Decizia civilă nr. 3374/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3374/R/2011
Ședința din 03 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare declarat de reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. "C." împotriva sentinței civile nr. 1796 din 07 aprilie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. M. C.-N. și
C. LOCAL AL M. C.-N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent S. L. al S. din A. P. L. „ C.";, consilier juridic C. E. S., lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar delegație și cu titlu de practică judiciară, copia sentinței civile nr. 75 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. (...), copia sentinței civile nr. 98 din 14 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. (...), copia sentinței civile nr.
302 din 23 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. (...), două extrase de pe portalul instanțelor de judecată, copia sentinței civile nr.
699 din 07 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. (...)
și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei și epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de
ședință pârâții intimați P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. au depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinări.
C U R T E A P rin sentința civilă nr.1796 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții enumerați în tabelul anexat acțiunii, reprezentați de S. L. AL S. D. A. P. L. „. în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant au calitatea de salariați ai A. de specialitate al P. municipiului C.-N. și ai serviciilor publice din subordinea C.ui Local al municipiului C.-N., astfel cum rezultă din tabelele anexate cererii de chemare în judecată.
Conform art. 1 alin.1 din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010, se diminuează cu 25%.";
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr.241/(...), nr.1655/(...)
și nr.1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art.23 alin.6 din O.U.G. nr.27/2006, a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul
2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1. , excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L. nr.1., nu s-au încălcat prevederile art.16,art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.53 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art.53 din Constituția României întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salarialela nivelul avut anterior diminuării cu 25%,care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin L. nr.1..
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României , fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. (C.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O.(C.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a D. O.(C.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte: ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs. Finlanda din (...),
Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fiplătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat în temeiul art.1 alin.1 din L. nr.1., nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul
Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru reducerea compensației pentru chirie cuvenită reclamanților - necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea întrucât măsura luată conform art. 1 alin. l din L. nr. 1. a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Împotriva acestei hotărâri, S. L. al S. din A. P. L. „. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut, în esență că dreptul salariaților de a beneficia în întregime de salariul cuvenit reprezintă un drept câștigat anterior, care se circumscrie noțiunii de „. în înțelesul art.1 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și noțiuni de „. legitimă";.
Se critică omisiunea primei instanțe de a reține inexistența unei proporționalități între măsura restrictivă și scopul urmărit, precum și neacordarea unei indemnizații corespunzătoare titularului dreptului lezat.
Se invocă atingerea adusă normelor interne și internaționale de bază ale dreptului muncii, în condițiile neacordării unei despăgubiri pentru reducerea salariului și a fost asimilată reducerea salarială de 25% cu un nou impozit pe venit plătit doar de salariații din domeniul bugetar, ceea ce reprezintă o discriminare.
În fine, s-a acreditat teza inadmisibilității modificării unilaterale a contractului individual de muncă.
Pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a depus întâmpinare prin care asolicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente.
Contrar criticilor recurentei, prima instanță a reținut expres că salariul reprezintă un bun, iar dreptul la salariu este asimilat unui drept de proprietate în sensul C.i Europene, ceea ce lipsește de interes examinarea existenței unei speranțe legitime în obținerea în continuare a venitului salarial nediminuat.
Curtea reține însă că măsura luată prin L. nr.1., constând în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice cu care se confrunta România, care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1 din L. nr. 1., prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind așadar dispoziții temporare, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului salariaților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O., nici sub aspectul neacordării de despăgubiri pentru ingerința statului, deoarece ar lipsi în mod evident de efecte măsura dispusă prin actul normativ, conferindu-i un caracter formal în condițiile în care nu ar atrage reducerea cheltuielilor bugetare și ar determina înlocuirea sumelor reținute în aplicarea Legii nr. 1. cu despăgubiri echivalente.
De asemenea, măsura asumată de stat nu poate fi asimilată unui impozit pe venit plătit doar de salariații bugetari, deoarece semnificația legală enunțată expres prin L. nr. 1. a diminuării cu 25% a salariului de bază este a unei reduceri salariale, nu a unei înăspriri a regimului fiscal, neexistând premisele unui atare analogii judiciare.
În fine, în raport de art. 53 din Constituție, Curtea apreciază ca posibilă o reducere a salariului personalului bugetar, chiar și în raport de interdicția enunțată de art. 41 alin. 2 Codul muncii, care are caracter relativ prin reglementarea unor derogări în condițiile legii de la interdicția modificării unilaterale a contractului de muncă, cum este și cea din legea fundamentală.
De altfel, potrivit D.i nr.874/(...) a Curții Constituționale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.";
De altfel, prin aceeași D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, dată cererii salariaților, având ca obiect plata diferențelor salariale, dintre sumele cuvenite potrivit contractului individual de muncă, și cele achitate efectiv (respectiv, restituirea diferenței de 25% din salariu, reținută în 2010, în temeiul Legii nr. 1.), pentru întreaga perioadă iulie
- decembrie 2010, este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. L. AL S. D. A. P. L. "C." împotriva sentinței civile nr. 1796 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. C. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F.B.
| ← Decizia civilă nr. 5204/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5000/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
