Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 548/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 548/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 548
Ședința publică din data de 22 aprilie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „PROF. I. N.”, cu sediul în mun. B., ., jud. B., în numele membrilor de sindicat OGLAVIE M., M. D., N. I. și D. I., împotriva sentinței civile nr. 1328 pronunțată la 15 decembrie 2014 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SĂRULEȘTI, cu sediul în ..
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelul este la primul termen de judecată, este motivat și prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin.1 pct.2 Teza II și alin. 2 NCPC, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „PROF. I. N.” B., în numele membrilor de sindicat Oglavie M., M. D., N. I. și D. I., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SĂRULEȘTI, a solicitat, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea angajatorului la:
1) calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;
2) calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;
3) plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic”.
Personalul administrativ sau nedidactic din unitatea de învățământ, membrii de sindicat ale căror drepturi le reprezintă, este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, dar și sporul de vechime în muncă.
În ceea ce privește salariul de bază potrivit încadrării, a precizat că hotărârile de guvern au stabilit valoarea salariului minim pe economie în fiecare an, indicând și actele normative pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Pe baza acestor norme, a apreciat reclamantul că salariul de bază stabilit prin actele normative din domeniul salarizării personalului plătit din fondurile publice și salariul de bază potrivit încadrării, la care face trimitere hotărârea de guvern prin care se stabilește salariul minim pe economia națională, sunt identice.
Membrii de sindicat reprezentați au fost salarizați în luna decembrie 2009, conform Anexei V/2b din O.G. nr. 10/2008, categoria alte funcții comune din sectorul bugetar - salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere - reparații și de deservire - funcții de execuție pe trepte profesionale.
S-a învederat instanței că, deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/_, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010, personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
A precizat reclamantul că, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%. Totodată, majorările acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa V/2 b la O.G. nr. 10/2008 (art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 ( art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012), dar și pentru anul 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).
Reclamantul a susținut că, din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008, rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care, la data de 01.01.2011, era de 670 de lei.
Pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012, când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei, salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 10/2008.
Faptul că salariile de bază au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar rezulta și din adeverința eliberată de pârâtă, precum și din statele de plată, cu aplicarea art. 22 din O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013.
Acordarea sporului de vechime a fost recunoscută și de contractele colective de muncă, în raport de tranșele de vechime.
Solicită să se aibă în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 și următoarele, art. 194 Cod Procedură Civilă, art. 40 alin. 2 lit. c, art., 162 alin. 3, art. 171, art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, art. 28 și art. 208-21 1 din Legea dialogului social nr. 11, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1193/24.11.2010, H.G. nr. 1225/14.12.2011, H.G. nr. 23/22.01.2013, H.G. nr. 871/14.11.2013, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr._/02.11.2012, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ înregistrat sub nr. 596/12.11.2007, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României, pe dispozițiile H.G. nr. 281/1993, ale Legii-cadru nr. 330/2009, ale O.U.G. nr. 1/2010, ale Legii-cadru nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, ale O.U.G. nr. 19/2012, ale O.U.G. nr. 84/2012 și cele ale O.U.G. nr. 103/2013, dar și pe cele ale art. 156 (actualmente art. 161), art. 161 alin. 4 (actualmente art. 166 alin. (4), art. 268 și art. art. 295 alin. (1) - actualmente art. 278 alin. (1) - din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1088 Cod civil, art. 1530 NCC.
În susținerea acțiunii, reclamantul înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.
Solicită, de asemenea, în completarea probei cu înscrisuri, să se solicite unității școlare pârâte să depună la dosar extrase de pe statele de plată din perioada 01.01.2012 - data depunerii prezentei cereri.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: tabel cu membrii de sindicat; adeverința emisă de unitatea de învățământ pârâtă, extras din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr._/02.11.2012.
În termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta nu a formulat întâmpinare.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul B., prin sentința civilă nr.1328 din 15.12.2014 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul B. a reținut următoarele considerente:
Reclamanții sunt angajați la Școala G. Sărulești, ca personal nedidactic, astfel cum rezultă din adeverința nr. 212/11.04.2014, depusă la fila 19, și au avut următoarele salarii de încadrare: Oglavie M. - 850 lei, din ianuarie 2012; M. D. – 657 lei, în ianuarie 2012, 675 lei din ianuarie 2013; N. I., angajată cu 1/2 normă – 329 lei din ianuarie 2012, 338 lei din iulie 2013; D. I. – 792 lei în ianuarie 2012, 850 lei, din februarie 2013.
Pârâta a emis o decizie pentru toți salariații, nr. 1/04.01.2012, de stabilire a salariului de bază, începând cu 01.01.2012 (fila 34).
Obiectul principal al acțiunii îl reprezintă cererea de obligare a angajatorului de a calcula și plăti reclamanților, începând cu 01.01.2012, salariul, în raport de salariul de bază minim pe țară, garantat în plată.
Pentru anul 2012, actul normativ care stabilește salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este H.G. nr. 1225/2011, care, la art. 1 prevede: „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră. Art. 2 din aceeași hotărâre stabilește nivelul salariul minim și pentru personalul din sectorul bugetar: „nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”. Răspunderea care poate fi stabilită în situația în care se stabilesc salarii de bază sub nivelul celui minim este contravențională, iar competența de a aplica amenzile de la 1000 la 2000 lei aparține personalului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale (art. 3 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1225/2011).
În anul 2013, salariul minim brut a fost reglementat prin H.G. nr. 23/2013, care, la art. 1 alin. 1 și 2 prevede: „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Au fost stabilite aceleași reguli, ca în anul 2012, în privința salariului minim pentru sectorul bugetar și răspunderea contravențională.
Prin H.G. nr. 871/2013, s-a prevăzut: art. 1 „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
De asemenea, la art. 2 se menționează același nivel pentru sectorul bugetar, iar la art. 3 se stabilește contravenția.
Salarizarea reclamanților, începând cu anul 2010, s-a făcut conform Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 330/2009. Reîncadrarea s-a făcut de către angajator, nu a fost supusă negocierii, ci putea fi numai contestată, conform art. 34 din Legea nr. 330/2009: „Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.” Acest act normativ stabilește natura administrativă a actului de încadrare/reîncadrare și procedura prealabilă de contestare. Pentru perioada analizată, se poate constata că unitatea școlară a emis o singură decizie, pentru toți reclamanții, numai pentru anul 2012. Nu au fost emise decizii de stabilire sau modificare a salariilor de încadrare, însă, pentru reclamanții Oglavie M. și D. I. s-a constatat că au fost plătite salarii în raport de o valoare brută mai mare decât cea a salariului minim pe economia națională.
În privința celorlalți reclamanți, instanța a menționat dispozițiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, conform cărora „începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. Reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009 (art. 30 alin. 4).
Funcțiile reclamanților sunt cele prevăzute de Anexa nr. II/14 – „Salarii de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pentru care s-au stabilit coeficienți de ierarhizare, în vederea determinării salariului, cu precizarea că, în anul 2010, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, personalul aflat în funcție și-a păstrat salariul, fără a fi afectat de reducerea cheltuielilor de personal. În același sens, sunt și dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010.
Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. 2, a stabilit că, „în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar la alin. 3 că „personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.” Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010 este de competența ordonatorilor de credite, conform art. 7 alin. 1.
Pentru anul 2012, O.U.G. nr. 80/2010, la art. 4, a stabilit: „În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Nici în anii 2013 și 2014 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 (actuala lege de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice), după cum rezultă din art. 10 din această lege, coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 84/2010, art. 4 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, art. 4 din O.U.G. nr. 84/2010.
Reținând că aceste norme sunt de trimitere la salariul avut la 31.12.2009, instanța a observat că valoarea este cea determinată de O.G. nr. 10/2008 (a cărei aplicare a fost prelungită prin O.U.G. nr. 31/2009, pentru luna aprilie 2009, și prin O.U.G. nr. 41/2009, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009), care, în Anexa V/2b a stabilit, la 01.04.2008 și la 01.10.2008, grile de salarizare pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, între valori minime și maxime, pe trepte de salarizare.
Instanța a constatat că valoarea salariilor de încadrare este cea reglementată prin actul normativ indicat, special. În fapt, reclamanții au încasat valoarea salariului minim pe economie, situație în care nu se poate determina valoarea salariului de bază prin raportare la hotărârile de guvern care au stabilit valoarea salariului minim pe țară, act normativ cu caracter general, a cărui încălcare poate determina stabilirea răspunderii contravenționale, iar nu obligarea ordonatorilor de credite la o altă modalitate de calcul al salariilor.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a constatat că este neîntemeiat capătul principal de cerere, ca atare, și cererile accesorii, având ca obiect calculul sporului de vechime și obligarea la plata diferențelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N." B., criticând-o pentru nelegalitate.
Apelantul a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului la: - calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țara garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; - calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; - plata diferențelor de drepturi salariate, reprezentând diferența dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 Și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
Tribunalul B. a respins acțiunea ca nefondată.
A apreciat apelantul ca fiind nelegală motivarea instanței de fond pentru următoarele considerente:
1. La momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau petentele, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008, era peste acest nivel, în consecință, deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010 nu aveau de ce să fie contestate sub acest aspect.
2. Din motivare rezultă că instanța de judecată a făcut o confuzie între noțiunile de salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut. Folosind sintagma salariul de bază, privit ca un tot unitar, instanța se referă, probabil, la salariul de bază brut. Cele două noțiuni - salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut - nu sunt identice.
Salariul de bază, potrivit încadrării (salariul de încadrare) reprezintă o valoarea de referință, care constituie bază de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații etc.). În cazul de față, salariul de încadrare reprezintă bază de calcul pentru sporul de vechime în muncă. Așadar, salariul de baza, potrivit încadrării, nu se confunda cu salariul de bază brut.
Potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În sistemul bugetar, noțiunea de salariului de bază, potrivit încadrării este aceeași cu noțiunea de salariu de încadrare.
A apreciat apelanta că această interpretare decurge chiar din modul de redactare al hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata. În acest context are în vedere atât principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Spre exemplu, H.G. nr. 1193/2010 conține următoare redactare a textului normativ:
Art. 1. începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Art. 2. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Potrivit art. 47 (1) din Legea nr. 24/2000, "articolul" ca element structural de bază al părții dispozitive cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date.
În situația supusă analizei textul normativ conține două articole distincte, aplicabile, în două situații distincte:
1) Instituirea, prin art. 1, a unui salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național;
2) Instituirea, prin art. 2, a unei reguli speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrări inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Aceeași idee se desprinde și din interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole. Este evident că legiuitorul a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, pentru că numai în aceste condiții își găsește sensul introducerea art. 2 în această redactare. Daca s-ar fi dorit ca salariile brute ale salariaților din sectorul bugetar să nu se situeze sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, s-ar fi făcut expres o asemenea mențiune, fără a se mai introduce sintagma salariu de bază, potrivit încadrării.
Așadar, raportat la actele normative privind nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de încadrare al reclamanților, așa cum acesta este evidențiat în adeverința emisă de unitatea angajatoare, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În speță, nivelul salariului de încadrare al reclamanților este inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țara garantat în plată.
Prin urmare, nu salariul de bază, privit ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată prin actele normative, așa cum, în mod greșit a reținut instanța, ci salariul de bază, potrivit încadrării, asimilat salariului de încadrare - bază de calcul pentru obținerea salariului de bază „privit ca un tot unitar" (salariul brut).
3. Cu privire la sporul de vechime, este evident că, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă baza de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariul de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate.
În legătură cu calculul și plata sporului de vechime, nu lipsit de relevanță este și faptul că, din adeverința de salarizare, rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.
Se ajunge în acest mod la situația discriminatorie în care persoane cu vechime considerabilă în muncă cum sunt membrii de sindicat au același nivel de salarizare cu un proaspăt angajat, aflat la primul loc de muncă, deoarece primilor li se asigură doar aparent salariul minim pe economie, însă fără a se avea în vedere că acest presupus nivel minimal include și sporul de vechime care ar trebui în mod legal să constituie un adaos la acest plafon minimal; în timp ce, celor din a doua categorie, li se asigură salariul minim pe economie stabilit prin hotărârile de Guvern anuale, aceștia neavând dreptul la spor de vechime.
În sinteză, cu titlu de exemplu, apelanta a prezentat o simulare a modului în care apreciază că trebuia realizată salarizarea reclamanților pentru anii 2012, 2013 și 2014.
În considerarea celor arătate, apelantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N." B. a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței civile nr.1328/15.12.2014 pronunțată de Tribunalul B. în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata pârâtă ȘCOALA G. SĂRULEȘTI, deși legal citată cu această mențiune, nu a formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat în prezenta cauză.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, cererea de obligare a angajatorului de a calcula și plăti reclamanților, începând cu 01.01.2012, salariul, în raport de salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, ce este reglementat prin acte normative, an de an.
Astfel, pentru anul 2012 el este de 700 lei lunar, potrivit H.G. nr. 1225/2011, iar în anul 2013, salariul minim brut a fost reglementat prin H.G. nr. 23/2013, care, la art. 1 alin. 1 și 2 prevede: „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
De asemenea, pentru anul 2014 prin H.G. nr. 871/2013, s-a prevăzut: art. 1 „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Actele normative sus arătate stabilesc și nivelul salariului minim pentru personalul din sectorul bugetar: „nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”, respectiv cuantumul indicat anterior.
În mod corect a reținut Tribunalul că salarizarea reclamanților, începând cu anul 2010, s-a făcut conform Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 330/2009, iar reîncadrarea s-a făcut de către angajator, nefiind supusă negocierii, ci putea fi numai contestată, conform art. 34 din Legea nr. 330/2009.
Salariile contestatorilor calculate la acel moment potrivit OG nr. 10/2008 au fost menținute, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 și art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010 conform cărora personalul aflat în funcție își păstrează salariul avut la data intrării în vigoare a legii 330/2009, fără a fi afectat de reducerea cheltuielilor de personal.
Este adevărat că legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii nr. 284/2010, dar potrivit art. 7 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Trebuie observat că din anul 2010 și până în prezent, salariile reclamanților sunt calculate la nivelul drepturilor avute la data de 31.12.2010, deoarece prin acte normative succesive, in fiecare an s-a prorogat aplicarea legii 284/2010, fiind menținută în plată indemnizația ce li se cuvenea la nivelul anului 2010.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
În anul 2012 aceste dispoziții au fost prelungite prin art. II din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit acestor dispoziții, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În anul 2013 plata indemnizației reclamanților s-a făcut la același nivel potrivit art. 1 din OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, conform căruia în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
De menționat este că potrivit art. 1 din OUG 19/2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
(2) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ca atare, nu se confirmă susținerile apelanților în sensul că instanța de fond a făcut o confuzie între noțiunile de salariu de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut.
În speță, chiar dacă în anul 2010 la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, iar salariul de care beneficiau petentele, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008 și OUG 41/2009, era peste acest nivel, ulterior, prin menținerea acelorași drepturi, potrivit actelor normative anterior arătate, se pretinde că drepturile cuvenite sunt sub nivelul prevăzut anual prin Hotărâri de Guvern.
Este adevărat că potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază potrivii încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar având în vedere tocmai principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000, invocată de apelanți, se constată că acestea nu sunt aplicabile în speță.
Astfel, Curtea de apel constată că, pe de o parte, prin Hotărâri ale Guvernului se stabilesc anumite plafoane ale salariului de bază minim brut pe țară și se menționează că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar pe de altă parte, prin legi și Ordonanțe ale Guvernului se stabilește o modalitate specială de calcul a salariilor bugetarilor, care poate fi, la un moment dat în contradicție cu mențiunea referitoare la plafonul minim stabilit al salariului de bază minim brut pe țară .
Reglementarea principiului ierarhiei actelor normative se face chiar prin articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 care prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ierarhia actelor normative se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândulautorităților publice și determină forța juridică a acestora.
Principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior.
Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție stabilește că „ În România, respectarea
Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Acest text reprezintă consacrarea constituțională a ierarhiei actelor normative, corelativ cu instituirea obligației esențiale pentru funcționarea statului, de respectare a acestei supremații – ierarhii a actelor normative.
Cu privire la forța juridică a actului normativ prin care se realizează evenimentele legislative - modificare, abrogare, etc.-, art. 58 alin. (3) din legea 24/2000, prevede că acestea pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusive evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente.
Ca atare, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că evenimentul legislativ poate fi dispus cu respectarea următoarelor condiții: actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie de același nivel sau de nivel superior celui asupra căruia se intervine; actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie ulterior actului asupra căruia se intervine; actul normativ asupra căruia se intervine să fie în vigoare sau în mod excepțional, fiind un act de importanță și complexitate deosebită, poate să nu fie în vigoare, dar să fie publicat în Monitorul Oficial, urmând a intra în vigoare la o anumită dată ulterioară.
Concluzionând, Curtea, ia act că, actele normative date în executarea actelor normative primare (legi, ordonanțe de Guvern) trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară.
De asemenea, hotărârile de Guvern, conform art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, „se emit pentru organizarea executării legilor”.
Este consacrat astfel regimul constituțional al hotărârilor Guvernului, potrivit căruia hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forța juridică a legii.
Aceste dispoziții constituționale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000, precum și, subsecvent, în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.
Instanța constată că hotărârile de Guvern sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanță trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Ele nu pot cuprinde reglementări primare ale relațiilor sociale și nu pot fi emise în lipsa unui temei existent într-un act juridic de natură primară.
Ca atare, având de interpretat legea aplicabilă speței de față, Curtea de Apel consideră că, în mod corect Tribunalul a dat prevalență dispozițiilor din legile și ordonanțele care au stabilit menținerea în anii 2011,2012,2013 și 2014 a unui anumit cuantum salarial avut în anul 2010, față de dispozițiile cuprinse în hotărârile de guvern anterior menționate ce stabilesc un plafon minim garantat.
În aceste condiții apare ca fiind nerelevantă analiza istorico-teleologică, logică și sistematică a textului normativ din hotărârile de guvern, respectiv a celor două articole distincte, care instituiau un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național și o regulă specială pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată .
Pe cale de consecință, nici criticile referitoare la recalcularea sporului de vechime, ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate nu sunt fondate.
In legătură cu calculul și plata sporului de vechime, apelanții au susținut că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.
Trebuie precizat că art. 30 din legea 330/2009, ale cărei dispoziții, chiar abrogate își mențin efectele și în prezent prin menținerea an de an a salariului aflat în plată prevedea că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere, reîncadrarea personalului făcându-se corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
Potrivit art. 30 al. 5 din aceeași lege, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Atât art. 31 din legea 330/2009 cât și art. 2 din legea 285/2010 prevăd că pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
La Secțiunea 3 din legea 284/2010 se prevede în mod expres că sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de prezenta lege se acordă și personalului nou-încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-au reluat activitatea, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcțiile similare în plată.
În speță nu s-a făcut dovada existenței unei situații de fapt care să fie contrară dispozițiilor legale sus arătate și nici a unei situații discriminatorii sub acest aspect.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea constată că niciuna din prevederile legale invocate de apelanți în cuprinsul motivelor de apel nu poate constitui un argument pentru admiterea apelului în sensul celor solicitate de aceștia, motiv pentru care, în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „PROF. I. N.”, cu sediul în mun. B., ., jud. B., în numele membrilor de sindicat OGLAVIE M., M. D., N. I. și D. I., împotriva sentinței civile nr. 1328 pronunțată la 15 decembrie 2014 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SĂRULEȘTI, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. M. I. G.
Grefier,
G. C.
Red.IMG
Tehnored.GC
4 ex./04.05.2015
d.f. nr._ Tribunal B.
j.f. N. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 370/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
