Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința nr. 2191/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2191/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1908/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ CIVILĂ NR. 2191/F
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. M.
ASISTENT JUDICIAR - A. S.
ASISTENT JUDICIAR - L. A.
GREFIER – N. G.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta Ț. C. în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI, având ca obiect contestatie decizie suspendare contract de muncă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în cauză a amânat pronunțarea la această dată.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la litigiul de muncă dedus judecații:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 13.08.2014 reclamanta Ț. C. cu domiciliul în Slobozia, ., ., . a chemat in judecata pe pârâta C. C. SRL cu sediul în București, .-15, ., J_, CUI_ solicitând anularea deciziei nr. 122/16.07.2014.
În motivarea cererii reclamanta arată că motivele pentru care s-a emis decizia sunt neîntemeiate întrucât nu se bazează pe fapte reale.
În dovedire a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta arată că cererea de chemare în judecată este lovită de nulitate din cauza neîndeplinirii condițiilor legale privind conținutul acesteia.
Astfel, din cuprinsul contestației nu reies motivele pentru care contestatoarea Ț. C. solicită anularea deciziei nr.122/16.07.2014. Contestația formulată nu conține practic nicio motivare, nici în fapt, nici în drept, ci doar considerația contestatoarei că motivele pentru care s-a emis decizia a cărei anulare se cere sunt neîntemeiate.
Conform dispozițiilor legale (art.194 lit.d Cod procedură civilă) cererea de chemare în judecată trebuie să conțină motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Potrivit art.196 alin.1, lipsa motivării în fapt a cererii constituie o cauză de nulitate a acesteia .
De asemenea, contestația nu conține dovezile pe care se sprijină, neregularitate care apreciază că nu a fost sesizată de instanță. Conform art.194 lit.e Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Contestatoarea nu a făcut decât să atașeze cererii două înscrisuri în copie, anume convocarea la cercetare disciplinară și decizia nr.122/16.07.2014. Această „contestație” este datată 13.08.2014, iar comunicarea transmisă pârâtei este emisă la aceeași dată. Această contestare, împreună cu lipsurile evidente ale contestației arătate mai sus duc la concluzia că nu a fost urmată procedura de verificare și regularizarea cererii, prevăzute de art.199 - 200 Cod procedură civilă .
Pe fond, arată că la data de 11.07.2014, contestatoarea (având funcția de laborant) s-a prezentat la locul de muncă (Silozul B. aparținând subscrisei), fiind de serviciu în schimbul II, emanând un miros puternic de alcool. Această stare fizică a contestatoarei a fost constatată de către colega ei de tură, laboranta S. E., de către coordonatorul pe linie de sănătate și securitate în muncă, N. L. și de către șeful de siloz, J. Ș.. Aceasta din urmă a întocmit referatul nr._/14.07.2014 către conducerea societății, printre care sesiza situația și descria cele petrecute. Totodată, prin referat s-a arătat că salariata a fost tratată cu un aparat de testare a alcoolemiei care a arătat valoarea de 0,03 (3%0) alcool în aerul expirat.
De asemenea, la data de 11 iulie 2014, contestatoarea a dat două declarații scrise, una prin care recunoștea rezultatul testului efectuat cu aparatul sus-menționat și a doua prin care a arătat că a consumat băuturi alcoolice în seara zilei de 10 iulie 2014 la domiciliul său.
D. fiind că, potrivit Regulamentului intern anexat la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pentru anul 2014, înregistrat la I.T.M. București sub nr.439 din 20 decembrie 2013, prezentarea la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice nu este permisă, au fost demarate procedurile de cercetare disciplinară a contestatoarei. Astfel, în data de 15 iulie 2014, consiliul de administrație al societății a emis decizia nr.10 prin care a numit comisia de cercetare disciplinară și a stabilit atribuțiile acestei comisii. Conform acestei decizii, membrii comisiei pot lucra atât împreună cât și separat pentru realizarea cercetării .
Ulterior, în data de 16 iulie 2014, comisia astfel numită a emis convocarea la cercetare disciplinară nr.123/16.07.2014, precum și decizia de suspendare nr.122 care face obiectul contestației .
Conform art.52 alin.1 lit.a, contractul individual de muncă poate fi suspendat prin inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii . Măsura suspendării contractului individual de muncă pe durata realizării cercetării disciplinare este un act unilateral al angajatorului, fiind lăsat de legiuitor, la latitudinea acestuia, dacă să ia această măsură sau nu. Mai mult, legiuitorul nu impune ca în cazul deciziei de sancționare o anumită formă și un anumit conținut al deciziei de suspendare ci doar ca aceasta să fie dată „în condițiile legii” și stabilește că, în situația în care, în urma cercetării disciplinare, se constată nevinovăția celui în cauză „salariatul își reia activitatea și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”.
În ceea ce privește motivele care au determinat suspendarea Contractului individual de muncă pârâta arată că nu putea permite, pe durata cercetării disciplinare, prezentarea la locul de muncă unui angajat care periclitează desfășurarea activității în unitate. Contestatoarea este angajată ca laborant, funcție care presupune responsabilități în ce privește efectuarea controlului calitativ al mărfurilor intrate sau care ies din siloz, fiind necesar să se afle în permanență, pe durata timpului de lucru, într-o stare fizică bună. Or, un angajat care se prezintă sub influenta băuturilor alcoolice și care, pentru a ascunde această stare, părăsește locul de muncă, escaladând gardul unității, nu mai prezintă încredere pentru a fi lăsat să-și continue activitatea pe durata cercetării disciplinare .
În concluzie, pârâta a luat decizia de suspendare a contractului individual de muncă în mod legitim și justificat, îndeplinind formalitățile cerute de lege pentru emiterea acesteia. Față de toate cele de mai sus, pârâta solicită instanței să respingă contestația formulată de Ț. C. împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă .
Pârâta își întemeiază în drept întâmpinarea pe dispozițiile art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii și art.205 Cod procedură civilă și solicită, în apărare probele cu înscrisuri, interogatoriul contestatoarei și martorii N. L. P. și S. E..
La data de 01.10.2014 reclamanta formulează o cerere precizatoare, arătând că potrivit art.52 din Codul muncii, angajatorul poate decide suspendarea contractului individual de muncă în anumite cazuri, printre acestea numărându-se și cazul în care se desfășoară procedura cercetării disciplinare. Această măsură a suspendării contractului este lăsată la latitudinea angajatorului, însă ea nu poate fi exclusă cenzurii instanței de judecată. Ca urmare, această măsură, fiind una care aduce atingere drepturilor angajatului, poate fi luată doar motivat.
Ori, din cuprinsul deciziei nr. 122/16.07.2014 nu rezultă care este motivul pentru care era necesară suspendarea contractului de muncă. Se amintește doar despre existența referatului nr._/14.04.2014, întocmit de șeful de siloz J. S., în care se consemnează că pe data de 11.07.2014 reclamanta s-ar fi prezentat la serviciu mirosind a alcool.
Apreciază că această împrejurare nu este de natură să impună suspendarea contractului individual de muncă, în contextul în care nu există dovezi că reclamanta ar fi consumat alcool la locul de muncă ori în timpul programului de muncă. De altfel, reclamanta a arătat că nu a consumat și nici nu s-a prezentat la lucru sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul alcooltestului de 0,03 grame ml alcool pur în aerul expirat, care este nesemnificativ, nu si-l poate explica, acesta nefiind confirmat printr-o probă biologică.
Pe de altă parte, dacă angajatorul ar fi reținut fără dubiu că această faptă există, având în vedere clauzele contractului colectiv de muncă, ar fi avut posibilitatea aplicării unei sancțiuni disciplinare, nemaifiind necesare alte cercetări prealabile .
Elocvent este faptul că din ziua de 16 iulie 2014 și până în prezent așa-zisa cercetare disciplinară nu s-a finalizat, perioada în care dreptul la muncă al reclamantei a fost lezat fiind de peste 75 zile .
La data de 10 octombrie 2014 reclamanta formulează o cerere adițională, arătând că la data de 6 octombrie 2014 a primit prin poștă și decizia de concediere nr. 164/26 septembrie 2014, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 61 lit. a din Codul muncii, începând cu data de 1 octombrie 2014. Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că angajatorul a reținut în sarcina reclamantei faptul că s-ar fi prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice, amintind și despre faptul că a părăsit locul de muncă într-un mod nepotrivit, prin escaladarea gardului.
În decizia de suspendare a contractului de muncă se reține o concluzie diferită, bazată pe existența referatului nr._/14.07.2014, întocmit de șeful de siloz J. S., în care se consemna că pe data de 11 iulie 2014 reclamanta s-ar fi prezentat la serviciu mirosind a alcool.
Susținerile angajatorului nu sunt adecvate, neexistând dovezi că ar fi consumat alcool la locul de muncă ori în timpul programului de muncă. De altfel, reclamanta a arătat că nu a consumat și nici nu s-a prezentat la lucru sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul alcooltestului de 0,03 grame ml. Alcool pur în aerul expirat, care este nesemnificativ, și, după cum a mai arătat acesta nu a fost confirmat printr-o probă/mostră biologică.
Cât despre părăsirea locului de muncă prin escaladarea gardului, precizează că este adevărat că a părăsit locul de muncă, însă nu prin escaladarea gardului, iar această conduită a fost determinată de starea sa de sănătate, fiind nevoită să caute urgent un medicament la rudele sale din apropierea locului de muncă.
În drept, C muncii.
În dovedire, înscrisuri și 2 martori.
Pârâta a depus întâmpinare la cererea completatoare arătând că contestatoarea s-a prezentat la data de 21 iulie 2014 la cercetarea disciplinară pentru a formula explicații privind evenimentele din 11 iulie 2014. Cu această ocazie reclamanta a dat o notă explicativă prin care a răspuns întrebărilor puse de membrii comisiei de cercetare, în scris, de bună-voie.
Comisia de cercetare disciplinară a emis Raportul de cercetare disciplinară nr. 142 din 28 august 2014 prin care recomandă sancționarea disciplinară a contestatoarei cu desfacerea contractului individual de muncă.
La recomandarea comisiei de cercetare disciplinară, conducerea societății a decis sancționarea contestatoarei cu desfacerea contractului individual de muncă. Arătă că nu era prima oară când contestatoarea se prezenta în această stare la locul de muncă, însă până în acel moment nu fusese formulată nicio sesizare. În acest sens, arătă că, anterior emiterii deciziei de sancționare nr.164/26.09.2014, departamentul resurse umane a obținut declarații scrise din partea altor colegi ai contestatoarei, prin care se confirmă că aceasta nu se afla prima oară la serviciu sub influența băuturilor alcoolice.
Contestatoarea susține în mod nefondat că între decizia de suspendare a contractului individual de muncă și decizia de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă, pârâta a reținut concluzii diferite pentru că în decizia nr. 164/26 septembrie 2014 se precizează că salariata s-a prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice, iar în decizia de suspendare a contractului de muncă se precizează că aceasta s-a prezentat la locul de muncă mirosind a alcool.
Cele două afirmații din deciziile de suspendare a contractului de muncă respectiv de încetare a contractului de muncă nu se contrazic și nu se exclud .
În urma verificărilor dispuse, comisia de cercetare disciplinară a concluzionat că exista în mod evident suspiciunea că reclamanta s-a prezentat la locul de muncă la scurt timp după ce a consumat băuturi alcoolice, suspiciune pe care aceasta nu a reușit să o combată. Mai mult decât atât, în cursul cercetărilor recunoaște că a consumat băuturi alcoolice în noaptea dinaintea prezentării la locul de muncă, la ore înainte și chiar a recunoscut rezultatul alcooltestului în data de 11 iulie 2014. Cu toate acestea, susține reclamanta, nu își explică rezultatul aparatului de testare al alcoolemiei și mirosul de alcool sesizat de mai mulți colegi ai săi.
Contestatoarea este angajată ca laborant, funcție care presupune responsabilități în ce privește efectuarea controlului calitativ al mărfurilor intrate în sau care ies din siloz, fiind necesar să se afle în permanență, pe durata timpului de lucru, într-o stare fizică bună. Chiar și simpla suspiciune că se poate afla sub influența băuturilor alcoolice, indiferent de nivelul stării de ebrietate, poate produce consecințe grave în raport de activitatea acesteia .
Așa cum chiar contestatoarea susține, aceasta a consumat băuturi cu grad ridicat de alcoolizare (vin, țuică) ce pot induce o stare de ebrietate îndelungată. Salariata nu a precizat cu exactitate cu cât timp înainte de a se prezenta la locul de muncă a consumat băuturi alcoolice și s-a limitat a preciza că a consumat „în seara dinainte, la oră înaintată”. Contestatoarea a presupus și susținut că a eliminat tot alcoolul din organism, presupunere răsturnată de declarațiile altor salariați care au intrat în contact cu ea în data de 11 iulie 2014 și care susțin, conform declarației salariatei Calița E., că „În după-amiaza zilei de 11 iulie 2014 am mers la laborator în sarcini de serviciu și am sesizat că d-na Ț. C. mirosea a alcool” .
Contestatoare face afirmații neadevărate când afirmă că a părăsit locul de muncă pentru a căuta un medicament și că nu a făcut-o prin escaladarea gardului .
Afirmațiile contestatoarei din „cererea adițională” sunt contrare chiar declarațiilor date de aceasta prin nota explicativă din data de 21 iulie 2014 cu ocazia cercetării disciplinare când a afirmat că „Am plecat pe alee spre poartă, Acolo l-am văzut pe seful, am sărit poarta și am plecat, pe drum mi-am dat seama că nu am procedat bine (…) m-am întors înapoi la sefu în birou am suflat în fiolă…”.
Tot în nota explicativă din 21 iulie, în final, a scris următoarea frază: „Am încălcat procedura C. când am sărit poarta”. În plus, contestatoarea nu l-a informat pe șeful de siloz că intenționează să părăsească locația și nici nu a comunicat altcuiva această intenție, cu atât mai mult motivul pentru care pleacă de la locul de muncă în timpul programului .
Părăsirea locului de muncă fără aprobare este o abatere disciplinară care, în condițiile escaladării unei împrejmuiri, ar putea conduce la consecințe deosebit de grave, iar în aceste condiții contestatoarea trebuia să anunțe măcar un coleg care să sesizeze conducerea silozului sau un medic și nu să părăsească incinta unității fără a informa pe nimeni.
Art. 12 din Regulament prevede în mod explicit că „Se interzice părăsirea locului de muncă în timpul programului, fără aprobarea șefului direct ori lăsarea masinilor, utilajelor și altor aparate în stare de funcționare, fără supraveghere”.
Contestatoarea mai afirmă că nu a consumat alcool la locul de muncă ori în timpul programului de muncă și că nici nu s-a prezentat la lucru sub influența băuturilor alcoolice, susțineri care nu sunt adevărate deoarece faptul că s-a prezentat la locul de muncă emanând un puternic miros de alcool este un lucru cert și, în plus, tot comportamentul său din acea zi duce la concluzia că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, starea în care se afla contestatoarea poate fi confirmată de martori.
Pe de altă parte, rezultatul alcooltestului nu putea fi confirmat printr-o probă biologică atât timp cât această probă trebuia dată de contestatoare, iar legislația nu reglementează posibilitatea ca angajatorul să aibă dreptul să oblige salariații să se prezinte la recoltare de probe în acest scop. Prin urmare, pârâta nu avea obligația să confirme rezultatul alcooltestului printr-o probă biologică.
Arată că în Regulamentul de ordine interioară prevede la art. 33.3 în mod explicit că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se aplică angajaților care au comis abateri foarte grave în activitatea profesională, pentru nerespectarea normelor de conduită morală și de comportament în cadrul colectivelor de muncă, precum „ introducerea în incinta societății a băuturilor alcoolice, consumul acestora sau prezentarea la lucru sub influența lor” (lit.e).
În ce privește decizia de sancționare nr. 164/26.09.2014 este temeinică și legală, deoarece întruneste toate cerințele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute în art. 252 alin.2, care la lit. a prevede că în cap. I este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară; la cap. II la lit. A sunt descrise prevederile din Contractul colectiv de muncă și la lit. c pe cale din Contractul individual de muncă, la cap. III sunt prezentate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, la cap. V și în partea finală, dispozitivă, se precizează temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care aceasta poate fi contestată și instanța competentă să judece contestația. În raport cu dispozițiile art. 250 din Codul muncii, pârâta a arătat și dezvoltat, în cap. IV din decizie, toate elementele reținute în aprecierea gravității faptei, respectiv: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție al contestatoarei, consecințele abaterii disciplinare și comportarea contestatoarei la serviciu. În legătură cu acest aspect, s-a arătat că reclamanta a mai fost sancționată anterior cu avertisment și reducerea salariului.
În drept, art. 52 al. 1 lit. a C muncii și art. 205 C pr. civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
La termenul din 22.10.2014 instanța a luat act de faptul că pârâta nu mai înțelege să susțină excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește decizia nr. 122/16.07.2014 prin care s-a dispus suspendarea CIM al reclamantei pe perioada cercetării disciplinare, instanța apreciază că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit art. 52 al. 1 lit. a C muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
Măsura suspendării contractului individual de muncă poate fi dispusă de angajator pe toată perioada cercetării disciplinare a salariatului, fiind o măsură pe care legea o lasă la latitudinea angajatorului și care este condiționată doar de realizarea efectivă a cercetării pe perioada suspendării. Legea nu impune o anumită formă a deciziei de suspendare a CIM, așa cum prevede în cazul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă. Din cuprinsul deciziei contestate rezultă motivul pentru care s-a dispus suspendarea CIM (declanșarea cercetării disciplinare), data de la care începe să-și producă efectele decizia (18.07.2014) și perioada până la care s-a suspendat CIM (până la finalizarea cercetării disciplinare).
Față de cele reținute mai sus, instanța apreciază că decizia de suspendare a CIM a fost emisă cu respectarea prevederilor legale neexistând motive care să atragă nulitate ei, astfel că acest capăt al cererii reclamantei va fi respins ca neîntemeiat.
În ceea ce privește decizia de încetare a contractului individual de muncă al reclamatei nr. 164/26.09.2014, tribunalul constată că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 252 al. 2 C muncii sub sancțiunea nulității absolute. Din cuprinsul acestei decizii rezultă faptele care îi sunt imputate reclamantei, și anume:
- La data de 11.07.2014 s-a prezentat la locul de muncă mirosind puternic a alcool, fapt confirmat și de rezultatul aparatului de testare a alcoolemiei model Drager Alcotesc 3000 care a înregistrat o valoare de 0,03 ml alcool pur în aerul expirat, încălcând prevederile CIM, CCM și Regulamentului Intern referitoare la interdicția de prezentare a salariaților sub influența alcoolului la locul de muncă.
- La data de 11.07.2014, în jurul orei 20.30 reclamanta a părăsit locul de muncă fără acordul șefului direct, încălcând prevederile CIM, CCM și Regulamentului Intern referitoare la obligațiile disciplinare ale salariaților privind părăsirea locului de muncă.
- Când a părăsit locul de muncă a făcut-o prin escaladarea gardului cu o înălțime de aproximativ 1,70 m încălcând reglementările interne și prevederile Fișei postului referitoare la însușirea, respectarea și aplicarea normelor PSI și de sănătate și securitatea muncii.
Din probele administrate în cauză, înscrisuri, declarații de martori și interogatoriul reclamantei a rezultat că reclamanta se face vinovată de faptele reținute în sarcina sa. Astfel, martorii audiați la solicitarea pârâtei au confirmat că în ziua de 11.07.2014, aflându-se în prezența reclamantei au simțit că aceasta mirosea a alcool în momentul în care vorbeau cu ea. Instanța nu va ține seama de declarațiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei întrucât unul dintre ei, F. C. nu își mai amintește exact ziua în care s-a aflat la locul de muncă al reclamantei, iar celălalt martor, Gustoiu G. a plecat de la domiciliul reclamantei înainte ca aceasta să plece la locul de muncă, astfel că reclamant putea să consume băuturi alcoolice după plecarea martorei. Faptul că reclamanta a consumat băuturi alcoolice este confirmat de declarațiile acesteia pe care le-a dat la data de 11.07.2014 în fața șefului de siloz și a responsabilului cu protecția muncii, dar și de rezultatul aparatului alcooltest. Având în vedere rezultatul alcooltestului, de 0,03 ml alcool pur în aerul expirat, instanța constată că deși valoarea indicată este mică, trebuie să se țină seama și de ora la care s-a măsurat valoarea alcoolemiei care era în scădere față de momentul la care reclamanta a venit la serviciu, ora 15.30. Ca atare, la momentul la care s-a prezentat la serviciu rezultă că valoarea alcoolemiei era mai mare, aspect care confirmă faptul că reclamanta a consumat băuturi alcoolice înainte de a începe programul de lucru, și nu în ziua anterioară. Nu pot fi reținute apărările reclamantei referitoare la existența în laborator a vaporilor de alcool emanați de cerealele pe care reclamanta avea sarcina de a le verifica întrucât din declarațiile martorului N. L. rezultă că reclamanta nu folosea substanțe chimice cu care să fie tratate cerealele, sarcina sa fiind numai de a verifica din punct de vedere calitativ cerealele. În măsura în care ar fi fost vorba despre vaporii de substanțe toxice emanați în laborator, atunci ambele salariate care lucrau în laborator ar fi trebuit să fie în aceeași stare. Ori, la data de 11.07.2014, s-a constatat că numai reclamanta mirosea alcool, nu și colega sa de laborator.
În ceea ce privește a doua faptă reținută în sarcina reclamantei, părăsirea locului de muncă fără acordul șefului direct, instanța constată că și această faptă este dovedită, aspect care rezultă și din răspunsurile reclamantei la interogatoriu, dar și din nota explicativă (filele 121, 122) în care recunoaște că nu a adus la cunoștința șefului direct faptul că intenționează să părăsească silozul întrucât acesta aștepta la poarta unității să primească aparatul alcooltest de la un angajat al unei firme învecinate care dispunea de un astfel de aparat. În lipsa șefului direct, reclamanta a adus la cunoștință responsabilului cu protecția muncii care rămăsese cu ea în birou faptul că nu se simte bine și că pleacă acasă.
A treia faptă, referitoare la părăsirea locului de muncă prin escaladarea gardului, a fost și ea dovedită, reclamanta recunoscând că a părăsit în această modalitate locul de muncă în nota explicativă (filele 121, 122) și în răspunsurile la interogatoriu (întrebarea 18).
Potrivit art. 250 C muncii, la stabilirea sancțiunii disciplinare aplicabile, angajatorul trebuie să țină seama de gravitatea abaterii săvârșite de salariat avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Potrivit Deciziei nr. 11/2013 pronunțate de ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.
Înalta Curte a reținut că, învestită fiind cu judecarea contestației împotriva deciziei de sancționare emise de angajator, instanța are a verifica legalitatea și temeinicia măsurii luate, exercitând un control devolutiv de natură jurisdicțională. Pentru a aprecia asupra gravității abaterii disciplinare, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii în raport cu criteriile precis stabilite de legiuitor, instanța are nu numai posibilitatea aprecierii probelor administrate în cursul cercetării disciplinare prealabile efectuate sub imperiul dispozițiilor art. 251 din Codul muncii, ci și posibilitatea administrării nemijlocite a unui probatoriu suplimentar.
Instanța constată că, în raport de faptele reținute a fi săvârșite de reclamantă, sancțiunea aplicată acesteia este nejustificată, motiv pentru care va dispune înlocuirea cu o altă sancțiune mai ușoară.
Verificând Regulamentul intern al . că art. 33.2 reglementează situațiile în care se aplică sancțiuni pecuniare salariatului constând în reducerea salariului pe o anumită perioadă. Astfel, articolul enumeră fapte constând în „nerespectarea obligației de a veni la lucru sub influența băuturilor alcoolice” (lit. n), precum și „nerespectarea normelor de protecția muncii sau PSI prin care puteau fi generate accidente de muncă sau incendii” (lit. j), dar și „nerespectarea prevederilor procedurilor interne ale companiei fără consecințe deosebite”, fapte imputate reclamantei.
Instanța nu poate reține încadrarea faptelor reclamantei făcută de pârâtă în decizia de încetare a CIM la art. 33 lit. e și q din Regulamentul intern. Astfel, pârâta nu a dovedit în ce au constat consecințele deosebite produse acesteia de faptele reclamantei. În întâmpinarea formulată pârâta a făcut referire la consecințele care puteau fi produse de faptele reclamantei, dar care nu s-au produs referitoare la crearea premisei unei situații de blocaj în activitatea sa generată de insuficiența personalului de laborator. Mai arată pârâta că în cazul în care s-ar fi produs întârzieri (ceea ce nu s-a produs), putea fi obligată la plata de costuri de staționare și întârziere la recepție. Pentru a fi reținută incidența acestui articol, era necesar ca pârâtă să indice în concret prejudiciul efectiv suferit ca urmare a faptelor reclamantei. Or, simpla posibilitate a producerii unui prejudiciu, face ca fapta reținută în sarcina reclamantei să fie încadrată la art. 33.2 lit. s și nu 33.3 lit. q („nerespectarea prevederilor procedurilor interne ale companiei cu consecințe deosebite”).
Art. 34 al. 2 din Regulamentul intern prevede că sancțiunea desfacerii CIM se aplică atunci când abaterile sunt grave, cu prejudicii aduse unității sau cu creare unei reale stări de pericol pentru securitatea muncii. Având în vedere aceste dispoziții se desprinde concluzia că faptele imputate reclamatei nu sunt abateri grave întrucât nu au produs unității prejudicii, așa cum s-a arătat mai sus. În aceste condiții, nu se poate dispune încadrarea primei fapte reținute în sarcina reclamantei la art. 33.3 lit. e (introducere în incinta societății a băuturilor alcoolice, consumul acestora sau prezentarea la lucru sub influența lor), ci la art. 33.2 lit. n („nerespectarea obligației de a veni la lucru sub influența băuturilor alcoolice”). Cum cele două articole au un conținut asemănător, făcând aplicarea prevederilor art. 34 al. 2, față de lipsa prejudiciului produs pârâtei, se impune reținerea încălcării de către reclamantă a dispozițiilor art. 33.2 lit. n.
Instanța are în vedere și criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de Codul muncii în sensul că abaterile săvârșite de reclamantă nu au produs nicio consecință negativă în activitatea pârâtei, precum și comportarea reclamantei la locul de muncă, în sarcina acesteia nemaifiind reținute fapte de aceeași natură, deși martora Calița E. a declarat că a mai văzut-o pe reclamantă sub influența băuturilor alcoolice. Instanța nu va ține seama de această declarație și nici de declarațiile celorlalți angajați ai pârâtei date în scris și atașate la dosar având în vedere că martorul N. L., responsabil cu protecția muncii a declarat că nu a mai văzut-o pe reclamantă anterior la locul de muncă mirosind a alcool. Aceasta în condițiile în care locul de muncă al martorei este diferit de acela al reclamantei, iar responsabilul cu protecția muncii are printre atribuțiile de serviciu supravegherea modului în care salariații pârâtei își respectă obligațiile de serviciu referitoare la protecția muncii, astfel că acesta avea posibilitatea să constate dacă reclamanta s-a aflat și cu alte ocazii sub influența băuturilor alcoolice. Deși la dosar s-a depus o declarație a colegei de laborator a reclamantei care afirmă că a văzut-o și în alte ocazii pe reclamantă că s-a prezentat la locul de muncă sub influența băuturilor alcoolice, pârâta nu a propus-o ca martor pentru a fi audiată nemijlocit de instanță cu privire la acest aspect.
De asemenea, instanța are în vedere faptul că reclamata este angajata pârâtei de 29 de ani, perioadă în care a fost sancționată cu avertisment scris în anul 2010 și 2011 pentru neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu constând în neînregistrarea în Registrele de Calitate a rezultatelor analizelor efectuate asupra produselor agricole. Ca atare, sancțiunile aplicate reclamantei nu au presupus săvârșirea de către aceasta a altor fapte de natura celei cercetate în prezenta cauză, neputându-se vorbi despre o perseverare a salariatei în această conduită necorespunzătoare.
Față de aceste aspecte, instanța constată că abaterile săvârșite de reclamantă nu prezintă un pericol deosebit de grav menit să justifice aplicarea sancțiunii celei mai drastice reglementată de Codul muncii, respectiv concedierea disciplinară. Ca atare, va dispune anularea deciziei de încetare a CIM și înlocuirea sancțiunii cu cea a reducerii salariului de bază al reclamantei cu 10% pe o perioadă de 3 luni și reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă.
În baza art. 80 al. 1 C muncii va obliga pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
În baza art. 453 Cod pr. civ. va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând si dispozițiile art. 215 din Legea 62/2011,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Ț. C. cu domiciliul în Slobozia, ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. C. SRL cu sediul în București, .-15, ., J_, CUI_.
Respinge ca neîntemeiată cererea privind anularea Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 122/16.07.2014 emisă de pârâtă.
Dispune anularea Deciziei nr. 164/26.09.2014 emisă de pârât.
Dispune înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantei cu cea a reducerii salariului de bază al reclamantei cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
În baza art. 80 al. 2 C muncii dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă.
În baza art. 80 al. 1 C muncii obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2014.
P., ASISTENTI JUDICIARI,
I. M. A. S. L. A.
Grefier,
N. G.
Red.I.M./4 Exempl./15.12.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1911/2014. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1957/2014. Tribunalul... → |
|---|
