Despăgubire. Sentința nr. 1055/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1055/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 1055/2015
Dosar nr._ Despăgubiri
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1055
Ședința publică din 12.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent Judiciar E. P.
Asistent Judiciar D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea litigiului privind pe reclamanta D. M. și pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 06.10.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, s-a dispus disjungerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea Statului R. –prin Ministerul Finanțelor Publice București la plata de daune materiale și morale și s-a dispus înregistrarea acestora sub un nou număr de dosar în care urma să fie analizată excepția necompetenței funcționale a completului specializat în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale și când având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, în cauza de față ,instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 17.06.2015 reclamanta D. M. a chemat în judecată pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la acordarea de daune morale și materiale cuvenite în urma erorilor abuzului de putere și a relei credințe manifestate de instituțiile statului în raport cu persoana sa și completarea stagiului de vechime în muncă pentru toată perioada în care a fost lipsită practic de dreptul de a munci .
În fapt, a arătat că a fost angajată și a fost acționar cu un procent de 40,86 % din acțiuni la .. Instituțiile Statului R. au instrumentat insolvența societăților comerciale cu rea credință și prin abuz de putere, astfel că, situația a avut repercusiuni și asupra reclamantei în calitate de angajat al acestei societăți. A susținut că, în urma mai multor litigii, . a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o hotărâre favorabilă. Dacă pentru societatea comercială decizia CEDO a venit ca o măsură de reparație, consideră reclamanta că are dreptul în baza legislației în vigoare să recupereze toate drepturile și să i se repare toate daunele provocate prin proasta funcționare și prin reaua credință a instituțiilor statului.
Daunele materiale au fost cuantificate prin drepturile salariale pentru perioada 2010-2015, iar daunele morale –a arătat aceasta - au intervenit pe fondul nedreptății constatate și a umilințelor provocate au fost cuantificate la jumătate din cuantumul daunelor materiale.
În drept, a invocat Constituția României, Legea nr.554/2004, Codul civil și HG nr.447/1997, Decizia CEDO din 17.03.2015.
Investit cu soluționarea cauzei Tribunalul B. a procedat la verificarea competenței sale în raport cu dispozițiile art. 200 alin. 1 C. pr. civ.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect acordarea de daune morale și de daune materiale a constatat că aceste pretenții nu se circumscriu jurisdicției muncii astfel cum aceasta este reglementată prin Titlul XII din Legea 53/2003. Față de prevederea art.99 alin.2 Cod proc.civ. și art.94 alin.1 lit.j . rap. la art. 95 pct. 1 Cod proc.civ., văzând cuantumul pretențiilor deduse judecății cu privire la acțiunea în daune materiale și morale, daunele materiale solicitate fiind în cuantum de 250 000 lei a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civilă-complet civil fond a Tribunalului B.. Aceste capete de cerere au fost înregistrate sub un nou număr de dosar ,respectiv dosarul nr._ în care s-a analizat excepția de necompetență materială a instanței.
În cauza de față tribunalul a rămas investit cu soluționarea cererii având ca obiect completarea stagiului de vechime în muncă pentru perioada în care reclamanta a arătat că a fost lipsită de dreptul la muncă, cerere care a fost formulată în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice București.
La termenul din 06.10.2015 instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
În conformitate cu prevederile art.248 Cod proc.civ. se va pronunța cu prioritate în legătură cu această excepție.
Pretențiile formulate de către reclamantă vizează recunoașterea perioadei în care susține că a fost lipsită de dreptul de a munci ca stagiu de cotizare.
Potrivit art.3 lit.p din Legea 263/2010, stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu declarație individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
În ceea ce privește atribuții în legătură cu stabilirea stagiului și luarea în considerare a acestuia, Legea 263/2010 în cuprinsul prevederilor art.138 și 139 stabilește aceste competențe în sarcina Casa Națională de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, pentru acestea fiind stabilit și că asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care este parte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010 .
Cum, această atribuție revine potrivit dispoziției legale organelor specializate ale statului, conform prevederilor menționate rezultă că S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice București nu justifică în cauză calitate procesual pasivă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 40 alin. 1 C. pr. civ va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice București și, pe cale de consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice București pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice București și, pe cale de consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R.-prin Ministerul Finanțelor Publice București pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2015.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I.
Tehnored.P.R.
Ex.4/13.11.2015
← Reconstituire vechime. Sentința nr. 1062/2015. Tribunalul... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1027/2015.... → |
---|