Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1185/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1185/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1185/2015
Dosar nr._ Drepturi bănești
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1185
Ședința publică de la 17.11. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent Judiciar E. P.
Asistent Judiciar D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta C. A. și pe pârâții M. Justiției, C. de A. Suceava, T. B., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la treilea termen de judecată.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei –excepție invocată de pârâta C. de A. Suceava, excepția prescrierii dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâții C. de A. Suceava și M. Justiției și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate și asupra fondului cauzei.
T.,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /13.01.2015, reclamanta C. A. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Suceava și T. B., solicitând obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
Reclamanta precizează faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce o privește, aceste dispoziții fiind abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Apreciază reclamanta că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivități, consacrat prin art. 1 cod civil și art. 15 alin. 2 din Constituție.
În cazul ei, susține reclamanta că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, legile menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Reclamanta a invocat art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, susținând totodată faptul că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
Reclamanta a mai invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. Bacău, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Referitor la competența instanței, reclamanta a invocat prevederile art. 127 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora competența de soluționare a cauzei aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanta, respectiv T. București.
Pentru toate aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 Cod civil, art. 15 alin. 2, art. 20, art. 41, art. 44, art. 124, art. 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu expertiză contabilă extrajudiciară și proba cu înscrisuri.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare ( f.18-19 ds.) prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând Decizia ICCJ nr. 21/2013. De asemenea, a precizat pârâtul că prin mai multe decizii, C. Constituțională a constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011. Totodată, prin Legea nr. 284/2010, dreptul la acordarea premiului anual nu a mai fost prevăzut, operând astfel o abrogare implicită a temeiului legal de acordare a acestui drept. Prin art. 8 din Legea nr. 285/2011 s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. În continuare, începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în nici una din legile și ordonanțele anuale de salarizare. Înlăturându-se temeiul legal pentru acordarea premiului anual, pârâtul a solicitat să se constate că această parte a salariului nu poate fi avută în vedere la acest moment sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. De altfel, arată pârâtul că și prin jurisprudența CEDO s-a statuat că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare”.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâta C. de A. Suceava (f.27-28 ds.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la disp. art. 268 alin. 2 Codul muncii și art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la art. 7 alin. 1 din Capitolului VIII al Legii nr. 284/2010. Totodată a invocat excepția necompetenței materiale arătând că în raport cu disp. art. 7 alin.2 cap. VIII al Legii 284/2010 competența de judecată ar aparține Curții de A. București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că disp. art. 25 din Legea nr. 330/2009, care reglementau modalitatea de stabilire și plată a premiului anual, au fost abrogate în mod explicit prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, iar conform disp. art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Astfel, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul salariului brut (incluzând salariul de bază, sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare) s-a majorat cu 15% față de cuantumul salariului brut aferent lunii decembrie 2010, iar această majorare a inclus și cota parte din premiul anual aferent anului 2010. Deci obligația financiară a angajatorului, constând în plata premiului aferent anului 2010, a fost executată în integralitate, eșalonat și succesiv, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea creanței. Din textele de lege invocate rezultă foarte clar că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2011, deci pe parcursul întregului an, nu al unei luni calendaristice. Susținerea reclamantei că atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor este irelevantă și lipsită de obiect, neavând nici o legătură cu speța de față. Prin Decizia nr. 3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009. Încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, nu a fost reținută de către C. Constituțională.
Referitor la pretenția reclamantei de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale și a diferențelor rezultate din actualizarea sumelor cu indicele de inflație, a susținut pârâta că aceasta este neîntemeiată atât timp cât aceste drepturi sunt accesorii sumelor pretinse nefondat.
Totodată a solicitat conexarea dosarului_ la dosarul nr._ arătând că cererea formulată de către C. A. M. a fost înregistrată de două ori pe rolul Tribunalului Iași.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 16.01.2015 sub nr._ reclamanta a formulat aceleași pretenții împotriva acelorași pârâți și pentru aceleași motive ca în ds. nr._ . Prin urmare, constatând că obiectul dosarului nr._ și obiectul ds. nr._ sunt identice în tem. art.96 ind.2 din Hotărârea CSM nr.387/2015 s-a dispus reunirea ds._ la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr.1172 din 13.05.2015 T. Iași a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 09.09.2015.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
În conf. cu preved. art.248 Cod proc.civ. instanța va soluționa cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului B. în soluționarea cauzei, excepție invocată de pârâta C. de A. Suceava prin raportare la disp. art.7 alin.2 din cadrul cap. VIII al Legii nr.284/2010 instanța urmează să o respingă luând în considerare faptul că prevederile menționate nu sunt incidente în cauză deoarece obiectul dedus judecății nu constă în plângere împotriva hotărârilor prin care s-au soluționat contestații în legătură cu actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
Prin cererea ei reclamanta solicită acordarea unei diferențe de salariu începând cu 01.01.2011 iar competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului conform art.95 pct.4 Cod proc.civ. raportat la prevederile art.208 din Legea 62/2011.
Pentru aceleași motive instanța va respinge și excepția inadmisibilității reținând că față de obiectul dedus judecății nu sunt incidente prevederile prin care se stabilește procedura de contestare a modalității în care s-au stabilit drepturile salariale.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune se constată că reclamanta a solicitat acordarea de diferențe salariale reprezentând includerea premiului anual începând cu 01.01.2011 la zi.
Pentru anul 2011 premiul anual ar fi putut fi solicitat de către reclamantă începând cu luna ianuarie 2012, iar drepturile pentru această lună s-au achitat în luna februarie 2012.
Potrivit art.268 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 termenul în care pot fi solicitate drepturile salariale este de 3 ani de la data nașterii acestui drept.
Cum, acțiunea a fost formulată la data de 13.01.2015, rezultă că reclamanta a respectat termenul menționat mai sus astfel că, va respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține ca reclamanta a invocat în susținerea acțiunii atât prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 cât și prevederile relevante din Constituție si respectiv din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea 30/ 1994 și soluții pronunțate de organismele europene în raport cu interpretarea dreptului comunitar .
Prin decizia nr. 21 /2013 Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Pornind de la interpretarea acestei decizii reclamanta a arătat că diferența salarială solicitată este egală cu sumele aferente premiului anual .
Instanța constată că modalitatea de interpretare a reclamantei este una greșită și că prin modalitatea de formulare a cererii susține că ar fi trebuit acordat acest drept - eșalonat ,prin sume acordate lunar.
Însă ,reclamanta nu a contestat modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr.285/2010, Legii nr.283/2011 sau OUG nr.84/2012, la momentul emiterii deciziilor de stabilire a drepturilor salariale cu privire la includerea unor sume egale cu cuantumul premiului anual. Ea nu a făcut dovada că ar fi contestat în termen decizia prin care s-a stabilit cuantumul drepturilor salariale . Drepturile salariale sunt acordate în baza acestor încadrări, iar instanța de judecată nu poate cenzura la acest moment legalitatea deciziei prin care s-a stabilit cuantumul drepturilor. De altfel, nici nu a fost investită cu o asemenea cerere.
Cum drepturile salariale pentru reclamantă puteau fi acordate numai conform cu deciziile de încadrare salarială și - câtă vreme - plata drepturilor s-a făcut în acord cu aceste decizii rezultă că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate .
Prevederile relevante din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale privind apărarea dreptului de proprietate și a dreptului de a primi beneficiile salariale sunt aplicabile numai în măsura în care acestea sunt reglementate prin lege și în condițiile în care beneficiarii ar uza de procedurile legale reglementate de legislația internă.
În raport cu cele consemnate tribunalul va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantei.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. în soluționarea cauzei, excepție invocată de pârâta C. de A. Suceava.
Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune și inadmisibilității acțiunii excepții invocate de pârâta C. de A. Suceava și pârâtul M. Justiției.
Respinge ca nefondată acțiunea reclamantei C. A., cu domiciliul ales la Judecătoria B., .. 38, jud.B., formulată în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. Suceava, cu sediul în Mun.Suceava, ., nr.62, jud.Suceava, T. B., cu sediul în B., ..8, jud.B.,.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmează a fi depuse sub sancțiunea nulității, la T. B..
Pronunțată în ședința publică din data de 17.11.2015.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I.
Tehnored.P.R.
Ex.6/21.12.2015
| ← Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1183/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1139/2015. Tribunalul... → |
|---|
