Despăgubire. Sentința nr. 711/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 711/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 5317/40/2013

Dosar nr._ drepturi bănești, obligație de a face

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 29 mai 2014

Instanța constituită din:

Președinte – N. T.

Asistenți judiciari - D. C.

Asistenți judiciari – E. P.

Grefier – C. B.

Sentința civilă nr.711

La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanții R. D. C., Oblezniuc T. V., G. T. L., G. C., prin L. Sindicatelor din Învățământ B.,cu sediul în B., .. 40, jud. B., și pârâții L. T. A. B. Pomârla jud. B., C. L. Pomârla, jud. B., U. A. Teritorială . și I. Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 28, jud. B. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-ra O. V. pentru reclamanți, lipsind celelalte părți .

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.

Reprezentanta reclamanților depune delegație la dosar și înscrisurile solicitate de instanță la termenul din 7.05.2014.

Instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului pricinii.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL,

Asupra conflictului de drepturi de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția I Civilă sub nr._ ,la data de 29.11.2013, reclamanții R. D. C., Oblezniuc T. V., G. T. L., G. C., prin L. Sindicatelor din Învățământ B., au chemat în judecată pe pârâții L. T. A. B. Pomârla jud. B., C. L. Pomârla, jud. B., U. A. Teritorială . și I. Școlar Județean B., solicitând:

1. obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi bănești cuvenite reclamanților, reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 15% din salariul de baza începând cu data de 01.01.2011 până la data pronunțării hotărârii;

2. obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu:

a). diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, începând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) si pana la data înregistrării prezentei cereri la instanța de judecata,

b). dobânda legala pentru sumele indicate la punctele 1 și 2 a, începând cu data înregistrării cererii la instanța de judecata si pana la data plații efective;

3. obligarea unității școlare și a IȘJ B. la reîncadrarea reclamantului începând cu data de 01.10.2013, astfel:

a. obligarea unității școlare la modificarea statelor de personal în sensul includerii în acesta a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu 01.10.2013,

b. obligarea IȘJ B. la avizarea statului de personal astfel modificat.

În fapt, reclamanții au arătat că sunt angajați ai prim pârâtului în calitate de profesor, respectiv director adjunct.

Totodată că, încă înainte de . Legii nr. 330/2009, inclusiv in luna decembrie 2009, au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare ca urmare a condițiilor concrete in care și-au desfășurat activitatea, așa cum au fost ele constatate prin buletin de expertizare a locurilor de munca.

Temeiul pentru acordarea in acea perioada 1-a constituit Hotărârea nr. 1/10 mai 2007 a Comisiei Paritare ISJ B. - L. Sindicatelor din învățământ B., ce se întemeiază la rândul ei pe art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUN pe anii 2007 -2010.

In anul 2010, sporul a fost datorat ca urmare a dispozițiilor art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009,precum și a art. 6 alin. 1 si 3 din OUG 1/2010.

Pentru prima perioadă din anul 2011, sporurile au fost datorate in temeiul art. 21 din Legea 284/2010, in contextul in care au existat decizii de reintegrare la nivelul care include si sporul in discuție, condițiile de munca nu s-au schimbat iar regulamentul de acordare la care face trimitere textul de lege nu a fost nici in momentul de fata aprobat.

Având in vedere ca elaborarea regulamentului cădea în sarcina exclusivă a MECTS, ca obligație imperativ impusa de lege, dar acesta a rămas in pasivitate, lipsa de diligenta nu constituie un impediment in acordarea sporului si nu poate lipsi de substanță un drept material născut deja prin efectul legii. Regulamentul poate cel mult sa modifice pe viitor condițiile de acordare, neputând afecta retroactiv drepturile cuvenite reclamanților.

Reclamanții au precizat și că ,pentru lămurirea legalității acordării acestui spor, au solicitat un punct de vedere ministerului de resort prin adresa nr. 1492/06.12.2011, răspunsul fiind concretizat in adresa nr. 65.282/19.12.2011, in care se arata ca se acordă si după . Legii 284/2010, atât timp cât există buletine de determinare a condițiilor de munca.

Obligativitatea de acordare a sporului este prevăzuta in mod expres si in prezent in legea speciala ce reglementează salarizarea in învățământ, respectiv de art. 9 din Legea nr. 63/2011 si continua din punct de vedere legislativ temeiul de acordare a acestui drept bănesc:

"(1) In raport cu condițiile in care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de pana la 15% din salariul de baza calculat ca suma între Ut. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de munca respective, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

Locurile de munca, categoriile de personal, mărimea concreta a sporului, precum si condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, in limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, având la baza buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate in acest sens.

Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de munca, aprobate in condițiile legii, se acorda numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri si numai in măsura in care activitatea se desfășoară in aceleași condiții. "

Or, condițiile concrete ce justifica sporul sunt cele expres indicate în buletinul de expertizare inițial efectuat și nu s-au modificat până în prezent.

Pentru anul 2012, reclamanții au susținut că dreptul la spor este reglementat de articolul II subart. 1 alin. 1 - 4 din OUG 80/2010, așa cum a fost aceasta aprobată si modificată prin Legea nr. 283/2011.

În concluzie,reclamanții au solicitat a se reține ca sporul este justificat in fapt de condițiile determinate prin buletinul de expertizare a locurilor de munca, că are suport legal in textele de lege mai sus indicate si ca dreptul lor de a beneficia de spor exista indiferent de emiterea unei decizii de acordare efectiva sau de elaborarea sau neelaborarea unui regulament de către ministerul de resort.

2.În ceea ce privește despăgubirile solicitate la punctul 2 din acțiune, reclamanta a arătat că sunt justificate de necesitatea acoperirii prejudiciului produs prin devalorizarea monedei naționale dar si prin lipsa de folosința a sumelor datorate după data punerii legale in întârziere.

3. În ceea ce privește capătul 3 de cerere, modificarea statelor de personal este necesară deoarece doar in aceasta modalitate este posibila acordarea în continuare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în condițiile in care statele de personal sunt întocmite de unitățile de învățământ si se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de cate ori apar modificări (art. 2 din Ordinul 4576/2011).

Ordinul comun MECTS nr. 4576/11 iulie 2011, MAI nr. 230/18 octombrie 2011 si MFP nr. 2445/15 septembrie 2011 validează fluxurile financiare pentru cheltuielile de personal in învățământul preuniversitar de stat si stabilește inclusiv condițiile de emitere a statelor de personal ce stau ulterior la baza decontării tuturor sumelor necesare inclusiv pentru plata sporului vizat de acțiune.

Conform art.3 alin. 1 din ordin, statele de personal trebuie sa includă toate sporurile legal datorate iar conform art. 4 alin. 1, statele de plata (...) se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene, rezultând deci ca fără modificarea corespunzătoare a statelor de personal sporul nu poate fi inclus în statele de plata a salariilor si nu poate deci fi acordat in mod efectiv.

Necesitatea obligării celor doi pârâți la modificarea statelor de personal rezulta si din cap. II din Anexa 1 la Ordinul 4576/2011, în condițiile în care în mod constant fie unitatea școlara nu include sporul în statele înaintate către inspectorat, fie inspectoratul școlar județean refuza validarea statelor de plata ce includ si sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUNN pe anii 2007 - 2010, Hotărârea 1/10 mai 2007 a Comisiei Paritare constituite la nivelul ISJ B., art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 si art. 3 lit. a din Anexa II la Legea 330/2009, art. 6 alin. 1 si 3 din OUG 1/2010, art. 21 din Legea nr. 284/2010 a cărui aplicare este explicitata de Adresa nr. 65.282/19.12.2011 a MECTS, art. 9 din Legea nr. 63/2011, art. 2, art. 3 alin. 1, art. 4 alin. 1 si cap. II din Anexa 1 la Ordinul MECTS 4576/2011.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Dintre pârâți a depus întâmpinare doar I. Școlar Județean B., care a invocat excepția necompetenței materiale a completului de judecată, excepție respinsă prin încheierea de ședință din 23.04.2014, și excepția inadmisibilității acțiunii, care a fost unită cu fondul, întrucât potrivit art.36 teza a II a NCPC ,,Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.’’

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanții R. D. C., Oblezniuc T. V., G. T. L., G. C., prin L. Sindicatelor din Învățământ B. au chemat în judecată pe pârâții L. T. A. B. Pomârla jud. B., C. L. Pomârla, jud. B., U. A. Teritorială . și I. Școlar Județean B., solicitând:

1. obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi bănești cuvenite reclamanților, reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 15% din salariul de baza începând cu data de 01.01.2011 până la data pronunțării hotărârii;

2. obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu:

a). diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, începând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) si pana la data înregistrării prezentei cereri la instanța de judecata,

b). dobânda legala pentru sumele indicate la punctele 1 și 2 a, începând cu data înregistrării cererii la instanța de judecata si pana la data plații efective;

3. obligarea unității școlare și a IȘJ B. la reîncadrarea reclamantului începând cu data de 01.10.2013, astfel:

a. obligarea unității școlare la modificarea statelor de personal în sensul includerii în acesta a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu 01.10.2013 și respectiv avizarea statului de personal astfel modificat;

b. obligarea IȘJ B. la avizarea statului de personal astfel modificat.

Pentru soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii și a fondului cauzei,se va reține că reclamanții îndeplinesc funcția profesor - G. T. L. și G. C., respectiv director adjunct - R. D. C. în perioada 01.01._11 și Oblezniuc T. V. începând cu data de 01.09.2011.

Totodată că:

- în deciziile emise de unitatea școlară pârâtă în temeiul Legii 330/2009 și OUG 1/2010 ( f.16,32 și 51) a fost prevăzut sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare pentru reclamanții G. T. L., G. C. și R. D. C. ( la acel moment reclamanta Oblezniuc T. V. nu îndeplinea funcția de director adjunct) ca și în decizia prim pârâtei nr.7/05.10.2010( f.23);

- prin deciziile de reîncadrare emise în baza Legii 284/2010 și Legii 285/2010, precum și în baza Legii 63/2011 nu a fost prevăzut acest spor, așa încât reclamanții G. T. L., G. C. și R. D. C. au contestat la angajator aceste decizii ( f. 107,133,97,137, 104 și 120), fără a primi vreun răspuns scris care să poată fi contestat în instanță; de asemenea, reclamanții au contestat și deciziile de aplicare a OUG 19/2012, fără a primi răspuns scris de la angajator;

- la fel a procedat și reclamanta Oblezniuc T. V., care a contestat atât decizia de reîncadrare salarială începând cu data de 01.09.2011, pentru funcția de director adjunct ( f.128), cât și deciziile de aplicare a OUG 19/2012, fără a primi răspuns scris de la angajator.

Prin urmare, în aceste împrejurări, tribunalul apreciază că este îndreptățit a verifica pe fond pretențiile reclamanților, reținând în acest sens că aceștia au invocat, în susținerea pretenției de acordare a sporului și după data de 01.01.2011,dispozițiile art.9 din Legea 63/2011, iar instanța constată că aceste dispoziții legale pot constitui temei legal pentru acordarea sporului și după . Legii 63/ 2011.

Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010:

,,(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.’’

- conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:

„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”

- art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că:

„În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În plus, alin. 4 al aceluiași articol a stabilit că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.

- pentru anul 2013, art.1 din OUG 84/2012 a stabilit că:

,, În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.’’

- iar pentru anul 2014, art. 1 alin.3 și 4 din OUG 103/2013 a prevăzut:

,, În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.’’

Prin urmare, întrucât:

- angajatorul - căruia îi revenea sarcina probei conform art.272 din Codul muncii – nu a pretins și dovedit că, începând cu data de 01.01.2011, reclamanții nu și-ar fi desfășurat activitatea în aceleași condiții ca și cele în care au lucrat anterior acestei date,

- iar aplicarea dispozițiilor art.21 din Legea 284/2010 a fost amânată chiar de legiuitor începând cu 1.01.2013, prin Legea 283/2011, începând cu 1.01.2014, prin art. 5 al OUG 84/2012, și începând cu 1.01.2015, prin art.8 alin.1 din OUG 103/2013,

tribunalul apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți în continuare la acordarea sporului, atâta timp cât nu se modifică condițiile concrete de desfășurare a activității sau nu se emite un alt regulament de acordare a sporurilor care să prevadă alte condiții pentru plata acestuia.

Prin urmare, instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii, va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâții L. T. ,,A. B.” Pomîrla și C. L. Pomîrla să plătească:

- reclamantei R. D. C. diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 10% din salariul de bază pentru intervalul 01.01. 2011 - 31.08. 2011, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 28.11.2013 precum și dobânda legală de la 29.11.2013 până la data plății efective,

- reclamanților G. T. L. și G. C. diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 01.01. 2011 - 29.05. 2014, iar reclamantei Oblezniuc T. V. pentru intervalul 01.09._14,sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 28.11.2013 precum și dobânda legală de la 29.11.2013 până la data plății efective.

Totodată, se va reține că:

- potrivit art.2 din Ordinul nr._ / 11 iulie 2011:

,, Statele de personal ale unităților de învățământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unitățile de învățământ și se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de câte ori apar modificări”,

- iar conform art.4 din același ordin:

,,(1) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă pentru unitățile de învățământ se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene/I. Școlar al Municipiului București.

(2) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă se întocmesc de unitățile de învățământ și se transmit, în format electronic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru verificare și validare, în conformitate cu statele de personal avizate.

(3) Verificarea și validarea se fac de către compartimentul salarizare sau audit din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

(4) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă validate electronic stau la baza întocmirii documentelor de plată către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.”

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale precum și cele anterior reținute privind îndreptățirea reclamanților G. T. L., Oblezniuc T. V. și G. C. la beneficiului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare( reclamanta R. D. C. fiind pensionară începând cu data de 01.09.2011), tribunalul:

- va obliga pârâtul L. T. ,, A. B.” Pomîrla să modifice statul de personal din octombrie 2013 în ceea ce -i privește pe reclamanții G. T. L., Oblezniuc T. V. și G. C. și să le emită decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii în acestea și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază pentru G. C. și respectiv 10% pentru G. T. L. și Oblezniuc T. V.,

- va obliga pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții; R. D. C., G. T. L. și G. C. - prin L. Sindicatelor din Învățământ B., cu sediul în B., .. 40, jud. B., în contradictoriu cu pârâții: L. T.,, A. B.” Pomîrla, C. L. Pomîrla, U. A. Teritorială a comunei Pomîrla-prin Primar și I. Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 28, jud. B. .

Obligă pârâții L. T.,, A. B.” Pomîrla și C. L. Pomîrla să plătească reclamantei R. D. C. diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 10% din salariul de bază pentru intervalul 01.01. 2011 - 31.08. 2011, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 28.11.2013 precum și dobânda legală de la 29.11.2013 până la data plății efective.

Obligă pârâtul L. T. ,, A. B.” Pomîrla să modifice statul de personal din octombrie 2013 în ceea ce -i privește pe reclamanții: G. T. L., Oblezniuc T. V. și G. C. și să le emită decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii în acestea și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15 % din salariul de bază pentru G. Constantinși respectiv 10% pentru G. T. L. și Oblezniuc T. V. .

Obligă pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.

Obligă pârâții L. T.,, A. B.” Pomîrla și C. L. Pomîrla să plătească reclamanților G. T. L. și G. C. diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 01.01. 2011 - 29.05. 2014 iar reclamantei Oblezniuc T. V. pentru intervalul 01.09._14, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 28.11.2013 precum și dobânda legală de la 29.11.2013 până la data plății efective.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmează a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.

Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,

N. T. D. C. E. P. C. B.

Cu opinie în același sens

Redt.TN v

Tehnored. BC

7 ex/3.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 711/2014. Tribunalul BOTOŞANI