Decizia civilă nr. 4617/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4617/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. L. împotriva sentinței civile nr. 1440 din 21 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. G. Ș.-M., C. LOCAL AL C. Ș.-M. și P. C. Ș.- M., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea UJSLI B., delegație de reprezentare prin care deleagă pe numita P. M. B., consilier juridic, să reprezinte interesele instituției, în numele și pentru membrul de sindicat F. L.
Având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civila nr. 1440 din 21 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta F. L. reprezentată prin U. J. a S. L. din Î. împotriva pârâților Ș. G. S. M., C. LOCAL AL C. Ș. M. și P. C. Ș. M. prin P.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamanta este angajata unității școlare chemată în judecată, pe postul de educatoare, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 15 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilind că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Ca atare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantei coincide cu salariul pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Aceasta întrucât diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
Prin urmare, pentru luna iulie 2010 indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Dat fiind faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza Legii nr. 1..
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.
Chiar dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Prin urmare, sub acest aspect, acțiunea nu este întemeiată.
Nu a fost reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă.
Dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația deconcediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 și a fost suspusă controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr.
872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite.
În baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de R., putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu C. a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale.
S-a analizat de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului său de odihnă intră sau nu în conflict cu normele convenționale.
Nu s-a putut reține faptul că există un bun în sensul Convenției europene sau cel puțin o speranță legitimă. Existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii, ceea ce nu este cazul întrucât L. nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din
Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă îndreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din
28 septembrie 2002; cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din
19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei,
Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce prin ea însăși la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.
Pentru a fi conformă cu C. europeană, măsura diminuării drepturilor salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o.
Sub acest aspect tribunalul a reținut că măsura diminuării drepturilor salariale lunare și implicit a indemnizației de concediu este prevăzută de L. nr.
1. și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
În cauză nu s-a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a familiei a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență.
În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării Legii nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., în numele și pentru membrul de sindicat, solicitând modificarea sentinței ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, acest drept fiind reglementat atât de art. 145 alin. 1 C. muncii, cât și de C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. de Î., cât și de art. 7 din HG nr. 250/1992, dispoziții conform cărora indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Efectuarea concediului de odihnă a început anterior datei de 03 iulie
2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1., respectiv la data de (...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din C. României și ale art. 1 din C. civ., dispozițiile Legii nr. 1. trebuiau aplicate doar pentru viitor, respectiv, indemnizația de concediu cuvenită nu putea fi diminuată cu 25%.
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 78 din C.
României, ale art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009, ale art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, concluzionându-se în sensul că reclamanta avea un drept de proprietate - dreptul la indemnizație fiind un astfel de drept de proprietate, precum și o speranță legitimă, în înțelesul prevederilor Convenție și că prin aplicarea acestei diminuări reclamanta a fost privată de un drept cuvenit în mod legal.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Dreptul la indemnizația de concediu este conferit de dispozițiile cu caracter general din art. 145 din Codul Muncii, potrivit cărora „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevăzute in contractul individual de munca. (2) Indemnizația de concediu de odihna reprezintă media zilnica a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizația de concediu de odihna se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.";
Potrivit dispozițiilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au dreptul la un concediu anual cu plată în perioadele vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.
Dispoziții cu caracter mai favorabil sunt prevăzute de art. 29 alin. 4 din
C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, potrivit căruia indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă la data de la data de (...), iar conform prevederilor mai sus citate, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 10 zile înainte de această dată, așadar acesta fiind momentul la care s-a născut dreptul salariatului de beneficia de indemnizația de concediu.
Este real că prin L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-a prevăzut la art. 1 că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1..
Însă, contrar celor reținute de către instanța de fond, nu se poate reține incidența în cauză a Legii nr. 1., întrucât fiind publicată în Monitorul Oficial nr.
441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare în data de 3 iulie 2010, iar în speță dreptul la indemnizația de concediu s-a născut anterior acestei date.
Astfel, art. 1 Cod civil, consacră principiul tempus regit actum, conform căruia actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare vor fi supuse legii respective, legea neavând putere retroactivă, principiu care este înscris și în art. 15 alin. 2 din Constituție, text potrivitcăruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Faptul că indemnizațiile de concediu diminuate s-au plătit după data la care intrase în vigoare L. nr. 1. nu are nicio relevanță, întrucât situația ivită în favoarea reclamantei este cea raportată la data nașterii dreptului, și nu la data valorificării lui. Ca atare, raportarea prevederilor inserate prin L. nr. 1., care instituie diminuarea cu 25 % a indemnizațiilor, la situații născute înainte de intrarea acesteia în vigoare ar semnifica încălcarea principiului neretroactivității evocat mai sus.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată.
În ce privește cererea formulată împotriva pârâților C. Local Ș. M. și P. Ș. M., Curtea reține că potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea, conform dispozițiile art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. este ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin.
4 lit. a din L. 215/2001.
Se reține astfel că, pârâților C. local și P. le revin atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ și în consecință, aceștia vor fi obligați să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de indemnizație.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta F. L. împotriva sentinței civile nr. 1440 din 21 iunie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Ș. G. Ș. M.,
C. LOCAL Ș. M. ȘI P. C. Ș. M..
Obligă pârâta Ș. G. Ș. M. să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. Local Ș. M. și P. C. Ș. M. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței menționate.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G. C.
GREFIER R ed.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:I. C.
| ← Decizia civilă nr. 665/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 164/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
