Decizia civilă nr. 984/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 984/R/2011
Ședința publică din data de 15 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G. JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul recurent B. S. H. împotriva încheierii de ședință din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe pârâtul intimat I. Ș. J. M. și C. B. având ca obiect conflict de muncă - recurs împotriva încheierii de transpunere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurentul a formulat o cerere prin care arată că înțelege să renunțe la recursul declarat, cerere înregistrată la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 18 februarie 2011.
Văzând că recurentul a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata recursului.
C U R T E A
Prin încheierea civilă din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr.(...), a fost repusă cauza pe rolul acestei instanțe - complet conflicte de muncă și asigurări sociale, privind pe reclamantul B. S. H. și pârâtul I. Ș. J. M., având ca obiect emiterea unei decizii de titularizare în favoarea reclamantului pe posturile pe care în prezent le ocupă ca suplinitor la unitățile de învățământ Ș. cu clasele I-VIIII „T. Vuia"; și Ș. cu clasele I-VIII „O.Goga";.
Impotriva acestei încheieri reclamantul B. S. H. a declarat recurs în termen legal, solicitând să se constate necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea acestei cauze și trimiterea dosarului spre judecare la instanța competentă de litigii de muncă.
In motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit a fost transpusă cauza la secția contencios administrativ în baza art.17 din Legea
128/1997, deoarece nu a contestat mobilitatea personalului didactic și nici un act administrativ care a foste emis, ci a solicitat reglementarea raporturilor de muncă, care nu poate fi soluționată decât de o instanță de litigii de muncă.
La data de 18 febr.2011 reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată împotriva încheierii de ședință.
Potrivit art.246 alin.1 C.pr.civ., partea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea scrisă prin care recurentul a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea recursului, Curtea în temeiul art.316
C.pr.civ., coroborat cu art.246 alin.1 C.pr.civ., va constata că reclamantul a renunțat la judecarea recursului declarat împotriva încheierii civile din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamantul B. S. H. împotriva încheierii civile din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 574/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2809/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|