Conflict de muncă. Sentința nr. 19/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 6529/40/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.19

Ședința publică de la 08.01. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent Judiciar E. P.

Asistent Judiciar D. C.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe S. S. Sanitară B. - reprezentant al reclamantelor: A. C., A. E., C. E., Ghetler L., G. P., I. M., P. G. și V. C. L. și pe pârâtul S. Județean de Urgență "Mavromati" B., având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă se prezintă reprezentanta Sindicatului S. sanitară din B. d-ra O. R. Ortansa pentru reclamanți și cons. jr. B. A. G. pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Văzând că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantelor solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată . Arată că Ordonanța nr.35/ 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30.01.2012, iar prevederile art.12 din această ordonanță nu au incidență în prezenta cauză.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii pe motivele arătate în întâmpinare . Susține că Ordonanța 35/2012 nu face referire la nici un fel de termen astfel că acordarea drepturilor se face în funcție de bugetul aprobat și a unor eventuale suplimentări.

Reprezentanta reclamantelor arată că nu s-a contestat data de la care s-au acordat drepturile ci acordarea lor retroactivă, respectiv din luna iulie 2012 nu din septembrie 2012.

TRIBUNALUL,

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului B. la data de 25.10.2012 reclamantele A. C., A. E., C. E., Ghetler L., G. P., I. M., P. G. și V. C. L. - prin S. ,, S. Sanitară ” B. au chemat în judecată pârâtul S. Județean de Urgență "Mavromati" B., solicitând:

- obligarea la modificarea Art. 1 din deciziile de promovare emise reclamantelor la data de 25.09.2012 în sensul aplicării acesteia începând cu data de 01.07.2012, potrivit OG 35 din 30.06.2012;

- obligarea la plata diferențelor rezultate dintre salariul cuvenit în urma promovării și cel efectiv încasat pentru perioada 1.07._12;

- obligarea la plata de daune interese constând în diferențele rezultate din actualizarea cu rata inflației calculată pentru perioada între data scadenței și data plății efective precum și în dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată

În fapt, au arătat că sunt angajate ale secție de Psihiatrie a Spitalului „Mavromati„ B. în funcția de asistenți medicali generaliști. Au arătat că la data de 30.06.2012 a intrat în vigoare OUG nr. 35 prin care se modifică și completează Legea nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății prin introducerea unui nou articol 1961 care prevede că „ asistenții medicali încadrați în unitățile sanitare publice în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării." Având în vedere prevederile OUG 35 din 30.06.2012, reclamantele au solicitat pârâtului reîncadrarea în funcțiile corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării.

În temeiul art. 1 pct. 20 al OUG 35 din 30.06.2012 și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati" B. ,pârâtul le-a emis la 25.09. 2012 decizii, prin care a dispus reîncadrarea acestora în funcția de asistent medical principal cu S, majorându-le corespunzător și salariul cuvenit începând cu data de 01.09.2012.

Consideră că deciziile de reîncadrare emise sunt netemeinice și nelegale deoarece majorarea salarială corespunzătoare promovării în funcție trebuia dispusă începând cu data de 01.07.2012, data la care a intrat actul normativ în vigoare. În drept, și-au întemeiat acțiunea pe prevederile OUG 35 din 30.06.2012, Legea 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății, Codului muncii, Legii nr. 62/2011 a dialogului social, Constituția României, Codului de procedură civilă precum și celorlalte prevederi legale interne și internaționale de reglementare în materie.

În dovedire au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul scris al pârâtului, expertiza, precum și orice alte probe necesare la soluționarea cauzei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a arătat că prin OUG nr.35/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sanitar, publicată în M.O. nr.434 din 30.06.2012, nu este specificat că modificările și completările la Legea nr.95/2006 intră în vigoare de o anumită dată.

Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare, la art. 12 alin 2 prevede că "ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."

Camera decizională este Camera deputaților, iar aceasta a fost sesizată în data de 12.11.2012 .

Prin urmare, prin OUG nr.35/.2012 nu se constituie o obligație a angajatorului pentru aplicarea art.1961 începând cu data publicării actului normativ, respectiv cu 30.06.2012 iar acordarea de drepturi salariale, conform legislației în vigoare, trebuie să se încadreze în fondurile destinate cheltuielilor de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. Acesta se aprobă la începutul anului, iar orice modificare ulterioară a bugetului de venituri și cheltuieli trebuie supusă unei proceduri de aprobare, respectiv identificarea sursei de finanțare, avizarea de către consiliul de administrație și aprobarea ordonatorului principal de credite.

A arătat pârâtul că, potrivit aceluiași act normativ, OUG nr.35/2012, cuantumul cheltuielilor aferente drepturilor de personal este supus aprobării ordonatorului principal de credite (Consiliul Județean B.) de către manager, cu avizul consiliului de administrație, după identificarea sursei de finanțare.

Pentru salariații care îndeplineau condițiile art.1961 introdus prin OUG nr.35/2012 s-a aplicat prevederea legală începând cu 01.09.2012.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:

Prin OUG nr. 35 din 27 iunie 2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sanitar s-a dispus la art. I pct. 20 modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul introducerii unui nou articol, respectiv a articolului 196^1, cu următorul cuprins:

"ART. 196^1

Asistenții medicali încadrați în unitățile sanitare publice în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal și ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menținerea gradului de principal și a gradației avute la data promovării."

Potrivit art.12 din Legea 24/2000 Ordonanțele de Urgență a Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României partea I sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Conform art.115 alin.5 din Constituția revizuită ,ordonanțele de urgență intră în vigoare după depunerea lor spre aprobare la Parlament și, evident ,sub condiția publicării în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, duză depunerea ordonanței de urgență la Parlament spre aprobare aceasta intră în vigoare imediat de la data publicării.

Soluția este justificată prin condițiile excepționale în care se pot emite ordonanțe de urgență, la aceste condiții făcând referire art.115 alin.4 care arată că astfel de ordonanțe pot fi emise numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Prin urmare, instanța va reține că ordonanța de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul acesteia ,dacă este cazul. Data intrării în vigoare a OUG nr. 35/2012 este data publicării sale ,anume 30.06.2012 .

În ceea ce privește fișa depusă de către pârât ( fila 32 ds.) instanța constată că aceasta se referă la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.35/2012, iar nu la momentul depunerii acestei ordonanțe la Camera competentă să fie sesizată.

Prin urmare, de la data intrării în vigoare ,anume de la data de 30.06.2012 exista obligația angajatorului de aplicare a art.196 ind.1 din Legea nr. 95/2006.

Pe cale de consecință instanța va constata că în mod greșit prin deciziile nr. 777, 776 ,784 ,778 ,780 ,785 ,787 și 786 din 25.09.2012 s-a stabilit că reîncadrarea reclamantelor se face în raport cu prevederile art.196 ind.1 din Legea 95/2006 începând cu 01.09.2012, iar nu începând cu data de 01.07.2012.

Conduita reglementată de dispozițiile OUG nr.35/2012 impunea pârâtului să stabilească aplicarea prevederilor menționate începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ ,în acest sens fiind necesară urmarea procedurii prevăzută de lege inclusiv prin supunerii aprobării cuantumului cheltuielilor aferente dreptului de personal ordonatorul principal de credite de către manager cu avizul consiliului de administrație.

Pe cale de consecință va modifica deciziile emise în sensul că data de aplicare a acestora va fi 01.07.2012 în loc de 01.09.2012.

Subsecvent va obliga pârâtul să plătească reclamantelor diferențele nete dintre salariul cuvenit pentru postul de asistent medical cu studii superioare și grad principal, după caz, și cel efectiv plătit în intervalul 01.07._12.

În baza art. 166 alin. 4 din Codul Muncii - pentru aceste sume vor fi acordate actualizările de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Dobânda legală va fi acordată de la data punerii în întârziere, anume ziua chemării în judecată - în conformitate cu prevederile OG 9/2000 și OG 13/2000 raportat la art. 1088 cod civil și art. 1535 din Noul Cod Civil .

Văzând că nu s-a făcut dovada plății cheltuielilor de judecată va respinge acest capăt de cerere ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite,în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. C., A. E., C. E., Ghetler L., G. P., I. M., P. G. și V. C. L.- prin S. ,, S. Sanitară ” B., cu sediul în B., ., jud.B., în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgențe ,, Mavromati” B., cu sediul în B., ., jud.B..

Modifică deciziile nr. 777 ,776 ,784 ,778 ,780 ,785 ,787 și 786 din 25.09.2012 emise de pârât pentru reclamante în sensul că data de aplicare a deciziilor va fi 01.07.2012 în loc de 01.09.2012 .

Obligă pârâtul S. Județean de Urgențe ,, Mavromati” B. să plătească reclamantelor diferențele nete dintre salariul cuvenit pentru postul de asistent medical cu studii superioare și grad principal, după caz, și cel efectiv plătit în intervalul 01.07._12 ,actualizate în raport cu indicii de inflație începând cu data scadenței și până la data de 28.10.2012 precum și dobânda legală aplicată la aceste diferențe începând cu data de 29.10.2012 și până la data plății efective .

Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 08.01.2013.

Președinte, Cu opinie în același sens, Grefier,

P. I. Asistenți judiciari, P. R.

P. E., C. D.

Red.P.I./15.02.213

Tehnored.P.R./20.02.2013

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Sentința nr. 19/2013. Tribunalul BOTOŞANI