Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 279/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 279/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 279/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 279

Ședința publică din data de 2 martie 2015

Președinte - E.-S. L.

Judecător - V.-A. P.

Grefier - M. F.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții B. E., B. V., B. M., B. C., C. M., C. I., C. I., C. E., C. F., C. C., C. C., C. F., D. G., D. P., D. A. S., D. S., D. G., D. A. E., D. C., E. G., F. G., F. P., G. A., G. V., G. C., G. M., I. L. D., J. I. G., J. T. N., L. F., M. S., M. I., M. I. E., M. G., M. D., M. I., M. N., M. V., M. D., M. G., M. V., M. G., N. I., N. D., O. F., P. I., P. I., S. I., S. M., S. D. G., S. M. F., S. M., Ș. M. V., T. M., V. M., V. C., Z. M., ZÎRNĂ C. ARONEL, A. M., B. G., D. F., D. V., C. M., M. A., M. V., M. V. G., N. G., P. G., R. M., S. A., S. M., S. L., T. N., V. M. F., V. V., S. I., A. M., D. D., G. M. și C. T. toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. D. cu sediul în B., .. 13, județul B., și apelul declarat de pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA cu sediul în București, B-ul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2553/07.11.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova cu sediul în Ploiești, .. 1, județul Prahova.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată și este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se învederează că, prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare de către apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA cu nr. de înregistrare_/29.12.2014, iar de către apelanții-reclamanți, cu nr. de înregistrare 1235/22.01.2015 s-au depus răspuns la întâmpinare. Tot prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar de către apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, note scrise cu nr. de înregistrare 4052/26.02.2015.

Curtea, având în vedere că prin cererile de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin. 2 C.pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și, deliberând, a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții B. E., B. V., B. M., B. C., C. M., C. I., C. I., C. E., C. F., C. C., C. C., C. F., D. G., D. P., D. A. S., D. S., D. G., D. A. E., D. C., E. G., F. G., F. P., G. A., G. V., G. C., G. M., I. L. D., J. I. G., J. T. N., L. F., M. S., M. I., M. I. E., M. G., M. D., M. I., M. N., M. V., M. D., M. G., M. V., M. G., N. I., N. D., O. F., P. I., P. I., S. I., S. M., S. D. G., S. M. F., S. M., Ș. M. V., T. M., V. M., V. C., Z. M., Zîrnă C. Aronel, A. M., B. G., D. F., D. V., C. M., M. A., M. V., M. V. G., N. G., P. G., R. M., S. A., S. M., S. L., T. N., V. M. F., V. V., S. I., A. M., D. D., G. M. și C. T. au chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei sa plătească reclamanților, pentru perioada 08.07._11, diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv plătite, diferența ce rezultă din faptul ca în art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008- 2011, valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul paratei.

Se arată că, în perioada 01.01._11 pârâta avea obligația să calculeze salariile reclamanților prin luarea în considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei, conform art. l din HG. 1193/24 noiembrie 2010 cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din CCM.

În perioada 01.01._11 prin HG. 1193/2010 valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 670 lei, iar salariul de încadrare al reclamanților a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să plătească reclamanților încadrați in funcțiile de revizor tehnic vagoane, lăcătuș montator agregate electrice, șef tură V, pentru perioada 08.07._11, diferența de 25% la salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat așa cum rezulta de la punctul 1, in conformitate cu prevederile art. 42 alin. l lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008-2010.

În perioada 08.07._11 reclamanții, încadrați in funcțiile de revizor tehnic vagoane, lăcătuș montator agregate electrice, șef tură V, au prestat serviciu în regim de tură, iar pentru muncă de noapte prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, au fost plătiți cu un spor de 25%, solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de 25% la salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții in zilele de sâmbăta, duminica si sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate.

Au mai solicitat reclamanții să se dispună obligarea pârâtei să le plătească, pentru perioada 01.01._12, diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși in Anexa nr. l din Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei conform art. l din H.G. nr.1225/14.12.2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.922/27 decembrie 2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă; să fie obligată pârâta, să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 si 2011, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități si art. 43(2) lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 aplicabile în cauză, ținând cont ca acest salariu se plătește în primul semestru al anului următor; să fie obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant, ajutorul material de C. pentru anii 2010 și 2011, ajutorul material de P. pentru anul 2011 și Prima de Ziua Feroviarului pe anul 2011 în cuantum de 700 lei, stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități aplicabil, precum și la plata de daune interese constând in actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală.

Au solicitat reclamanții și acordarea de cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei în perioada 08.07._12 și au beneficiat de un salariu de încadrare corespunzător clasei de salarizare avute, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul paratei, aplicat de parata pana la data de 31.12.2011.

Pentru perioada 16.02._11 nivelul de salarizare, corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012, înregistrat sub nr. 15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare, astfel că în aceste condiții salariul reclamanților a rămas cel stabilit prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la C.C.M pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, prin luarea in considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l, și nu 700 lei.

Diferența de salariu rezultă din faptul că pârâta le-a aplicat formula de calcul si coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut in anexa 1 din CCM, pe anii 2011-2012, încheiat la nivelul pârâtei.

Faptul că pârâta le-a aplicat formula de calcul si coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut in Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012, încheiat la nivelul pârâtei, rezultă din prevederile art.106 alin. 8 si ale clauzei înscrise la sfârșitul Anexei 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, conform cărora: "Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM sa se negocieze salariile de baza brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei si a coeficienților de ierarhizare existenți in CCM 2009-2010."

În calitate de angajator, pârâta nu a calculat si nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi (valabil de la 01,01._11), cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul pârâtei, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractul individual de muncă".

Conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 (prelungită valabilitatea cu încă un an în baza art.4 alin.2), art. 41, alin. 3 litera a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil in perioada 01.01._11 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 Iei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta.

Litera b a aceluiași articol 41, prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei si nu 600 lei pentru perioada 01.07._11, cat ne-a acordat pârâta .

Sporul de 50% pentru lucrul in timpul nopții, in zilele de sâmbăta, duminica si sărbătorile legale, este conferit reclamanților încadrați in funcțiile de revizor tehnic vagoane, lăcătuș montator agregate electrice, sef tura V, de prevederile art.42 alin. l lit. g din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, conform căruia: în cazul in care munca in timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plați cu spor de 100%, la care se aplica sporul pentru orele lucrate in timpul nopții (procent total de majorare: 250%).

Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum prevăd următoarele dispoziții din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:

Art.3 (l)"Clauzele acestui contract colectiv de munca la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora".

Art.3 (3) "În cazul in care părțile au încheiat contract colectiv de munca la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării si publicării prezentului Contract colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."

Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au un caracter minimal pentru nivelurile inferioare.

Contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate nu pot sa prevadă sub sancțiunea neluării în seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate de CCM încheiat la nivel de ramură.

În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

Prevederile acestui contract colectiv de munca sunt aplicabile in cauza in baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit. c, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit. c, art.243 din Codul muncii si art.11 lit. c, art. 21 din Legea nr.130/1996 (in vigoare la data încheierii si înregistrării contractelor colective de muncă).

La poziția 2 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca, se afla societatea parata SNTFM CFR MARFA SA București.

Potrivit art. 4 alin. l ."Prezentul Contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi se aplica de la 1 ianuarie 2008 pana la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic."

A..2 :"Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește pana la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic".

Prin urmare acesta este aplicabil pana la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd si dispozițiile tranzitorii din art.2 ale Legii nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii si produce efectele prevăzute de art.241 din Codul muncii, sub imperiul căruia au fost încheiate.

3. În perioada 01.01._12 prin HG.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 700 lei, iar salariul de incadrare al reclamanților a fost calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011 si din Anexa nr. l din CCM pe anii 2012-2014 încheiate la nivelul paratei.

În aceste condiții salariile reclamanților au rămas nemodificate din luna aprilie 2010 deși salariul minim pe economie a fost majorat de 2 ori iar pârâta era obligata sa aibă ca bază de pornire pentru clasa 1 de salarizare valoarea salariului minim brut pe tara stabilita la 670 lei, respectiv 700 lei si nu 600 lei cum in mod nelegal a procedat parata.

Contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate nu pot sa prevadă sub sancțiunea neluării in seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege (HG.1193/2010, HG.1225/12.12.2011), respectiv actualizarea Anexei 1 din contractele colective de munca.

În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate contrare celor legale (H.G.)SWK* ipso jure, înlocuite de acestea din urmă.

4.Referitor la salariul suplimentar pe anii 2009, 2010 și 2011, salariul suplimentar este reglementat de art.30 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010.

Art. 30 (1) din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010 prevede: "Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respective ".

Art. 43 (2) lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 prevede: al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza al angajatului avut in luna decembrie a anului precedent si va fi acordat in primul semestru al anului următor.

5. Referitor la acordarea ajutorului material de C. pentru anii 2010 si 2011, a ajutorului material de Paste pentru anul 2011 si a primei de Ziua Feroviarului pe anul 2011.

Drepturile solicitate de reclamanți, sunt conferite de Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ,prelungita valabilitatea pentru 48 luni prin Actul adițional înregistrat la MMFFS București sub nr.370/20.06.2008, care este aplicabil si pârâtei si care la art.71 prevede:”cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.41 alin.5 din Constituția României, art.42 alin.1 lit. a, g, art.43(2), art.43 alin.3 lit. a,art.1 alin.1,art.3 alin.1, alin.3art.5 alin.6, art.4 alin.1, art.4 alin.2,art.113 alin.3, art.114 alin.1 și 2, art.115 alin.1,123 alin.1 și 2, anexa 5,pct.1, Codul Muncii, art.37, art.40 alin.2 lit. c,art.159, art.160,162, art.164, art.236 alin.1 și 2, art.238 alin.1 și 2 și 3,art.241 alin.1 lit. c, art.243, art.11, Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art.7 alin.2, art.8 alin.1,2,3, art.30 și art.71 din CCM la Nivel de G. de unități din transportul Feroviar pe anii 2006-2010, H.G nr.1193/2010, H.G nr.1225/12.12.2011, art.998,art.1084 și art.1088 Codul Civil, art.453 Noul Cod de Procedură Civilă.

La data de 02.12.2013 a formulat pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Cabinetului Individual de Avocatura „M. D." cu sediul profesional în B., .. 13, Jud. B. întrucât, la cererea de chemare în judecată formulată si semnată de Avocat M. D. în numele a 80 de reclamanți, nu au fost atașate împuternicirile avocaționale și nici copii ale contractelor de asistență juridică încheiate cu aceștia, solicită instanței să pună în vedere reprezentantului să depună la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant (împuternicirile avocaționale date din parte reclamanților cât si contractele de asistentă juridică încheiate cu cei 80 de reclamanți).

Se arată faptul că, potrivit dispozițiilor art. 83 NCPC, " în fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar", iar conform dispozițiilor art. 85 alin.3, împuternicirea de a reprezenta o persoana fizică sau o persoana juridică data unui avocat ori unui consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei.

Conform prevederilor art. 151 alin.3 NCPC, justificarea calității de reprezentant se face prin alăturare unei copii legalizate de pe înscrisul doveditor al calității sale.

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede că avocatul reprezintă partea în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat în formă scrisă între avocat și client sau mandatarul acestuia. în baza acestui contract, avocatul se legitimează cu împuternicirea avocațială, aceasta reprezentând „ înscrisul" la care se referă NCPC. în speță, cererea a fost semnată și ștampilată de către avocat.

În situația în care Cabinetului Individual de Avocatura „M. D. " nu face dovada calității de reprezentant, solicităm anularea prezentei cereri, în temeiul art. 82 NCPC.

S-a invocat totodată și excepția autorității de lucru judecat față de următorii reclamanți: C. T. care a fost reclamant și în dosarul_, soluționat prin sentința civilă nr. 1558/02.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu obiect litigiul de muncă privind acordarea ajutorul material de Paști/C. 2009, prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2009 și salariul suplimentar pentru anul 2010. (anexat sentința civilă nr._ pronunțată în dosarul nr._ și cererea de chemare în judecată); D. D. si A. M. care au fost reclamante și în dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr. 5770/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu obiect litigiul de muncă privind acordarea diferenței de salariu pentru perioada iunie 2009/31.12.2010, sporuri permanente, spor de noapte, prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, ajutorul material de Paști 2010, ajutor material de C. pentru anul 2010, prima de vacanță pentru anul 2009/2010 și salariul suplimentar pentru anii 2008/2010. ((anexat sentința civilă nr._ pronunțată în dosarul nr._ și cererea de chemare în judecată).

Principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că se pot pronunța două hotărâri judecătorești pe aceleași drepturi sau drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre.

Rezultă astfel că titularii drepturilor deduse judecății încearcă să obțină prin prezenta cerere aceleași drepturi care au intrat deja sub autoritatea lucrului judecat așa cum rezultă din Sentințele mai sus menționate.

Față de cele prezentate mai sus, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat în ceea ce-i privește pe reclamanții sus menționați, în drept invocând prevederile art. 432 NCPC.

S-a invocat și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, având în vedere că reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar potrivit art. 268 alin. l lit. e din Codul Muncii republicat „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune,,.

Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanți în data de 08.07.2013 se solicită obligarea societății pârâte la executarea unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune este prescris.

Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului Ia acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.

Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM - urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.

Din economia textelor de lege raportat la obiectul cererii, respectiv obligația de a respecta clauzele contractelor CCM, este indubitabil că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 268 (1) lit. e Codul muncii. A interpreta altfel, ar însemna că prevederile art. 268 (1) lit. e sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.

În sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1276 din 12.10.2010 prin care se stabilește că acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta din urmă fiind ținut de situația concretă și obiectivă a echivalenței prestațiilor. Curtea reține în motivarea deciziei sale și principiul că o sarcină excesivă impusă angajatorului este de natură a-i afecta esența dreptului de proprietate, în lipsa unui raport just de proporționalitate între prestația angajatului și veniturile încasate de acesta, încălcându-se astfel art. 44 din Constituția României.

Raportându-se la art. 154 din Codul muncii, „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza CIM. Pentru munca prestată (...) fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Conform art. 161 (1) „salariul se plătește în bani cel puțin o dală pe lună, la data stabilită în CIM, în CCM aplicabil sau în regulamentul intern, după caz."

Astfel, prin interpretarea logică și literală a normelor legale citate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.

Nu orice sumă de bani cuvenită sau stipulată în favoarea angajatului face parte din categoria „drepturi salariale", ci doar acele sume de bani care formează conținutul juridic ăl noțiunii de "salariu".

Drepturile bănești pretinse de reclamanții nu au caracter salariat, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art. 155 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse fie angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate. (Decizia civilă nr. 5265/R/2010 Curtea de Apel București).

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca orice sume de bani primite de angajat, cu excepția celor prevăzute de art. 155 din Codul muncii, să facă parte și să fie considerate „drepturi salariale", atunci le-ar fi reglementat în cadrul Titlului IV intitulat Salarizarea sau ar fi definit altfel noțiunea de "salariu".

Or, așa cum rezultă din interpretarea sistematica a dispozițiilor codului muncii și ținând seama de toponimia textelor voința legiuitorului constă în a face o democrație clară între sumele de bani primite de angajat cu titlu de „salariu"- „drepturi salariale" și sumele primite cu orice titlu.

Față de cele arătate, consideră pârâta că, nu pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 73 lit. d din Legea l98/1999 așa cum nici cele ale art. 268 alin. (I) lit. c din Codul muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani.

Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată de către angajator), considerăm că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin.(1) lit.e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă„în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia".

Curtea de Apel București prin decizia susmenționată, reține că, „întrucât sunt drepturi ce își au temeiul în clauze ale unui contract Colectiv de Muncă, în privința lor au deplină aplicabilitate prevederile art.283 alin 1 lit. e Codul Muncii".

În acest sens, raportându-se la teza finală a prevederilor art.268 alin. l lit. „e”, Codul Muncii, apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților este stins prin prescripție.

Având în vedere prevederile art. 268 alin. l lit. e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în raport de data formulării cererii.

În subsidiar, în situația în care se va respinge excepția invocată în baza prevederilor art. 268 alin (1) lit. e) din Codul Muncii, în ceea ce privește solicitarea de plată a salariului suplimentar pe anul 2009, înțelegem să invoce și intervenția prescripției de 3 ani, prevăzuta de art. 268 alin (1) lit. c) din Codul Muncii în ceea ce privește salariul suplimentar pe anul 2009 .

Având în vedere cele de mai sus solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în raport cu data formulării cererii.

Se invocă și excepția inadmisibilității acțiunii pe anii 2009-2011, motivat de faptul că prin actul adițional înregistrat la Agenția Națională Pentru Prestații Sociale - Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București cu nr. 1713/21.04.2010, părțile au prelungit și modificat CCM 2009/2010, precizând că: Art. 64 se modifică si va avea următorul conținut: In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an; Ajutoarele material menționate mai sus nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

Premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010. "

b)În ceea ce privește capătul de cerere referitor la Salariul suplimentar, se arată că părțile au convenit prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, act prin care s-a prelungit și modificat CCM 2009/2010, ca acesta să nu se acorde, precizând următoarele:,. Art. 30 (1) se modifică si va avea următorul conținut.

Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010. "

Față de cele prezentate, s-a solicitat a se constata că pentru anul 2010 salariații, prin reprezentanții lor, au fost de acord și au semnat contractele de muncă, respectiv actele adiționale prin care părțile au convenit ca drepturile mai sus menționate să nu se acorde.

Totodată, se arată că aceste modificări nu au un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.

În conformitate cu prevederilor art. 977 cod civil interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.

Pentru anul 2011, 2012 părțile nu au mai prevăzut în contractul colectiv de muncă acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului.

Cât privește acordarea salariului suplimentar pe anii 2011, 2012 acordarea acestuia este condiționată de obținerea de profit .

Astfel, art. 30 din CCM la nivel de unitate aplicabil 2011 prevede Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respectiv", iar pentru anul 2012 CCM la nivel de unitate nr. 108/2012 a mai prevăzut o condiție "...iar BVC al CFR Marfă aprobat prin hotărâre de guvern să prevadă sumele necesare realizării fondului din care se pot efectua plățile respective."

S-a mai invocat și excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile.

Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, Ia nivelul întregii societăți.

Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil până în anul 2010, care prevede că în situațiile în care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură".

Având în vedere cele precizate, să se constate că reclamanții, prin reprezentantul său, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de C.C.M - urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2009-2010, pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, tratând fiecare capăt de cerere distinct, după cum urmează :.

Cu privire la data încheierii /încetării CIM pentru perioada 2009/2012, așa cum rezultă din tabelul nominal nr. CZ2._, emis de Centrul Zonal de Marfa București, anexat prezentei, se arată următoarele: C. I.- încetat CIM începând cu data de 08.07.2011; D. A. E. - încetat CIM începând cu data de 08.07.2011; T. M. - încetat CIM începând cu data de 08.07.2011; S. I. - încetat CIM începând cu data de 08.07.2011;A. M. - încetat CIM începând cu data de 01.03.2012; D. D. - încetat CIM începând cu data de 15.11. 2011; G. M. - încetat CIM începând cu data de 08.07.2011;

Față de data încheierii CIM, reclamanții mai sus menționați nu au dreptul să solicite salariul suplimentar/ ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2011 și recalculare salariu ulterior datei de încetare CIM.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții solicită obligarea societății pârâte la „plata diferențelor salariale aferente perioadei 08.07.2010/31.12.2012" arată instanței că CCM Ia nivel de ramură Transporturi 2008-2010, a fost valabil până Ia 31.12.2010, fiind denunțat de două dintre părțile semnatare ale acestuia.

Conform Sentinței civile nr. 652/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA.

Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, Ia acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.

Anexa 1 a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut precum si formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.

Având în vedere că o instanță a constatat nulitatea absolută a acestei Anexe nu mai există posibilitatea realizări unui calcul, salariații primind drepturile conform cu contractele individuale de muncă.

Față de acest aspect, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, având în vedere faptul că pe perioada în care se solicită diferența de salariu, respectiv 08.07.2010/31.12.2010, între salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, CFR Marfă SA a acordat sume mai mari de 700 lei - salariul minim stabilit de CCM la nivel de ramură transporturi, nici unul dintre reclamanți neavând salariu mai mic de 700 lei, salariul astfel negociat fiind menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților.

Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".

Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat un contract individual de muncă în care se prevedea un salariu mai mare de 700 Iei pentru fiecare salariat este evidentă lipsa de temei a cererii de chemare în judecată.

Arată că, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (î) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existentei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Potrivit art. 24. alin. (2) din Legea nr. 130/1996 (act normativ valabil în perioada de aplicabilitate a CCM la nivel de unitate, respectiv perioada 2009/2010) "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă", la cererea părții interesate, iar la alin. (3): „ în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective".

Or, în cazul de față, reclamanții, fie prin reprezentant, fie individual, nu au solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, obligarea CFR Marfa de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, acesta fiind acordul de voință al părților semnatare.

Având în vedere cele de mai sus rezultă că, societatea a respectat clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, acordând fiecărui salariat un salariu mai mare de 700 lei.

D. fiind că Anexa 1 a CCM la nivel de unitate a fost anulată, nulitate absolută ce nu produce efecte numai pentru viitor ci și pentru trecut, constatăm că nu există grila cu coeficienții de ierarhizare, astfel că se aplică salariul așa cum este negociat el în contractele individuale de muncă.

Efectul nulității constă în desființarea raportului juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității conform principiului „quod nullum est, nullum producit effectum”.

Retroactivitatea nulității presupune înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul încheierii și cel al anulării efective a actului; în temeiul acestui principiu, părțile ajung în situația în care n-ar fi încheiat actul juridic.

Așa cum s-a arătat, la nivelul societății nu există meserii și funcții care au ca încadrare clasa 1 de salarizare, toate salariile fiind mai mari de 700 lei.

De asemenea în CCM-ul Unic la nivel de R. Transporturi se prevede existență unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM Ia nivel de unitate, astfel că cererea reclamanților este neîntemiată, atâta timp cât aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi ar însemna ca salariații din cadrul CFR Marfa să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze.

Aplicarea art. 41 din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, în integralitatea sa, ar face ca salariul maxim la nivelul CFR Marfa ar fi de 1.400 lei, coeficientul de ierarhizare fiind 2 pentru funcții ce presupun studii superioare.

Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus, pârâta solicită să se constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă și celui individual de muncă, au fost plătite în mod corespunzător, societatea pârâtă, onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp, nefiind contestate prevederile CCM la nivel de unitate în timpul valabilității acestuia.

În acest sens, se consideră că un contract colectiv de muncă are rolul de a proteja atât angajatorul cât si salariații.

Se menționează de către pârâtă, că față de perioada pentru care solicită acordarea drepturilor pretinse, respectiv ianuarie 2011 - ianuarie 2012, se constată că prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 si-a încetat valabilitatea la 31.12.2010, astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/10.03.2011.

La fel, prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar au încetat la data de 28.12.2010.

Se arată faptul că reclamanți fac o afirmație falsă în sensul prelungirii termenului de valabilitate cu 48 de luni, în timp ce prin Actul adițional nr. 370 din 26.08.2008, a fost modificat art. 4 al contractului în sensul că perioada de valabilitate a contractului este de 4 ani, adică până la 28.12.2010.

Astfel, folosirea ca temei al cererii de chemare în judecată a acestor contracte este lipsită de fundament, având în vedere că pentru perioada pentru care se solicită acordarea diferențelor (2011-2012) nu există contracte colective de muncă la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate.

Pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 ianuarie 2011 este aplicabil CCM înregistrat la MMSSF București cu nr. 2584/04.06.2009, prelungit prin Actul adițional nr. 1713/21.04.2010.

În ceea ce privește activitatea pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 ianuarie 2011 nu există temeiul legal invocat de reclamanți, astfel că cererea este neîntemeiată.

Pentru perioada 16 februarie 2011 - 15 februarie 2012 este aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 15/16.02.2011 care conține coeficienții de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 din contract și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare prezentată în Anexa I.

Cele două grile sunt distincte si nu au o legătură sau corelare între ele.

Niciuna din clauzele contractului nu leagă cele două grile, neexistând o corelare a valorilor conținute de acestea.

Art. 106 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 15/2011 spune că, părțile stabilesc că la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi, la alineatul 8 al acestui articol figurând coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare.

Astfel, grila coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare va fi negociată de părți la următoarele negocieri, plecându-se de la valorile stabilite în art. 106 alin. (8) din CCM.

Această clauză îndeplinește condițiile art. 129 alin. (6) din Legea nr. 62/2011 părțile stabilind o renegociere a unor clauze ale contractului în anumite condiții prestabilite.

Or, reclamanții susțin că această grilă a coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare are aplicabilitate, făcând abstracție de termenii foarte clari ai contractului colectiv prin care se stabilește doar că aceasta va face obiectul unei negocieri viitoare.

Prevederile contractului se interpretează conform cu voința comună a părților, în cazul de față neexistând sub nicio formă posibilitatea unei alte interpretări față de cea stipulată clar prin care părțile vor negocia coeficienții prezentați în acel tabel la următoarele negocieri ale contractului colectiv de muncă.

Nivelul de salarizare a fost stabilit prin Anexa I Ia CCM nr. 15/2011, acesta plecând în mod legal de Ia un salariu minim brut de 700 Iei (peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 de 670 lei pentru anul 2011 și egal pentru anul 2012, conform HG 1225/2011).

Chiar și în Anexa I la CCM se regăsește clauza conform căreia părțile stabilesc că Ia următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010. Având în vedere că este clară interpretarea și voința părților cu privire la tabelul ce conține coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare, considerăm ca lipsită de temei solicitarea și pentru această perioadă.

CFR Marfă a acordat salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă aplicabile si din contractele individuale de muncă.

Se arată faptul că din punct de vedere legal salariații nu pot renunța decât la drepturile care își găsesc izvorul în lege, și pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin contract - colectiv sau individual.

Astfel, reprezentanții salariaților au negociat în numele acestora și în contextul economic actual, pentru păstrarea locurilor de muncă, a fost menținut nivelul grilei de salarizare, cu posibilitatea creșterii acestuia în urma unor noi negocieri, dacă sunt întrunite condițiile economice care ar permite acest fapt.

Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală și acesta nu poate fi ignorat.

Din extrasul privind Situația personalului pe clase de salarizare Ia 31.12.2010 și Ia 28.02.2013 din care reiese că la nivelul întregii societăți cel mai mic nivel de salarizare este pentru funcția de „îngrijitor" - clasa 5 de salarizare cu un salariu de 749 lei.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de la pct. 2 din cerere privind acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale, în temeiul CCM la nivele de R. transporturi este neîntemeiat având în vedere că la data de 31.12.2010, a încetat valabilitatea acestuia se arată că, art. 42, alin. 1, lit. a, teza a doua din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 își are corespondența în sporurile acordate prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.

La Capitolul II din CCM - urile aplicabile, intitulat Sistemul de Salarizare, are cuprins Ia lit. E "Sistemul de sporuri care Ia art. 19 (1) prevede că personalul din CFR Marfă SA beneficiază, în afara salariului de bază de sporurile prevăzute în anexa nr. 5. "

Având în vedere prevederile art. 1 din HG. nr. 1025/2003, privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, potrivit cărora "locuri de muncă în condiții speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc. în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților și/sau a altor persoane".

Pentru perioada 2009 - 2010, reclamanții au beneficiat și de următoarele sporuri: Spor condiții muncă grea 15% ; Spor condiții nocive 10 % ; Spor condiții periculoase 15%.

Ori, având în vedere cele de mai sus arătate, este evident că nu au fost încălcate prevederile art. 42, alin. 1, lit. a, teza a doua din CCM unic la nivel de ramură pe anii 2008 - 2010, drepturile solicitate fiind în fapt acordate de către societatea noastră, iar suma sporurilor acordate în conformitate cu anexa nr. 5 din CCM este mare decât procentul de 25% prevăzut în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.

Conform art. 24 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 Capitolul III condițiile de muncă și protecția muncii, invocat de părți „ Locurile de muncă cu condiții deosebite și speciale sunt cele cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de grupuri de unități, unități și instituții, după caz"

Astfel, ca urmare a negocierilor anuale, părțile semnatare ale contractelor colective de muncă încheiate la nivelul CFR Marfa nu au înțeles să includă în mod expres în clauzele contractelor colective și sporul denumit generic ,spor pentru condiții de muncă speciale", apreciind că sporurile acordate ( spor condiții de muncă grea, spor condiții nocive, spor condiții periculoase, etc.) sunt în fapt elemente ale definiției locurilor de muncă cu condiții deosebite și speciale.

În concluzie, nu se poate afirma că salariatul care și-a desfășurat activitatea în condiții speciale nu a primit sporul aferent acestor condiții, mai mult acesta a beneficiat de trei sporuri diferite care, așa cum am arătat, fiecare în parte este un spor în legătură cu condițiile de muncă speciale.

Mai mult, art. 24. alin. (2) din Legea 130/1996 prevede că: Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin. (3): în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.

Ori, în cazul de față, reclamanții nu au solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord.

În ceea ce privește, Premierea de Ziua Feroviarului si Ajutorul Material cu ocazia Paștelui pe anul 2011 si Ajutorul Material cu ocazia Crăciunului pentru anii 2010/ 2011, pârâta arată faptul că în cazul în care se va respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității solicitării de acordare a acestor drepturi pentru anii 2009,2010 și dat fiind că cele trei capete de cerere sunt întemeiate pe același articol din CCM, respectiv art. 64, se solicită respingerea lor, ca neîntemeiată.

Pentru anul 2010, părțile au hotărât neacordarea acestor ajutoare materiale, astfel cum rezultă din cuprinsul actului adițional nr. 1713/21.04.2010 a la CCM al SNTFM 2009/2010.

Conform Contractelor Colective de muncă încheiate, vorbim de un ajutor social (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.

Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții, stabilite de consiliul de administrație al societății prin negociere cu organizațiile sindicale.

Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. Aceasta poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.

Existența aprobării și stabilirea cuantumului de către Consiliul de Administrație al societății este o condiție obligatorie, neîndeplinirea acesteia atrăgând inexistența dreptului însuși.

Dreptul solicitat nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă pe care societatea pârâtă nu l-a acordat reclamanților ci, reprezintă un ajutor social, de care salariatul poate beneficia din partea societății, cu condiția ca societatea să poată, din punct de vedere financiar, să-1 suporte.

Pentru anul 2011 aceste ajutoare materiale nu au mai fost acordate dovadă fiind neincluderea lor în contractele colective de muncă aplicabile în perioada solicitată.

În ceea ce privește salariul suplimentar pe anii 2009/2011, se arată de către pârâtă faptul că dacă se va respinge excepția inadmisbilității, acordul de voință al părților a fost în sensul neacordării salariului suplimentar pe anul 2010,astfel cum este prevăzut în actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a la CCM al SNTFM 2009/2010.

Astfel, art. 30 din CCM la nivel de unitate aplicabil 2011 prevede :" Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respectiv ", iar pentru anul 2012 CCM la nivel de unitate nr. 108/2012 a mai prevăzut o condiție "...iar BVC al CFR Marfă aprobat prin hotărâre de guvern să prevadă sumele necesare realizării fondului din care se pot efectua plățile respective. "

În conformitate cu art. 229, alin (4) din Codul Muncii, republicat, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar referindu-se la prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, este evident că textul nu menționează doar caracterul obligatoriu în ceea ce privește acordarea, de către CFR Marfa, a salariului suplimentar, acesta acordându-se doar personalului care si-a desfășurat activitatea în tot cursul anului si este condiționată de conduita fiecărui salariat.

Numai o interpretare prin prisma temeiurilor în care a fost redactată poate duce la evidențierea voinței reala a părților, iar aceste clauze contractuale trebuie interpretate doar în spiritul și litera lor și nu restrictiv, în sensul că acestea pot produce efecte numai în favoarea uneia dintre părțile contractante.

Or, după cum rezultă din cuprinsul textelor expuse mai sus, convenția dintre părți a prevăzut posibilitatea (si nu obligativitatea acordării unui salariu suplimentar (alin. 1, Ia alin. 3), specificând u-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obținerea unor venituri si constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Dispozițiile art. 30 CCM, clauză acceptată de ambele părți, sunt în sensul că acordarea acestui salariu suplimentar este afectat de condiția obținerii de venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.

Situația financiară a societății noastre în perioada pentru care se solicită plata salariului suplimentar, a fost precară înregistrând pierderi astfel că societatea nu a avut posibilitatea constituirii acestui fond.

Față de conținutul clauzelor CCM în discuție, este foarte clară intenția părților la semnarea acestora, respectiv a nu fi o condiție obligatorie a acordării acestei premieri ci, funcție de situația economică a angajatorului sens în care considerăm că societatea noastră a respectat întocmai prevederile CCM încheiate de părți.

Salariul suplimentar nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt un stimulent acordat salariaților, condiționat de posibilitățile angajatorului: „din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului,. " conform art. 20 din Contractului colectiv de Muncă.

O eventuală interpretare a modalităților de aplicare a clauzelor contractului colectiv de muncă nu poate fi în nici un caz de natură să contravină tocmai scopului în care acestea au fost edictate.

În acest sens, un contract colectiv de muncă are rolul de a proteja atât angajatorul cât si salariații.

Salariului suplimentar se acordă pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, prin urmare o altă condiție esențială și obligatorie este prestarea muncii pe întreg anul calendaristic pentru care solicită acest drept (de ta 01 ianuarie la 31 decembrie).

O eventuală interpretare a modalităților de aplicare a clauzelor contractului colectiv de muncă nu poate fi în nici un caz de natură să contravină tocmai scopului în care acestea au fost edictate.

Mai mult, prin prevederile legale, instituite de OUG nr. 81/1997, s-au stabilit condițiile care reglementează plata premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acordă la finele anului.

Astfel, art. 1 alin.(l) din OUG nr. 81/1997, prevede că: ,Regiile autonome și societățile comerciale, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plați restante fața de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual, al 13~lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. "

Iar la alin. (2) „Pentru regiile autonome și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, prevăzute la alin. (1), societățile bancare nu vor elibera sumele aferente premiului anual, celui de-al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii. "

Astfel, în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.

În subsidiar, în situația în care se vor respinge apărările societății pârâte privind acest capăt de cerere, se solicită instanței a se avea în vedere dispozițiile art. 30(1) din CCM privind acordarea salariului suplimentar ( conf. Anexei 6 punct 2), de salariul suplimentar nu beneficiază salariații care în cursul anului calendaristic respectiv au fost sancționați cu diminuarea salariului pe o perioada de 1-3 luni.

Potrivit Deciziei nr. 856/30.08.2010, dl. D. C. a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5% timp de una lună;

Potrivit Deciziei nr. 2452/31.10.2011, dl. G. C. a fost sancționat cu reducerea salariului de baza cu 5% timp de una lună;

Potrivit Deciziei nr. 2550/09.11.2011, dl. M. I. a fost sancționat cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 (două) luni;

Potrivit Deciziei nr.. 2552/09.11.2011, dl. M. N. a fost sancționat cu reducerea salariului de baza cu 5% timp de una lună;

Potrivit Deciziei nr. 2551/09.11.2011, dl. S. F. a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5% timp de una lună;

Față de aceste prevederi, reclamanții mai susmenționați NU ar fi putut beneficia de salariu suplimentar pe anii în care au fost sancționați.

În ceea ce privește cererea referitoare actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și obligarea CFR Marfa la plata dobânzii legale arătăm următoarele:

Cu privire la cererea privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației pârâta solicită instanței să respingă și acest capăt de cerere pentru motivele invocate mai sus, iar în cazul în care nu se va admite cererea noastră se solicită instanței să pună în vedere organizației sindicale să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate cel puțin până la data introducerii pe rolul instanței a prezentei acțiunii.

Potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractual. Organizația sindicală a solicitat dobânda legală pentru diferențe salariale în conformitate cu prevederi din contracte colective de muncă, deși aceste clauze nu prevăd acordarea de dobânzi.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 969 și următoarele Cod Civil (1864), prevederile Legii nr. 62/2011, Legii nr. 53/2003 Codul Muncii, Legea nr. 130/1996, Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 al SNTFM CFR MARFĂ SA.

În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1240/12.05.2014, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă referitor la pretențiile salariale solicitate de reclamantele A. M. și D. D. și a respins acțiunea formulată de aceste reclamante pentru autoritate de lucru judecat și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant (cu excepția reclamantelor A. M. și D. D.) pentru perioada 08.07._10, diferențele salariale dintre salariul efectiv încasat și cel cuvenit (calculat prin raportare la valoarea de 700 lei brut corespunzător clasei I de salarizare), diferența dintre sporuri de care a beneficiat fiecare reclamant calculată în același mod, cât și salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2011 conform art. 30 din CCM și art. 43 (2) lit. „a” din CCM la nivel de ramură transporturi, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:

Reclamanții sunt angajații societății pârâte fiind încadrați în funcțiile nominalizate în carnetele de muncă cu excepția reclamanților C. I., D. A. E., T. M., S. I., G. M. (încetat CIM la 08.07.2011), A. M. (încetat CIM la 01.03.2012) și D. D. (încetat CIM la 15.11.2011).

În temeiul prevederilor art.248 NCPC, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la situația reclamantele A. M. și D. D., întrucât acestea au fost reclamante și în dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr. 5770/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu obiect litigiul de muncă privind acordarea diferenței de salariu pentru perioada iunie 2009/31.12.2010, sporuri permanente, spor de noapte, prima pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, ajutorul material de Paști 2010, ajutor material de C. pentru anul 2010, prima de vacanță pentru anul 2009/2010 și salariul suplimentar pentru anii 2008/2010.

Pârâta a invocat în susținerea excepției, tot Sentința Civilă nr.5770/20.12.2012, pronunțată în Dosarul nr._ de Tribunalul Prahova în care reclamantele au solicitat alături de alți reclamanți aceleași drepturi pe care le solicită și în prezentul litigiu.

Examinând conținutul sentinței civile sus menționate, tribunalul apreciază că sunt întrunite în egală măsură identitatea între părți, obiect și cauză, și pe cale de consecință va admite excepția autorității de lucru judecat, respingând acțiunea față de aceste reclamante, pentru autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat cu privire la situația reclamantului C. T., tribunalul examinând conținutul Sentinței civile nr. 1558/05.06.2013 pronunțată în Dosarul nr._, a respins această excepție, ca neîntemeiată, motivat de faptul că, deși s-au solicitat aceleași drepturi ca și în prezentul litigiu, soluționarea cauzei a vizat admiterea excepției lipsei calității de reprezentat și nicidecum fondul cauzei.

Pe fondul cauzei solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 08.07._11 calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilită prin art. 41 alin. 3 lit. a din CCMURT pe anii 2008-2011 este întemeiată doar în parte, respectiv până la data de 31.12.2010.

Acest contract a fost denunțat de către Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului, pârâta fiind afiliată la această confederație astfel cum reiese din adresa nr.140/DDS/ 08.03.2011 a MMPS .

De altfel, astfel cum reiese din adresa nr. 77/02.03.2011 a CNPR confederația a notificat denunțarea acestui contract după data de 31.12.2010 celor doi parteneri sociali, sindicatului CSNTR și ASTR prin adresa nr. 445/17.11.2010 astfel încât au fost respectate art. 2 și art.4 din CCMURT 2006-2010 nefiind incident un caz de modificare (art.5 alin.1 din contract).

În atare situație nu este nevoie de o hotărâre a Comisiei Paritare de negociere cât timp CNPR reprezintă interesele semnatare și, în speță aceasta a fost voința patronatelor.

Instanța de fond nu poate reține susținerea că CNPR nu reprezintă patronatele semnatare al contractului cât timp reprezintă interesele acestor organizații patronale și poate oricând în temeiul mandatului primit să reprezinte și să apere interesele organizațiilor patronale.

În concluzie, federația patronală semnatară a contractului și reprezentantă a pârâtei a respectat dispozițiilor art.33 alin.1 și 4 din Legea nr. 130/1996 notificând atât MMPS cât și partenerilor sociali încetarea contractului colectiv de muncă pe ramură transporturi pe anii 2008-2010.

Ca atare, acest contract nu își mai produce efectele față de societatea pârâtă situație față de care tribunalul apreciază că pârâta este obligată să plătească fiecărui reclamant (cu excepția reclamantelor A. M. și D. D.), în temeiul art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUNR pe anii 2008-2010, diferențele salariale dintre salariul efectiv încasat și cel cuvenit (calculat prin raportare la valoarea de 700 lei brut corespunzător clasei 1 de salarizare), cât si de diferențele de sporuri de care a beneficiat fiecare dintre reclamanți înscriși în contractul individual de muncă prin raportare la valoarea salariului recalculat conform CCMUNR pe anii 2008-2010 pentru perioada 08.07._10.

Tribunalul, apreciază că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură feroviară cât și de societate au fost prevăzute sporuri specifice activității feroviare sporuri ce se regăsesc în cuprinsul contractului individual de muncă al fiecărui reclamant.

Se mai arată că reclamanții nu pot beneficia și de alte sporuri ce nu sunt specifice activității feroviare în situația în care deja beneficiază de sporurile nominalizate în art. 42 din CCMUNRT raportat la specificul locului de muncă al fiecărui salariat, situație față de care sporurile menționate în CIM al reclamanților vor fi recalculate, în raport de activitatea efectiv desfășurată cât și de valoarea de 700 lei a clasei I de salarizare.

În ceea ce privește plata salariului suplimentar pentru anii 2009-2010, tribunalul apreciază petitul acțiunii, întemeiat, dreptul solicitat fiind prevăzut de art.30 din CCM la nivel de grup de unități, text care „ prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, cu mențiunea că acest salariu se plătește proporțional cu perioada lucrată și numai ca urmare a unei activități ireproșabile.

Astfel se apreciază de către instanță faptul că prin semnarea unui contract colectiv de muncă, părțile semnatare sunt obligate să - și asume drepturi și obligații ce decurg din acesta având pentru părți putere de lege pentru părțile contractante.

Tribunalul a dispus admiterea capătului de cerere privind salariul suplimentar pentru anii 200-2009, urmând să actualizeze sumele acordate în raport de rata inflației la data plății efective cu titlu de daune interese pentru neplata acestor drepturi la scadență, urmând a respinge actualizarea și în raport de dobânda legală întrucât aceasta poate fi acordată doar în condițiile unor sume purtătoare de dobânzi, fiind specifică contractelor de muncă de natură comercială.

Tribunalul a respins petitul privind plata diferențelor salariale dintre salariile calculate, conform anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 în raport de salariul minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei conform art. 1 din HG nr. 1225/2011 pentru perioada 01.01._12, motivat de faptul că modalitatea de stabilire a salariilor a fost modificată urmare a constatării nulității absolute a anexei la CCM pe anii 2001-2010, nulitate ce a fost dispusă prin pronunțarea Sentinței Civile nr. 652/M/08.05.2012 a Tribunalului B., situație față de care grila de salarizare nu mai conține coeficienți de salarizare și ierarhizare ci doar salarii brute de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare; salariul minim brut prevăzut fiind de 700 lei.

De asemenea, va fi respinsă și cererea privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, a ajutorului de C. pe anii 2010 și 2011, a ajutorului de P. 2011 și a primei de Ziua Feroviarului pe anul 2011, întrucât prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 partenerii sociali au convenit să nu acorde aceste drepturi și ajutoare pe anul 2010 iar pe anul 2011 și 2012 nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de ramură, acest drepturi de natură salarială.

În legătură cu cererea de intervenție formulată de intervenientul M. G., tribunalul apreciază această cerere neîntemeiată motivat de faptul că această cerere nu îndeplinește condițiile dispozițiilor. art. 61 - 62 din Cod Procedură Civilă. Reclamantul nu poate interveni pentru a sprijini dreptul altei persoane sau de a solicita un drept derivat dintr-o pretenție principală făcută de către reclamanții din prezenta acțiune ci solicită obținerea unor drepturi bănești ce pot fi obținute pe cale principală.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art.266, Codul Muncii, tribunalul a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant (cu excepția reclamantelor A. M. și D. D.) pentru perioada 08.07._10, diferențele salariale dintre salariul efectiv încasat și cel cuvenit (calculat prin raportare la valoarea de 700 lei brut corespunzător clasei I de salarizare), diferența dintre sporuri de care a beneficiat fiecare reclamant calculată în același mod, cât și salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2011 conform art. 30 din CCM și art. 43 (2) lit. „a” din CCM la nivel de ramură transporturi, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art.454 NCPC, a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată motivat de faptul că reclamanții nu au făcut dovada solicitărilor.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanții cât și pârâta.

În motivarea apelului reclamanții arată că apreciază hotărârea primei instanțe netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii.

I. Cu privire la prelungirea valabilității prevederilor Contractul Colectiv de M. la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, pana la data de 31.12.2011, prima instanța n-a luat in considerare înscrisurile depuse de apelanți la dosarul cauzei si prevederile art.4 alin.l si 2, art. 5, art. 6, art.7, din Anexa nr. 2 la CCM Ia Nivel de Ramura Transporturi, art.33 alin.l si 4 din Legea nr.130/1996 ( in vigoare la acea data) pronunțând o hotărâre netemeinica si nelegala.

Motivarea primei instanțe se bazează pe Adresa nr.l41/DDS/02.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale far a sa aiba in vedere următoarele prevederi contractuale: Adresa nr.l41/DDS/10.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale nu poate fi luata in considerare deoarece reprezintă simple afirmații ale unui terț, despre conținutul unui înscris si nu prezintă valoare probatorie, deoarece aacest minister nu are calitatea de a interpreta contractul colectiv de munca ci doar sa ia la cunostiinta de documentele puse la dispoziție.

Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale este un tert, deoarece nu este semnatar al acestui contract si are atribuții clare stabilite de legiuitor cu privire Ia înregistrarea contractelor colective de munca conform prevederilor art.25 alin.2 si 3, art.26 alin.l si 2, art.27 alin.l si 2, art.29 si cu privire Ia încetarea contractelor colective de munca conform prevederilor art.33 alin.l si 4 din Legeanr.130/1996 (in vigoare la acea data).

Potrivit art.l lit m din Legea nr.62/2011 a Dialogului social: Depozitar al contractului colectiv de munca: autoritatea publica competenta sa înregistreze contractul colectiv de munca.

Motivarea primei instanțe se bazează pe Adresa nr.l41/DDS/10.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale făra sa aiba in vedere următoarele prevederi contractuale Potrivit art. 4 alin.l :"Prezentul Contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi se aplica de la 1 ianuarie 2008 pana la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic." AIin.2 daca nici una din parti nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește pana la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu inca un an calendaristic".

Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 a fost semnat de:

Din PARTEA PATRONATELOR a fost semnat de:

Confederația Naționala a Patronatului R.,

Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România.

Prima instanța n-a înțeles ca aceasta este una dintre părțile semnatare ale contractului - partea patronatelor. A fost denunțat numai de către Confederația Naționala a Patronatului R. prin Președinte Profesor Dr. M. M..

Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România, n-a fost înștiințată de asa-zisa denunțare.

II. Din partea REPREZENTANȚILOR SALARIAȚILOR din activitățile de transporturi si conexe, a fost semnat de:

-Convenția Sindicala Naționala a Transportatorilor din România,

Federația Mecanicilor de Locomotiva din România,

Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România,

Federația Naționala Feroviara Mișcare Comercial.

Prima instanța n-a înțeles ca aceasta este cealaltă parte semnatara a contractului - reprezentanții salariaților.

Au fost notificate de denunțare Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România si Convenția Sindicala Naționala a Transportatorilor din România.

Clauza prevăzuta de art.4 alin.2 din Contractul Colectiv de Munca Ia Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 {prelungirea valabilității contractului colectiv de munca} este afectata-de doua modalități: de o condiție rezolutorie, potestativa pura, negativa si de un termen extictiv, cert, voluntar. Prin Adresa nr.l41/DDS/10.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale comunica paratei următoarele:Contractul Colectiv de Munca Ia Nivel de Ramura Transporturi a fost denunțat de Confederația Naționala a Patronatului R., parte semnatara a contractului si notificați de denunțare in data de 17.10.2010 alianța sindicatelor transportatorilor din românia respectiv convenția sindicala naționala a transportatorilor din românia.

Din Adresa nr.l41/DSS/02.03.2011 nu rezulta ca a fost NOTIFICAT Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale ci, rezulta fara echivoc ca acesta a fost denunțat numai de către Confederația Naționala a Patronatului R. si si notificați de denunțare in data de 17.10.2010 alianța sindicatelor transportatorilor din România respectiv convenția sindicala naționala a transportatorilor din România.

Art.6 din CCMRT stabilește: Suspendarea si încetarea contractului au loc potrivit legii. Dispozițiile art.6 din CCM RT trebuie coroborate cu dispozițiile art33 alin.l din Legea nr.130/1996 (in vigoare la acea data) conform cărora: Contractul colectiv de munca încetează;

la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost incheiat, daca părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia;

la data dizolvării sau lichidării judiciare a unității; prin acordul pârtilor.

Art. 33 alin.4 din Legea nr.130/1996 (in vigoare la acea data) prevede: " încetarea sau suspendarea contractului colectiv de munca va fi notificata, in termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare."

Potrivit art.152 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social: CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA NU POATE FI DENUNȚAT UNILATERAL.

Potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare si art. 229 alin.4 noua reglementare din Codul muncii": " Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor".

Prin urmare hotărârea a fost pronunțata prin aplicarea greșita a legii, a prevederilor art.4 alin.l si 2, art 5, art. 6, art.7, prevederile din Anexa nr. 2 la CCM la Nivel de Ramura Transporturi, si cu inculcarea prevederilor legale cu privire la încetarea contractului colectiv de munca (Art.33 alin.1 si 4 si art.25 alin.2 si 3 din Legea nr.130/1996 in vigoare la acea F. de cele prezentate, solicitam onoratei instanțe de apel sa constate ca, Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 N-A FOST DENUNȚAT DE NICI UNA DIN PARTI astfel cum acestea sunt definite la punctele I si II din preambulul contractului ( PARTEA PATRONALA si PARTEA SINDICALA)*/ nu a fost notificata încetarea acestuia in termen de 5 zile, organului la care a fost depus pentru înregistrare, asa cum prevăd dispozițiile art.33 alin.4 din Legea nr.130/1996 ( in vigoare la acea data).

Prin urmare acesta este aplicabil pana la 31 decembrie 2011, asa cum prevăd si dispozițiile tranzitorii din art.2 ale Legii nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii si produce efectele prevăzute de art.241 din Codul muncii, sub imperiul căruia au fost încheiate.

Prevederile acestui contract colectiv de munca sunt aplicabile in cauza in baza dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit.c, art.243 din Codul muncii, art.l 1 lit.c, si art.8 alin.l si 2, art. 21 din Legea nr.130/1996 (in vigoare la data încheierii si înregistrării contractelor colective de munca).

La poziția 2 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca, se afla societatea parata SNTFM CFR MARFA SA București.

II. In mod greșit prima instanța respinge petitul privind plata diferentelor salariale dintre salariile calculate, conform anexei 1 Ia CCM pe anii 2012-2014 in raport de salariul minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei conform art.l din HG nr.1225/2011 pentru perioada 01.01._12, motivat de faptul ca modalitatea de stabilire a salariilor a fost modificata urmare a constatării nulității absolute a anexei la CCM pe anii 2001-2010, nulitate ce a fost dispusa prin pronunțarea Sentinței civile nr.652/M/08.05.2012 a Tribunalului B., situație fata de care grila de salarizare nu mai conține coeficienți de salarizare si ierarhizare cid oar salarii brute de baza corespunzător fiecărei clase de salarizare, salariul minim brut prevăzut fiind de 700 lei.

Motivarea primei instanțe in sensul ca fiind constatata nulitatea Anexei 1 la contractul colectiv de munca pe anii 2009-2010, nu mai are coeficienți de ierarhizare si nici un nivel al salariului minim pentru perioada dedusa judecații, este netemeinica si nelegala în opinia apelantei.

Prin Sentința civila nr.652/M/08.05.2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._ (inregistrat la data de 27.07.2009), rămasa irevocabila prin Decizia nr.2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., s-a constatat nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de munca pe anii 2009-2010 incheiat Ia nivelul paratei, pe motiv ca salariul minim de 570 lei prevăzut de clasa 1 de salarizare a fost negociat fara a respecta prevederile referitoare ta salariul minim de 700 lei prevăzut in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, fapt ce conduce ta incidența in cauza a dispozițiilor art.238 alin.l din Codul muncii, in reglementarea in vigoare la data formulării acțiunii in constatarea nulității

In considerentele Sentinței civile nr.652/M/08.05.2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._ , care se bucura de autoritate de lucru judecat ca si dispozitvul acesteia, instanța a statuat:

"Întrucât din anexa ce face parte integranta din Contractele colective de munca pe anii 2009-2010, rezulta ca salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este sub nivelul de 700 lei, instanța constata ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile art.24 alin.l din Legea 130/1996 ( in vigoare ta data încheierii si înregistrării contractelor colective de munca), potrivit cărora clauzele cuprinse in contractul colectiv de munca negociate cu inculcarea art.8,sunt lovite de nulitate, nulitatea anexei 1 la contractul colectiv de munca pe ami 2009-2010 in ceea ce privește stabilirea cuantumului salariului minim corespunzător clasei 1 de salarizare, atrage in mod evident modificări in ce privește cuantumul salariilor brute corespunzătoare claselor de salarizare subsecvente, a vând in vedere coeficienții de ierarhizare indicați in anexa 1.

R.

Prin Decizia civila nr.201S/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., care se se bucura de autoritate de lucru judecat si obligatorie pentru parata, fiind data in contradictoriu cu aceasta, parata a fost obligata sa ia in considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul minim br ut de 700 LEI prevăzut de Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, LA CARE SA APLICE COEFICIENȚII DE IERARHIZARE INDICAȚI IN ANEXA 1 din CCM pe anii 2009-2010 si 2010-2011 încheiate la nivelul acesteia.

Stabilirea salariului de baza cu încălcarea contractului colectiv de munca la nivel superior fiind o măsura anulata de instanța a fost înlocuita cu prevederile mai favorabile cuprinse in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de ramura transporturi

Deci in stabilirea efectelor nulității nu se poate ignora dispoziția legala expresa privind înlocuirea clauzei anulate pana la renegociere(nrt.24 alin. 4 din Legea nr.130/1996, republicata, in vigoare in perioada pentru care au fost formulate pretențiile deduse judecații).

Acțiunea in constatarea nulității Anexei 1 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul paratei, a fost introdusa in perioada de valabiltate a CCM inregistrat sub nr.2584/04.06.2009, cat si a Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 Fiind stabilita nulitatea Anexei la CCM pentru anii 2009-2010 Ia nivel de unitate, acesta produce efecte nu numai pentru viitor, dar si pentru trecut, conform adagiului " quod nullum est, nullum producit effectum") din chiar momentul încheierii actului anulat, astfel ca parata datorează reclamanților drepturile salariale calculate la salariul minim brut prevăzut de Contractul Colectiv de Munca Unic Ia Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010.

Acesta devine aplicabil in raport de dispozițiile art.24 alin.3 si 4 din Legea nr.130/1996, republicata, in vigoare in perioada pentru care au fost formulate pretențiile deduse judecații.

In esența, litigiul dedus judecații este grevat pe o chestiune de drept, si anume: Raportul dintre o hotărâre judecătoreasca intrata in puterea lucrului judecat (Decizia civila nr.2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., prin care parata a fost obligata sa ia in considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul minim brut de 700 lei prevăzut de Contractul Colectiv de Munca Unic Ia Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, la care sa aplice coeficienții de ierarhizare indicați in Anexa 1 din CCM pe anii 2009-2010 si 2010-2011 si cele convenite prin contractele individuale si colective de munca, or, in aceasta materie, autoritatea de lucru are prioritate.

In mod greșit prima instanța isi fundamentează soluția pe considerentul că dreptul solicitat nu ar mai fi existat în contractul colectiv la nivel de ramură, însă omite că prevederile oricărui contract colectiv, indiferent de nivelul la care este adoptat nu poate să conțină drepturi mai mici decât cele prevăzute de lege. Indiferent că există sau nu un contract colectiv de muncă, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege si nici patronatul nu poate să acorde drepturi inferioare celor recunoscute de lege. D. urmare, legea constituie în primul rând fundamentul acordării drepturilor, iar dacă contractul colectiv de muncă prevede drepturi inferioare trebuie adaptat Ia prevederile legale.

Prima instanța nu a inteles practic obiectul prezentei acțiuni si motivează sentința pe considerente care nu au nicio legătură cu cauza.

Reclamanții critica cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilita prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 cu neluarea in considerare a pragului minim de 700 lei stabilit prin Decizia civila nr.2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B. si prin Anexa 1 Ia Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 si nu faptul ca ar avea un salariu sub acest prag.

Au solicitat acordarea drepturilor pornind de la noua grilă de salarizare si care la nivelul clasei 1 se reflectă în dreptul stabilit prin Decizia civila nr.2015/M/2S. 10.2012 a Curții de Apel B. si prin Anexa 1 la Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012, iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o alta valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, prima instanța trebuia să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel, de 600 Iei si nu 700 lei cum este prevăzut nivelul clasei 1 din CCM încheiate Ia nivelul societății.

Adoptând o abordare cronologica a problemei drepturilor salariale raportate la un prag minim, asa cum am arătat prin art. 41, alin. 3 litera a, din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 s-a prevăzut ca „ Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta"*.

Asa cum s-a arătat si rezulta din formula de calcul, salariul de baza minim este un element in stabilirea salariilor de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs intre coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasa si valoarea salariului de baza minim pentru clasa 1 de salarizare. Valoarea salariului de baza minim pentru clasa 1 de salarizare este importanta la determinarea salariului de baza pentru fiecare clasa de salarizare din cele 46 existente in CCM incheiat la nivelul paratei.

Din formula de calcul aparent lipsesc coeficienții de ierarhizare, dar in realitate au fost aplicați de către parata, insa prin luarea in considerare pentru clasa 1 de salarizare a unei valori de 600 lei si nu 700 lei.

Fiecare clasa de salarizare si coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândita de fiecare reclamant in decursul a a 25-30 de ani de activitate prin examen susținut in fata comisiei de încadrare si promovare din subunitate.

Conform art.l 1 din CCM pe anii 2011-2012 ; Categoriile de încadrare sau funcții se stabilesc in raport de cunoștințe, nivel de calificare si experiența, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.

Art.12. Fiecărei categorii de încadrare sau funcții ii corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.

In condițiile in care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca si importanta pentru angajator, este firesc ca si salarizarea sa fie diferențiata prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei, stabilit prin Decizia civila nr.2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B. .

Parata recunoaște ca n-a aplicat formula de calcul si coeficientul de ierarhizare existent in CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut in Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 incheiat la nivelul paratei, asa cum rezulta din Capitolul XI-Dispozitii finale din CCM pe anii 2011-2012 inregistrat sub nr.99/21.02.2011, conform cărora: "Partlle stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM sa se negocieze salariile de baza brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei si a coeficienților de ierarhizare existenți in CCM 2009-2010."

Potrivit acestei clauze ceea ce s-ar putea negocia la următoarele discuții ar fi coeficienții de ierarhizare si eventual clasa de salarizare si nicidecum salariul minim de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare care a fost stabilit prin hotărâre judecătoreasca irevocabila.

Prin urmare, în opinia apelanților parata a încălcat prevederile contractelor colective de munca la nivel de unitate pe anii 2011-2012 si 2012-2014 si a stabilit reclamanților un salariu de baza mai mic prin luarea in considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierahizare prevăzut in Anexa nr.l din fiecare CCM si nu 700 lei.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca**.

Potrivit art. 132 alin. (3) si (4) din Legea nr.62/2011 a dialogului social:

„ Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil incheiat la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile.

Pe de alta parte, reclamanții critica cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilita prin contract cu neluarea in considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern si nu faptul ca ar avea un salariu sub acest prag.

Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pornind de Ia noua grilă de salarizare si care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o alta valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, onorata instanța trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 Iei) si nu de la 700 Iei, asa cum au fost stabilte prin hotărâri de guvern.

In esența, litigiul dedus judecații este grevat pe o alta chestiune de drept, si anume ; Raportul dintre prevederile art.1 din HG.l193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 670 lei, ale art. 1 din HG.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la700 lei si ale art.l si 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 750 lei, respectiv 800 Iei, in corelare cu prevederile art. 40 alin. 2 Ut c, art. 164 alin.1 si 2 din Codul muncii, art.132 alin. (2) din Legea nr.62/2011 a Dialogului social si cele convenite prin contractele individuale si colective de munca, or, in aceasta materie, prioritatea legii este evidenta deoarece potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare si art. 229 alin.4 noua reglementare din Codul muncii, " Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor**.

In conformitate cu dispozițiile art. 159 Codul muncii „(1) Salariul reprezintă contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca**, dar libertatea pârâților in stabilirea convenționala a drepturilor salariale este, totuși, limitata de legiuitor care prin art. 164 din Codul muncii a statuat:

- „(1) salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzător programului normal de munca se stabilește prin hotărâre a Guvernului, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor...

-(2) angajatorul nu poate stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul minim brut orar pe tara. „

Prin urmare, prevederea cuprinsa in alin.(2) nu poate fi folosita de către angajator pentru a justifica calcularea si acordarea diferențiata a salariilor prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca**.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr.62/2011 a Dialogului social:

(2) La încheierea contractelor colectuve de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal

(4) Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi ta niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile"

Potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare si art. 229 alin.4 noua reglementare, din Codul muncii": " Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor".

In perioada 01.01._12, drepturile slariale ale reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 inregistrat sub nr.15/16.02.2011.

Pentru perioada 01.01._11 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 Ia CCM pe anii 2009-2010.

Pentru perioada 16.02._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 inregistrat sub nr.15/16.02.2011, in mod formal la 700 lei, însă fara aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți in grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.

Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. . Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, in lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât sa ridice pragul minim al salarizării, pentru toii salariații din tara.

Statul recunoaște existenta devalorizării monedei naționale si ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodica a salariilor.

Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.

Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleeasi valori economice a banilor primiți ca salariu.Guvernul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe tara garantat in plata pentru fiecare an.

Astfel prin HG 1051/2008, acesta a fost stabilit la 600 lei lunar incepand cu data de 1 ianuarie 2009, prin HG 1193/2010 acesta a fost stabilit la 670 lei, prin HG 1225/2011 s-a stabilit la 700 lei, prin artl(l) din HG.23/2013 a fost stabilit la 750 lei, iar prin art.1 alin.2 din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 800 lei.

Prin aceste acte normative statul garantează in plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 lei in anul 2011, de 700 lei in anul 2012, de 750 Iei si respectiv 800 Iei in anul 2013, angajatorii având obligația sa asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fara a avea posibilitatea stabilirii de salarii de baza mai mici de 670 lei, de 700 lei, de 750 lei, respectiv de 800 lei.

Prin dispoziții distincte in fiecare dintre aceste acete normative (HG 1193/24.11.2010, HG 1225/14.12.2011, HG 23/2013 ), legiuitorul a prevăzut ca stabilirea salariilor pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevăzut la art. 1 si 2 (670 lei, respectiv 700 lei) constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 1.000 Iei Ia 2.000 Iei.

In perioada 01.01._13 prin HG.1225/12.12.2011 valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 700 lei, iar salariul de încadrare al reclamanților a fost calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierahizare prevăzut in Anexa nr.l la CCM pe anii 2011-2012 incheiat la nivelul paratei.

Art.1 din HG nr.1225/2011, stipulează: "incepand cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabilesste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,33 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentând 4,13 lei/ora;

In perioada 01.01._12 parata avea obligația sa calculeze reclamanților salariul de baza corespunzător clasei de salarizare prin luarea in considerare pentru clasa 1 de salarizare salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei conform art.1 din HG.1225/12.12.2011 si nu la valoarea de 600 lei luata in calcul pentru clasa 1 de salarizare, respectând formula de calcul prevăzuta in Anexa nr.l din CCM la nivel de unitate.

Pentru calculul salariului de baza corespunzător fiecărei clase de salarizare parata nu pornește de la salariul de baza minim brut garantat in plata, ci de la o valoare de 600 lei.

Acest cuantum a fost stabilit nelegal in condițiile in care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de munca.

Așadar parata avea obligația sa calculeze salariile reclamanților prin luarea in considerare a salariului minim brut pe tara si sa înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, in caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaților, ar deveni inaplicabila, lipsita de finalitate si, in consecința căzuta in desuetudine.

III. Se mai arată în cuprinsul apelului că, în mod greșit, prima instanță respinge cererea privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, a ajutorului material de C. pe anii 2010 si 2011, a ajutorului material de Paste 2011 si a primei de Ziua Feroviarului pe anul 2011, intrucat prin Actul Adițional nr. 1713/2010 partenerii sociali au convenit sa nu acorde aceste drepturi si ajutoare pe anul 2010 iar pe anul 2011 si 2012 nu au mai fost prevăzute in CCM la nivel de ramura, acest drept de natura salariata.

Motivarea primei instanțe in sensul ca se aplica cu prioritate prevederile contractului colectiv de munca la nivel de societate ( referitor la la salariul suplimentar si a ajutorului material de C. si Paste pe anii 2010 si 2011), iar nu prevederile contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități, este netemeinica, în opinia apelanților –reclamnți deoarece sunt aplicabile prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 republicata, conform cărora contractul colectiv de munca nu poate conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, respective la nivel de grup de unități (in speța).

Drepturile solicitate prin acțiune se bazează pe prevederile art.30 si art. 71 din Contractul colectiv de munca Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010 . Art. 30 (1) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, statuează ca" pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Dispozițiile contractuale menționate mai sus au caracter imperativ si nu sunt condiționate de situația economico-financiara a paratei. Incuba angajatorului obligația de a lua masurile necesare in vederea constituirii fondului de salarii deoarece potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, acesta este obligat sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Art.71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, statuează ca:

cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare"....

- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare. Conform disp. art.l 1(1) lit.b din Legea nr.130/1996:

"Clauzele CCM produc efecte pentru toti salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel."

Se arată instanței ca parata face parte din ASOCIAȚIA PATRONALA LA NIVEL DE G. DE UNITĂȚI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR fiind parte semnatara a acestui CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010.

Contractul Colectiv de munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, inregistrat la M.M.F.P.S. sub nr. 2836/28.12.2006 a fost semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia L. B..

Valabilitatea acestuia a fost prelungita succesiv in aceleași condiții pentru perioada 2008-2010, prin Actul adițional inregistrat la M.M.F.P.S sub nr.370/20.06.2008 semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia L. B..

Prin Actul adițional inregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.629/04/01.2011, semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia G. M., a fost prelungita valabilitatea acestuia in aceleași condiții pana la 31 ianuarie 2011.

In cauza, parata nu a făcut dovada imposibilității achitării drepturilor salariale solicitate sau a onerozitatii excesive a acestora si nici condiția ca schimbarea circumstanțelor sa nu fi putut fi in mod rezonabil avuta in vedere Ia data încheierii CCM.

IV. În mod greșit prima instanța respinge cererea reclamanților de obligare a paratei la plata dobânzii legale.

S-a solicitat obligarea paratei la plata dobânzii legale ca dauna moratorie, care are ca temei juridic art. 1088 alin.l vechiul Cod Civil combinat cu art.l082 vechiul Cod civil si este prețul lipsei de folosința, iar actualizarea in raport cu rata inflației care are ca temei juridic art.988 alin.l vechiul Cod Civil, si consta in diferența dintre valoarea nominala a creanței si valoarea sa reala la data executării si urmărește păstrarea reala a obligației bănești.

F. de cele prezentate, se solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării paratei si la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin Decizia civila nr.201S/M/2S.10.2012 a Curții de Apel B. si prin Anexa 1 la Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 si 2012-2014 si sumele efectiv primite de către fiecare reclamant in perioada 01.01._11, toate drepturile actualizate in raport cu rata inflației si dobânda legala pana la data plații efective.

Referitor la petitul 2, pentru perioada 01.01_12, se solicită admiterea apelului schimbarea in parte a hotărârii primei instanțe, admiterea cererii si obligarea paratei sa plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși in Anexa nr.l din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, in raport de valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei conform art.1 din HG nr.l225/2011 si drepturile salariale efectiv plătite in perioadele respectiva, toate drepturile actualizate in raport cu rata inflației si dobânda legala pana la data plații efective.

În final, apelanții- reclamanți solicită admiterea apelului, schimbarea in parte a hotărârii primei instanțe, admiterea cererii si obligarea paratei sa plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pe anul 2010, ajutorul material de C. pe anii 2010 si 2011, a ajutorul material de Paste 2011 si prima de Ziua Feroviarului pe anul 2011.

Solicită admiterea apelului schimbarea in parte a hotărârii primei instanțe si obligarea paratei si la plata dobânzii legale.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „ CFR Marfă” S.A., Curtea constată că criticile formulate au fost următoarele:

În mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 268 lit. e și c din Codul muncii, în ceea ce privește termenul de prescripție al pretinselor drepturi, în raport de obiectul și temeiul cererii reclamanților, respingând excepția invocată, deși în considerentele sentinței, reține că, în subsidiar, a invocat și prescripția de 3 ani pentru salariul suplimentar pe anul 2009, raportat la data formulării acțiunii, asupra căreia nu s-a pronunțat

Consideră apelanta că instanța de fond trebuia să analizeze, în principal, fondul drepturilor solicitate, pentru a determina, normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune. În fapt, cererea reclamanților privește o neexecutare întocmai a Contractului Colectiv de muncă.

Având în vedere că prin cererea formulată de reclamanți în data de 08.07.2013 se solicită obligarea societății la modificarea unor clauze din CCM, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni.

În subsidiar, în situația în care instanța va respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată în baza prevederilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, invocă intervenția în cauză si a termenului general de prescripție de 3 ani pentru salariul suplimentar pe anul 2009. care a devenit scadent la data de 31.12.2009 si care potrivit termenul general de prescripție s-a prescris la data de 31.12.2012. ori cererea de chemare în judecată a fost formulată de la data de 08.07.2013.

S-a invocat și excepția inadmisibilitații cererii, pentru lipsa procedurii prealabile, arătându-se că în mod greșit instanța de fond apreciază că în cauză nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile.

Reclamanții, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de contractele colective de muncă în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.

În ceea ce privește fondul cauzei consideră cererea de chemare în judecată neîntemeiată fată de următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a admis cererea și a dispus obligarea societății apelante la plata diferențelor salariale pentru perioada 03.07._10, motivat de dispozițiile art. 41 alin. 3, lit. a din CCM la nivel de ramura transporturi, fără a avea în vedere apărările formulate de societatea noastră, respectiv că CCM Unic la nivel de R. Transport, pe care reclamații își întemeiază cererea, a fost denunțat din 31.10.2010,iar prin sentința civilă nr. 652/M, pronunțată de Tribunalului B. s-a constatat definitiv și irevocabil nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marii SA.

Anexa I a CCM conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut precum si formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare.

Se mai susține că societatea apelantă a respectat și prevederile legale în materie, acordând salariaților salarii mai mari decât salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată. Se face mențiunea că salariații societății nu sunt funcționari publici, nefiind asimilați acestora, statutul de societate cu capital integral de stat neducând la asimilarea prevederilor legislației speciale eu privire la funcționarii publici.

Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă ".

Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat un contract individual de muncă în care . mai mare de 700 lei pentru flecare salariat este evidentă lipsa de temei a cererii de chemare în judecată.

De asemenea,mai susține apelanta, în CCM Unic la nivel de R. Transporturi se prevede existență unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, astfel că cererea reclamantului din prezenta cauză este cel puțin bizară, atâta timp cât aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi ar însemna ca salariații din cadrul CFR M. să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze. Aplicarea art. 4 din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, în integralitatea sa, ar face ca salariul maxim la nivelul CFR Marfă ar fi de 1.400 Iei, coeficientul de ierarhizare fiind 2 pentru funcții ce presupun studii superioare.

Or, în cazul de față, instanța de fond a preluat doar clauzele favorabile angajaților, făcând un mix între cele două contracte de muncă aplicabile, fără niciun temei legal sau logic, dat fiind că nu se poate prelua doar nivelul salariului dintr-un contract și coeficienții din altul. Instanța de fond nu a stabilit în mod real care sunt relațiile contractuale aplicabile părților.

De asemenea, se subliniază că în motivarea cererii de chemare în judecată se folosește ca temei formula de calcul din Anexa 1 la CCM - formulă inexistentă ca urmare a constatării nulității absolute a întregii anexe, or, societatea apelantăîn (lipsa unei modalități de calcul a veniturilor salariate așa cum fuseseră ele prevăzute de contractele colective de muncă a aplicat singurul temei în vigoare pentru acordarea veniturilor salariate ale angajaților, respectiv, contractul individual de muncă. Având în vedere prevederile contractante invocate mai sus, se solicită instanței de control judiciar să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă (așa cum a fost și modificat ca urmare a nulității absolute a Anexei I) si a celui individual de muncă, au fost plătite în mod corespunzător, societatea apelantă onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp, nefiind contestate prevederile CCM Ia nivel de unitate în timpul valabilității acestuia.

Se mai susține în motivarea apelului că este criticabilă soluția instanței de fond prin care obligă la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 și 2011, motivat pe art. 30 din CCM la nivel de unitate și art. 43(2) lit. "a" din CCM Unic la nivel de ramura transporturi, fără să țină cont de apărările formulate de societatea apelantă prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prin care s-a arătat că CCM Unic la nivel de R. Transport, a fost denunțat din 31.10.2010. Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfă SA pe anii 2009-2010: „(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății POATE primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al SNTFM CFR Marfă SA, lege a parților, nu obligă societatea sa plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile(prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.

Art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR Marfa SA, prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate, care sunt venituri proprii si nu din alocații iar pe anii 2008, 2009 si chiar 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.

Cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2011, se arătă că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2011, au stabilit posibilitatea acordării acestuia funcție de obținerea de profit.

Conform art. 30 din CCM la nivel de unitate, singurul valabil pentru anul 2011. acordarea salariului suplimentar pe anul 2011 este condiționată de obținerea de profit.

CCM la nivel de unitate aplicabil 2011 prevede: „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respectiv ".

Dispozițiile art. 30 CCM, clauză acceptată de ambele părți, sunt în sensul că acordarea acestui salariu suplimentar este afectat de condiția obținerii de venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.

Situația financiară a societății în perioada pentru care se solicită plata salariului suplimentar, a fost precară înregistrând pierderi astfel că societatea nu a avut posibilitatea constituirii acestui fond.

In plus, SNTFM CFR Marfă SA- este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economiei monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, astfel că apelantei-pârâte i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM 959/2007, MG 532/2008 și HG 28/2010.

In cadrul negocierilor privind Contractele colective de muncă s-a avut în vedere păstrarea numărului salariaților, astfel ca, acest lucru a condus la utilizarea în totalitate a fondului de salarii aprobat, prin urmare anul 2010, culminând, în sens negativ, cu punerea în aplicare a unui program de restructurare și reorganizare a societății.

În subsidiar, în situația în care se vor respinge apărările societății pârâte privind acest capăt de cerere, se solicită instanței a se avea în vedere dispozițiile art. 30(1) din CCM privind acordarea salariului suplimentar ( conf. Anexei 6 punct 2), de salariul suplimentar în anul 2011 nu beneficiază salariații care în cursul anului calendaristic respectiv au fost sancționați cu diminuarea salariului pe o perioada de 1-3 luni.

În ceea ce privește cererea referitoare actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și obligarea CFR Marfa la plata dobânzii legale arătăm următoarele:

Cu privire la cererea privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației pârâta solicită instanței să respingă și acest capăt de cerere pentru motivele invocate mai sus, iar în cazul în care nu se va admite cererea se solicită instanței să pună în vedere organizației sindicale să calculeze și să precizeze cererea cu sumele actualizate cel puțin până la data introducerii pe rolul instanței a prezentei acțiunii.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, Curtea reține că apelurile formulate sunt nefondate, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:

Analizând cu precădere excepțiile de fond sau procedură care fac de prisos administrarea probelor sau cercetarea pe fond a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., Curtea reține, în ceea ce privește excepțiile prescripției extinctive și a inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, că acestea sunt nefondate.

În cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii ce reglementează un termen de prescripție de 3 ani și nu lit. e care prevede termenul de prescripție de 6 luni, obiectul acțiunii constând în plata unor drepturi salariale suplimentare .

Din acest punct de vedere, dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2009 apare prescris, de la data nașterii dreptului la acțiune ( 1 ianuarie 2010) și până la data înregistrării acțiunii ( 8 iulie 2013) termenul de prescripție de 3 ani fiind împlinit . Aceeași este situația și dacă aceasta s-ar fi plătit în primul trimestru al anului următor celui pentru care se datorează, respectiv până la 31 martie 2010.

În mod legal și întemeiat instanța de fond a apreciat că în cauză nu este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile. Deși părțile au convenit ca mai întâi să se încerce soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor, instituind o procedură administrativă prealabilă, aceasta nu poate avea decât caracter facultativ și nu poate îngrădi accesul liber la instanță al reclamanților, principiu constituțional înscris în art. 21 din Constituția Romaniei și drept fundamental reglementat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6 .

În ceea ce privește motivele de apel prin care se critică valoarea salariului minim brut utilizat de societatea pârâtă la calcularea dreputurilor salariale, Curtea reține că, în mod legal și întemeiat instanța de fond a apreciat ca întemeiat acest capăt de cerere doar în parte, respectiv doar până la data de 31.12.2010, data expirării perioadei de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi .

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să fie obligată pârâta să plătească reclamanților pentru perioada 08.07._11 diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și drepturile salariale efectiv plătite.

Referitor la perioada 08.07._10 instanța de fond a dat, în mod corect, eficacitate juridică dispozițiilor art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 încheiat la data de 19.12.2007 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 privind stabilirea salariului minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 1.01.2008 pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună la suma de 700 lei.

Art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile) dispune că “ executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă .

În continuare, în mod legal și întemeiat instanța de fond a reținut că în anul 2011 nu există temei legal pentru recalcularea drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate de reclamanți. Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, nu a fost prelungit și pentru anul 2011, fiind de notorietate dezacordul patronatului cu privire la prelungirea acestuia . Potrivit actului nr. 140/DDS/08.03.2011 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, (fila 24 dosar de fond, vol . II ) Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 a expirat la data de 31.12.2010, astfel că nu se mai poate reține supremația și obligativitatea acestuia, astfel cum solicită apelanții –reclamanți prin motivele de apel .

Art. 4 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi prevede la alin.2 că: “dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la până la incheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni”.

Din interpretarea dispozițiilor art. 4 din CCM RT rezultă în mod evident că denunțarea contractului poate fi formulată de oricare din părțile semnatare, nefiind condiționată de numărul părților care denunță contractul și nici nu condiționează valabilitatea acestui act de un răspuns afirmativ sau negativ al vreuneia din părți.

În concluzie, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 nu putea să ultraactiveze, având în vedere denunțarea acestuia de către Confederația Națională a Patronatului Român, în luna noiembrie 2010, conform art. 4 alin. 2 din contract, prin scrisorile nr. 284/16.11.2010 și nr. 283/16.11.2010. .

D. umare, drepturile salariale cuvenite reclamanților pe perioada în discuție în prezenta cauză se calculează conform grilelor de salarizare stabilite prin contractele colective de muncă valabile la nivel de unitate pe anii 2011, 2012 și 2013 și negocierii părților.

Este adevărat că atât prin prevederile Legii nr.130/1996 ( art.8 ), cât și în dispozițiile art. 132 alin.3 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care o înlocuiește, este prevăzut principiul potrivit căruia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel superior, dar trebuie reținut că orice contract colectiv de muncă are o durată limitată, putând fi prelungit numai prin act adițional. În condițiile în care ulterior datei de 1 ianuarie 2011 nu mai exista un astfel de contract de muncă încheiat la nivel superior, drepturile existente în contractul colectiv de muncă la nivel inferior se aplică fără nicio restricție, neexistând un alt contract la care să se poată raporta.

Prin decizia nr.511/2006 a Curții Constituționale s-a decis că „ dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea ) la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”, însă în momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2011, contractul colectiv de muncă la nivel ierarhic superior își încetase activitatea, astfel că nu se impunea negociatorilor ca un veritabil izvor de drept.

Pe de altă parte, se susține de către recurenții-reclamanți că se impunea admiterea acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale cuvenite, motivat de faptul că la stabilirea punctului de plecare în cazul salarizării lor nu s-a avut in vedere salariul minim brut pe țară stabilit pe perioada în discuție în cauză.

Salariul minim brut a fost definit de organizația Internațională a Muncii ca fiind nivelul de remunerație sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul, este salariul care în fiecare țară are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunilor penale sau a altor sancțiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.

Este de necontestat că prin HG nr. 1193/2010 a fost stabilit pe anul 2011 un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, prin HG nr. 1225/2011 a fost stabilit pentru anul 2012 un salariu minim garantat de 700 lei, iar prin HG nr.23/22.01.2013, 750 lei încpând cu 1 februarie 750 lei și începând cu 1 iulie 2013 800 lei lunar. Existența acestor trei acte normative nu înseamnă că negocierea sau stabilirea prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale trebuie să aibă ca bază de pornire acest salariu minim brut garantat în plată, astfel cum pretind recurenții, ci doar faptul că angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară (art. 164 alin. 2 Codul muncii).

Prin urmare, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu de bază brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară și nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.

În cadrul societății intimate, în ceea ce privește sistemul de salarizare al propriilor angajați, acesta este grevat de un singur principiu, respectiv al negocierii colective și individuale. Nu subzistă obligația paratei de a calcula salariile reclamanților prin luarea in considerare, ca punct de plecare al calcului, a salariului minim brut pe tara, garantat în plată, si sa înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare, ci doar a plății unui salariu brut superior salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Acest principiu reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat (art. 44 alin.5). Codul muncii, concretizând acest drept, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri colective sau/și individuale între angajator și salariați sau reprezentanții lor (art. 162 alin. 1 și 2), iar prin contractul colectiv de muncă „ se stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1).

În speță, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, salariul primit de reclamanți a fost peste salariul de bază minim garantat pe țară prin HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011 și HG nr.23/22.01.2013, situație necontestată de apelanți, astfel cum au arătat aceștia și în apel, instanța, având în vedere și considerentele expuse anterior, apreciază ca fiind nefondate criticile apelanților cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, chiar dacă prin sentința civilă nr. 652/M/08.05.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, intrata in puterea lucrului judecat, parata a fost obligata sa recalculeze salariile individuale si sa modifice contractele individuale de munca ale fiecărui reclamant prin luarea in considerare a salariului minim brut de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare inmultit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care au avut-o reclamanții in perioada 2009-2010, prin aplicarea formulei de calcul, din anexa 1 la CCM, aceasta nu produce efecte și pentru anii următori, ci doar pentru perioada arătată în cuprinsul ei. În continuare, stabilirea cuantumului salariului de bază brut se face prin negociere, pornind de la dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru fiecare an în parte.

Referitor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și a ajutorului material pentru C. 2010 deși prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 partenerii sociali au convenit să nu acorde aceste drepturi, Curtea reține că pentru perioada respectivă este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare . În speță este aplicabil Contractul Colectiv de Munca incheiat la nivel de G. de Unitati Feroviare pe anii 2006-2008, inregistrat la MMSSF sub nr. 2836/20/28.12.2006, a carui aplicare a fost prelungita la 4 ani prin Actul aditional inregistrat sub nr. 370/20.06.2008, prin art. 71 se prevede ca``in afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele: - cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare, ajutor de care nu beneficiaza salariatii care in cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sanctionati pentru consum de bauturi alcoolice, precum si salariatii din unitatile componente ale grupului de unitati feroviare care la data acordarii ajutoarelor cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se afla in concediu fara plata cu o durata de un an; - pentru Ziua Ceferistului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare``. Acesta se aplica pentru perioada în care drepturile mai sus –menționate, reglementate și de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au fost suspendate .

În contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011, 2012 se prevede ( art. 98), în ceea ce privește ajutoarele materiale de P. și de C. și pentru Ziua Feroviarului, că acestea se vor stabili prin negociere la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM, iar pe durata valabilității celor două contracte nu se acordă.

Art. 30 din acelasi contract colectiv la nivel de unitate prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembriea anului respectiv, cu condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respectiv.

Este de notorietate că apelanta - pârâta CFR Marfă nu a mai raportat profit din 2007, pierderile totale ridicându-se la 367 de milioane de euro în perioada 2008-2012, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, publicate în presă ( Ziarul Financiar).

În consecință, Curtea apreaciază ca temeinică și legală reținerea instanței de fond că pentru această perioadă reclamanții ( anii 2011,2012) nu mai sunt îndreptățiți la acordarea ajutoarelor de Paste și C., prima de Ziua Feroviarului (2011) și a salariului suplimentar pentru anul 2011, întrucât primele nu mai sunt prevăzute, iar pentru ultimul nu sunt îndeplinite condițiile contractuale .

Curtea găsește întemeiate pretențiile reclamanților –apelanți privind acordarea și a dobânzii legale pentru drepturile bănești recunoscute .

Prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.” În speță, dobânda curge de drept întrucât în litigiile de muncă debitorul este de drept în întârziere, în ceea ce privește drepturile salariale .

Rațiunea pentru care, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, se mai justifica și dobânda legala, constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanțelor.

Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanțelor reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Referitor la apelul declarat de reclamantele A. M. și D. D., Curtea reține că la instanța de fond s-a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește pretențiile acestora până în anul 2010 inclusiv, raportat la dispozițiile sentinței civile nr. 5770/20.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Prahova, în care reclamantele au solicitat, alături de alți reclamanți, aceleași drepturi pe care le solicită și în prezentul litigiu. Prin motivele de apel nu a fost criticată și modalitatea de soluționarea a excepției autorității de lucru de judecat, iar pentru perioada ulterioară anului 2010, conform celor mai sus expuse, nu au găsite întemeiate criticile formulate de reclamanți, astfel că este nefondatîn integralitate apelul declarat de cele două reclamante.

În baza disp. art. 480 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele A. M. și D. D. și se va admite apelul celorlalți reclamanți și al pârâtei.

Se va schimba în parte sentința în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009 și se va respinge ca prescrisă acestă cerere.

Se va înlătura obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar pe anul 2011.

Va fi obligată pârâta către apelanții-reclamanți ( cu excepția reclamantelor A. M. și D. D.) și la plata salariului suplimentar pe anul 2010 si a ajutorului material de C. pe anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, plus dobânda legală pentru acceași perioadă.

Urmează a se aplica dobânda legală și sumelor la care a fost obligată pârâta prin sentința instanței de fond, astfel cum a fost schimbată în parte, prin prezenta decizie.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul reclamantelor A. M. și D. D., ambele cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. D. cu sediul în B., .. 13, județul B..

Admite apelul celorlalți reclamanți B. E., B. V., B. M., B. C., C. M., C. I., C. I., C. E., C. F., C. C., C. C., C. F., D. G., D. P., D. A. S., D. S., D. G., D. A. E., D. C., E. G., F. G., F. P., G. A., G. V., G. C., G. M., I. L. D., J. I. G., J. T. N., L. F., M. S., M. I., M. I. E., M. G., M. D., M. I., M. N., M. V., M. D., M. G., M. V., M. G., N. I., N. D., O. F., P. I., P. I., S. I., S. M., S. D. G., S. M. F., S. M., Ș. M. V., T. M., V. M., V. C., Z. M., ZÎRNĂ C. ARONEL, A. M., B. G., D. F., D. V., C. M., M. A., M. V., M. V. G., N. G., P. G., R. M., S. A., S. M., S. L., T. N., V. M. F., V. V., S. I., G. M. și C. T. toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. D. cu sediul în B., .. 13, județul B., și al pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA cu sediul în București, .. 38, sector 1.

Schimbă în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009 și respinge ca prescrisă acestă cerere.

Înlătură obligarea pârâtei la acordarea salariului suplimentar pe anul 2011.

Obligă pârâta către apelanții-reclamanți ( cu excepția reclamantelor A. M. și D. D.) și la plata salariului suplimentar pe anul 2010 si a ajutorului material de C. pe anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, plus dobânda legală pentru aceeași perioadă.

Urmează a se aplica dobânda legală și sumelor la care a fost obligată pârâta prin sentința instanței de fond, astfel cum a fost schimbată în parte, prin prezenta decizie.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică azi, 2 martie 2015.

Președinte, Judecător,

E.-S. L. V.-A. P.

Grefier,

M. F.

Red. SEL/Tehnored.MF

6ex./18.03.2015

d.a._

j.a G. M..

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Întoarcere executare. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 83/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre din 11-02-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI Întoarcere executare. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 83/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 282/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 251/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI