Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1290/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1290/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 8903/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1290

Ședința publică din 23 mai 2014

PREȘEDINTE – R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

R. G.

GREFIER - I. C.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul P. I.- cu domiciliul în C., B-dl 1 Decembrie 1918 nr. 2A,., ., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE- cu sediul în București, ., sector 2 , având ca obiect contestație decizie pensionare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25 aprilie 2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 9 mai 2014, 23 mai 2014, când s-a hotărât:

TRIBUNALUL :

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului C. și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Pensii Publice a solicitat recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cu valorificarea sporurilor în cuantum de 160 lei lunar și 400 lei lunar, atestate prin adeverința nr.269/22.11.2005 emisă de . C..

În motivarea cererii, reclamantul învederează instanței că a depus o contestație împotriva deciziei nr._/19.08.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C., privind pensia pentru limită de vârstă, întrucât nu au fost valorificate toate sporurile atestate prin adeverința menționată în acțiune. Se învederează că această contestație a fost respinsă prin hotărârea nr.5504/02.09.2013 dată de Comisia centrală de contestații.

În drept au fost invocate dispozițiile din legea nr.263/2010.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că punctajul mediu anual a fost stabilit în mod corect prin decizia emisă la 19.08.2011.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Considerentele tribunalului

Prin decizia nr._/19.08.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C., reclamantului i-a fost recalculat dreptul la pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 01.01.2011.

Conform Hotărârii nr.5504/02.09.2013 a CNPP Comisia Centrală de contestații, a fost respinsă contestația reclamantului.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul administrativ se constată că în perioada 29.07.1968 – 26.09.1991, reclamantul a fost angajat cu contract de muncă la . C., beneficiind de următoarele sporuri: de 25% pentru lucrul peste programul normal, de 10% pentru condiții grele de muncă, precum și de un spor în cuantum de 160 lei lunar pentru personalul care își desfășoară activitatea pe șantiere de construcții montaj și de 400 lei lunar pentru îndeplinirea unei munci suplimentare, sporuri pentru care s-a reținut și virat contribuția la CAS și pensie suplimentară, această situație fiind atestată prin adeverința nr.269/22.11.2005 emisă de angajator.

Potrivit principiul contributivitatii reglementat de art.2 lit.c din legea nr.263/2010, fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite. În aplicarea acestui principiu, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile asupra carora s-a calculat contributia asigurarilor sociale, înregistrate în carnetul de munca sau evidentiate în adeverinte eliberate de unitatile la care asiguratul si-a desfasurat activitatea.

Conform art. 165 alin 2 din Legea nr.263/2010 „la determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariul prevazut la alin 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverinte eliberate de unitati”.

În Anexa 15 din HG nr.257/2011 privind Normele de punere în aplicare a legii nr.263/2010, care prevede sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, la pct.V sunt prevăzute „ alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă”, dispoziții legale care sunt incidente în cauză.

Din interpretarea textelor legale invocate, rezultă că perioadele lucrate de reclamant au fost dovedite cu adeverințe și trebuie sa fie cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Având în vedere că adeverințele reprezintă acte oficiale ce emana de la unitatea angajatoare, pârâta nu are competenta de a cenzura acordarea drepturilor salariale realizate de către reclamant, unitatea angajatoare răspunzând pentru realitatea datelor înscrise în actele pe care le emite.

Din analiza buletinului de calcul anexat ultimei decizii de recalculate a pensiei, depus de pârâtă la dosarul cauzei, se constată că sporurile în cuantum de 160 lei lunar și 400 lei lunar, atestate prin adeverința nr.269/22.11.2005 emisă de . C., nu au fost luate în calcul.

Raportat la considerentele expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să emită în favoarea reclamantului o noua decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, cu valorificarea sporurilor în cuantum de 160 lei lunar și 400 lei lunar, atestate prin adeverința nr.269/22.11.2005 emisă de . C., începând cu data de 01.11.2013, conform disp.art.107 alin 5 din legea nr.263/2010 și raportat la data înregistrării prezentei acțiuni.

PENTRU CESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. I.- cu domiciliul în C., B-dl 1 Decembrie 1918 nr. 2A,., ., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE- cu sediul în București, ., sector 2.

Obligă parata să emită o noua decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă pentru reclamant, cu valorificarea sporurilor în cuantum de 160 lei lunar și 400 lei lunar, atestate prin adeverința nr.269/22.11.2005 emisă de . C., începând cu data de 01.11.2013.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțata in ședința publica azi, 23.05.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

R. I. S. Pt.A. B.

aflată în C.O.conf.426 al.2 C.

semnează PREȘEDINTE COMPLET

R. I. S.

R. G.

GREFIER,

I. C.

tehnored.jud.R.S./1.07.2014/ 4 ex.

emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1290/2014. Tribunalul CONSTANŢA