Decizia civilă nr. 4424/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4424/R/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G. I. împotriva sentinței civile nr. 1440 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată SC URBNANA SA B., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1440/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. U. S.A. B. împotriva pârâtului G. I. și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9.491,46 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea pagubei cauzate pe perioada 1 ianuarie 2010 - mai 2011, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor până la concurența sumei solicitate de 18.348,6 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul reclamantei pe postul de conducător auto, conform contractului individual de muncă nr. 55251/_, până la data de 30 august 2011, când s-a dispus concedierea sa disciplinară, potrivit deciziei nr. 30 din 29 septembrie 2011.
Măsura concedierii a fost contestată de pârât în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 1257/2012 pronunțată la data de 25 iunie 2012 fiind admis excepția tardivității introducerii contestației invocată de angajator, cu consecința respingerii contestației formulate împotriva deciziei de concediere nr. 30/20 august 2011, ca tardiv promovată.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin neexercitarea căii de atac de către pârâtul concediat disciplinar.
Prin prezenta acțiune reclamanta solicită contravaloarea prejudiciului suferit prin utilizarea de către pârât în cadrul activității sale de serviciu a unei cantități de carburant peste consumul real al mașinii folosite_ .
Așa cum rezultă din probatoriul testimonial administrat sarcina pârâtului era aceea de a conduce mașina_ pentru colectarea deșeurilor în municipiul B. pe ruta stabilită de angajator. Pârâtul avea stabilit un anumit traseu pentru fiecare zi a săptămânii, aspect necontestat în cauză. Astfel, conform depoziției martorului Vădan N. traseul stabili pentru o anumită zi a săptămânii (de exemplu, marți) era același pe tot timpul anului (pentru fiecare zi de marți din anul calendaristic de activitate).
Traseul urmat de pârât era notat de acesta în cuprinsul foii de parcurs întocmite, mașina utilizată fiind dotată și cu sistem GPS care emite rapoarte privitoare la traseul urmat.
Pârâtul deținea un card de motorină care se alimenta lunar de angajator pentru o lună de zile, prevăzându-se o cantitate suplimentară de combustibil de 5% pentru nevoi.
În vederea acestei alimentări a cardului s-a ținut seama de consumul unor mașini similare aflate în dotarea reclamantei, stabilindu-se o cantitate de 22 litri pentru un traseu de 8 ore de muncă, respectiv o cantitate de 33-34 litri pentru un traseu de 12 ore de muncă.
Peste cantitatea acordată de reclamantă pârâtul solicita o cantitate suplimentară cuprinsă între 100 - 160 litri (conform depoziției martorului Vădan N.
, directorul tehnic al societății angajatoare și a depoziției martorului Pașca M. V.
, șeful direct al pârâtului, persoane cărora pârâtul le solicita alocarea de combustibil suplimentar - f. 144, 147).
Solicitarea de carburant suplimentar, cu caracter repetat, a dat naștere unor îndoieli reclamantei cu privire la realitatea consumului, determinând-o să procedeze la verificarea consumului real al mașinii conduse de pârât.
În concret, la data de 17 mai 2011 șeful de producție Precub I. împreună cu pârâtul a mers pe traseul stabilit pentru pârât, cronometrând timpul de staționare cu motorul oprit. La începutul cursei s-a făcut plinul autovehiculului, iar la finalul programului de lucru s-a realimentat rezervorul la nivelul celui de dimineață, în urma acestei proceduri determinându-se un consum de 3,6 - 3,7 litri pe ora de funcționare.
Ulterior, mașina a fost încredințată altui conducător auto, supraveghindu-se consumul de carburant pe perioada 27 mai - 17 iunie 2011, constatându-se un consum de 4 litri pe ora de funcționare.
După această perioadă reclamanta a procedat la normarea consumului, stabilindu-se un consum de 4,10 litri pe ora de funcționare.
Situația constatată, aceea a depășirii consumului de carburant necesar desfășurării activității de către pârât, a fost adusă la cunoștința conducerii reclamantei de directorul tehnic Vădan N. prin raportul întocmit la data de 25 august 2011 (f. 5), împrejurare care a dus la declanșarea procedurii de cercetare disciplinară a pârâtului, finalizată cu concedierea sa.
Deși în cursul lunii mai 2011 în prezența pârâtului s-a stabilit un consum mai mic de carburant decât cel pretins de pârât, de 3,64 litri pe ora de funcționare (conform raportului directorului tehnic Vădan N. ), pârâtul nu a înțeles să conteste modul de stabilire a acestui consum. Abia la data de 30 august 2011, când a fost convocat la cercetarea disciplinară, a precizat în scris faptul că înțelege să conteste consumul de combustibil stabilit de societate (f. 62), fără însă a preciza în concret care sunt considerentele pentru care nu este de acord cu consumul stabilit.
În cauză s-a dispus efectuarea unei lucrări de expertiză în scopul determinării pe baza rapoartelor GPS, a foilor de parcurs, a registrelor de poartă a consumului de carburant pentru perioada în litigiu și a celui mediu necesar parcurgerii rutelor stabilite pentru pârât.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică (f. 168) consumul mediu de carburant este de 3,81 litri/oră.
Cu toate acestea, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză și din poziția reprezentantului reclamantei exprimată la ultimul termen de judecată din data de 13 mai 2013, reclamanta a acceptat un consum mediu de 4,10 litri/ora de funcționare, motiv pentru care tribunalul a analizat existența prejudiciului în raport de cantitatea acceptată de reclamantă de 4,10 litri/oră.
Această cantitate acoperă diferențele de consum dintre vară și iarnă, așa cum atestă expertul în raportul suplimentar depus la dosar.
Pornind de la acest consum acceptat, expertiza întocmită în cauză evidențiază un consum suplimentar realizat de pârât în perioada_ -_ în cuantum de 9.491,46 lei, din care suma de 4.298,24 lei reprezintă prejudiciul aferent anului 2010; suma de 3.909,48 lei prejudiciul aferent anului 2011 pentru lunile ianuarie, martie, aprilie și mai 2011, iar suma de 1.283,74 prejudiciul aferent lunii februarie 2011 (170-171).
Așa cum atestă expertul și cum rezultă din foile de parcurs extinse anexă la raportul de expertiză, în raport de ziua săptămânii s-a urmat același traseu, aspect relevat și de martorii audiați în cauză și de altfel necontestat de pârât.
Singurele apărări ale pârâtului, formulate în prezenta cauză, se axează faptul că reclamanta a stabilit consumul de 4,10 litri în lipsa pârâtului, respectiv că reclamanta a aprobat consumul de carburant al pârâtului cu mai mult timp în urmă.
Aceste apărări nu au putut fi reținute de tribunal. În primul rând, nu s-a dovedit în cauză de către pârât că reclamanta a stabilit un consum lunar concret. Așa cum atestă martorii audiați și expertul tehnic în baza situației alimentărilor, anexă la lucrarea de expertiză, reclamanta a alocat lunar 1.000 litri în anul 2009 și în primele 3 luni ale anului 2010, respectiv 1.200 litri pe celelalte luni ale anului 2010 și în anul 2011.
Or, conform expertizei, consumul de carburant pe oră în cazul unei alimentări de 1.000 litri pe lună este în medie de 3,94 litri, respectiv de 4,41 litri în cazul unei alimentări de 1.200 litri pe lună.
Așadar, realizându-se o medie pe perioada în litigiu, poate fi reținut consumul de 4,10 litri acceptat de reclamantă.
Este real faptul că stabilirea consumului acceptat de reclamantă de 4,10 litri s-a realizat într-o perioadă în care mașina a fost încredințată altui șofer, așa cum atestă și martorii audiați în cauză, însă este de reținut că o verificare a consumului s-a realizat și cu participarea pârâtului, în cursul lunii mai 2011, rezultând un consum stabilit de reclamantă de 3,64 litri, care se apropie de consumul indicat de expertul tehnic desemnat în cauză.
Așa cum au declarat martorii audiați și cum atestă și expertul desemnat în cauză, la data de 17 mai 2011 monitorizarea consumului s-a făcut în prezența pârâtului, care s-a deplasat pe ruta stabilită împreună cu delegatul reclamantei numitul Precub I. .
Pârâtul, deși a cunoscut consumul din ziua de monitorizare din 17 mai 2011, nu l-a contestat.
Singura contestație este cea din data de 30 august 2011 (f. 62), care însă s-a formulat în urma declanșării cercetării disciplinare a pârâtului și care nu cuprinde vreun considerent pentru care pârâtul nu acceptă consumul de 4,10 litri stabilit de reclamantă în urma efectuării de monitorizări.
Faptul că nu a existat o normare efectivă a consumului nu justifică atitudinea pârâtului de a solicita, periodic, suplimentarea cantității de carburant, în condițiile în care avea cunoștință de cantitatea lunară care i se aproba pe cardul deținut și nu a sesizat conducerea unității printr-o notă argumentată cu privire la considerentele
pentru care nu se poate încadra în consumul alocat mașinii folosite, deși a fost atenționat verbal în privința consumului mare de combustibil.
Nu se poate imputa reclamantei faptul că a alocat pârâtului lunar cantitatea suplimentară solicitată, întrucât activitatea reclamantei nu poate fi oprită.
Lucrarea de expertiză s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 208 C.proc.civ., cererile pârâtului privind completarea raportului de expertiză sau efectuarea unei contraexpertize au fost respinse.
În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art.
254 alin. 1 din Codul muncii, republicat, fiind vorba de o pagubă cauzată angajatorului de către salariat din vina și în legătură cu munca sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G. I.
, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta-intimată SC U. SA, cu obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența în sarcina acestuia a răspunderii patrimoniale, lipsind în cauză vina lui și prejudiciul.
Așa cum a arătat și la fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii deoarece nu se face vinovat de producerea vreunei pagube în dauna reclamantei și nici de faptele pe care aceasta i le impută prin acțiunea introductivă.
În concret, se menționează că s-a efectuat o cercetare disciplinară a recurentului, dar arată că nu a fost încunoștințat despre aceasta, nu a fost anunțat, nu i s-au cerut lămuriri, nu i s-a dat posibilitatea de a-și face apărări și nici nu a fost solicitat a fi prezent la efectuarea calculului consumului de motorină al mașinii conduse de el.
Practic, toate deciziile în baza cărora reclamanta-intimată își întemeiază pretențiile au fost emise fără a se efectua o cercetare disciplinară efectivă, fără ca recurentul să fi fost convocat în acest sens de către o persoană împuternicită de intimată cu precizarea obiectului, datei orei și locului în care se va desfășura aceasta, fără a i se da posibilitatea de a formula apărări cu privire la cele ce i se imputau.
În prezentul dosar, expertiza efectuată de expertul desemnat în cauză se bazează pe documentele care au fost întocmite cu ocazia cercetării disciplinare - stabilirea consumului vehiculului pe care acesta a lucrat - documente la a căror întocmire nu a fost convocat și nici nu a fost anunțat că se efectuează, așa cum rezultă din depozițiile martorilor și pe care, contrar reținerilor instanței, le-a contestat în prezentul proces. Prin urmare, consideră că concluziile expertizei nu pot fi primite în modalitatea în care au fost expuse de expert, deoarece acesta nu a refăcut efectiv traseul vehiculului pentru a se stabili consumul acestuia ci a folosit datele contestate de recurent, care au fost strânse în mod nelegal și neprocedural de către reclamanta intimată pentru a putea să-i desfacă contractul de muncă.
Prin prezenta acțiune i se impută un consum nejustificat de carburant, dar cu privire la acest aspect nu i s-a prezentat nici un fel de modalitate în care a fost efectuat calculul carburantului pentru cursele recurentului și nici modul nou de calcul al carburantului - față de care recurentul nu s-ar fi încadrat. În plus, expertiza efectuată se bazează pe datele pe care le-a contestat, practic acestuia fiindu-i refuzată orice cale de apărare, în condițiile în care expertul nu a refăcut, așa cum consideră că avea obligația, traseul vehiculului, cu acest vehicul, pentru a-i stabili consumul.
În ceea ce privește lipsa elementelor răspunderii materiale, arată faptul că, așa cum s-a dovedit prin probele administrate - declarațiile martorilor - și chiar și instanța de fond a reținut, suplimentarea carburantului pentru mașină s-a efectuat cu acordul reprezentanților societății, la solicitarea lui. În condițiile în care
reclamanta intimată și-a dat acordul pentru consumul suplimentar, fără nici un fel de rezervă, consideră că nu se mai poate vorbi în cauză de răspundere patrimonială, deoarece nu se poate reține existența vreunui prejudiciu - suplimentarea cantității de motorină fiind cu acordul și voința reclamantei intimate. Solicită de asemenea a se avea în vedere și faptul că, așa cum a arătat și a dovedit, la momentul angajării nu i s-a predat mașina cu un anumit consum și nu i s-a stabilit de la început, printr-un înscris obligația de a respecta un anumit consum. În aceste condiții, consideră că nu există un criteriu la care să se raporteze pentru stabilirea unui eventual prejudiciu, lipsind elementul obligațional pe care
recurentul trebuia să-1 respect și pe care să-l fi încălcat cu vinovăție.
Având în vedere aceste argumente, consideră că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată împotriva recurentului, solicitând admiterea prezentului recurs.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 septembrie 2013 pârâta S.C. U.
S.A. B.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform art. 254 alin. 1 din Codul muncii "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";. Condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Prin motivele de recurs pârâtul recurent contestă îndeplinirea parțială a acestor condiții, respectiv vinovăția
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, pârâtului recurent i se impută faptul că, în calitatea sa de salariat al societății reclamante, ocupând postul de șofer, a efectuat un consum nejustificat de carburant, ceea ce ar fi determinat producerea unui prejudiciu patrimonial pentru societatea angajatoare.
În ceea ce privește condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale contestate în cauză, se reține că stabilirea caracterului ilicit al faptei se realizează în raport cu obligațiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și în fișa postului.
Prejudiciul, ca element a răspunderii patrimoniale a angajaților, constă în diminuarea activului angajatorului sau în creșterea pasivului acestuia. Prejudiciul trebuie să fie real și cert, să fie cauzat direct angajatorului, să fie material și să nu fi fost reparat.
Referitor la vinovăția angajatului, se reține că, spre deosebire de dreptul comun, din coroborarea dispozițiilor art. 254 din C.muncii, conform cărora salariații răspund patrimonial pentru pagubele produse din vina lor și art. 287 din C.muncii, conform cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, rezultă că în sarcina angajatului nu operează o prezumție de culpă, revenind angajatorului obligația probării ei. Ca și în dreptul civil, întrucât C.muncii nu face nicio distincție, răspunderea patrimonială este angajată pentru toate formele vinovăției (intenție sau culpă).
Din ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea constată că nu se verifică în cauză întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii patrimoniale, lipsind vinovăția recurentului pârât.
Astfel, după cum în mod corect a concluzionat și prima instanță normarea consumului de carburant s-a realizat de către societate în urma verificărilor
efectuate în perioada mai - iunie 2011, deci ulterior perioadei pentru care i se impută pârâtului producerea pagubei.
Contrar însă concluziilor primei instanțe, faptul că nu a existat o normare efectivă a consumului înlătură, în aprecierea Curții, vinovăția pârâtului recurent întrucât acestuia nu i se poate reproșa că nu a respectat obligațiile impuse de angajator, trasate în sarcina sa în calitate de salariat, din moment ce o astfel de obligație, de a se limita la un anumit consum de carburant necesar desfășurării activității, nu exista.
Atât timp cât prin fișa postului sau alt act intern al reclamantei intimate nu s-a stabilit efectiv necesarul de carburant, raportat la traseul urmat de pârât, pe unitate de timp sau în funcție de km parcurși, nu i se poate imputa pârâtului faptul că a depășit un anumit consum.
Pe de altă parte este relevant faptul că societatea reclamantă a dat curs de fiecare dată solicitărilor pârâtului recurent privind suplimentarea cantității de carburant alocat, or, acest fapt reprezintă un motiv în plus de natură să înlăture vinovăția recurentului.
Având în vedere aceste considerente, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului, lipsind vinovăția acestuia, Curtea apreciind totodată că nu mai este necesar să analizeze celelalte critici formulate prin motivele de recurs referitoare la existența prejudiciului și c/v acestuia.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și
3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
Va fi respinsă totodată cererea recurentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reținând faptul că acestea nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul G. I. împotriva Sentinței civile nr. 1440/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta S.C. U. S.A. B. în contradictoriu cu pârâtul G. I. .
Respinge cererea recurentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: G. C. F.
