Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1181/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1181/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 2269/40/2013
Dosar nr._ Contestație decizie concediere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1181
Ședința publică de la 09.09. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent Judiciar E. P.
Asistent Judiciar D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul S. A. D. și pe pârâta S.C."A. P. IS "S.R.L., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av.A. R. P. pentru reclamant și av.A. C. pentru pârâtă, lipsă fiind reprezentanta reclamantului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că s-au depus concluzii scrise din partea reclamantului.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentant.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea excepției. Arată că la data de 05.03.2013 administrator al societății era S. V. și nu S. A. C. iar actul constitutiv al societății a fost emis în ianuarie iar la momentul semnării deciziei de revocare era întocmit actul constitutiv și nu înțelege interesul și scopul promovării unei asemenea acțiuni. Reclamantul a fost reintegrat, i s-au plătit toate drepturile salariale și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
Instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea contestației ca nefondată și lipsită de interes. Solicită plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanță cu onorariu avocat.
INSTANȚA
Prin cererea introdusă la data de 04.04.2013 pe rolul Tribunalului B. ,reclamantul S. A. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C."A. P. IS "S.R.L. solicitând anularea Deciziei nr. 209/26.02.2013, de revocare a deciziei de concediere nr. 137/21.08.2012, emisă de către pârâtă.
În fapt, a arătat că a fost angajatul . SRL, ocupând funcția de farmacist, în baza CIM nr. 95 din data de 22.03.2012, perioada contractului de muncă fiind nedeterminată, durata muncii fiind de 4 ore pe zi.
A început activitatea la data de 2.04.2012, iar la data de 1.05.2012, a semnat Actul Adițional nr. 106, prin care de modificare a contractului de muncă din data de 22.03.2012, în sensul majorării timpului de lucru la 8 ore pe zi și majorarea salariului la 1400 lei.
La data de 22.08.2012, a primit prin serviciul poștal, decizia de concediere nr. 137/21.08.2012, prin care s-a dispus concedierea sa începând cu data de 21.08.2012.
A arătat reclamantul că împotriva Deciziei de concediere nr. 137/21.08.2012, a formulat contestație la data de 29.08.2012, cererea sa fiind înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B..
La data de 26.02.2013 (6 luni mai târziu) ,angajatoarea a emis Decizia nr. 209, prin care a revocat Decizia de concediere nr. 137/21.08.2012, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul de farmacist deținut anterior emiterii deciziei de concediere, cu respectarea acelorași drepturi salariale prevăzute de contractul inițial și plata drepturilor salariale calculate de la data emiterii deciziei de concediere până la data emiterii deciziei de revocare. Decizia de revocare nr. 209 din 26.02.2013, i-a fost comunicată reclamantului la data de 4.03.2013.
A solicitat reclamantul să se observe faptul că revocarea deciziei de concediere s-a produs după data la care aceasta și-a produs efectele .Revocarea deciziei de concediere s-a făcut prin Decizia nr. 209/26.02.2013, după momentul încetării contractului individual de muncă .
În condițiile încetării contractului de muncă al salariatului la data de 21.08.2012, angajatorul nu mai putea să repună în ființă un contract de muncă pe care l-a desfăcut în mod unilateral .Reluarea raporturilor juridice de muncă putea avea loc doar în baza unui nou acord de voință, prin încheierea unui nou contract în condițiile legii și nu doar prin voința unilaterală a angajatorului. Angajatorul nu putea emite decizii referitoare la executarea, încetarea contractului individual de muncă dintre părți decât pe perioada existenței acestuia.
Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la data comunicării lor salariatului, numai nulitatea putând retroactiva, iar nulitatea nu se poate constata sau pronunța în cazul deciziei de concediere decât de către instanța de judecată.
În condițiile în care decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, instanța poate să constate că, angajatul reclamant este prejudiciat în drepturile sale, prin revocarea deciziei de concediere, în maniera în care a înțeles să o facă angajatorul.
A mai solicitat să se observe faptul că, prin decizia emisă, pârâta nu a înțeles să-i plătească reclamantului salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, așa cum prevede art. 80 din Codul Muncii ,iar decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Codului Muncii, potrivit cărora actele unilaterale ale angajatorului își produc efecte de la data comunicării lor salariatului și nu de la data emiterii acestora.
A învederat faptul că decizia de revocare i-a fost comunicată reclamantului, la data de 4.03.2013, iar reintegrarea efectivă a avut loc la data de 6.03.2013.
Raportat la toate aceste considerente, a solicitat să se constate că decizia de revocare
În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 194 din codul de procedură civilă art. 268 alin. (1) lit. a din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13.05.2013 ,pârâta . SRL a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că singurele aspecte prezentate în mod real și întemeiat de către reclamant sunt cele referitoare la succesiunea temporală și evoluția relațiilor de colaborare . A susținut că unitatea angajatoare are posibilitatea să revină asupra măsurii și să o revoce, tot printr-un act unilateral - simetric celui pe care îl desființează .Nici un text legal nu interzice în mod expres revocarea, iar decizia de concediere nu este un act jurisdicțional care prin esență să fie irevocabil, în același sens pronunțându-se și Curtea de Apel București prin Decizia nr. 1507/R/2006 a Secției a VII- a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
A arătat pârâta că revocarea deciziei poate interveni chiar și supă sesizarea instanței de judecată cu soluționarea contestației împotriva deciziei de concediere. Singura restricție existentă din acest punct de vedere este aceea că revocarea nu este posibilă decât până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de menținerea deciziei de concediere, întrucât s-ar produce astfel o încălcare a autorității de lucru judecat.
Ca efect principal al deciziei de revocare a decizie de concediere a susținut pârâta că nu se mai poate analiza legalitatea deciziei de concediere întrucât această decizie nu mai există. Prin urmare, raportul de muncă dintre părți va fi reactivat ca și când nu s-ar fi întrerupt vreodată, fără a fi necesar acordul în acest sens al angajatului după cum susține în mod eronat reclamantul și fără a fi necesară încheierea unui nou contract de muncă întrucât contractul de muncă desfăcut prin decizia de concediere își produce în continuare efectele ca și consecință directă a emiterii deciziei de revocare.
A arătat pârâta că la momentul formulării întâmpinării ,reclamantul este angajatul pârâtei, lucrând în baza contractului individual de muncă nr. 95/22.03.2012.
A mai susținut pârâta că nu se pot reține susținerile reclamantului referitoare la faptul că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Codului Muncii. Din chiar cuprinsul deciziei de revocare contestate reiese faptul că aceasta va produce efecte de la data comunicării către angajat, iar reintegrarea efectivă s-a produs de la data de 06.03.2013, când reclamantul a dat eficiență deciziei de revocare și implicit contractului individual de muncă prezentându-se la punctul de lucru al societății .
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod Procedură Civilă
Analizând actele și lucrările dosarului instanța va constata că prin decizia nr.209 emisă la 26.02.2013 s-a dispus revocarea deciziei de concediere nr.137 din 21.08.2012 prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă la reclamantului. De asemenea s-a dispus înlăturarea tuturor efectelor produse de decizia de concediere și reintegrarea reclamantului pe postul de farmacist deținut anterior emiterii deciziei nr.137 din 21.08.2012 cu respectarea acelorași drepturi salariale prevăzute de contractul individual de muncă nr.95 din 22.03.2012.
În decizie se arată că drepturile salariale datorate se vor calcula de la data emiterii deciziei de concediere până la data emiterii deciziei de revocare ,iar plata se va face către reclamant, acesta urmând să se prezinte la punctul de lucru în termen de două zile de la data comunicării deciziei de revocare ( f.6 ds.).
Reclamantul a arătat că revocarea deciziei de concediere s-a produs după data la care decizia de concediere și-ar fi produs efectele, respectiv după momentul încetării contractului individual de muncă astfel că, angajatorul nu mai putea să repună în ființă un contract de muncă pe care l-a desfăcut în mod unilateral.
A mai arătat reclamantul că nu exista posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale producând efecte de la data comunicării lor către salariat.
Motivele invocate de către reclamant vor fi respinse de către instanța de judecată care are în vedere faptul că dispozițiile legale ce reglementează raporturile de muncă nu interzic angajatorului posibilitatea emiterii de acte unilaterale .O interpretare în sens contrar ar conduce la situația în care un angajator nu ar putea revoca propria decizie care ar fi fost emisă în urma unei erori de fapt sau care nu ar cuprinde suficiente elemente de formă. Prin această interpretare s-ar constitui o situație dezavantajoasă pentru salariați ,care nu ar putea să beneficieze de un remediu, acela al revocării deciziei de concediere decât dacă ar contesta în instanță decizia respectivă.
De altfel instanța constată că ,urmare a emiterii deciziei de revocare angajatorul a achiesat practic la pretențiile formulate de către reclamant în dosarul nr._ care s-a aflat pe rolul Tribunalului B..
Instanța mai reține că ,din chiar cuprinsul deciziei de revocare rezultă că aceasta urmează să-și producă efectele de la data comunicării către angajat. De altfel reintegrarea efectivă a avut loc urmare a manifestării de voință a reclamantului concretizată prin prezentarea acestuia la punctul de lucru al societății intimate.
Instanța mai are în vedere și faptul că- decizia de revocare s-a dispus și restituirea sumelor de bani care ar fi fost încasate de către reclamant în situația în care nu ar fi intervenit decizia de concediere.
Față de conținutul și efectele deciziei va mai reține că acestea nu sunt de natură să provoace vreun prejudiciu reclamantului, în cuprinsul său fiind redate elemente de natură de a înlătura în întregime efectele deciziei de concediere.
Pentru aceste motive va respinge ca nefondată contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei nr.209 din 26.02.2013emisă de pârâtă.
Văzând și prevederile art.453 din Legea 134/2010,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul S. A. D., domiciliat în D., ., ..3, ., împotriva deciziei nr. 209 din 26.02.2013 emisă de pârâta . SRL Iași, cu sediul în Iași, ., ., jud.Iași, privind revocare deciziei de concediere nr. 137 din 21.08.2013.
Obligă reclamantul să - i plătească pârâtei . SRL Iași suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare,cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 09.09.2013 .
Cu opinie în același sens
Președinte, Asistenți judiciari Grefier
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I./10.09.2013
Tehnored.P.R./11.09.2013
Ex.4
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 158/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 900/2013.... → |
|---|
