Decizia nr. 2998/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA C. NR. 2998 /R/2012
Ședința publică din data de 20 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A.-T. N.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membra de sindicat A. A., împotriva sentinței civile nr. 5. din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții-intimați Ș. G. „ L. B. „ B., C. LOCAL B., P. M. B. și chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B. și M. E., C. T. ȘI S., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 iunie 2012, s-a depus la dosar, din partea reclamantei-recurente delegație de reprezentare pentru doamna consilier juridic P. M.-B.
Instanța constată că prin memoriul de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5./(...) a T.ui B.-N. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâților C. local al mun. B. și P. mun. B.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului/ei A. A. prin U. J. a S. L. din Î. B. împotriva pârâților Ș. G. „ L. B. „ B., C. Local B., P. M. B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C. T. și S..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al mun. B. și P. mun. B. împotriva M. E., C. T. și S., ac fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al mun. B. și P. mun. B. împotriva M. F. P., reprezentata prin D. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta/ul A. A. este angajatul/a unității școlare chemată în judecată, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul/a a intrat în concediu de odihnă anterior datei de (...), începând cu data de 3 iulie 2010 indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 118/2010.
Indemnizația de concediu nu i-a fost diminuată pentru perioada anterioară datei de (...).
Această măsură a fost contestată, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, acestuia/eia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Diminuarea drepturilor cuvenite reclamantului/ei s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3 iulie 2010.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilind că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 150 (fostul art.145) din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
În baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/ei coincide cu salariul acestuia/eia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând cu data de 3 iulie 2010.
Astfel, pentru luna iulie 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. A. modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Având în vedere faptul că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu veniturile lunii iulie 2010, este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august trebuia diminuată cu 25% în baza L.nr. 118/2010 și o asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată. Chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 118/2010, se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizare plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
T. a reținut că dispozițiile art. 1 ale legii fac referire nu numai la salarii, ci și la indemnizații și alte drepturi salariale. Or, atâta timp cât indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază este evident că aceasta reprezintă un drept salarial.
Dispozițiile legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/ei constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă întrunește condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție.
Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salariale și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
S-a reținut de către tribunal că măsura diminuării temporare a salariului și implicit a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu nu contravine nici prevederilor art.1 din
Primul protocol adițional la C.
În practica sa, Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
T. a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. În cazul de față, constituie bun doar dreptul la salariu conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acestuia, care poate evolua în funcție de lege, pentru că, admițând o interpretare contrară, ar însemna că mărimea salariului odată stabilită, aceasta nu mai poate fi modificată, nici redusă, dar nici majorată, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO - Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie
2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie
2007, Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Cauza James împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 21 februarie 1986, Cauza M.u contra R., Hotărârea din 15 iunie 2010, Cauza R. împotriva R., Hotărârea din 20 iulie 2006.
Prin urmare, o „speranță legitimă"; a reclamantei/. cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al salariului nu poate fi reținută.
Măsura reducerii salariilor și implicit a indemnizației pentru concediu de odihnă, a fost făcută în baza unei legi, L. nr.118 din 2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea
L. nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le- a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
În considerarea celor menționate mai sus, instanța a apreciat că măsura luată a avut un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Ea este proporțională cu scopul urmărit, deoarece reclamantul/a nu a fost lipsit/ă în totalitate de salariu, acesta fiindu-i doar redus, iar măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
Chiar dacă și în prezent, în urma adoptării L. nr. 285/2010, nivelul salariilor este inferior momentului iunie 2010, nu înseamnă că situația diminuării drepturilor s-a definitivat, ea păstrându-și caracterul temporar, fiind aplicabilă pentru anul 2011, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.
În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/(...), statuând pe calea recursului în interesul legii că personalul didactic nu este beneficiarul unui drept de proprietate asupra unui „bun", în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1., care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 36 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unitățiiadministrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001.
În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. Local al M. B.
și P. M. B., nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți a fost respinsă ca neîntemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. a fost apreciată ca întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Urmare a respingerii acțiunii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. ca neîntemeiată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
Asistenții judiciari și-au exprimat opinia în sensul celor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta U. J. a S. L. din Î. B., în numele și pentru membrul/a de sindicat A. A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului/ei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile art. 145 din C. M. și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 150 din L. nr.
53/2003 și ale art. 7 din H. nr. 2..
Reclamantul/a a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L. nr.
118/2010.
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin. (2) din Constituția R. și art. 1 din C. civil, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 145 din L. nr. 53/2003, art. 29 din C. C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr.
596/(...), aplicabil si in anul 2009 tuturor salariaților din țară, H. G. 2..
Pârâții au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. D. data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin C. C. de M. U. la N. de R. Î. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de C. M. și H. nr. 2..
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din L. nr. 118/2010.
Diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative in vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind
"înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009.
La data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, L. nr. 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în M. Oficial, Partea 1 nr. 441 abia în data de (...) și intrând în vigoare abia de la data de (...).
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 118/2010, înainte de apariția ei în M. O.
L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1. nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora.
Sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un drept de proprietate în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..
A fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
Analizând recursul curtea constată că acesta nu este fondat. Reclamantul/a este angajatul/a unității școlare chemată în judecată.
În anul școlar 2009-2010 reclamantul/a a intrat în concediu de odihnă anterior datei de (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiind diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr.
118/2010, începând cu data de (...).
Reclamantul/a a contestat această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care s-a aflat în concediu de odihnă, i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr.
118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Potrivit art. 1 din L. nr. 118/2010, începând cu data de 3 iulie 2010, s-a prevăzut diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, ( în prezent fiind abrogat prin L. nr. 1.).
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prevederi similare conține atât art. 145 C. muncii cât și Anexa nr. 1 la
O. nr. 3.251 din 12 februarie 1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2..
Prin decizia în interesul legii nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ, s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din L. nr. 118/2010 (…) sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei în interesul legii s-au reținut următoarele argumente care vin să susțină hotărârea primei instanțe: „algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit de art. 50, fostul art. 145 din L. nr. 53/2003, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...),indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr.
118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în co ntextul în care concediul de odihnă
este efectuat după această dată.
O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția R., republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
În altă ordine de idei, prin aplicarea 1 din L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Astfel, la data adoptării L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul/a nu era beneficiar/ă al/a unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, respectiv, nu se putea prevala de o ". legitimă";, în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământulpreuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie
2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul";.
Efectuarea de către reclamant/ă a concediului legal de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 a început anterior datei de 3 iulie 2010, însă, derularea acestuia s-a desfășurat și după data de 3 iulie 2010 - data intrării în vigoare a L. nr. 118/2010.
Potrivit celor statuate prin decizia nr. 20/(...), a Înaltei Curți de C. și
Justiție, reclamantul/a este îndreptățit/ă să beneficieze de acordarea integrală a indemnizației de concediu aferentă zilelor de concediu efectuate
anterior datei de 3 iulie 2010. Pentru perioada de timp efectuată ulterior datei de (...), este aplicabilă diminuarea indemnizației cu 25%, în temeiul art. 1 din L. nr. 118/2010. Acest act normativ a făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) stabilindu-se de către Curtea Constituțională, constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Motivul de recurs vizând aplicarea retroactivă a prevederilor art. 1 din L. nr. 118/2010 nu este fondat.
Întrucât plata indemnizației de concediu pentru perioada anterioară datei de (...) s-a făcut fără aplicarea diminuării de 25%, , diminuarea fiind aplicată numai perioadei de concediu efectuată după data de (...), respectiv după data intrării în vigoare a prevederii legale care a instituit această diminuare, în cauză nu este incidentă situația aplicării retroactive a legii.
Văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membra de sindicat A. A., împotriva sentinței civile nr. 5. din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. C.V. T. D. A.-T. N. M.L.T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: R. I. B.
| ← Decizia nr. 1338/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4926/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
