Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1041/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 8830/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Aprilie 2014
Președinte - P. T.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1041/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI, pentru Z. D. S., B. E. F., M. A. B., A. M., D. V. M., V. M., B. R. C., C. C., S. M. R., H. C. D., I. E., T. R. și pe pârât L. T. DE MECATRONICĂ ȘI AUTOMATIZĂRI IAȘI, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._/99/18.12.2013, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții Z. D. S., B. E. F., M. A. B., A. M., D. V. M., V. M., B. R. C., C. C., S. M. R., H. C. D., I. E. si T. R. a chemat în judecată pe pârât L. T. DE MECATRONICĂ ȘI AUTOMATIZĂRI IAȘI, solicitând:
- obligarea pârâtului la anularea deciziilor de reîncadrare nr 52,12,32, 9, 20, 51, 53, 16, 41, 25, 64, 47 emise la data de 01.02.2010;
- obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate inclusiv din hotararile judecatoresti irevocabile, precum și obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009;
- obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.10.2010 – 31.12.2010.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că fac parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte, iar prin sentința civilă nr. 323/2010 si sentinta civila 1048/2010 ale Tribunalului Iași s-a dispus obligarea pârâtei la calcularea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate, aferente perioadei 02.12.2008 – 31.12.2009. Anterior acestei hotărâri, unitatea de învățământ a emis decizii de reîncadrare, ce stabileau salarii la nivelul celor efectiv în plată în luna decembrie 2009, fără a fi cuprinse și drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească. Pentru o parte dintre reclamanți nu au fost emise decizii de reîncadrare întrucât s-au angajat în lunile septembrie/octombrie 2010. Deciziile de reîncadrare emise au fost contestate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009.
Mai susțin reclamanții că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să recalculeze salariul în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească.
Reclamanți arată că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.
Or, în speță, susțin reclamanții că la data emiterii deciziilor de reîncadrare, instanța de fond se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe anul 2009, chiar dacă hotărârea nu fusese comunicată părților și nu era încă irevocabilă. Pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere aceasta hotărâre executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure, majorat, al reclamanților și nu să emită decizii de reîncadrare în evidentă contradicție cu hotărârea pronunțată, în scopul eludării acesteia. Reclamanții învederează și faptul că drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți. În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 par. 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 par. 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997). De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia). Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Reclamanții mai susțin faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Or, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009. Reclamanții mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat. Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Or, această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială. Tot dreptul internațional insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor. Astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 7 lit. a din acest Pact, „Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi (...) remunerația care asigură tuturor lucrătorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru munca de valoare egală, fără nici o distincție”. Art. 9 statuează că „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială”.
Pentru toate aceste considerente, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, deciziile de reîncadrare și contestațiile formulate împotriva acestor decizii.
Paratul L. T. de Mecatronică si Automatizări Iași a formulat intampinare prin care a invocat exceptia de tardivitate a introducerii actiunii . În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate cu Legea nr. 300/2009. În aceste condiții, unitățile de învățământ au procedat la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010. Conform prevederilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de bază individuale este de competența ordonatorilor de credite, iar persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanței de contencios administrativ sau instanței judecătorești, după caz, potrivit legii în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. În conformitate cu prevederile art. 3 din O.M.M.F.P.S. nr. 32/2010, controlul aplicării Legii nr. 330/2009 se face de către agențiile teritoriale pentru prestații sociale, cu privire la stabilirea salarizării personalului. Acest control s-a realizat de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010 și s-a finalizat printr-o adresă transmisă prin unitatea de trezorerie teritorială, iar conform prevederile art. 4 din același ordin, controlul aplicării Legii nr. 330/2009, cu privire la alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, s-a făcut de către Direcția Finanțelor Publice. În acest sens, unitatea a prezentat la Trezoreria Iași adresa de verificare primită de la Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, ocazie cu care s-a constatat încadrarea în alocațiile bugetare și s-a aprobat efectuarea plății salariilor.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2009, reîncadrarea personalului didactic din învățământ, la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr. 300/2009 și cu respectarea principiilor prevăzute în art. 3 din aceeași lege, în sensul luării în considerare „a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Astfel, a procedat la reîncadrarea personalului, cu respectarea întocmai a acestor prevederi. Documentația privind reîncadrarea a fost verificată de către Agenția Teritorială pentru Prestații Sociale Iași, în perioada martie 2010, ocazie cu care s-a constatat că reîncadrarea personalului s-a făcut în mod corect. De asemenea, Direcția Finanțelor Publice a constatat încadrarea corectă în alocațiile bugetare pentru cheltuieli de personal, aprobând plata salariilor. Mai susține pârâta faptul că prin disp. art. 48 alin. 16 din Legea nr. 330/2009, a fost abrogată O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, precum și faptul că a procedat corect la reîncadrarea personalului cu data de 01.01.2010.
Asupra exceptiei tardivitătii actiunii, fata de motivele invocate de pârât,, instanța reține că potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Potrivit disp. art. 34 alin. 3, ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile, iar potrivit alin. 4, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1 persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța reține că împotriva măsurilor dispuse de ordonatorii principali de credite, respectiv împotriva modului de soluționare a contestațiilor, salariații se pot adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. În consecință, va respinge excepția tardivității acțiunii, excepție invocata de parat.
În ceae ce privește excepția prescriptiei dreptului la actiune pusa in discutie la termenul din 24.02.2014, instanța reține că potrivit art.268 alin.1 lit.c C.Muncii”cererile în vederea soluționarii unui conflict de munca pot fi formullate în terme de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate (...)”. Este real ca potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Potrivit disp. art. 34 alin. 3, ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile, iar potrivit alin. 4, împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. 1 persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Însă, necomunicarea deciziei interne referitoare la stabilirea drepturilor salariale nu poate înlătura, contrar celor suținute de reprezentantul reclamantei, sancțiunea prescriptiei dreptului la acțiune, întrucat pe de o parte, aceasta sancțiune civila rămâne supusa legii sub imperiul careia s-a născut, iar pe de alta parte, neparcurgerea procedurii prealabile nu împieteaza asupra dreptului de acces la justiție și nu poate determina o suspendare “sine die” a cursului prescrptiei. De altfel, tocmai exercițiul prezent al dreptului la acțiune susține o data în plus teza conform căreia sancțiunea prescripției intervine ca urmare a atitudinii culpabile a reclamantei însăși care nu și-a valorificat drepturile în termenul legal, lipsa procedurii prealabile neoperand ca o piedica în exercitiul drepturilor procesuale și neinfluențând termenul legal de precripție.
În consecință, întrucat prezenta actiune a fost introdusa la data de 02.08.2013.2013, avand în vedere termenul legal de prescriptie de 3 ani anterior indicat, se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capatul de cerere formulat de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanta S. Lavinita, referitoare la obligarea pârâtului la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10 sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și, în consecință se va respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanții Z. D. S., B. E. F., M. A. B., A. M., D. V. M., V. M., B. R. C., C. C., S. M. R., H. C. D., I. E., T. R. au fost salariații pârâtului pe tot parcursul anului 2010.
În anul 2010, prin deciziile de reîncadrare nr. 52,12,32, 9, 20, 51, 53, 16, 41, 25, 64, 47 emise la data de 01.02.2010 de către unitatea de învățământ pârâtă s-a dispus reîncadrarea reclamanților 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanților începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009. Împotriva acestor decizii reclamanții au formulat contestații, pârâta nefăcând dovada modului de soluționare a acestor contestații.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat anularea deciziilor de reîncadrare emise pentru anul 2010 și obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii de reîncadrare și la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010, potrivit disp. Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010. Pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.2010 – 30.11.2010 instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, se reține de către instanță că personalul didactic reîncadrat pe funcții începând cu data de 01.01.2010, în temeiul Legii nr. 330/2009, trebuia să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că personalul didactic reîncadrat pe funcții începând cu data de 01.01.2010 trebuia să beneficieze de în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul personalului didactic la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul personalului didactic trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că drepturile salariale ale reclamanților trebuiau stabilite în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.
De altfel, și prin decizia nr. 11/08.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților, personal didactic și didactic auxiliar, trebuiau calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că deciziile nr. 33, 61, 9, 25 și 34 din data de 02.02.2010 emise de pârâtă sunt nelegale, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamanți în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.
Reținând ca nelegale deciziile de reîncadrare, instanța constată că sunt întemeiate și cererile formulate de Z. D. S., B. E. F., M. A. B., A. M., D. V. M., V. M., B. R. C., C. C., S. M. R., H. C. D., I. E., T. R. având ca obiect obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calcularea drepturilor salariale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 și la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010 (ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune în cererea privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 31.07.2010).
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții Z. D. S., B. E. F., M. A. B., A. M., D. V. M., V. M., B. R. C., C. C., S. M. R., H. C. D., I. E., T. R. în contradictoriu cu paratul L. T. de Mecatronica si Automatizari Iasi, urmând să o admită astfel cum s-a dispus prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 31.07.2010.
Respinge excepția tardivității formulării acțiunii, invocata de unitatea de învățământ.
Admite în parte acțiunea formulata de U. S. Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi cu sediul in Iasi, ., in numele si pentru reclamanții Z. D. S., CNP_, B. E. F., CNP_, M. A. B., CNP_, A. M., CNP_, Dogarescu V. M., CNP_, V. M., CNP_, B. R. C.,CNP_, C. C.,CNP_, S. M. R., CNP_, H. C. D., CNP_, I. E. CNP_ si T. R., CNP_ in contradictoriu cu pârâtul L. de Mecatronica si Automatizari Iasi, cu sediul in Iasi, .. 54 .
Anuleaza deciziiile nr. 52, 12, 32, 9, 20, 51, 53, 16, 41, 25, 64, 47 emise de intimat la data de 01.02.2010.
Obliga pârâta să emită în folosul reclamantelor câte o noua decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantelor în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10.
Obligă pârâta să plătească reclamantelor diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01._10, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iasi.
Pronunțată în ședința publică din 07.04.2014.
Președinte, Asistent Judiciar,Asistent Judiciar,Grefier,
T. P. B. L. L. N. M. A
Red.LN
Tehnored.LN/MA/4 ex/14.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 1042/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
