Decizia nr. 2434/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ N. 2434/R/2012
Ședința publică din data de 15 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOE : D. C. G.
JUDECĂTOR : G.-L.T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. N. E. prin U. J. a S. L. din Î. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din 9 ianuarie 2012 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. LOCAL AL M. B., P. M. B., Ș. G. N. 4 B., precum și pe chemații în garanție intimați MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. B. - N. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 mai 2012
D. generală a F. P. B.-N. a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentei și a intimatei D. B. N., de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată de T. B.-N. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și a P. municipiului B.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. N. E., reprezentată prin U. J. a S. L. din I., împotriva pârâților Ș. G. nr.4, I. P. municipiului B. și C. local al municipiului B., și pe cale de consecință:
Pârâta Ș. G. nr. 4 B. a fost obligată să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de (...) - (...), nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor Legii nr. 1. și cea efectiv plătită acesteia.
C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. au fost obligați la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chemaților în garanție M.
E., C., T. și S., pentru lipsa calității procesuale pasive și ca nefondată împotriva
Ministerul Finanțelor Publice prin D. generala a F. P. B.-N..
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut în esență considerentele
Deciziei nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a statuat că „dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";
S-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, reținându-se că indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.1., trebuia diminuată de 25%.
S-a reținut că reclamanta face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică.
În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de
16 iunie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1..
Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul a reținut că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
S-a apreciat că, practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația
2 cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a Legii nr.1., (...), suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
S-a analizat jurisprudența Curții Europene a D. O. considerată a fi relevantă:
Hotărârea din 19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din
21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii,
Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M.u contra României, Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României Hotărârea din 8 decembrie 2009, tribunalul reținând că nu exista un „bun", în sensul C.i, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că exista un "bun" în sensul C.i, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului(Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44.
S-a considerat că indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de (...) se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactivează, iar începând cu data de (...) indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. au intrat în vigoare la data de 3 iulie
2010, tribunalul reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...).
S-a reținut că art. 167 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, în același sens fiind și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. N. prin U. J. A S. L.
DIN Î. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de
3 prevederile C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale Hotărârii de G. nr. 2..
Membrul de sindicat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/(...), respectiv in data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 1..
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția României, republicata, „. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
În același sens sunt si dispozițiile art. 1 din Codul civil, „. dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva";.
În acest sens consideră ca nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuata cu 25%.
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 1.. Învederează instanței că, potrivit art. 78 din Constituție, L. nr. 1. a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. 1. nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
S-a mai învederat și faptul că art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Mai apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod gravele măsura eliminării cu
25% a veniturilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5., ale art. 103 din L. nr.
128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - Codul M., ale cu modificările și
4 completările ulterioare, ale Hotărârii de G. 2., ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. si ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-2010.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din
L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele
3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin
5 raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie
2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că
„întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct.
26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de
Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectivareglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României (cererea nr.
44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut de către Curtea E. a D. O. că prin C. nu se garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, așa încât, în condițiile în care prin L. nr. 1. s-a dispus reducerea salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate se poate susține că reclamanții posedau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional.
De asemenea, s-a mai arătat că și în ipoteza în care Curtea ar concluziona că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat în lumina art. 1 din Primul Protocol adițional, se constată că ingerința era prevăzută de lege, că urmărea un scop de utilitate publică, anume, de a salva echilibrul bugetar în condițiile unei situații de criză economică, că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în derularea politicii sale economice și sociale, că măsurile legislative
6 criticate nu au așezat pe umerii reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul acestora la respectarea proprietății, garantată de art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. și că statul nu a abuzat de marja sa de apreciere și nici nu a încălcat justul echilibru între interesul general și cel particular.
Ca atare, jurisprudența Curții Europene a D. O. fiind obligatorie pentru instanțele naționale, Curtea de A. este ținută de aceste dezlegări. Mai mult, mai trebuie reținut că nu s-a reținut de către Curtea E. a D. O. că măsura dispusă de statul român ar fi trebuit notificată în raport de prevederile art. 15 par .3 din C.. Or, în condițiile în care deciziile amintite au vizat tocmai măsura atacată și în prezentul dosar și această apărare vizează o chestiune de convenționalitate tranșată deja de Curte, motiv pentru care și această critică apare așadar ca nefondată.
Nu pot fi reținute nici argumentele recurentei referitoare aplicarea discriminatorie a acestei măsuri. Astfel cum rezultă din textul legal citat mai sus,reducerea de 25% a operat pentru toate categoriile de bugetari aflați într-o situație identică sau similară cu cea a recurentei, fiind afectat cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. N. E. prin U. J. A S. L. DIN Î. B. N. împotriva sentinței civile nr. 1. din 0(...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G. L. T.
N. N.
GREFIER
Red.D(...)IE 2012
Dact.SzM/2ex.
7
| ← Decizia nr. 4946/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1785/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
