Conflict de muncă. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 5934/40/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 23

Ședința publică de la 08.01. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent Judiciar E. P.

Asistent Judiciar D. C.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta D. D. și pe pârâta Direcția G. De Asistență Socială Și Protecția Copilului B., având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică,se prezintă av.Feodorov A. pentru reclamanta lipsă și cons. jr. D. S. O. pentru pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentanta reclamantei depune la dosar chitanță, un document eliberat de Institutul Național de S. și răspuns la întâmpinare .

Instanța pune în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției și admiterea acțiunii .

Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii .

INSTANȚA

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului B. la data de 28.09.2012 reclamanta D. D. a chemat în judecată pârâta Direcția G. de Asistență Socială B. solicitând obligarea acesteia la calcularea și la plata de daune în raport cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă aplicată:

- drepturilor pentru menținerea securității începând cu 12.08._10 în cuantum de 150 lei/lunar;

- drepturile reprezentând c/v mesei calde pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08._10;

- premiului lunar de 2%, calculat la drepturile salariale din fiecare lună pentru intervalul 01.04._09;

- sporului de confidențialitate din salariul de bază pentru perioada efectiv lucrată din intervalele 15.02._08 și 01.08._09;

- primei de vacanță pentru anul 2009;

- drepturilor pentru asigurarea unei ținute decente, stabilite prin sentința nr. 3041/30.11.2010, pronunțată de Tribunalul B. - Secția civilă (ds_ ), rămasă definitivă și irevocabilă și prin decizia nr. 1159/03.05.2011, pronunțată în același dosar de Curtea de Apel Suceava; Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că, prin sentința nr. 3041/30.11.2010, pronunțată de Tribunalul B. - Secția civilă (ds._ ), pârâta a fost obligată la plata drepturilor bănești indicate în petit.

Totodată a menționat că prin decizia nr. 1159/03.05.2011, pronunțată în același dosar de Curtea de Apel Suceava, s-a admis recursul declarat de pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B., numai sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei - intimate, privind plata premiului pentru ziua de 8 Martie 2009 și s-a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris.

A mai arătat reclamanta că prin acțiunile formulate în cele două dosare nu au fost solicitate daune interese reprezentând despăgubiri pentru rata inflației și dobânda legală aferente sumelor datorate și neachitate la timp pentru perioadele menționate.

Aceste daune interese formează obiectul cererii sale deoarece a fost prejudiciată prin trecerea timpului și prin devalorizarea continuă a sumelor datorate din cauza neplății la timp a drepturilor salariale cuvenite, potrivit legii și stabilite prin hotărârile judecătorești sus menționate.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legale ale N.C.C. și art. 3 din Legea nr. 356/2002 pentru aprobarea OUG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, art. 28 (2) din legea sindicatului și art. 274 Cod proc. civ.

La cerere au fost anexate înscrisuri..

Prin întâmpinarea formulată, pârâta DGASPC B. a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata indicelui de inflație și a dobânzii legale pentru drepturile speciale, respectiv menținerea securității și sănătății în muncă, precum și achitarea contravalorii mesei calde, conform art. 268 alin 1 lit. e Codul Muncii, dat fiind faptul că plata indicelui de inflație și a dobânzii legale sunt drepturi accesorii care urmează regimul juridic al dreptului principal.

De asemenea, a invocat prescrierea dreptului la acțiune în ceea ce privește plata indicelui de inflație și a dobânzii legale pentru premiul lunar de 2%, sporul de confidențialitate de 15%, prima de vacanta pentru anul 2009, primele pentru Paste si C. 2009, pentru perioada 15.02._09, conform art. 268 alin. 1 lit. c - Codul Muncii, dat fiind faptul că plata indicelui de inflație și a dobânzii legale sunt drepturi accesorii care urmează regimul juridic al dreptului principal.

A arătat că dreptul accesoriu la actualizarea cu indicele inflației nu a fost exercitat sub forma unui capăt de cerere accesoriu al cererii principale. A arătat că la nivelul unității pârâte a fost încheiat Contractul Colectiv de munca nr.6/15.02. 2008, valabil pentru o perioada de 2 ani.

Ca urmare a deficitului bugetar, s-a aflat in imposibilitatea achitării anumitor drepturi pe perioada valabilității Contractului colectiv de muncă.

A invocat prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului 71/2009 cu modificările si încetările ulterioare și că a respectat întocmai dispozițiile legale, achitând reclamantei prima tranșă din valoarea titlului executoriu în cursul anului 2012.

În ceea ce privește plata dobânzii legale-a arătat că, în dreptul muncii aceasta devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în contract o astfel de clauză. Dobânzile, majorările sau penalitățile se acordă (numai) dacă ele sunt stipulate în contract, statut, regulament sau în alt înscris însușit de părți. Or, în Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivelul DGASPC B., valabil în perioada 15.02._10, părțile nu au prevăzut nimic în acest sens.

A susținut că - prin acordarea indicelui de inflație si a dobânzii legale pentru debitul principal s-ar realiza o dublă reparare a prejudiciului. În plus, reclamanta nu a solicitat prin acțiunea principală și reactualizarea drepturilor cu indicele de inflație. Acordarea actualizărilor în funcție de cursul monedei naționale, precum și a dobânzii legale aferente, ar încălca atât principiul echității cât și pe cel al îmbogățirii fără justă cauză.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

În conformitate cu prevederile art.137 Cod proc.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția prescrierii invocată.

Acțiunea de acordare a sumelor stabilite prin sentința menționată în cuantum actualizat a fost introdusă la data de 28.09.2012. În raport de acest moment instanța urmează să analizeze intervenirea prescripției, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinarea sa.

În analizarea acestei excepții instanța are în vedere faptul că prin sentința civilă nr.3341 din 30.11.2010 au fost acordate drepturile reprezentând menținerea securității și sănătății în muncă aferente perioadei 12.08._10, drepturile privind contravaloarea masei calde pentru perioada 12.08._10, premiul de 2 % pentru perioada 01.04.2009 – 02.02.2010, sporul de confidențialitate pentru intervalul 15.02._08 și 01.08._09 și prima de vacanță pentru anul 2009.

Va constata că cererea a fost introdusă la data de 28.09.2012 motiv pentru care va constata că pentru actualizarea drepturilor din intervalul de până la 31.08.2009 cererea a fost formulată cu nerespectarea termenului de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 astfel că va respinge pretenția pentru actualizarea acestor sume, ca prescrisă.

Cu privire la fondul cauzei, care în vedere că:

Prin sentința civilă nr. 3041 din 30 noiembrie 2010 ,Tribunalul B. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. D. și a obligat pârâta să plătească reclamantei: drepturile destinate menținerii securității și sănătății în muncă pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08._10 în cuantum de 150 lei lunar; drepturile reprezentând contravaloarea masă caldă pentru zilele efectiv lucrate din intervalul 12.08.2009-02,02.2010 în cuantum de 7 lei/zi lucrătoare; premiul lunar de 2% calculat la drepturile salariale din fiecare lună pentru intervalul 1.04._10; sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază pentru perioada efectiv lucrată din intervalele 15.02._08 și 01.08._09; prima de vacanță pentru anul 2009; primele pentru sărbătorile de Paști și C. pentru anul 2009; premiul pentru ziua de 8 Martie în valoare de 100 lei pentru anul 2009.Totodată a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect: drepturi pentru asigurarea unei ținute decente și plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul în soluționarea cauzei nr._ a apreciat că problematica intervenirii prescrierii dreptului la acțiune a salariatului,, trebuie analizată împreună cu fondul chestiunilor puse în discuție datorită izvorului comun invocat în susținerea pretențiilor respectiv Contractul Colectiv de Muncă nr. 6/2008 încheiat la nivel de DGASPC.

Din analiza contractului individual de muncă,a statelor de plată și a pontajelor lunare din intervalul februarie 2008-martie 2010 a rezultat că D. D. a fost salariata DGASPC B. pe postul de asistent maternal profesionist în cadrul aparatului propriu Serviciul asistență maternală. Aceasta a desfășurat activitate până la data de 02.02.2010. Drepturile și obligațiile caracteristice decurg din contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul. Conform clauzelor din acest contract DGASPC B. s-a angajat să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă și din lege.

La data de 15.02.2008 la Direcția de Muncă și Protecție Socială B. a fost înregistrat sub numărul 6/2008 contractul colectiv de muncă încheiat între salariați prin reprezentant și DGASPC B. aplicabil în intervalul 15.02._10 conform art. 23 și 25 alin. 3 din Legea 130/1996.

În continuare s-a făcut trimitere la prevederile acestui contract colectiv și la prevederile art.236 alin.4 și 241 din Legea 53/2003

Reclamanta împreună cu alți 1230 petenți s-au adresat tribunalului în legătură cu plata drepturilor principale la data de 12.02.2010 .

În ceea ce privește drepturile destinate menținerii securității și sănătății în muncă și c/valoare masă caldă instanța a constatat că începând cu 12.08.2009 reclamanta trebuia să beneficieze de aceste adaosuri de 150 lei lunar în cazul primului capăt de cerere și respectiv în cuantum de 7 lei pe fiecare zi lucrătoare în legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere. De altfel, angajatorul a consemnat, în întâmpinarea depusă, că până la 01.08.2009 a acordat reclamantei aceste drepturi dar a invocat lipsa fondurilor necesare pentru intervalul ulterior acestei date. Cum eventualitatea unei lipse a fondurilor nu este prevăzută în legislația aplicabilă ca motivație a refuzului acordării unor drepturi stabilite în acordul colectiv instanța a admis primele două capete de cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile privind menținerea securității în muncă și contravaloare masă caldă începând cu 12.08.2009.

Conform art.85 alin.2 lit.b din acordul colectiv, personalul contractual era îndreptățit să primească un premiu lunar de 2 % acest concept fiind încadrat de părțile contractante în cel privind drepturi salariale. S-a mai reținut că D.G.A.S.P.C. B. nu a contestat dreptul reclamantei de a beneficia de prima de concediu în cursul anului 2009,iar în temeiul art.85 alin.2 lit.f din CCM s- a admis în totalitate și capătul de cerere nr.6 formulat de reclamantă.

Aceeași soluție a fost adoptată și în privința pretențiilor privind prima de sărbători (Paști și C.) stabilită în mod expres în art.87 alin.1 lit.j din același contract ca fiind drept salarial suplimentar ce trebuia plătit petentei.

Tribunalul a constatat că pentru reclamantă sunt aplicabile prevederile art. 87 lit. i prima liniuță din CCM în sensul că reclamanta face parte din aparatul propriu al pârâtei astfel că aceasta trebuia să beneficieze de sporul de 15% începând cu 15.02.2008 data intrării în vigoare a acordului colectiv sens în care a fost admis capătul de cerere și a fost obligată pârâta să plătească sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu 15.02.2008 și până la 31.03.2008 ,respectiv începând cu 01.08.2008.

În ceea ce privește drepturile pentru asigurarea unei ținute decente s-au avut în vedere dispozițiile art. 87 alin. 1 lit.K din CCM,potrivit căruia în anumite condiții ,salariații primesc sporuri și adaosuri la salariul de bază.

Împotriva sentinței civile nr. 3041 din 30.11.2010 a formulat recurs pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B.,recurs ce a fost admis prin decizia nr. 1159 din 03.05.2011 .

Prin această decizie s-a arătat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 166 din Codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Potrivit art. 55 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 nu constituie venituri salariale „cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie (....) în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane....nu depășește 150 lei”.

Cum, în cauză, premiul pentru ziua de 8 martie 2009 a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la suma de 100 lei, neavând deci caracterul unui drept salarial, dreptul la acțiune pentru plata acestuia se prescrie în termenul de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

S-a arătat că cererea reclamantei a fost adresată Tribunalului B. la data de 15.02.2010 astfel că trebuia reținută excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata premiului aferent zilei de 8 Martie 2009.

S-a modificat în parte sentința și în sensul admiterii în parte a cererii de plată a premiului lunar de 2%, respectiv până la data de 31.12.2009 în loc de 2.02.2010.

Curtea de apel a apreciat totodată neîntemeiate criticile vizând prescripția dreptului la acțiune pentru premiul lunar de 2% aferent perioadei 1.04.2009-1.10.2009, a primei de Paști pentru anul 2009 și a sporului de confidențialitate de 15% aferent perioadei 15.02._09, precum și cele vizând nelegalitatea și netemeinicia acordării sporului de confidențialitate de 15%.

Prin cererea depusă la 28.09.2012 și care face obiectul prezentei cauze reclamanta a solicitat acordarea actualizării sumelor stabilite prin sentința nr.3041 din 30.11.2010 pronunțată de Tribunalul B. astfel cum a fost modificată prin decizia nr.1159 din 03.05.2011. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că punerea în executare a acestui titlu executoriu a fost eșalonată prin prevederile OUG nr.71/2009 însă, chiar în cuprinsul acestui act normativ la art.1 alin.3 se stabilește că sumele prevăzute la alineatul 1 plătite în temeiul ordonanței se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., plata referindu-se la sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la data de 31.12.2011.

Prin urmare, apare neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia nu ar datora actualizarea sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 3041 din 30.11.2010 pentru motivul că plata nu s-a efectuat din cauza eșalonării impuse de dispoziția legală.

Instanța mai are în vedere și faptul că întârzierea plății s-a datorat ca urmare a modalității de interpretare a prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității angajatoare, interpretare care a fost efectuată de către unitatea angajatoare și care a determinat în mod implicit plata cu întârziere a drepturilor care au fost stabilite prin sentința nr.3041/30.11.2010 astfel cum a fost modificată prin decizia nr.1159 din 03.05.2011.

În baza art.166 alin.4 din Codul Muncii, pentru sumele reprezentând drepturile datorate începând cu data de 01.09.2009, va obliga pârâta la acordarea actualizărilor. Actualizarea în raport cu indicii de inflație se va face de la momentul scadenței drepturilor și până la data introducerii în judecată a cererii prin care au fost pretinse sumele de bani, respectiv până la data de 11.02.2010.

Începând cu 12.02.2010, dată care reprezintă momentul punerii în întârziere a pârâtei cu privire la îndeplinirea obligației de plată, instanța în temeiul prevederilor O.G.9/2000 și O.G. 13/2000 raportat la prevederile art. 1088 cod civil respectiv 1535 din Noul Cod civil va obliga pârâta și la acordarea dobânzii legale aplicată la aceste sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la actualizarea în funcție de indicii de inflație a pretențiilor vizând:

-drepturile destinate menținerii securității și sănătății în muncă aferente perioadei 12.08._09;

-drepturile reprezentând contravaloare masă caldă pentru perioada 12.08._09;

-premiul anual 2% pentru perioada 1.04._09;

-sporul de confidențialitate pentru perioadele 15.02._08 și 1.08._09;

-prima de Paști pentru anul 2009 și, pe cale de consecință respinge acțiunea pentru aceste intervale ca fiind prescrisă.

Admite în parte acțiunea în daune formulată de reclamanta D. D., cu domiciliul ales la Cabinet individual – av.Feodorov A., ., ., jud.B., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului B., cu sediul în B., ..4, jud.B..

Obligă pârâta să plătească reclamantei actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumelor stabilite prin Sentința civilă nr. 3041/30.11.2010 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1159/3.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, începând cu 1.09.2009 până la 11.02.2010, precum și dobânda legală de la 12.02.2010 până la data plății efective.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8.01.2013.

Cu aceeași opinie

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

P. I. P. E., C. D. P. R.

Red.P.I./15.02.2013

Tehnored.P.R./20.02.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul BOTOŞANI