanele care au făcut parte din comisia de cercetare disciplinara, inclusiv observatorul din partea sindicatului, au semnat procesele verbale ale comisiei de cercetare.
In consecința a solicitat să se constatate ca nu exista motive care sa conducă la nulitatea absoluta a deciziei de sancționare și pe cale de consecința solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate disp. art. 205 Cpr.civ., art. 205 - 251 Cxiv., art. 56 - 57 Cpr.civ., Codul Muncii, Regulamentul Intern.
In cauză s-au administrat probele cu înscrisurile depuse de către părți, așa cum s-a arătat.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 1218 din 6 mai 2015 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Județean Prahova invocată de această intimată.
Prin aceiași hotărâre tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a Spitalului de B. Infecțioase Ploiești invocată de intimata S. de B. Infecțioase Ploiești și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală de folosință.
Totodată instanța a admis în parte contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 93/04.11.2014 emisă de intimata S. de B. Infecțioase Ploiești și a obligat pârâta S. Județean de Urgență Prahova să plătească contestatoarei sumele reținute în temeiul deciziei nr. 93/04.11.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut potrivit prevederilor art.248 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauze.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Județean Prahova tribunalul a reținut că această intimată a invocat în motivare că la data emiterii deciziei, 04.11.2014, reclamanta O. M. era angajata spitalului de B. Infecțioase Ploiești in funcția medic primar Secția Adulți, așa cum rezulta atât din decizia contestata cat si din cererea introductiva de chemare in judecata in care reclamanta recunoaște această împrejurare.
Tribunalul a constatat că Decizia nr. 93/04.11.2014 a fost emisa de către S. de B. Infecțioase Ploiești care începând cu data de 10.11.2014 și-a încetat capacitatea de folosință, S. Județean de Urgenta Ploiești preluând atât patrimoniul cât si salariații spitalului desființat, potrivit H.G. nr. 999/04.11.2014 publicat in M.O. nr. 819 din data de 10.11.2014.
Având în vedere că la data formulării prezentei acțiuni, S. de B. Infecțioase nu mai ființa ca persoană juridică, fiind în fapt secție a Spitalului Județean de Urgenta Ploiești, având în vedere că Spitalului Județean de Urgenta Ploiești a preluat atât patrimoniul cât si salariații, fiind un adevărat continuator în drepturi și obligații al spitalului desființat, tribunalul a apreciat că, în ce privește anularea deciziei contestate cât și plata drepturilor salariale reținute în baza acestui act, calitate procesuală pasivă are S. Județean de Urgenta Ploiești, astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Județean Prahova.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale de folosință a Spitalului de B. Infecțioase Ploiești invocată de intimatul S. de B. Infecțioase Ploiești, tribunalul a învederat că, așa cum s-a arătat mai sus, începând cu data de 10.11.2014 acest intimat și-a încetat capacitatea de folosință, potrivit H.G. nr. 999/04.11.2014 publicat in M.O. nr. 819 din data de 10.11.2014.
Prin urmare, a admis această excepție și a respins acțiunea față de acest intimat ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală de folosință.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 93/04.11.2014 emisa de către S. de B. Infecțioase Ploiești contestatoarea O. M. a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de două luni începând cu 1.11.2014.
Potrivit adeverinței nr. 5274/23.01.2015 contestatoarea a fost angajată la pârâtul S. Județean de Urgență Ploiești începând cu data de 28.11.2014 și acest pârât nu i-a reținut nici o sumă de bani în baza deciziei de sancționare nr. 93/04.11.2014.
Potrivit Deciziei nr. 93/04.11.2014 tribunalul a constatat că în cuprinsul acesteia se reține în sarcina contestatoarei următoarea faptă: „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, încălcând prevederile Regulamentului Intern, respectiv art. 99, lit. e, art. 99, lit. g, art. m135 punctul 24, teza finală, punctul 25, teza 1, punctul 31 și punctul 32, litera a” .
În motivarea acestei decizii se mai menționează sesizarea nr.2382/10.09.2014 și procesul-verbal de constatare nr. 2911/03.11.2014 întocmit de Comisia de disciplină, în care s-a reținut culpa salariatei precum și faptul că prin nota explicativă înregistrată sub nr. 2800/20.10.2014 depusă de contestatoare aceasta nu aduce argumente exoneratoare de răspundere.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 252 alin. 2 Codul Muncii decizia de sancționare disciplinară trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b )precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat;c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept in baza căruia sancțiunea disciplinara se aplica; e) termenul in care sancțiunea poate fi contestata; f) instanța competenta la care sancțiunea poate fi contestata.
Tribunalul a constatat că în decizia prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, respectiv, data și locul săvârșirii, elementele constitutive, etc.
Mențiunea din cuprinsul deciziei „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, încălcând prevederile Regulamentului Intern, respectiv art. 99, lit. e, art. 99, lit. g, art. 135 punctul 24, teza finală, punctul 25, teza 1, punctul 31 și punctul 32, litera a” este insuficientă pentru a se aprecia legalitatea si temeinicia deciziei în lipsa unei precizări concrete a atribuției prevăzute în fișa postului sau Regulamentului ce a fost încălcată, modalitatea in care s-a apreciat refuzul nejustificat de îndeplinire a acestor atribuții, pentru ca instanța de control judecătoresc să poată verifica legalitatea măsurii aplicată, potrivit art.252 alin.2 codul muncii.
Tribunalul a constatat că este întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că decizia cuprinde temeiuri de drept ale sancțiunii texte din Regulamentul Intern respectiv art. 99, lit. e și g sau 135 care nu își au corespondentul în regulamentul depus de către contestatoare în copie certificată la filele 22 și urm. și necontestat de către intimată.
Astfel, tribunalul a apreciat că indicarea greșită a unor texte din Regulamentul Intern pretins încălcate de către contestatoare, dar care cuprind în fapt dispoziții ce nu au legătură cu aceasta, având în vedere și faptul că fapta ce constituie abatere disciplinară nu a fost arătată în nici un mod, așa cum s-a arătat mai sus, constituie o evidentă și flagrantă încălcare a dispozițiile art. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii și atrage sancțiunea nulității actului emis în aceste condiții.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 93/04.11.2014 emisă de intimata S. de B. Infecțioase Ploiești și pe cale de consecință a obligat intimatul S. Județean de Urgență Prahova să plătească contestatoarei sumele reținute în temeiul deciziei nr. 93/04.11.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul pârât S. Județean de Urgență Ploiești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a solicitat în principal admiterea apelului, anularea hotărârii atacata si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru a pronunța o hotărâre prin care sa respingă acțiunea ca neîntemeiata, iar în subsidiar rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că S. de B. Infecțioase Ploiești a fost desființat in baza H.G. nr. 999/04.11.2014.
A mai precizat apelantul că instanța de fond, în cauză, a pronunțat o hotărâre prin care au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, încălcându-și îndatorirea de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Pe de altă parte, instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală prin aplicarea greșită a unor texte de lege.
Astfel, printr-un prim motiv de apel pelantul a solicitat a se constata nulitatea hotărârii pronunțate in raport cu prevederile art. 22 C. pr. civ., deoarece instanța de fond a încălcat regulile procesului civil si nu a intrat in cercetarea fondului.
În argumentarea acestei susțineri, apelantul a arătat că prin unirea excepției lipsei capacității de folosința a Spitalului de B. Infectioase Ploiești si a excepției lipsei capacității procesuale pasive a S. Județean de Urgență Ploiești cu fondul cauzei se demonstrează astfel ca judecătorul nu a identificat calitatea procesuala a persoanelor in cauza. Unirea unor excepții de ordine publica de fond, dirimante si absolute, cu fondul cauzei reprezintă potrivit art. 248 alin. 1 C pr. civ. o încălcare a regulilor procesului civil si o încălcare a dreptului la apărare, deoarece se înlătura apărări ale sale si se da o atenție mult mai mare asupra unor apărări ale reclamantei, fapt ce poate arata ca instanța nu a fost imparțiala in soluționarea cauzei.
Apelantul a arătat ca in aceasta situație instanța trebuia sa amâne pronunțarea in aceasta cauza, pentru a da eficiență prevederilor art. 248 alin.l C. pr. civ. potrivit cu care "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
Prin faptul ca in considerentele hotărârii se arata ca se unesc excepțiile cu fondul cauzei, iar in dispozitiv instanța de fond se pronunța asupra excepțiilor, fara sa existe încheieri premergătoare prin care instanța de fond sa se pronunțe asupra excepțiilor, arata ca exista o contradicție intre considerentele si dispozitivul hotărârii, aspect ce demonstrează ca la pronunțarea hotărârii au fost încălcate regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Printr-un al doilea motiv de apel apelantul a solicitat a se constata nulitatea hotărârii pronunțată în raport cu prevederile art. 22 Cod pr.civ., întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 251 și 252 Codul Muncii, deoarece instanța de fond nu observă că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 251 și 252 Codul muncii.
Astfel, a fost efectuată o cercetare disciplinară, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatei nu i s-a încălcat dreptul de a formula și de a susține toate apărările în favoarea sa, existând o declarație în acest sens a doamnei O. M.. De asemenea, decizia de sancționare conține toate elementele prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul muncii, a fost emisă potrivit art. 252 alin. 1 Codul Muncii, cu respectarea termenului de 30 de zile, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 în recurs în interesul legii, iar decizia de sancționare i-a fost comunicată contestatoarei la 6.11.2014, ora 14,00 și a semnat de primire.
Apelantul a solicitat a se observa și faptul că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din documentele depuse la dosar de către reclamantă, pe care nu le contestă, a existat o cercetare disciplinară, au fost încheiate procese verbale și toți membrii comisiei de disciplină au considerat că salariata a avut un comportament neadecvat, motiv pentru care s-a propus sancționarea disciplinară și diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. C din Codul Muncii.
Totodată, toate persoanele care au făcut parte din comisia de cercetare disciplinară, inclusiv observatorul din partea sindicatului, au semnat procesele verbale ale comisiei de cercetare.
Printr-un al treilea motiv de apel apelantul a arătat că, solicită a se constata nulitatea hotărârii pronunțate în raport cu prevederile art. 22 Cod procedură civilă raportat la art. 40 Cod procedură civilă, deoarece instanța de fond nu a observat că S. Județean de Urgență Ploiești nu poate avea calitate procesuală în această cauză.
A învederat apelantul că, instanța de fond trebuia să constate că potrivit art. 36 Cod procedură civilă, S. Județean de Urgență Ploiești, nu poate avea calitate procesuală pasivă în această cauză și să dea eficiență art. 40 Cod procedură civilă, pe cale de consecință să respingă cererile și apărările reclamantei O. M. ca fiind împotriva unor persoane fără calitate, fără capacitate de folosință ori lipsită de interes.
Astfel, așa cum rezultă din înregistrările REVISAL, reclamanta este angajata Spitalului Județean de Urgență Ploiești, începând cu data de 28.11.2014.
Pe de altă parte, instanța de fond în mod greșit apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 38 și art. 39 Cod procedură civilă, deoarece potrivit art. 56 alin. 1 lit. a Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de al data la care angajatorul și-a încetat existența conform legii, iar așa cum rezultă din HG nr. 999/4.11.2014 S. de B. Infecțioase Ploiești s-a desființat, adică la 30 de zile de la emiterea publicării hotărârii de guvern.
Apelantul a mai precizat că, înregistrările in REVISAL arata ca in cauza, intre apelantă si reclamanta O. M., sunt alte raporturi de munca, nu cele in baza cărora s-a emis decizia de sancționare.
Contestatoarea este angajata cu alt contract de munca la S. Județean de Urgenta Ploiești, iar decizia de sancționare a fost emisa in baza altui contract de munca in care părți erau S. de B. Infectioase Ploiești si reclamanta din acest dosar.
A mai arătat apelantul că instanța de fond la pronunțarea hotărârii se face ca nu observa ca singura reținere din salariu pe care a suportat-o reclamanta in baza deciziei de sancționare a fost făcuta de către S. de B. Infectioase Ploiești la lichidarea lunii noiembrie 2014, după care spitalul a fost desființat.
Apelantul a învederat că instanța de fond la pronunțarea hotărârii a dat o alta interpretare actului dedus judecații, deoarece nu a reținut faptul ca Decizia nr. 93/04.11.2014 a fost emisa de către S. de B. Infectioase Ploiești cu sediul in Ploiești, ., jud Prahova si nu de S. Județean de Urgență Ploiești.
Printr-un al patrulea motiv de apel apelantul a arătat că solicită a se constata nulitatea hotărârii pronunțate, deoarece instanța de fond la pronunțarea hotărârii nu observa care este situația de fapt, si anume ca in cauza este vorba de o decizie de sancționare, nu de o decizie de concediere așa cum se menționează in dispozitivul hotărârii, aspect care arata ca in cauză judecătorul nu a avut un rol activ si si-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 22 C. pr. civ., deci cauza a fost pronunțata o hotărâre asupra unei decizii de concediere, nu asupra unei decizii de sancționare.
Mențiunile din dispozitivul hotărârii arata ca instanța de fond s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu sunt menționate in decizia contestata, iar faptul ca reclamanta a fost angajata de S. Județean de Urgenta Ploiești dupa ce a fost sancționată de către S. de B. Infectioase Ploiești, demonstrează ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre împotriva unei persoane care nu are calitate procesuala si deci nu se poate pune in executare hotărârea din Sentința Civila nr. 1218/06.05.2015.
Apelantul a mai arătat că la data de 04.11.2014 reclamanta O. M. era angajata Spitalului de B. Infectioase Ploiești in funcția medic primar Secția Adulți, așa cum rezulta atât din decizia contestata, cat si din,cererea introductiva de chemare in judecata in care reclamanta recunoaște ca S. Județean de Urgenta Ploiești nu are nicio implicare directa asupra fondului cauzei.
A mai precizat apelantul că, decizia nr. 93/04.11.2014 a fost emisa de către S. de B. Infectioase, reprezentat de către Dr. C. Visean in calitate de manager, dupa reorganizare S. Județean de Urgenta Ploiești nu i s-a mai reținut contestatoarei vreo suma de bani, care sa reprezinte sancțiunea prevăzuta in Decizia nr. 93/04.11.2014, singura reținere din salariu pe care a suportat-o reclamanta, in baza deciziei de sancționare, a fost făcuta de către S. de B. Infectioase Ploiești la lichidarea lunii noiembrie 2014, după care spitalul a fost desființat.
Față de cele învederate apelantul a solicitat admiterea apelului, urmând a se constata nulitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova, anularea hotărârii atacata si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru a pronunța o hotărâre prin care sa respingă acțiunea ca neîntemeiata.
In subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei, schimbarea in tot a sentinței și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 - 480 C. pr. civ., Codul Muncii, Regulamentul Intern.
Intimata reclamantă O. M., legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a răspuns punctual motivelor de apel invocate și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Printr-un prim motiv de apel se invocă nulitatea în opinia apelantului a hotărârii de primă instanță prin prisma dispozițiilor art. 22 Cod pr. civ. raportat pe de o parte, la procedura de soluționare a excepțiilor excepției lipsei capacității de folosința a Spitalului de B. Infecțioase Ploiești si a excepției lipsei capacității procesuale pasive a S. Județean de Urgență Ploiești, iar pe de altă parte, la neintrarea în cercetarea fondului.
Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea acestor critici Curtea observă că, întreg raționamentul juridic al apelantului are la bază modul în care a înțeles să procedeze prima instanță la unirea celor două excepții cu fondul și care în opinia acestuia nesocotește dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod pr. civ.
Potrivit textului de lege invocat de către chiar apelant instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi sau după caz cercetarea în fond a cauzei.
Dispoziția procedurală redată în paragraful precedent instituie regula potrivit căreia excepțiile procedurale se soluționează mai înaintea fondului, pentru evitarea unei judecăți inutile și a unor cheltuieli suplimentare.
Ori, din chiar hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac rezultă că tribunalul s-a conformat întocmai acestei reguli de vreme ce atât în considerentele hotărârii, cât și în dispozitiv sunt expuse mai întâi argumentele, respectiv soluțiile avute în vedere și date celor două excepții.
Împrejurarea că în practicaua sentinței s-a menționat că excepțiile sunt unite cu fondul nu poate conduce la o altă concluzie, de vreme ce chiar legea, mai exact alineatul 5 al art. 248 Cod pr. civ. permite o astfel de măsură.
În niciun caz dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod pr. civ. nu poate fi interpretate în sensul invocat de apelant, respectiv a obligativității instanței de amânare a pronunțării sau de pronunțare a unor încheieri premergătoare, nici un text de lege neconținând astfel de reglementări.
De asemenea în cauză nu se verifică existența unor contradicții între considerente și dispozitiv, cele două părți ale hotărârii fiind în deplină concordanță.
Sub aspectul susținerilor privitoare la încălcarea dreptului la apărare Curtea constată că cele două excepții au fost puse în discuția contradictorie a părților, reprezentantul apelantului susținând punctul de vedere și oral în fața tribunalului.
Celelalte alegații legate de chiar modul de soluționare a excepțiilor vor face obiectul unui raționament unitar al instanței de control judiciar, urmând a fi avute în vedere la analizarea celui de al treilea motiv de apel.
Pentru toate considerațiile expuse Curtea apreciază ca nefondate toate criticile analizate.
Printr-un al doilea motiv de apel apelantul a invocat nulitatea hotărârii de primă instanță în raport de aceleași prevederi ale art. 22 Cod pr. civ. motivat de faptul că, în opinia acestuia, tribunalul nu a observat că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 251 și art. 252 Codul muncii.
În acest context Curtea reamintește că, prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac tribunalul a constatat nulitatea absolută a deciziei emisă de S. de B. Infecțioase Ploiești.
La fundamentarea unei atare soluții au stat în esență reținerile primei instanțe în sensul că, indicarea greșită a unor texte din Regulamentul Intern pretins încălcate de către contestatoare, dar care cuprind în fapt dispoziții ce nu au legătură cu aceasta, având în vedere și faptul că fapta ce constituie abatere disciplinară nu a fost arătată în nici un mod, constituie o evidentă și flagrantă încălcare a dispozițiile art. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii și atrage sancțiunea nulității actului emis în aceste condiții.
Într-o atare situație, orice trimitere a apelantului la efectuarea cercetării disciplinare sau la asigurarea pe parcursul acesteia a tuturor garanțiilor salariatului, la întocmirea de procese verbale de către membrii comisiei de disciplină sau semnarea respectivelor acte de toții membrii, la respectarea termenului de 30 de zile de emitere a deciziei de sancționare sau comunicarea acesteia persoanei sancționate sunt lipsite de relevanță juridică în prezenta cale de atac și a cărei obiect este hotărârea de primă instanță.
Sub aspectul susținerilor apelantului potrivit cărora decizia de sancționare cuprinde toate elementele obligatorii, Curtea reamintește că, în lumina dispozițiilor art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute în decizia de sancționare se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
Litera b a aceluiași text de lege dispune că, sub aceiași sancțiune decizia trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
În ceea ce privește descrierea faptei, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență, în decizie trebuie menționată fapta pentru care a fost sancționată persoana, prin indicarea în mod concret în ce constă, modalitatea în care a fost comisă, data comiterii.
Pe de altă parte, precizarea prevederilor statului, regulamentului de ordine interioară sau a altor asemenea reglementări au relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează în obligațiile de a face sau a nu face impuse acestuia.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea observă că, în mod corect a reținut prima instanță că decizia de sancționare ce face obiectul cauzei pendinte nu îndeplinește aceste condiții legale.
Astfel, simpla mențiune „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu”, nu poate constitui descrierea faptei cu respectarea exigențelor Codului Muncii, iar dispozițiile indicate ca fiind din regulamentul intern nu se regăsesc în conținutul acestuia, după cum rezultă din înscrisurile cauzei.
Pentru toate considerațiile expuse Curtea apreciază ca nefondate criticile apelantului privitoare la cuprinderea în decizia de sancționare a tuturor elementelor obligatorii.
Printr-un al treilea motiv de apel apelantul a invocat nulitatea hotărârii pronunțate în raport cu prevederile art. 22 Cod procedură civilă raportat la art. 40 Cod procedură civilă, deoarece instanța de fond nu a observat că S. Județean de Urgență Ploiești nu poate avea calitate procesuală în această cauză.
În acest context Curtea observă că, în adevăr, decizia de sancționare în litigiu a fost emisă de S. de B. Infecțioase Ploiești.
Numai că, ulterior emiterii acesteia la data de 04.11.2014, în baza Hotărârii Guvernului nr. 999/2014, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr. 819/2014 S. de B. Infecțioase Ploiești a fost desființat.
Potrivit art. 2 alin. 2 din respectiva hotărâre de guvern, desființarea s-a realizat prin reorganizarea acestuia ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Transpunerea în plan procesual civil a acestor operațiuni reprezintă în fapt o transmitere legală a calității procesuale active sau pasive, după caz.
Împrejurarea că, în cuprinsul contestației a fost indicat ca parte chemată în judecată și S. de B. Infecțioase Ploiești, nu poate conduce la lipsa de calitate a apelantului, situația fiind de altfel în mod corect tranșată de prima instanță prin intermediul excepției admise.
Faptul că, potrivit evidențelor REVISAL la momentul emiterii deciziei de sancționare intimata era angajata S. de B. Infecțioase Ploiești este lipsită de relevanță juridică față de argumentația expusă în paragrafele precedente și de dispozițiile art. 4 din HG nr. 999/2014 privitoare la preluarea personalului.
Mai mult decât atât, chiar dacă fostul angajator s-ar fi desființat în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii de guvern, ceea ce nu este cazul, față de dispozițiile clare ale acesteia, doar predarea – primirea patrimoniului realizându-se în acest interval, oricum la momentul transmiterii apelantul dobândea calitatea procesuală în cauză.
Modalitatea de executare a deciziei de sancționare nu numai că confirmă teza preluării la un moment, dar nu poate constitui un argument în sensul celor dorite de apelant, față de reglementările clare ale hotărârii de guvern.
Pentru argumentația expusă Curtea apreciază ca nefondate și criticile subsumate celui de al treilea motiv de apel.
Printr-un al patrulea motiv de apel apelantul a invocat nulitatea hotărârii pronunțate, deoarece în opinia acestuia instanța de fond la pronunțarea hotărârii nu a observat care este situația de fapt, si anume ca in cauza este vorba de o decizie de sancționare, nu de o decizie de concediere așa cum se menționează in dispozitivul hotărârii, aspect care arata ca in cauză judecătorul nu a avut un rol activ si si-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 22 C. pr. civ.
Raportat la aceasta Curtea reține că, în adevăr, în dispozitivul hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac a fost menționată decizia contestată ca fiind una de concediere.
Numai că, o atare mențiune reprezintă o simplă eroare materială care nu afectează legalitatea hotărârii pronunțate, de vreme ce cauza a fost analizată raportat la decizia de sancționare, așa cum rezultă în mod expres din considerentele sentinței.
Toate celelalte susțineri subsumate aceluiași motiv de apel legate de calitatea de angajator și de legitimarea procesuală au fost analizate în precedent, astfel încât nu vor mai fi reluate de instanța de control judiciar.
Având în vedere cele arătate Curtea apreciază ca nefondate și criticile ce fac obiectul celui de al patrulea motiv de apel.
Pentru toate considerațiile expuse Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod pr. civ. Curtea va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de pârâtul S. Județean de Urgență Ploiești cu sediul în Ploiești, . împotriva Sentinței civile nr. 1218 din 6 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta O. M. domiciliată în Ploiești, .. 6, ., ., jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-M. M. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
4 ex./24.11.2015
d.f. nr._ – Tribunalul Prahova
j.f. M. N.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1686/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
