Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 3726/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3726/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 4094/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3726/2014
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei - asigurări sociale - privind pe contestator B. N., domiciliat în C., .. 1, .. B, . și pe intimat C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., ., nr. 8, județ D., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns - contestator - B. N. personal lipsind: - intimat - C. DE A. DE SĂNĂTATE D..
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Contestatorul depune la dosar note de probatorii.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și A. Sociale invocată prin întâmpinare.
Contestatorul solicită respingerea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
La data de 19.03.2014, pe rolul Tribunalului D. - Secția Litigii de Muncă și A. Sociale, contestatorul B. N. a formulat în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate D. o contestație împotriva deciziei nr. 147/29.01.2014, solicitând instanței anularea acesteia și pe cale de consecință anularea deciziilor CAS nr._/23.12.2013 și exonerarea contestatorului de a chita suma de 5297 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate.
În susținere, a arătat că prin Decizia nr._/23.12.2013 emisă de intimată, s-a reținut în sarcina sa obligația la plata către FNUASS, a sumei de 5297 lei, pentru perioada 2008-2011., decizie pe care o consideră netemeinică și nelegală . Pentru aceasta a învederat instanței că intimata a interpretat eronat prevederile legale în vigoare, în concret art 35 alin 1 din Ordinul 617/2007 conform căruia,,(1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului" .
A arătat contestatorul că același Ordin prevede la art. 32 alin 4 că ,, Persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate, altele decât cele pentru care colectarea contribuției se realizează de ANAF, declară obligațiile către fond, potrivit declarațiilor-model prevăzute în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice. Declarațiile privind obligațiile la fond se depun la casele de asigurări de sănătate cu care persoana fizică asigurată a încheiat contractul de asigurare."
Contribuțiile pentru asigurările de sănătate pe anul 2008 arată că au fost pentru angajator de 5,5 % începând cu ianuarie 2008 și 5,2 începând cu 1 decembrie 2008, iar pentru asigurat de 5,5% începând cu 1 iulie 2008, iar pentru anul 2009, cota datorată de angajator 5,2 % și cota datorată de angajat era de 5,5%. Începând cu anul 2010 contribuțiile de sănătate aplicabile veniturilor aferente lunii ianuarie 2010 datorate de angajator erau de erau de 5,2 %, cea datorată de angajați era de 5,5 % ,iar potrivit art 259(6) din Legea 95/2006 ,, Pentru persoanele care se asigură facultativ în condițiile art. 214 alin. (2), contribuția lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe țară, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.", apoi contribuția individuală de asigurări de sănătate datorată de persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea, conform aceleași legi, cota era de 5,5%.
În ceea ce privește persoanele care au obligația să s asigure, altele decât cele prevăzute la art. 257 și art 259 alin. 9 din Legea 95/2006, cota era de 5,5 %.
A arătat contestatorul că față de dispozițiile art 222 din Legea 95/2006 conform căruia ,,Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale", în textul legii nu se prevede că obligația de informare a CAS este condiționată de depunerea declarației de către contribuabil.
În susținere contestatorul a arătat că pentru anii 2008,2009, nu au fost previzionate sume din contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, aceste obligații fiind datorate începând cu anii 2010 și 2011. Ca atare, apreciază reclamantul că trebuia să plătească doar suma de 94 lei aferentă anului 2011, întrucât pentru anul 2010 nu a realizat venituri.
În drept, a invocat prevederile Legii 95/2006, O.G. 92/2003, Legea 11/2010, Codul de procedură civilă.
A solicitat judecarea în lipsă.
În completarea la acțiunea principală, contestatorul a învederat instanței că are calitatea de deținut politic, beneficiar al H.G. nr. 214/1999, având certificat în acest sens. . Astfel, lui îi profită art 213 din Legea 95/2006 potrivit căruia,, (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: (…) c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 (…) ".
A mai susținut contestatorul că veniturile obținute din expertize nu pot fi asimilate pensiei și faptul că este scutit complet de la achitarea contribuțiilor ce îi sunt imputate.
A depus fotocopie a deciziei nr. 147/20.01.2014, a cererii adresată CAS D., a corespondenței dintre contestator și CAS D., a deciziei de impunere din oficiu emisă de CAS D., a certificatului privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a deciziei nr._/17.05.2003, scrisoare medicală, răspuns ANAF.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 29 lit. l din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 10.04.2014 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și menținerea celor doua decizii emise.
Pe cale de excepție a invocat lipsa competenței materiale a Secției Litigii de Muncă și A. Sociale a Tribunalului D., motivat de faptul că între contestator și intimată nu există încheiat un contract individual de muncă, neexistând raporturi juridice de muncă, decizia contestată fiind un act administrative fiscal.
Pe fond, intimata a învederat instanței că a emis decizia contestată potrivit dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală, ca urmare a nedepunerii declarației/declarațiilor privind obligațiile de constituire și plata la FNUASS, datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă, pentru perioada de prescripție fiscală, pe baza datelor emise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007.
Veniturile asupra cărora s-au calculate contribuțiile provin din activitatea contestatorului ca și expert tehnic judiciar, care, potrivit Codului Fiscal, sunt venituri realizate din activități independente.
Intimata a arătat că trebuie înlăturată susținerea contestatorului că nu datorează contribuții la FNUASS, pe motiv că nu există un contract încheiat cu CAS D., întrucât în speță sunt aplicabile prevederile art 208 pct 3 din Lege 95/2006..
Nici calitatea de pensionar, a susținut intimata nu poate fi reținută deoarece,, contribuția se calculează cumulat atât asupra veniturilor de pensii ,cât și asupra celor rezultate din desfășurarea unei activități independente, conform prevederilor art 357 alin. 3 din Legea 95/2006.
Apreciază intimate că nici susținerea contestatorului că este scutit de plata acestor contribuții întrucât este luptător de rezistență anticomunistă și beneficiar al H.G. 214/1999,nu poate fi reținută, deoarece potrivit art. 213 din Legea 95/2006, sunt scutite numai persoanele beneficiare de legi speciale care,, nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi", ori în cauză contestatorul a realizat venituri din activități independente.
Referitor la dreptul contestatorului de a fi informat, susținut de contestator, intimate arată că neavând calitatea de asigurat nu are acest drept de informare, dealtfel contestatorul nefăcând nici o solicitare în acest sens.
În ceea ce privește contribuțiile datorate pentru anul 2008, termenul de prescripție este de 5 ani ,potrivit prevederilor art 91 alin 1 din OG nr. 92/2003, și începe să curgă de la data de 01. a anului următor, respective anul 2009, termenul împlinindu-se la data de 01.01.2014.
În drept, a invocat prevederile art. 205 și urm. Din Legea 134/2010 privind C. Proc. Civ.
A solicitat judecarea în lipsă.
La data de 22.04.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, invocând prevederile art 201 alin 2 din NCPC., prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale, iar pe fond a reiterate susținerile din acțiunea introductivă.
La termenul de judecată din data de 16.0+6.2014 contestatorul a depus notă de probatorii prin care a solicitat proba cu expertiză extrajudiciară.
La același termen, instanța a pus în discuție excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și A. Sociale.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, asupra excepției instanța reține următoarele:
Decizia contestată nr. 147/29.01.2014 emisă de intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE D. este întemeiată pe dispozițiile art. 209, 210, 216 și 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma actualizată.
În baza art. 218 din acest act normativ, decizia este supusă controlului judiciar la instanța competentă de contencios administrativ.
Excepția de necompetență a fost invocată legal prin întâmpinare, în condițiile art. 130 și competența a fost pusă în discuție la primul termen, în temeiul art. 131 din NCPC.
În concluzie, instanța va admite excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și A. Sociale a Tribunalului D. și, în temeiul art.132 și art. 136 alin. 1 din NCPC, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și A. Sociale a Tribunalului D...
Declină competența de soluționare a cauzei, formulată de contestator B. N., domiciliat în C., .. 1, .. B, ., în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., ., nr. 8, județ D., în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului D..
Fără cale de atac
Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2014.
Președinte, I. S. V. | Asistenți judiciari M. V. C. M. C. S. | |
Grefier, M. D. Ș. |
25.06.2014/ red. și tehnored. ISV și MDȘ/ 4 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1195/2014.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 7556/2014.... → |
|---|








