Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1389/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1389/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1389/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1389
Ședința publică din data de 1 octombrie 2015
Președinte – M. P.
Judecători – C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata . RO_, J_, cu sediul în Ploiești, .. 1-3, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 800 din 27 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata contestatoare S. I., domiciliată în Ploiești, .. 184, ., ., județul Prahova, cu domiciliul ales la C..Av. A. S. O., cu sediul în București, . A, cam. 27 A, sector 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta intimată . de consilier juridic M. V. și intimata contestatoare S. I., asistată de avocat V. M. M. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Consilier juridic M. V., având cuvântul pentru apelanta intimată, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate răspunsului la întâmpinare și, de asemenea, mai depune la dosar un înscris, menționând că nu a solicitat, nici în cadrul cererii de apel și nici în cadrul răspunsului la întâmpinare proba cu înscrisuri. Arată că acele înscrisuri au apărut necesare în urma celor susținute de intimată în cadrul întâmpinării.
Avocat V. M. M., având cuvântul pentru intimata contestatore, solicită respingerea probei cu înscrisuri, având în vedere că nici măcar în cadrul răspunsului la întâmpinare apelanta nu a solicitat proba cu înscrisuri.
Curtea, raportat la dispozițiile art. 470 alin. 3 Cod pr. civilă și art. 470 al. 1 lit. d Cod pr. civilă, constată că apelanta este decăzută din proba cu înscrisuri solicitată la acest termen de judecată în condițiile în care această probă nu a fost cerută prin cererea de apel și în condițiile în care apelanta a susținut că a fost propusă în combaterea apărărilor din cuprinsul întâmpinării, această probă nu a fost solicitată nici în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.
Consilier juridic M. V., pentru apelanta intimată, depune la dosar concluzii scrise însoțite de un înscris, urmând a fi primite ca atare și a nu se ține cont de înscrisul anexat.
Avocat V. M. M., având cuvântul pentru intimata contestatore, arată că în conținutul notelor scrise se face referire și la înscrisul anexat, iar instanța nu poate ține cont de aceste note de ședință, atâta timp cât proba cu înscrisuri a fost respinsă pentru apelantă.
Părțile, având cuvântul prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelului.
Consilier juridic M. V., având cuvântul pentru apelanta intimată, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea contestației și menținerea deciziei de concediere.
O primă critică adusă sentinței instanței de fond se referă la reținerea faptului că apelanta nu ar fi adus la cunoștința intimatei contestatoare o declarație care provenea chiar de la domnia sa și că nu ar fi comunicat termenul de preaviz decât ulterior încetării contractului de muncă.
Arată că această reținere a instanței este eronată și nu are legătură cu realitatea, având în vedere conținutul articolului 5 din cuprinsul deciziei de concediere, iar contestatoarea la momentul când a dat declarația avea cunoștință de prevederile deciziei de concediere, de durata termenului de preaviz, de momentul la care termenul de preaviz începe să curgă și de drepturile pe care salariatul le are în perioada de preaviz.
O altă critică adusă sentinței instanței de fond se referă la reținerea instanței în sensul că decizia de concediere nu a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Astfel, arată că din probele administrate în cauză rezultă faptul că la momentul emiterii deciziei, concedierea a fost efectivă, a avut o cauză reală și serioasă generată de reducerea cantităților de țiței și gazolină transportate, întreruperea activității din unele puncte de lucru pentru o perioadă nedeterminată, necesitatea reducerii cheltuielilor cu personalul.
De asemenea, consideră că în mod greșit instanța a avut în vedere situația economică a societății la momentul 01.09.2014, conform adresei ITM Prahova și nu la momentul 15.11.2013, data la care s-a emis decizia de concediere.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea contestației, fără cheltuieli de judecată.
Avocat V. M. M., având cuvântul pentru intimata contestatore, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea formulată.
Din punctul său de vedere concedierea a fost nelegală, arătând faptul că angajatorul trebuia să acorde un preaviz de minim 20 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de față și mai mult decât atât angajatorul, apelanta . formă nu i-a oferit intimatei un alt post potrivit încadrărilor și pregătirii profesionale ale acesteia.
De asemenea, menționează că a arătat clar în întâmpinarea formulată, motivele pentru care a solicitat a se constata că instanța de fond în mod corect a admis desființarea deciziei de concediere. Solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatoarea S. I. a chemat în judecată pe intimata . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de concediere nr. 717/15.11.2013 prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 95/17.07.1997, în baza art. 65-67 din Codul Muncii - Legea 53/2003 republicata, întrucât această decizie este nefondată și nelegală, anularea deciziei de concediere nr. 717/15.11.2013; reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 Codul Muncii; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă deținută anterior concedierii, obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate apreciate la valoarea de_ lei, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, în perioada 17.07._12, a lucrat la . cadrul serviciului administrativ ca bucătar, la cantina societății, iar în perioada 07.11._13, a lucrat ca muncitor necalificat în cadrul Serviciului de Securitate, post ce a fost nevoită să îl accepte tocmai pentru că și în anul 2012, a fost amenințată cu desfacerea contractului de muncă.
În anul 2012, așa cum a arătat în alineatul precedent, a fost obligată practic să semneze trecerea pe un post de muncitor necalificat, deși are liceul economic și a lucrat 15 ani pentru aceasta societate la cantină, având calificative și rezultate foarte bune. I s-a spus că se desființează cantina unității și că în cazul în care nu va accepta un post necalificat, o vor da afară, aspect nedorit, în condițiile în care în urma cu trei ani și jumătate, soțul său a suferit un accident vascular și a rămas cu sechele, eu fiind obligată astfel să are grijă de el.
Și desființarea cantinei s-a dovedit a fi o măsură abuzivă, din moment ce imediat în locul său a fost angajată o firmă de catering, care vinde mâncarea cu un preț mult mai scump decât cel obținut cu aceasta, preț care nu mai permite decât unui număr de cea 15 angajați pe zi să mai mănânce acolo, în condițiile unei societăți cu mii de angajați.
În aceeași ordine de idei, este de remarcat și în cadrul Serviciului de Securitate în care am fost transferata, au fost calificate la locul de muncă ca arhivar 2 persoane, una din ele fiind nou angajată, fără ca aceasta să beneficieze de acest lucru, deși conform legii, ar fi trebuit să beneficieze de suportul angajatorului pentru recalificare, etc.
Desființarea postului său ca și muncitor necalificat prin decizia ce face obiectul prezentei contestații nu are la bază o reducere a activității efectivă ce ar putea fi determinată de restructurarea societății sau de dificultăți economice traversate de aceasta, ci este una fictivă determinată de dorința de se concedia anumiți angajați considerați incomozi, care sunt mai vechi, etc. Că nu este vorba de o reducere a activității efectivă, o demonstrează faptul că numai în ultimul an au fost angajați cea 150 de salariați, în vreme ce 29 au fost concediați, nefiind respectat niciun criteriu la baza efectuării acestor concedieri.
În urma întregii activități desfășurată de contestatoare în baza acestui contract de muncă, i-au respectat toate obligațiile față de angajator, atât în ce privește clauzele contractuale, cât și în ce privește clauzele Regulamentului de ordine interioară, având calificative orientate spre foarte bun în tot timpul activității sale.
Apreciază că această concediere este abuzivă, neîntemeiată, nelegală și nejustificată, neconținând nici argumentele care au condus la desființarea locului său de muncă, nici măcar data explicită de la care își va produce efectele, sau care este perioada legală de preaviz prevăzută atât în legea 53/2003 republicată, cât și în clauzele contractului său individual de muncă.
Solicită de asemenea, ca în dovedirea acestei acțiuni, instanța să încuviințeze obligarea intimatei de a depune la dosarul cauzei, întreg dosarul de personal, care să cuprindă și corespondența purtată părți anul trecut și acesta, întrucât unele răspunsuri ale intimatei sunt neadevărate, sens în care cu titlu de exemplu arată în adresa nr._/28.11.2013, . vorbire de o așa zisă D. având nr._/20.11.2013, prin care ar fi acceptat . de care nu are cunoștință. De remarcat este și că decizia de concediere ce este criticată și supusă controlului judiciar în prezenta acțiune, este emisă în data de 15.11.2013, iar adresele de mai sus prin care se spune că ar fi acceptat desființarea postului său sunt datate 20.11.2013, respectiv 28.11.2013, așadar ulterioare deciziei sale de concediere. Apare astfel ca fiind și un nonsens juridic să accepte o perioadă de preaviz ce îi este adusă la cunoștință după ce i-a fost deja desfăcut contractul de muncă, corolar ce se constituie de altfel și într-un alt motiv de nelegalitate al deciziei de concediere nr. 717/15.11.2013.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 65 și urm, art.78 și urm. din Codul Muncii.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în fapt, contestatoarea a lucrat la . începând cu 17.07.1997, în baza contractului individual de muncă nr.95, în funcția de bucătar la Bufet Sediul 2 - Serv. Administrativ, până la data de 08.11.2012. Ulterior la cererea acesteia, a fost mutată în funcția de muncitor necalificat în cadrul Serviciu
Precizează intimata că, principalul obiect de activitate al societății îl reprezintă transportul produselor petroliere prin conducte, fiind unicul transportator prin conducte a țițeiului, gazolinei, etanului și condensatului. La nivelul societății s-a înregistrat o reducere semnificativă a cantităților transportate de la 12,6 milioane tone (2008) la 5,6 milioane tone (2013), și implicit la o reducere a veniturilor obținute de către C.. Pe fondul acestor reduceri ale veniturilor înregistrate de C., precum și a analizei economice a activității mai multor puncte de lucru, printre care și cea a cantinelor societății, în perioada ianuarie - iulie 2012 s-a evidențiat faptul că nici o cantină din societate nu este rentabilă, societatea suportând pierderi semnificative, după cum se poate observa din referatul numit analiza cheltuielilor sociale (baze sportive, cantine) nr._/27.08.2012.
Prin Decizia Consiliului de Administrație al .. nr.10 din 30.08.2012 s-a decis externalizarea activității acestora, astfel, în urma cererilor făcute de salariații ce își desfășurau activitatea în cadrul cantinelor, aceștia au fost relocați în funcție de locurile vacante, studii și solicitările lor.
In speța, în cazul contestatoarei S. I., aceasta a solicitat prin cererea nr._/20.09.2012 redistribuirea pe un post vacant conform pregătirii profesionale.
Contestatoarea are studii medii profil alimentație publică, iar după analiza posturilor vacante existente, acesteia i-a fost propusă trecerea în funcția de muncitor necalificat în cadrul Serviciului Structură de Securitate. Contestatoarea și-a dat acordul în acest sens.
În ceea ce privește desființarea postului ocupat de contestatoare, precizează că acest post de muncitor necalificat din cadrul Serviciului Structură de Securitate - Direcția Generală, a făcut obiectul desființării prin procedura de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în conformitate cu Decizia Consiliului de Administrație al S.C. C. S.A. nr. 15/ 12.11.2013. De acest lucru, contestatoarea a fost înștiințată prin Notificarea nr._/ 15.11.2013 și prin Decizia de Concediere nr. 717/ 15.11.2013, de care a luat cunoștință în data de 18.11.2013. În conținutul Notificării nr._/ 15.11.2013 cât și la art.3 din Decizia de Concediere nr. 717/ 15.11.2013 i-a fost prezentată lista tuturor posturilor vacante disponibile în societate la momentul respectiv, ce corespundeau pregătirii ei profesionale, având posibilitatea de a opta pentru unul dintre acestea.
În termenul legal de 3 (trei) zile lucrătoare contestatoarea nu a optat pentru niciunul dintre posturile oferite, fapt ce reiese din declarația nr._/ 20.11.2013, acceptând . evident că, aceasta confundă data emiterii deciziei de concediere cu momentul încetării contractului, de la data emiterii deciziei până la momentul încetării propriu zise a contractului, curg o . termene cu privire la acceptarea unui post din cele propuse de societate, cu privire la efectuarea preavizului, și altele, așa cum reiese din decizia de concediere atașata prezentei.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit cărora « desființarea postului său ca și muncitor calificat prin decizia ce face obiectul prezentei contestații nu are la bază o reducere a activității efectivă ce ar putea fi determinată de restructurarea societății sau de dificultăți economice traversate de aceasta, ci este una fictivă determinată de dorința de a se concedia anumiți angajați considerați incomozi, care sunt mai vechi,etc.» arată că:
- desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă potrivit art. 65 din Codul Muncii, generate așa cum a arătat de reducerea cantităților de țiței și gazolina transportate; întreruperea activității din unele puncte de lucru pentru o perioadă nedeterminată; scăderea frecvenței pompărilor; necesitatea reducerii cheltuielilor cu personalul. În acest sens, au fost identificate mai multe posturi excedentare. În accepțiunea textului art.65 din Codul Muncii, controlul se limitează la efectivitatea desființării postului ocupat de salariat și a cauzei care trebuie să îndeplinească două cerințe, respectiv să fie reală și serioasă, să determine cu necesitate restructurarea. În rândul cauzelor care se înscriu în litera normei juridice sunt între altele și dificultățile economico-financiare ale angajatorului, rezultatele slabe în circuitul comercial.
-în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a constatat că art. 65 din Codul Muncii se înscrie în cuprinsul art. 24 lit. a) din Carta Socială Europeană, revizuită, (Strasbourg, 03.05,1996) prin care se acceptă posibilitatea concedierii salariaților pentru "un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora, ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului (subl.ns)".
Referitor la susținerile contestatoarei referitoare la calificarea a două persoane din cadrul Serviciului Structura de Securitate, precizează că au fost trimise la cursuri de inițiere în arhivistică doar salariații ce ocupau funcția de arhivar, nefiind vorba de un curs de calificare.
Așa cum a arătat mai sus, cantitățile de produs petrolier transportate de către C. au înregistrat o scădere semnificativă de la 12,6 milioane tone (2008) la 5,6 milioane tone (2013).
În aceste condiții, s-a avut în vedere reducerea cheltuielilor cu personalul care ocupa posturi fără activitate sau cu activitate redusă, în speță reconsiderarea activității în cadrul Serviciului Structura de Securitate prin redistribuirea atribuțiilor posturilor de muncitor necalificat supuse desființării către alți salariați din aceeași entitate în scopul eliminării timpilor de muncă neutilizați și eficientizării muncii.
Referitor la susținerile contestatoarei privind numărul angajărilor din ultimul an. precizează că în cursul anului 2013 au fost făcute 21 angajări, majoritatea fiind consecința plecărilor voluntare, în locurile unde situația a impus angajarea. Menționează că în cursul anului 2013 au fost 109 de încetări de contracte individuale de muncă (plecări voluntare, pensionari, concedieri etc).
În ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit cărora a fost « obligată practic să semneze trecerea pe un post de muncitor necalificat» întrucât ar fi fost < amenințată="" cu="" desfacerea="" contractului="" de="" muncă»="" arată="" că="" aceste="" susțineri="" nu="" sunt="" reale="" și="" sunt="" de="" natură="" a="" induce="" în="" eroare="" instanța="" de="" judecată.="" totodată,="" așa="" cum="" a="" arătat="" în="" urma="" desființării="" cantinelor,="" conpet="" a="" pus="" la="" dispoziție="" salariaților="" ale="" căror="" posturi="" s-au="" desființat="" lista="" posturilor="" vacante,="" iar="" aceștia="" au="" avut="" posibilitatea="" de="" a="" solicita="" încadrarea="" pe="" un="" post="" vacant,="" bineînțeles="" ținându-se="" cont="" de="" pregătirea="" profesională="" a="">
Nu se poate susține că reclamanta S. I. a fost « amenințată cu desfacerea contractului de muncă» din moment ce societatea i-a pus la dispoziție un post vacant corespunzător pregătirii profesionale.
Referitor la precizările contestatoarei conform cărora «desființarea cantinei s-a dovedit a fi o măsura abuzivă», precizează că acest aspect nu face obiectul prezentei cauze, iar competența de a aprecia asupra oportunității înființări, desființări sau funcționarii unor cantine, puncte de lucru, etc. aparține exclusiv organelor de conducere ale societății a căror decizie are la baza analize economice.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 și următoarele Cod proc.civ., Legea nr.53/2003 - Codul Muncii.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisurile de la dosar, înscrisuri noi și interogatoriul intimatei și pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosar.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.
admis în parte contestația formulată de contestatoarea S. I., în contradictoriu cu intimata . anulat decizia de concediere nr. 717/15.11.2013 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii, respectiv de muncitor necalificat și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale, majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de_ lei ca neîntemeiată și a luat act de susținerea contestatoarei în sensul că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Contestatoarea a lucrat la . cadrul serviciului administrativ ca bucătar, la cantina societății, iar în perioada 07.11._13 a lucrat ca muncitor necalificat în cadrul Serviciului de Securitate.
Prin Decizia nr. 717 din 15.11.2013 emisă de intimata .-a dispus concedierea din inițiativa angajatorului a contestatoarei, pentru motive ce nu țin de persoana acesteia, conform disp. art. 66-67 din Codul muncii. Contractul de muncă al contestatoarei înregistrat în Registrul General de Evidență al Salariaților cu nr. 95/17.07.1997 încetează la expirarea termenului de preaviz.
Societatea intimată a pus la dispoziția contestatoarei lista tuturor posturilor vacante în societate, ce corespund pregătirii sale profesionale, conform dispozițiilor art. 89 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, potrivit cărora decizia de concediere trebuie să cuprindă lista tuturor locurilor de muncă disponibile în societate și termenul de 3 zile lucrătoare în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
La art. 4 din decizie este menționat faptul că numita S. I. are dreptul să opteze pentru fiecare din posturile vacante prezentate la art. 3.
Intimata a acordat un preaviz contestatoarei de 20 de zile lucrătoare.
Prin adresa nr._/28.11.2013 se aduce la cunoștința contestatoarei că, postul său de muncitor necalificat în cadrul Serviciului de Structură de Securitate - Direcția Generală, a făcut obiectul desființării prin procedura de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în conformitate cu Decizia de Administrație al .. 15/12.11.2013.
S-a menționat în cuprinsul adresei că de acest lucru a fost înștiințată prin notificarea nr._/15.11.2013 și prin Decizia de Concediere nr. 717 din 15.11.2013, cât și la art. 3 din Decizia de concediere.
Decizia de concediere este actul unilateral al angajatorului prin care se dispune încetarea contractului individual de muncă.
Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități conform art. 69 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
În conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă modalitatea de încetare a contractului individual de muncă, determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Decizia de concediere trebuie să îmbrace forma scrisă ad validitatem, precum și motivele care au stat la baza concedierii, durata preavizului sub sancțiunea nulității absolute. Cu alte cuvinte, simpla discuție între angajator și salariat, prin care i se aduce la cunoștință desființarea locului de muncă, fără a se concretiza într-o decizie de concediere care să conțină elementele prevăzute de art. 76 din Codul muncii nu poate avea efectele unei concedieri în înțelesul pe care l-a stabilit legiuitorul.
Mai mult, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, respectiv să nu se mai regăsească în organigrama unității, iar angajatorul prin această restructurare să urmărească eficientizarea propriei activități.
După adoptarea măsurii de desființare a postului angajatorul trebuie să acorde salariatului un preaviz de minim 20 de zile lucrătoare conform Codului muncii, în această perioadă contractual individual de muncă urmând să își producă efectele. De asemenea, angajatorul are obligația de a oferi un post corespunzător pregătirii profesionale a salariatului vizat de concediere ori de a solicita agenției teritoriale de muncă sprijinul în găsirea unui loc de muncă corespunzător.
La fila 14 dosar se află cererea scrisă a contestatoarei adresată intimatei prin care aceasta solicită să fie ajutată în obținerea unui post conform pregătirii profesionale, cererea fiind din data de 25.11.2013.
Astfel, adresa nr._ din 28.11.2013 emisă de intimată în sensul că nu există alte posturi vacante în afara celor care au fost aduse la cunoștință și pe care le-a refuzat, nu poate fi avută în vedere cu atât mai mult cu cât la fila 37 dosar se află cererea contestatoarei adresată societății intimate prin care se solicită ca, în cazul externalizării activității din cadrul cantinelor să fie redistribuită în cadrul . un post conform pregătirii profesionale.
În urma acestei cereri, Biroul Organizare din cadrul societății a propus trecerea în funcția de muncitor necalificat în cadrul Serviciului Structură de Securitate.
Pe de altă parte, decizia de concediere a fost emisă la data de 15.11.2013 iar din adresa nr._ din 28.11.2013 reiese că, în termen legal de 3 zile contestatoarea a optat pentru neacceptarea niciunuia din posturile oferite, fapt ce reiese din Declarația nr._/20.11.2013, acceptând . nu se face dovada că această din urmă declarație a fost adusă la cunoștința contestatoarei și chiar dacă ar fi fost adusă la cunoștința acesteia, se constată că perioada de preaviz este adusă la cunoștință ulterior desfacerii contractului individual de muncă.
Deși Codul muncii menționează că termenul de preaviz trebuie precizat în cuprinsul deciziei de concediere de fapt preavizul se acordă anterior concedierii, aceasta fiind de fapt finalitatea sa, de a informa salariatul de iminenta sa concediere și de a-i acorda o perioadă de timp pentru a-și găsi un alt loc de muncă. De aceea, în decizia de concediere se menționează faptul că s-a acordat salariatului termenul de preaviz și perioada acestuia, salariatul fiind anterior informat în scris în legătură cu data de la care începe să curgă preavizul.
Din adresa nr. 3965 emisă la data de 03.03.2015 de ITM Prahova, rezultă că în 12.04.2013 . avut un număr de 1764 de salariați iar la data de 01.09.2014, societatea intimată a avut un număr de 1788 de salariați.
Așadar, tribunalul a apreciat că din această adresă reiese în mod cert că, desființarea postului de muncitor necalificat nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, dificultăți economice.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimata .-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, intimata a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis contestația formulată de către contestatoarea S. I. și a anulat decizia de concediere nr. 717/15.11.2013 emisă de către C..
În fapt, contestatoarea S. I. a lucrat la C. SA Ploiești începând cu 17.07.1997 în baza contractului individual de munca nr.95, în funcția de bucătar la Bufet Sediul 2 - Serv. Administrativ, pana la data de 08.11.2012. Ulterior la cererea acesteia, a fost mutata in funcția de muncitor necalificat in cadrul Serviciului Structura de Securitate.
Apelanta a precizat că principalul obiect de activitate al C. îl reprezintă transportul produselor petroliere prin conducte, C. fiind unicul transportator prin conducte a țițeiului, gazolinei, etanului și condensatului. La nivelul societății s-a înregistrat o reducere semnificativa a cantităților transportate de la 12,6 milioane tone (2008) la 5,6 milioane tone (2013), si implicit la o reducere a veniturilor obținute de către C.. Pe fondul acestor reduceri ale veniturilor înregistrate de C., precum si a analizei economice a activității mai multor puncte de lucru, printre care si cea a cantinelor societății, in perioada ianuarie - iulie 2012 s-a evidențiat faptul ca nicio cantina din societate nu este rentabila, societatea suportând pierderi semnificative, după cum se poate observa din referatul numit analiza cheltuielilor sociale (baze sportive, cantine) nr._/27.08.2012.
Prin Decizia Consiliului de Administrație al C. S.A. nr.10 din 30.08.2012 s-a decis externalizarea activității acestora, astfel, in urma cererilor făcute de salariații ce își desfășurau activitatea in cadrul cantinelor, aceștia au fost relocați în funcție de locurile vacante, studii si solicitările lor.
În speță, în cazul contestatoarei S. I., aceasta a solicitat prin cererea nr._/20.09.2012 redistribuirea pe un post vacant conform pregătirii profesionale. Contestatoarea are studii medii profil alimentație publica, iar după analiza posturilor vacante existente, acesteia i-a fost propusă trecerea în funcția de muncitor necalificat în cadrul Serviciului Structura de Securitate. Contestatoarea și-a dat acordul în acest sens.
În ceea ce privește desființarea postului de muncitor necalificat din cadrul Serviciului Structura de Securitate - Direcția Generală, a făcut obiectul desființării prin procedura de concediere individuala pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în conformitate cu Decizia Consiliului de Administrație al S.C. C. S.A. nr. 15/ 12.11.2013. De acest lucru, contestatoarea a fost înștiințată prin Notificarea nr._/ 15.11.2013 si prin Decizia de Concediere nr. 717/ 15.11.2013, de care a luat cunoștința in data de 18.11.2013. In conținutul Notificării nr._/ 15.11.2013 cat si la art.3 din Decizia de Concediere nr. 717/ 15.11.2013 i-a fost prezentata lista tuturor posturilor vacante disponibile in societate la momentul respectiv, ce corespundeau pregătirii ei profesionale, având posibilitatea de a opta pentru unul dintre acestea.
În termenul legal de 3 (trei) zile lucrătoare contestatoarea nu a optat pentru niciunul dintre posturile oferite, fapt ce rezulta din declarația nr._/ 20.11.2013, acceptând .>
Apelanta a arătat că o prima critica se referă la faptul ca instanța de fond a reținut ca nu se face dovada ca Declarația nr._/20.11.2013, prin care contestatoarea a optat pentru neacceptarea niciunuia dintre posturile oferite " a fost adusa la cunoștință contestatoarei și chiar dacă ar fi fost adusa la cunoștința acesteia se constata ca perioada de preaviz a fost adusa la cunoștința ulterior desfacerii contractului individual de munca."
Or, este clar ca reținerea instanței potrivit căreia ca nu i s-a adus la cunoștința contestatoarei propria declarație (Declarația nr._/20.11.2013) este eronata. Mai mult, din cuprinsul acestei Declarații completata si semnata de către contestatoare, se poate constata ca aceasta avea cunoștința atât de conținutul notificării nr._/15.11.2013, cat si de conținutul Deciziei de concediere nr. 717/15.11.2013.
Potrivit conținutului deciziei de concediere 717/15.11.2013 a cărei anulare s-a solicitat de către contestatoare se precizează la art. 5 ca < termenul="" de="" preaviz="" de="" care="" beneficiază="" dna="" stan="" ioana="" este="" de="" 20="" (douăzeci)="" de="" zile="" lucrătoare.="" în="" situația="" în="" care="" dna="" stan="" ioana="" nu="" accepta="" unul="" din="" posturile="" oferite,="" in="" termenul="" prevăzut="" la="" ar.="" 4="" din="" prezenta="" decizie="" (3="" zile="" lucrătoare="" -="" n.n.),="" aceasta="" va="" intra="" in="" perioada="" de="" preaviz="" de="" 20="" (douăzeci)="" zile="">
Mai mult decât atât, se precizează in același articol al Deciziei de Concediere nr. 717/15.11.2013 ca «termenul de preaviz începe sa curgă după împlinirea termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data comunicării prezentei decizii.». Astfel, termenul de preaviz începe sa curgă după împlinirea termenului de trei zile in care contestatoarea avea dreptul sa opteze pentru unul dintre posturile oferite de către C. SA.
Așa cum s-a arătat, termenul de preaviz începe sa curgă, conform Deciziei de concediere, ulterior expirării termenului de 3 zile în care salariata avea dreptul sa opteze pentru unul dintre posturile oferite de către C..
Contestatoarea, la momentul la care a dat declarația nr._/20.11.2013, a avut cunoștința de prevederile Deciziei de concediere, de durata termenului de preaviz, de momentul la care termenul de preaviz începe sa curgă, de drepturile pe către le are salariatul in perioada de preaviz.
Așadar, nu se poate reține de către instanța de fond ca termenul de preaviz a fost adus la cunoștința ulterior desfacerii contractului individual de munca.
A mai arătat că potrivit art. 75 alin (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii- "Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare"
Potrivit dispozițiilor citate, dreptul la preaviz se naște ulterior deciziei de concediere. Nu se poate vorbi de existența dreptului de preaviz în lipsa unei decizii de concediere. Mai mult, desfacerea contractului individual de munca are loc după împlinirea termenului de preaviz. In concluzie susținerea instanței potrivit căreia "perioada de preaviz a fost adusa la cunoștința ulterior desfacerii contractului individual de munca" este incorecta si trebuie înlăturata.
De asemenea, apelanta a arătat că o altă critică adusa instanței de fond se referă la reținerea faptului că decizia de concediere nu a avut la bază o cauza reală și serioasă.
Instanța a reținut că din conținutul adresei nr. 3965/03.03.2015 a ITM Prahova rezulta că în data de 12.04.2015 C. a avut un număr de 1764 de salariați, iar la data de 01.09.2014 societatea a avut un număr de 1788 de salariați. Concluzia instanței a fost ca desființarea postului de muncitor necalificat nu a avut la baza o cauza reala si serioasa, dificultăți economice.
Instanța a ignorat toate documentele depuse de către societate, analizele economice ale societății, deciziile adoptate de către Consiliul de Administrație al societății, care au demonstrat ca la momentul emiterii Deciziei de concediere nr. 717/15.11.2013, concedierea a fost efectiva, a avut o cauza reala si serioasa generata de reducerea cantităților de țiței si gazolina transportate; întreruperea activității din unele puncte de lucru pentru o perioada nedeterminata; scăderea frecventei pompărilor; necesitatea reducerii cheltuielilor cu personalul. In acest sens, au fost identificate mai multe posturi excedentare.
În accepțiunea textului art.65 din Codul Muncii, controlul se limitează la efectivitatea desființării postului ocupat de salariat și a cauzei care trebuie să îndeplinească două cerințe, respectiv sa fie reala si serioasa, sa determine cu necesitate restructurarea. În rândul cauzelor care se înscriu în litera normei juridice sunt, intre altele, si dificultățile economico-financiare ale angajatorului, rezultatele slabe in circuitul comercial.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituționala a constatat ca art. 65 din Codul Muncii se înscrie în cuprinsul art. 24 lit. a) din Carta Sociala Europeana, revizuita, (Strasbourg, 03.05.1996) prin care se accepta posibilitatea concedierii salariaților pentru "un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora, ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului (subl.ns)".
Or, toate aceste aspecte au fost probate cu înscrisurile depuse de societate la dosarul cauzei.
Faptul ca la aproape un an de la emiterea Deciziei de concediere, societatea a avut un număr mai mare de salariați decât la momentul emiterii respectivei decizii nu este de natură să ducă la concluzia că la baza concedierii nu a fost o cauza serioasa și reală.
În controlul exercitat, instanța trebuie să aibă în vedere si specificul fiecărui agent economic. În speța, C. este titularul contractului de concesiune a Sistemului Național de transport prin conducte și își desfășoară activitatea in 23 de județe. În calitatea pe care o are, de concesionar al Sistemului Național de transport prin conducte, societatea trebuie să fie în permanenta capabilă să onoreze solicitările de transport țiței, gazolina, condensat si etan venite din partea clienților.
În aceste condiții, angajarea unor persoane pe posturile deficitare si necesare, altele decât postul ocupat de către contestatoare, pentru desfășurarea activității la câteva luni de la emiterea unei decizii de concediere, nu trebuie să echivaleze cu lipsa unei cauze reale și serioase la momentul emiterii unei astfel de decizii.
A considerat apelanta că în mod greșit instanța de fond, în analizarea cauzei reale și serioase, a avut în vedere situația economică a societății la momentul 01.09.2014 (conform adresei ITM Prahova) și nu la momentul 15.11.2013, data la care s-a emis decizia de concediere.
Față de cele prezentate, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de către dna S. I. și menținerea Deciziei de Concediere nr. 717/15.11.2013 ca temeinică și legală.
Curtea, analizând cererea de apel formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel formulat de apelanta-intimată, prin care aceasta critică considerentele sentinței primei instanțe prin care s-a reținut că termenul de preaviz ar fi fost adus la cunoștința intimatei-contestatoare ulterior desfacerii contractului individual de munca, Curtea constată că acesta este întemeiat, urmând a înlocui considerentele ce fac obiectul criticii, în sensul că în mod corect, față de disp. art. 75 alin (1) din Legea nr. 53/2003, apelanta-intimată a menționat în conținutului deciziei de concediere 717/15.11.2013, la art. 5, ca termenul de preaviz de care beneficiază dna S. I. este de 20 de zile lucrătoare. În situația în care dna S. I. nu accepta unul din posturile oferite, in termenul prevăzut la ar. 4 din prezenta decizie (3 zile lucrătoare), aceasta va intra in perioada de preaviz de 20 zile lucrătoare”.
Totodată, în mod legal a menționat că „termenul de preaviz începe sa curgă după împlinirea termenul de 5 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei decizii”. Astfel, termenul de preaviz a început sa curgă după împlinirea termenului de trei zile in care contestatoarea avea dreptul sa opteze pentru unul dintre posturile oferite de către C. SA.
În concluzie, concedierea intimatei-contestatoare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor privind dreptul de preaviz și dreptul acesteia de a opta pentru unul din posturile oferite de apelanta-intimată, sub acest din urmă aspect, de asemenea, fiind nejustificată și reținerea instanței, ce face obiectul celei de-a doua critici din apel, potrivit căreia nu i s-ar fi adus la cunoștința contestatoarei propria declarație (declarația nr._/20.11.2013).
Motivul de apel ce ar justifica schimbarea în tot a sentinței apelate, conform căruia în mod greșit prima instanță a apreciat că decizia contestată nu ar fi fost întemeiată pe o cauză reală și serioasă, făcând această reținere prin raportare la situația economică a apelantei-intimate ulterior concedierii, urmează a fi reținut ca neîntemeiat.
Astfel, deși susține că faptul că la aproape un an de la emiterea deciziei de concediere societatea a avut un număr mai mare de salariați decât la momentul emiterii respectivei decizii nu este de natură să ducă la concluzia că la baza concedierii nu a fost o cauza serioasa și reală, totuși apelanta-intimată, căreia îi revenea sarcina probei, n-a dovedit în niciun fel că suplimentarea locurilor de muncă nu viza niciun post similar celui desființat.
Din considerentele susmenționate, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de intimata . sentinței civile nr. 800 din 27 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata . RO_, J_, cu sediul în Ploiești, .. 1-3, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 800 din 27 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata contestatoare S. I., domiciliată în Ploiești, .. 184, ., ., județul Prahova, cu domiciliul ales la C..Av. A. S. O., cu sediul în București, . A, cam. 27 A, sector 3, ca nefondat.
Ia act că intimata va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. P. C. M. M.
GREFIER,
C. C.
Red. MP
Tehnored.CC
4 ex./22.10.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... → |
|---|
