Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 637/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 637/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 160/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.637

Ședința publică din 26 martie 2015

PREȘEDINTE – A. N.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

G. C.

GREFIER – M. M.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect contestație decizie de pensionare, acțiune formulată de reclamanta G. E. domiciliată în C., ..46, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 26 martie 2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _ , reclamanta G. E. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de Pensii C., formulând contestație împotriva deciziei nr._/30.09.2014 de respingere a recalculării drepturilor de pensie.

În fapt, reclamanta susține că cererea de recalculare a drepturilor de pensie i-a fost respinsă sub motiv că adeverințele nr. 163 și 164 din data de 15.03.2009 nu corespund exigențelor legale sub aspectul condițiilor de formă, întrucât ștampila este scanată.

Reclamanta a solicitat recunoașterea perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă și valorificarea sporurilor aferente perioadei 03.05._91, iar plata drepturilor să se facă începând cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamanta a anexat cererii sale adresa pârâtei nr. 1542/11.12.2014, adresa pârâtei nr._/02.09.2014, adeverința nr. 164/15.03.2009 emisă de S.C. Energia S.A., adeverința nr. 163/15.03.2009 emisă de S.C. Energia S.A., decizia nr._/_ emisă de C. Teritorială de Pensii C., decizia nr._/21.03.2013 privind acordarea pensiei anticipate parțiale, carte de identitate, carnet de muncă.

Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, însă a anexat la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâta susține că decizia nr._/30.09.2014 este o decizie de respingere a cererii de recalculare nr._/21.07.2014 cu privire la valorificarea datelor din adeverințele nr. 163 și 164 din data de 15.03.2009, deoarece din analiza acestora s-a constatat că amprenta ștampilei este scanată și în aceste condiții nu este opozabilă persoanei care a emis adeverința.

În drept, s-au invocat Codul de procedură civilă, Legea nr. 263/2010.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta a anexat dosarul administrativ, în copie simplă.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Reclamanta G. E. este beneficiara deciziei nr._/30.09.2014 emise de pârâta C. Județeană de Pensii C., prin care s-au stabilit în favoarea reclamantei drepturi de pensie în cuantum de 530 lei.

Prin aceeași decizie s-a respins cererea de valorificare a datelor din adeverințele nr. 163 și 164 din 15.03.2009 emise de S.C. Energia S.A., cu motivarea că, din analiza condițiilor de formă și de fond rezultă că amprenta ștampilei este scanată și nu este opozabilă persoanei care angajează din punct de vedere material, civil și penal societatea.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, care a fost înregistrată sub nr. 945C/07.10.2014.

Cu adresa nr._/11.12.2014 pârâta a respins contestația formulată.

Prin H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice au fost expuse exigențele de conținut ale adeverințelor care atestă perioade contributive, sporuri, activități desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatorie prezentarea în original a acestora cu toate elementele prevăzute de lege, pentru a nu lăsa niciun dubiu asupra autenticității lor.

Conform art. 4 al. 2 și 3 din O.U.G. nr. 4/2005, sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Astfel, potrivit art. 127 al. 1 din H.G. nr. 257/2011:

„Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.

Adeverința prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

a)denumirea angajatorului;

b)datele de identificare a persoanei;

c)perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia;

d)funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

e)denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

f)perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

Adeverințele prevăzute la alin. (2) vor avea număr și dată de înregistrare, ștampila unității emitente, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

În ceea ce privește sporul pentru munca prestată în timpul nopții, adeverințele doveditoare ale acestuia vor fi eliberate cu respectarea modelului prevăzut în anexa nr. 16”.

Iar potrivit art. 126 din același act normativ, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.

Modelul prevăzut în anexa nr. 14 menționează ca element obligatoriu ștampila unității, tocmai pentru a întări prezumția de autenticitate și veridicitate a adeverinței ce urmează a servi drept temei pentru recalcularea drepturilor de pensie.

Or, reclamanta nu a contestat că ștampila aplicată pe adeverințele în litigiu este scanată, motiv pentru care nu respectă cerințele legale pentru a putea fi valorificată de organul de pensii.

Este obligația reclamantei să obțină în prealabil de la angajatorii săi adeverințe în original care să ateste informațiile necesare recalculării, având conținutul expus de H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, în lipsa cărora nu se poate proceda la recalcularea drepturilor de pensie.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. E., domiciliată în C., ..46, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul in . C, județul C., ca nefondată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunal.

Pronunțată in ședință publică, azi 26 martie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

A. N. L. N.

G. C.

GREFIER,

M. M.

Red.jud.A.N./04.05.2015

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 637/2015. Tribunalul CONSTANŢA