Obligaţie de a face. Sentința nr. 4026/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 4026/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 7586/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08 Decembrie 2014

Președinte - P. T.

Asistent judiciar L. B.

Asistent judiciar N. L.

Grefier A. M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4026/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. N. și pe pârât S.C. P. C. S.R.L. REPREZ. DE HRISTODOR P. I., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Având în vedere lipsa părților, citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii formulată de reclamant B. N. în contradictoriu cu pârât S.C. P. C. S.R.L. REPREZ. DE HRISTODOR P. I., înregistrată sub nr._:

Din verificarea actelor de la dosar, Tribunalul constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 24.02.2014, când pricina a fost suspendată în temeiul disp.art. 411 Noul Cod procedură civilă motivat de faptul că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților .

În conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar potrivit art. 420 Noul Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

În cauza de față, instanța reține că nici una dintre părți nu a formulat o cerere de reluare a judecății, astfel încât de la data de 24.02.2014 dosarul a rămas în nelucrare din vina părții. În consecință, instanța reține că prezenta cauză a rămas în nelucrare pe o perioadă mai mare de șase luni începând cu data de 24.02.2014, astfel încât în speță sunt aplicabile disp. art. 416 și art. 420 Cod procedură civilă.

Raportat considerentelor expuse mai sus, având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de șase luni (calculat conform art. 416 și art. 181 alin. 1 pct. 3 Noul Cod procedură civilă), instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

In temeiul dispozitiilor art. 421 din NCPC, constata perimata actiunea formulata de reclamantul Bors N. domiciliat in . in contradictoriu cu parata . cu sediul in ., jud. Iasi.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, recurs ce se va depune la Tribunalul Iași.

Pronuntata in sedinta publica de astăzi, 08.12.2014.

Președinte, Asistent Judiciar,Asistent Judiciar,Grefier,

T. P. B. L. L. N. M. A

Red..../29.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4026/2014. Tribunalul IAŞI