Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 41/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 6018/40/2012
Dosar nr._ drepturi bănești
R O M Â NI A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 41
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanții P. S., B. L. I. E., I. C., Ivorschi E., Ș. N., Z. V., R. A., Carcea G., prin S. Învățământului Preuniversitar B., și pârâții Grădinița nr. 22 B. jud. B. și C. L. B., jud. B. și a cererii de chemare în garanție a D. Grădiniței nr. 22 B. – R. G. și în calitate de director al centrului financiar, Inspectoratului Școlar al Județului B., Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului B., formulată de pârâtul C. L. al Municipiului B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că prin serviciul registratură CL B. a depus un punct de vedere și că reclamanta P. S. a depus copia cărții de identitate.
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B. și a chematului în garanție M. Educației Cercetării,Tineretului și Sportului precum și excepția prescrierii dreptului material la acțiune și, nefiind alte probe de administrat,constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B. - Secția I Civilă, reclamanții P. S., B. L. I. E., I. C., Ivorschi E., Ș. N., Z. V., R. A., Carcea G., prin S. Învățământului Preuniversitar B., au chemat în judecată pe pârâții Grădinița nr. 22 B. jud. B. și C. L. B., jud. B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumei reprezentând premiul anual pentru 2010, actualizată în funcție de indicii de inflație, precum și a dobânzii legale aferente.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că până la . Legii nr. 285/2010, avea dreptul - potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 - la primirea unui premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Însă, premiul pentru anul 2010 nu a mai fost plătit întrucât prin art.8 din Legea 285/2010 s-a prevăzut faptul că suma aferentă a fost introdusă în majorările salariale pe anul 2011.
Dar, potrivit opiniei reclamanților, dispozițiile Legii nr. 285/2010 nu ar putea constitui un temei justificat al refuzului de plată a acestui premiu deoarece încălcă principiul neretroactivității.
De altfel, premiul pentru anul 2010 ar reprezenta deja un drept câștigat la data intrării în vigoare a Legii 284/2010 prin care s-au abrogat expres dispozițiile art.25 din Legea 330/2009 ce prevedeau dreptul la premiile anuale.
În dovedirea acțiunii, s-a depus adeverința eliberată de angajator privind perioada efectiv lucrată de reclamanți în cursul anului 2010, cu mențiunea neaplicării vreunei sancțiuni disciplinare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.25 din Legea 330/2009, art.28 și 211 din Legea 62/2011 ,art.166 alin.4 din Codul muncii, art.101 din Legea 1/2011,HG 538/2011.
Prin întâmpinare, C. L. al Municipiului B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că drepturile salariale solicitate decurg dintr-un raport juridic de muncă, or pârâtul nu este titular al acestui raport, neavând calitatea de angajator. Ca atare, singurul care are calitate procesuală pasivă ar fi directorul unității școlare angajatoare.
Pentru aceste considerente, C. L. l-a chemat în garanție pe director, dar și pe I. Școlar Județean B. (ISJ), M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului(MECTS), Direcția G. a Finanțelor Publice B. (DGFP).
În privința acestor chemați în garanție, s-a arătat că între instituțiile respective ar exista un raport obligațional deoarece C. L. „primește banii destinați salariilor personalului din învățământul preuniversitar din bugetul de stat, prin hotărâre emisă de C. Județean B. în baza avizului emis de DGFP și cu asistență tehnică a I.Ș.J, singura instituție care are competența de a aproba statele de funcții și de salarii”.
De asemenea, s-a motivat că MECTS are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare conform art. 94 și 103 din Legea 1/2011.
Pe fondul cauzei, C. L. a susținut în apărare că premiul anual datorat pentru 2010 a fost inclus în salariile plătite reclamanților în anul 2011, motiv pentru care, în cazul în care ar fi fost nemulțumiți de acest aspect ar fi trebuit să conteste deciziile de reîncadrare salarială emise pentru anul 2012.În plus,drepturile pretinse prin acțiune nu sunt drepturi salariale,așa încât ar opera alt termen de prescripție.
Chematul în garanție Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive,excepție ce urmează a fi respinsă întrucât și această instituție are,conform Legii 1/2011, atribuții în asigurarea fondurilor necesare pentru cheltuielile de personal ale salariaților din învățământ.
Din același motiv a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B.,care are calitatea de ordonator de credite pentru cheltuielile cu salariile personalului din învățământ,conform art.104 din Legea 1/2011, iar potrivit art.4 alin.1 din HG 1395/2010: ,,Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.’’
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune ,aceasta nu este dată în cauză întrucât,contrar opiniei pârâtului C. L. B.,premiul anual este un drept salarial conform modului de reglementare și acordare prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009,fiind supus termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de 171 alin.1 din Codul muncii – termen care nu era împlinit la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 02.10.2012, întrucât a început să curgă la 01.01.2011.
Pentru soluționarea pe fond a acțiunii de față, tribunalul reține că textele normative incidente în cauză sunt:
- art. 25 din Legea nr. 330/2009:
(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
- art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, prin care s-au prevăzut următoarele:
„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
De asemenea tribunalul constată că, deși în cauze similare a pronunțat soluții de admitere a acțiunii, Curtea de Apel Suceava - în calitate de instanță de recurs, deci de ultimă instanță - a stabilit prin deciziile pronunțate, de exemplu cele cu nr. 1852/12.09.2012 și nr. 2043/2.10.2012,că se impunea respingerea cererii salariaților plătiți din fonduri publice având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010.
Prin urmare, având în vedere că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune printre altele, aceeași modalitate de soluționare a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare( Hotărârea CEDO din 2 noiembrie 2010 pronunțată în cauza Ș. și alții împotriva României), precum și deciziile Curții de Apel Suceava mai susmenționate, va fi respinsă prezenta acțiune ca nefondată.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 115 din 9 februarie 2012 a stabilit nu numai că art. 8 din Legea 285/2010 nu are caracter retroactiv, ci și că acest text de lege recunoaște în favoarea salariaților bugetari caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă a premiului anual pe 2010.
Ceea ce a fost modificată însă, prin art.8 din Legea 285/2010, a fost doar modalitatea de acordare a premiului, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază nu numai pentru anul 2011 ci și pentru anul 2012, întrucât a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
Așadar, Curtea Constituțională a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, concluzie ce se impune și în cazul reclamanților, în condițiile în care aceștia nu au indicat circumstanțe concrete de natură să atragă în ceea ce-i privește consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența CEDO.
De asemenea, curtea de apel a arătat că nu se poate reține instituirea prin art. 8 din Legea 285/2010 a unei discriminări pentru destinatarii normei juridice, întrucât nu a fost identificat un criteriu de discriminare și textul de lege se aplică tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, iar faptul că aceste majorări salariale se acordă în anul 2011 și salariaților cărora nu li s-ar fi cuvenit plata premiului anual în 2010, nu dovedește prejudicierea reclamanților care au beneficiat, la rândul lor, de majorări salariale.
Prin urmare,cererea reclamanților va fi respinsă ca nefondată.
Iar față de modul de soluționare a acțiunii,va fi respinsă și cererea de chemare în garanție ca lipsită de interes.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B. și a chematului în garanție M. Educației Cercetării,Tineretului și Sportului .
Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Respinge ca nefondată acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanții: P. S., B. L., I. E., I. C., Ivorschi E., Ș. N., Z. V., R. A. și Carcea G. - prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B., .. 19, jud. B., în contradictoriu cu pârâții: Grădinița nr. 22 B. și C. L. B., cu sediul în B., Piața Revoluției nr. 1-3, jud. B..
Respinge cererea de chemare în garanție a directorului Grădiniței nr. 22 B., Inspectoratului Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 28, jud. B. Ministerului Educației Cercetării,Tineretului și Sportului, cu sediul în București, . nr. 28-30. sector1 și Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului B. cu sediul în B., Piața Revoluției nr. 5, jud. B..
Definitivă.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica din 10 ianuarie 2013.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
redt.TN 4.02.2013 v
tehnored. BC
9 EX/4.02.2013
← Conflict de muncă. Sentința nr. 504/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Conflict de muncă. Sentința nr. 471/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|