Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 380/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 380/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 10156/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.380

Ședința publică din 24 februarie 2014

PREȘEDINTE – F. M.

ASISTENȚI JUDICIARI

M. A. B.

L. N.

GREFIER – I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. S. cu domiciliul ales în C., . nr.45, ., . în contradictoriu cu pârâtul SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. cu sediul ales în C., . nr.2, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtă, consilier juridic Casianu B., în baza delegației depusă la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, văzând dispozițiile art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu, conform art.95 alin.1 din noul Cod de procedură civilă.

Reprezentantul pârâtului depune precizări, copia carnetului de muncă, lista semnatarilor contractului colectiv de muncă pe anul 2009/2010. Totodată invocă excepția inadmisibilității acțiunii.

Instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că nu sunt îndeplinite prevederile art.60 din Legea 192/2006, litigiu de față nefiind unul care izvorăște din încheierea, executarea, încetarea contractului individual de muncă ci unul care se bazează pe dispozițiile contractului colectiv de muncă.

Întrebat, reprezentantul pârâtului arată că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, solicitând constatarea prezentei cauze în stare de judecată și acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra excepției prescrierii dreptului material la acțiune și pe fondul cauzei.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 din noul cod de procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției astfel cum a fost invocată, iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingere a acțiunii ca nefondată, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul P. S. a solicitat ca in contradictoriu cu piritul SNTFC C. Marfa SA se dispuna obligarea piritului la plata diferentelor rezultate din calcularea drepturilor salariale prevazute in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 calculat la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit de art 41 alin 3 lit a si sumele efectiv incasate, pentru perioada 28.09._10.

In motivarea actiunii arata reclamantul ca a desfasurat activitate in cadrul societatii pirite si au beneficiat de un salariu de incadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10. Sustine reclamantul ca potrivit contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, art 41 alin 3 lit a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil la data de 1.08.2008 este de 700 lei. Sustine reclamantul ca la litera b a aceluiasi art 41 se prevede obligatia partilor implicate in negocieri colective la nivel de grup de unitati sa ia ca baza de la care pornesc negoicerile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, adica 700 lei si nu 570 lei pentru perioada 1.09._10 respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10.

Mai precizeaza reclamantul ca pirita era obligata sa respecte dispozitiile CCM la nivel de ramura si sa aibă in vedere salariul minim brut de 700 lei la calcularea salariului.

In drept au fost invocate dispozitiile art 41 malin 5 din Constitutie, CCM nr. 722/2008, art 23, 40, 236 238, 241 c.muncii, Legea 130/199.

Pirita SNTFC C. Marfa SA a formulat intimpinare solicitind respingerea actiunii ca neintemeiata.

A invocat pirita exceptia exceptia prescrierii dreptului material la actiune si exceptia inadmisibilitatii actiunii.

Arata pirita ca rezulta fara echivoc faptul ca solicitarea reclamantului consta in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni.

Aceeasi exceptie a prescrierii dreptului material la actiune, dar invocata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit d c.muncii a fost supusa atentiei, apreciindu-se ca drepturile banesti solicitate s-au nascut cu mult inaintea termenului de 3 ani.

Arata pirita ca in perioada 1.09._10 in care reclamantul solicita diferentele de drepturi salariale, diferenta dintre salariul de baza minim brut negociat de 700 lei prevazut de art 41 din CCM la nivel de ramura si cel efectiv primit de reclamanta si calculat in baza CCM la nivel de grup de unitati nu exista.

Mentioneaza pirita ca partile au inteles de comun acord ca pentru anii 2009 si 2010 sa stabileasca un alt salariu minim la nivel de societate precum si alti coeficienti de ierahizare decit cei prevazuti in CCM la nivel de ramura, astfel ca cerera trebuie analizata prin prisma prinicpiului fortei obligatorii a conventiilor. Mai mult, sustine pirita ca salariul a fost calculat avindu-se in vedere dispozitiile CCM la nivel de unitate care este singurul contract care are incidenta in cauza. Precizeaza pirita ca prin CCM la nivel de unitate sint prevazute clase si coeficienti de ierarhizare specifici activitatii feroviare, si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevazut de CCM la nivel de ramura deoarece in acest contract nu sint prevazute calse de salarizare ci numai coeficienti de ierahizare pentru diferite categorii profesionale.

Pirita sustine ca, caluzele contractelor colective de munca incheiate la nivel inferior care contin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective d emunca incheiate la nivel superior sint lovite de nulitate, insa nulitatea va fi constata de instanta competenta la cererea persoanei interesate. Mai arata pirita ca reclamanta solicita practic inlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate si CCM la nivel de grup de unitati, a caror existenta s-a incheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in CCM la nivel de ramura, expirat si acesta la data de 31.12.2010, inlocuire ce nu se poate face decit in urma sesizarii instantei cu o cerere de constatare a nulitatii clauzelor respective.

In cauza partile au administrat proba cu inscrisuri fiind depuse:extras CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, acte aditionale, carnet de munca, extras contract colectiv de munca la nivel de unitate, extras contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati.

Instanta a respins, in sedinta din data de 10.02.2014, exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de faptul ca in cauza nu sint indeplinite conditiile prevazute de art 601 din Legea nr. 192/2006. Astfel, in dispozitiile art 601 se prevede ca procedura prealabila a informarii reclamantului asupra avantajelor medierii se face in cauzele ce privesc incheierea, executarea, modificarea sau incetarea contractului individual de munca, or in speta, este vorba de drepturi ce decurg din aplicarea dispozitiilor Contractului colectiv de munca la nivel de ramura.

Cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune instanta a retinut urmatoarele pentru acordarea drepturilor banesti solicitate pe perioada 28.09.2009-31 decembrie 2010.

Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.

Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”

Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la calcularea unui salariu de baza brut este un drept salarial.

Apreciind deci, ca dreptul la salariul la salariu brut de baza negociat este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii. Avindu-se in vedere ca dreptul la plata salariului se naste la inceputul lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantilor la plata salariului prin utilizarea unui salariu de baza brut negociat de 700 lei aferent anului 2009 nu este prescris.

Stabilindu-se, deci, ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata ca solicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 268 lit e din c.muncii referitoare la termenul de prescriptie de 6 luni, ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii.

Totodata, instanta a apreciat ca in cauza nu este aplicabila dispozitia art 268 lit d, in cauza neinvocuindu-se de catre reclamanti nulitatea vreunui contract de munca.

Prin urmare instanta a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.

Cum actiunea a fost introdusa la data de 4.12.2013, iar perioada pentru care se solicita drepturile banesti este 28.09.2009-31 decembrie 2010, instanta a apreciat ca termenul de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c era implinit la data sesizarii instantei in ceea ce priveste drepturile banesti pentru perioada 28.09.2009- 4.12.2010 astfel ca va admite exceptia prescriptiei si va respinge cererea de obligarea la plata diferentelor banesti pentru perioada 28.09.2009-4.12.2010 ca prescrisa.

Asupra fondului cauzei

Reclamantul a fost angajatul societatii pirite.

In aceasta calitate reclamantul a avut salariul de baza brut de 1786 lei incepind cu 1.04.2010.

Acest salariu s-a stabilit de catre pirita in baza Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, contract ce contine dispozitii similare cu cele din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati.

Potrivit art 12 si 13 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza pentru muncitorii calificati se stabilesc pe categorii de incadrare sau functii….Fiecarei categorii de incadrare sau functii îi corespund clase de salarizare conform anexei 2

Astfel, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantului s-a calculat prin incadrarea mai intîi a acestuia in clasa 28 de salarizare. Ulterior, avind in vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, si cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 570 lei si, respectiv 600 lei, pirita, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamant salariul de baza brut de 1786 lei ( 600 X clasa de salarizare ).

Reclamantul pretinde ca salariul sau de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, stabilit prin art 41 alin 3 contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.

Potrivit art 41 alin 1, 2 si 3 din ccm la nivel de ramura transporturi „ Se stabilesc urmatorii coeficienti minimi de ierarhizare pentru urmatoarele categorii de salariati: A. municitori 2. calificati - 1,5. Coeficientii minimi de ierarhizare de la alin 1 se aplica la salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art 40 alin 3 lit a. Salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 1.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei”.

Din dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura citate mai sus instanta constata ca, algoritmul de calcul al salariului prevazut de acest contract consta in formula: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi X coeficient minim de ierarhizare.

In speta, salariul de baza brut al reclamantilor, care se incadreaza in categoria muncitorilor calificati ( art 41 alin 1 lit A pct 2), ar fi avut cuantumul de 1050 lei ( 700 X 1,5) in masura in care pirita ar fi stabilit acest salariu in functie de dispozitiile contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi.

Din cele expuse, instanta constata ca prin aplicarea dispozitiilor prevazute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificati, pirita a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decit cel care rezulta din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi (1786 lei fata de 1050 lei).

Ceea ce doreste reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de ramura.

Se vrea astfel obtinerea unei formule de calcul care constanta in: salariul de baza brut ═ salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi ( 700 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare, deci combinarea dispozitiilor care reglementeaza aceiasi institutie – cea a salarizarii, din doua acte diferite - ccm la nivel de unitate si ccm la nivel de ramura.

Potrivit art 229 alin 4 c.muncii „Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.

Conform art 30 din legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forta obligatorie a contractului colectiv de munca pentru partile semnatare, contract care se impune intocmai ca si legea..

Executarea vizata de art 30 presupune aducerea la indeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate de parti.

Totodata, art 41 alin 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiilor colective intre parti.

In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior.

In cauza, asa cum am aratat, contractul colectiv de munca la nivel superior - cel de la nivel de ramura transporturi, prevede drepturi salariale mai mici decit cel de la nivel inferior- la nivel de unitate astfel ca, in mod corect, pirita a respectat si aplicat dispozitiile contractului colectiv de munca de la nivel de unitate.

Interpretarea reclamantului in sensul obtinerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un contract colectiv de munca ( de ramura) si alte elemente din alt contract colectiv de munca (de unitate) in scopul obtinerii unui rezultat favorabil este profund eronata.

O regula de baza in interpretarea si aplicarea legii constituie interdictia crearii pe cale juridiciara a unei noi legi ( lex tertia) prin combinarea unor dispozitii mai favorabile din mai multe legi.

Ca si in cazul dispozitiilor legale, si dispozitiile contractuale (care constituie legea partilor) nu se pot interpreta de asa maniera incit sa duca la obtinerea unei legi tertiare ( lex tertia).

In masura in care in contractul colectiv de munca la nivel de unitate ar fi existat o lacuna in modul de stabilire a salariului de baza brut al salariatilor calificati, atunci aceasta lacuna ar fi putut fi acoperita cu dispozitii din contractul colectiv de munca de la nivel de ramura mai favorabile.

In speta insa, nu este vorba despre nici o lacuna in reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar, chiar daca diferit de cel prevazut in contractul colectiv de munca de la nivel de ramura.

Or, atita timp cit in formula de calcul a salariului de baza brut prevazuta de contractul la nivel de unitate se utilizeaza alte notiuni decit in cea prevazuta de contractul la nivel de ramura ( clasa de salarizare si nu salariu minim de baza; coeficienti de ierarhizare corespunzatori clasei de salarizare si nu coeficienti minimi de ierarhizare pentru categorii de salariati) instanta apreciaza ca are aplicabilitate deplina contractul la nivel de unitate, acesta continind dispozitii mai favorabile reclamantei.

Instanta nu va retine sustinerile piritei potrivit carora trebuia mai intîi sa se obtina anularea clauzelor privind salarizarea din contractul colectiv de munca la nivel unitate, aceasta nefiind intemeiata.

Asa cum am aratat mai sus, atita timp cit un contract colectiv de munca contine dispozitii mai favorabile atunci acesta se aplica cu prioritate fata de cel care are dispozitii mai putin favorabile, fara a fi insa necesar sa se constate nulitatea dispozitiilor mai putin favorabile.

Pentru motivele expuse, apreciind ca cererea reclamantului este nefondata, instanta o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 28.09.2009 - 4.12.2010.

Respinge cererea de obligare la plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 28.09.2009 - 4.12.2010 formulata de reclamantul P. S. in contradictoriu cu pirita S. C. Marfa SA ca prescrisa.

Respinge acțiunea formulata de reclamantul P. S. cu domiciliul ales în C., . nr.45, ., . în contradictoriu cu pârâtul SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. cu sediul ales în C., . nr.2, ca nefondata.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

F. M. M. A. B.

L. N.

GREFIER,

I. D.

Tehnored.jud.F.M.

5 ex./03.03.2014

Emis 3 comunicări

05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 380/2014. Tribunalul CONSTANŢA