Obligaţie de a face. Sentința nr. 1095/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1095/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 2112/40/2013
Dosar nr._ acțiune în constatare
R O M Â NI A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 7 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 1095
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamantul B. R., cu domiciliul în loc. Răchiți, . și pârâții C. A. Cătămărăști A.E.I. Cătămărăști, cu sediul în loc. Cătămărăști, .. B., A.E.I. V. L. Răchiți, cu sediul în loc. Răchiți, jud. B. și C. A. Cătămărăști AEI Cătămărăști prin lichidator L. D., cu sediul în loc. B., ., .. B, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura de citare nelegal îndeplinită cu pârâții.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că citațiile pentru pârâți s-au întors cu mențiunile „ societate necunoscută în loc. Răchiți- A.E.I V. lapte Răchiți”.
Instanța pune în discuție excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
TRIBUNALUL,
Asupra excepției de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul B. R. a chemat în judecată pe pârâții C. A. Cătămărăști A.E.I. Cătămărăști,, A.E.I. V. L. Răchiți, și C. A. Cătămărăști AEI Cătămărăști prin lichidator L. D., solicitând:
- obligarea pârâților la acordarea gupei a II –a de muncă pentru perioada 1980-1991 conform Ordinului Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării,
- obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul său de muncă.
Din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.09.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 NCPC.
Conform dispozițiilor art. 416 alin.1 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni.
Așadar, întrucât de la data 26.09.2013, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art.416 și urm. NCPC, tribunalul urmează a constata perimarea de drept a cererii de față.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 416 (1) corob. cu disp.art 421 (2) Cod Procedură Civilă, constată perimată acțiunea formulată de reclamantul B. R., cu domiciliul în loc. Răchiți, ., în contradictoriu cu pârâtul C. A. Cătămărăști – AEI Cătămărăști prin lichidator L. D., cu sediul în loc. B., ., .. B, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN v
Tehnored. BC
6 ex/.9.10.2014
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 138/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|