Decizia civilă nr. 1093/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1093/R/2013

Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.

: L. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta H. E. E. împotriva sentinței civile nr. 5246 din 18 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S.

J. DE U. Z., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă, în baza art. 242 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data de 08 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. J. de U. Z. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5246 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul S.

J. DE U. Z., împotriva pârâtei H. E., și în consecință, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 3.635 lei, încasată cu titlu de drepturi salariale actualizată în funcție de rata inflației de la data primirii acestor drepturi și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta este angajata reclamantului S. J. de U. Z. având funcția de medic medicina generala, în cadrul Cabinetului Școlar nr. 2.

În data de_, pârâta a încheiat cu același angajator, un contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, în vederea

acoperirii deficitului de personal. Încadrarea s-a făcut prin cumul de funcții, pe

postul de medic medicina generală, corespunzător pregătirii sale, în funcția de medic primar Oncologie - Chimioterapie, la locul de muncă Cabinetul Medical nr. 2, beneficiind pentru munca prestată în baza acestui contract de salariu de încadrare brut, spor de vechime și sporurile specifice funcției.

Contractul individual cu timp parțial s-a încheiat în temeiul art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 281/1993 care prevede că posturile vacante din unitățile de asistenta socială sau de ocrotire a sănătății si din cultura, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul si de către persoane din aceeași unitate.

Art. 22 din OUG nr. 115/2004, în vigoare la data încheierii contractului prevede, de asemenea că posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.

Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază.

Acest ultim text de lege a fost abrogat prin Legea nr. 303/2009, insă guvernează raportul juridic dedus judecății în baza principiului regit tempus actum.

Cu privire la salarizare personalului angajat cu program normal de lucru, art. 8 din OUG nr. 115/2004(abrogat prin legea nr. 330/2009) prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, procentul acordându-se proporțional cu vechimea în muncă.

Remunerarea personalului angajat prin cumul de funcții este prevăzută de art.19 din HG nr. 281/1993 conform căruia, salarizarea acestuia se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute in statul de funcții.

Așadar, desfășurând activitate în baza contractului pe durată determinată, prin cumul de funcții, pârâta avea dreptul de a fi salarizată, pentru această muncă, doar la nivelul gradației 1 a funcției sale.

În urma auditului extern financiar efectuat la S. J. de U. Z. în perioada 16.02-_, Camera de Conturi Sălaj a constatat că pentru 20 de persoane care ocupă posturi vacante prin cumul de funcții s-au acordat drepturi bănești cu depășirea cadrului legal enunțat, reprezentând diferențe în plus privind salariul de încadrare și spor de vechime aferent acestor posturi.

Prin decizia nr. 6/2009, organul de control a dispus recuperarea acestor sume de la persoanele care au beneficiat de aceste sume nedatorate.

Prin decizia civilă nr. 1846/2010, Curtea de A. C. a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2915/2009 a Tribunalului Sălaj care a menținut decizia nr. 6/2009, apreciind că este legală.

S-a arătat în considerente că persoanele încadrate prin cumul de funcții beneficiază deja de un spor de vechime, calculat în baza activității desfășurate inițial, iar atâta timp cât norma specială nu prevede posibilitatea acordării acestui spor și în situația cumulului, acordarea lui este ilegală.

Această hotărâre judecătorească, ca orice act juridic în general, produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efectele de opozabilitate față de terți.

Ca element nou apărut în ordinea juridică și cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de acești însă, hotărârea se impune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă (respectiv, de prezumție)

Prin urmare, pârâta, care are calitate de terț raportat la decizia Curții de A.

C., a avut posibilitatea, în prezenta cauză, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de reclamant și care față de ea are doar valoare relativă (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. 2 C. Civil, doar în relațiile dintre părți)

Pârâta nu a dovedit contrariul celor reținute în hotărârea judecătorească amintită, și nu a contestat calcul sumei datorate în urma prestării activității prin cumul de funcții.

În baza acestor argumente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obliga pârâta la restituirea sumei de 3.635 lei încasată cu titlu de drepturi salariale, în temeiul art. 256 alin.1 din Codul Muncii, conform căruia

,,salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie,,.

La cererea reclamantului, instanța, făcând aplicarea principiului restitutio in integrum a dispus actualizarea sumei conform indicelui de inflație, soluția contrară ducând la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta H. E. E. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr.84/2012, care în opinia sa, o exonerează de obligația de plată a drepturilor salariale pe care trebuie să le restituie. În acest sens, reclamanta susține aplicabilitatea acestui act normativ datorită existenței unui contract colectiv de muncă la nivelul unității nr.276/_ .

Se arată că al doilea contract individual de muncă a fost încheiat datorită deficitului de personal din cadrul unității reclamante, care a stabilit unilateral, funcția și contractul convenției.

Se susține că pârâta a fost de bună credință pe parcursul executării raporturilor de muncă, astfel încât nu putea fi obligată la actualizarea sumei cu rata inflației conform art.994 Cod civil.

Forța obligatorie a convenției împiedică reducerea prețului muncii prestate de pârâtă în baza contractului de muncă a cărui valabilitate nu a fost contestată de Curtea de Conturi.

S-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 958 lei, aferentă anului 2007, arătându-se că la data de_ a fost încheiat contractul de muncă, iar acțiunea a fost înregistrată la_, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.

Reclamantul S. J. de U. Z. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Legea nr.84/2012 este inaplicabilă în speță.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:

Art.1 din Legea nr.84/2012 limitează aplicabilitatea acestui act normativ, care reglementează în esență exonerarea de la plată a personalului bugetar pentru sumele primite necuvenit, la veniturile de natură salarială achitate în baza contractelor colective de muncă, a hotărârilor consiliilor locale și județene și a unor contracte de muncă/convenții civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene.

Or, în speță, pârâtei i-a fost plătit sporul de vechime aferent contractului de muncă cu timp parțial nu în temeiul unui contract colectiv de muncă, ci prin aplicarea eronată a unor dispoziții legale, astfel încât nu este incidentă ipoteza legală edictată de art.1 lit. a din Legea nr.84/2012, care condiționează exonerarea de la obligația de restituire de plata venitului în baza contractului colectiv de muncă.

Acest contract de muncă dintre părți are caracter bilateral, fiind încheiat în baza acordului de voință al ambelor părți, chiar și în situația în care toate clauzele sunt prestabilite de către una din părți sau în baza unor norme legale și

îmbracă forma unui contract de adeziune, astfel încât este lipsită de temei legal critica pârâtei privind stabilirea unilaterală de către angajator a unor clauze, acceptate de altfel, de către pârâtă.

De asemenea, forța obligatorie a contractului este atașată, conform art.969 Cod civil, convențiilor legale făcute, așadar cu respectarea dispozițiilor legale. În speță, însă acordarea sporului de vechime pentru funcția deținută prin cumul contravine prevederilor art.8 din OUG nr.115/2004 și art.19 alin.2 din HG nr.281/1992, a cărei legalitate a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1085/_, dată în soluționarea excepției de nelegalitate invocată chiar în prezenta cauză.

Nu este incidentă nici excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 958 lei, plătită în anul 2007, deoarece curgerea termenului de prescripție de 3 ani pentru această sumă, achitată în anul 2007, a fost amânat de demersul judiciar al reclamantului care nu a rămas în pasivitate și a atacat în instanță raportul Curții de Conturi și care, în mod evident reprezintă o măsură

favorabilă pârâtei deoarece urmărirea sa a început numai după ce s-a constatat legalitatea acestui raport. Prin urmare, numai după ce prin decizia civilă nr.1846/_ a Curții de A. C. s-a stabilit irevocabil că plata sporului de vechime a fost nelegală, pârâta a cunoscut în mod cert prejudiciul încercat, ceea ce marchează începutul curgerii termenului de prescripție.

Cu toate acestea, Curtea de A. constată că în cauză prezumția de bună credință a pârâtei cu privire la primirea drepturilor salariale necuvenite a operat doar până la data de_ (f.6 verso dosar de fond), când pârâta a fost înștiințată că datorează instituției reclamante sumele de bani pretinse, dar cu toate acestea a refuzat restituirea. Din acest moment pârâta a încetat să fie de bună credință, în sensul art. 994 Cod civil, cunoscând caracterul necuvenit al sporului de vechime acordat, și, prin urmare, reclamantul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului la valoarea reală și actuală prin raportate la data inflației din_ .

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 coroborat cu art.

304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul și va modifica sentința atacată, în sensul celor ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de pârâta H. E. E. împotriva sentinței civile nr. 5246 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr.

_, pe care o modifică în parte și, în consecință, dispune actualizarea sumei de 3.635 lei cu rata inflației de la data de_ până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. D. D. G. L. D.

GREFIER

C. M.

red.S.D./S.M.D.

2 ex. - _

jud.fond.C. N.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1093/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă