Decizia civilă nr. 1124/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1124/R/2013
Ședința publică din data de 12 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele P. C. MĂIERIȘTE împotriva sentinței civile nr. 5847 din 26 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S., precum și pe intimații pârâți Ș. G. MĂIERIȘTE și
C. LOCAL MĂIERIȘTE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 martie 2013 intimata reclamantă a transmis prin fax la dosar întâmpinare și note de ședință.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea intimatei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5847 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamanta LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S. - în numele membrilor de sindicat: KASA M. ș.a. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. M. - C. LOCAL M. și P. M.
- INSTITUȚIA P. UI, și în consecință parații au fost obligați la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, calculat de la data scadentei și până la data plătii efective.
Pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai paratei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, înalta Curte de C. și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în
vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. MĂIERIȘTE
solicitând admiterea recursului, si, modificând sentința recurata, respingerea acțiunii promovate de reclamanți împotriva Primăriei M., pentru lipsa de calitate procesuala În subsidiar, solicită admiterea recursului, și modificând sentința, respingerea acțiunii promovate de reclamanți împotriva Primăriei M. pentru neîndeplinirea procedurii speciale prevăzute de art. 34 din Legea 330/2009 în ceea ce privește contestarea aplicării incorecte a Legii 330/2009.
În terțiar, în cazul respingerii recursului, dispunerea actualizării sumelor cu indicele de inflație la data plații efective, deoarece valoarea presupuselor creanțe cuvenite reclamanților cu titlu de drepturi salariale s-a depreciat datorită devalorizării monedei naționale. Cu cheltuieli de judecata.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că reclamanții sunt angajați ai
Gimnaziale M. și pretind că nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea 330/2009.
În cererea lor, formulata la Tribunalul Sălaj, aceștia solicita obligarea pârâților la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 de lei
ca baza de calcul ale drepturilor salariale ale reclamanților, și la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_ .
În aceasta speța intervin numeroase probleme juridice, așa că alege să le trateze separate, așa cum au fost ele formulate în petit.
PETITUL 1
În acest petit Comuna M. - Instituția P. ui a solicitat admiterea recursului, și în consecința, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanți fată de pârâta Instituția P. ui, pentru lipsa de calitate procesuala.
În ceea ce privește invocarea acestei excepții de lipsa a calității procesuale pasive a pârâtei Instituția P. ui - Comuna M., invocă dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, și a OG 1942/2004, potrivit cărora calculul și plata drepturilor salariale pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, este realizata de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite.
Între reclamanți și pârâta Instituția primarului-comuna M. nu exista raporturi juridice de munca, prin urmare acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, potrivit art. 35 din Legea 330/2009, "sumele necesare pentru plata salariilor de baza, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale. pentru avansarea în gradații, precum și pentru acordarea celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli", bugete de venituri și cheltuieli care sunt independente de Instituția P. ui - Comuna M.
, și mai ales, bugete și cheltuieli pe care instanța nu le-ar putea cenzura în mod implicit, întrucât, în situația în care ar obliga ordonatorul de credite la calcularea salariului și plata diferențelor rezultate, s-ar ajunge la o modificare implicita a bugetului aprobat, ceea ce nu este posibil în cadrul prezentei acțiuni cu care instanța a fost sesizată.
PETITUL 2
În acest petit, s-a solicitat în subsidiar admiterea recursului, si, modificând sentința recurata, să se respingă cererea formulata de către reclamanți, pentru neîndeplinirea procedurii speciale prevăzute de art.34 din Legea 330/2009.
Instanța trebuie să constate faptul că pe calea aleasă de reclamanți se solicită stabilirea salariului acestora prin utilizarea unei modalități de calcul diferita de cea pe care a efectuat-o pârâtul angajator în ianuarie 2010 în temeiul Legii 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.
Raportat la aceasta, trebuie să menționeze că Legea 330/2009 cuprinde o serie de dispoziții speciale cu referire la stabilirea salariilor personalului bugetar, dar și la modul în care cei nemulțumiți de salariul stabilit conform acestei legi îl pot contesta.
Instanța trebuie să tină seama că în prezenta speța sunt incidente dispozițiile art.34 din Legea 330/2009, care au următorul conținut:
,,(1) Soluționarea contestațiilor în legătura cu stabilirea salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite.
Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștința a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorilor de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin(1), persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației. "
Prin urmare, pentru a putea contesta o eventuala incorecta aplicare a disp. Legii 330/2009, reclamanții aveau la îndemână procedura prevăzuta de dispozițiile art. 34 din Legea 330/2009, respectiv sa conteste modul de stabilire a salariului de baza efectuat în temeiul Legii nr. 330/2009 la ordonatorul de credite și ulterior, în cazul în care erau nemulțumiți de soluția ordonatorului de credite să se adreseze instanței de contencios administrativ, sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, utilizând această procedură imperativa a legii și nu calea dreptului comun.
Instanța de judecata nu este în măsură să analizeze acțiunea prin eludarea procedurii speciale de contestare astfel cum este reglementata în mod imperativ de Legea 330/2009, neputând proceda la calcularea salariilor reclamanților, legea acordând acest atribut ordonatorului de credite.
Instanța poate doar să cenzureze modul în care au fost stabilite salariile, însă, așa cum a arătat anterior, doar în procedura prevăzuta de art.34 din Legea 330/2009.
De asemenea, potrivit art. 7 alin 2 din Legea 330/2009, "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât perioada de implementare a prezentei legi nicio persoana să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementari".
În art. 3 al art. 12 din lege se prevede ca "în anul 2010, salariile, soldele, și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit ari.30 alin 5, fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege".
Conform art. 30 alin 5, "în anul 2010, personalul aflat în funcție în decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009."
Dispozițiile art.12 nu se raportează la încadrarea efectiva a personalului bugetar, care se realizează în funcție de nivel de studii, competente, importanta și complexitate a muncii, etc.(conform art.6) ci doar la cuantumul - în plată - a salariului.
Legea prevede astfel compunerea salariului în funcție de noua încadrare, potrivit principiilor enunțate, doar cuantumul efectiv (in plata) al salariului nu este afectat și se poate compensa până la nivelul salariului avut în decembrie 2009 în conformitate cu art.30 alin 5 din lege și art. 6 din OG 1/2010, astfel încât nicio persoana să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementari (art.7 alin 2).
Potrivit art. 6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 1/ 2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte masuri în domeniul bugetar, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta Ordonanța de urgenta sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Aceasta suma se include în salariul de baza sau indemnizația lunara de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natura salariala care se stabilesc în funcție de acestea.
Reclamanții însa nu au înțeles să solicite aceste sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, ci doar calcularea salariilor cu luarea în considerare a valorii coeficientului de ierarhizare 400.00, prevăzut de Legea 221/2008, care, așa cum a subliniat anterior, este inferior celui prevăzut de Legea 330/2009, de 705 lei, conform art.12 alin 2.
PETIT 3
În ceea ce privește acest petit, formulat în terțiar, în cazul în care instanța constată că nu este oportună admiterea recursului, solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plătii efective, deoarece valoarea presupuselor creanțe cuvenite reclamanților cu titlu de drepturi salariale s-a depreciat datorita devalorizării monedei naționale.
Invocă în acest sens prevederile cauzei Cristian I. c. Romaniei a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, în care Curtea a constatat încălcarea art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție ca urmare a faptului ca datorita duratei mari a procedurii judiciare și devalorizării monedei naționale, reclamantul a încasat o suma care nu poate fi considerata o plata adecvata creanței sale care s-a depreciat semnificativ.
Solicită aplicarea acestei cauze și în prezenta speța.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, în principal, subsidiar și terțiar.
Intimata reclamantă LS DIN ÎNVĂȚĂMÂNT S.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței atacate, cu obligarea pârâților la plat cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin criticile de fond, recurentul arată că în condițiile în care nivelul salariilor din învățământul preuniversitar de stat se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare,iar sumele necesare trebuie să se încadreze în bugetul aprobat, acțiunea nu putea fi admisă.
Or, o atare critică, deși întemeiată pe dispozițiile legale citate (art. 35 din Legea 330/2009) nu poate fi primită, întrucât tinde la răsturnarea interpretării obligatorii pentru instanțe a prevederilor legale vizând salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, dată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, astfel cum sunt evocate în motivarea instanței de fond, redată mai sus, și a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României în cuprinsul deciziei nr. 877/2011 asupra singurei
interpretări constituționale posibile a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.
Se arată, în această decizie, că interpretarea din decizia în interesul legii nr. 3/2011 se impune și în cadrul operațiunii de aplicare a prevederilor art. 5 alin.
(6) din O.U.G. nr. 1/2010, prin care se prevede că "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Pe de altă parte, notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin
bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prima instanță a dispus obligarea pârâților recurenți la plata drepturilor salariale neachitate, fără a distinge după cum obligația acestora legală este de a plăti în ce privește unitatea de învățământ angajatoare și respectiv de a aloca sumelor necesare pentru plata drepturilor, în ce-i privește pe recurent, conform celor ce preced. Ca urmare, Curtea va admite recursul doar sub acest aspect, modificând în parte sentința în sensul că obligația pârâtului P. C. M.
vizează alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate către unitatea de învățământ pârâtă, iar nu direct plata acestor sume către reclamanți.
Prin obligarea la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor se înțelege efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurentului se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la neîndeplinirea procedurii prevăzute de art.43 din Legea 330/2009, Curtea notează că dispozițiile art. 109 alin. 4 C.proc.civ. stabilesc că
"neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii";.
În speță, se constată că pârâtul recurent nu au invocat prin întâmpinare, în fața primei instanțe, lipsa procedurii prealabile.
Constatând așadar că o astfel de apărare este tardivă, fiind formulată direct în recurs, Curtea reține că recurentul este decăzut, potrivit dispoziției legale mai sus indicate, din dreptul de a mai invoca această excepție.
Prin ultima critică recurentul solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective. Curtea reține însă că, deși este corectă afirmația potrivit căreia valoarea creanțelor datorate reclamanților cu titlu de drepturi salariale s-a depreciat datorită devalorizării monedei naționale, această devalorizare trebuie raportată la caracterul periodic al sumelor datorate, salariul fiind plătit lunar. Ca atare, în mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, calculat de la data scadentei și până la data plătii efective.
În concluzie, reținând incidența prevederilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., curtea va admite recursul declarat de pârâtul P. C. MĂIERIȘTE împotriva sentinței civile nr. 5847 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ., ca și faptul că recursul este admis în parte, Curtea va obliga pârâtul recurent la plata parțială a cheltuielilor de judecată aferente recursului, în favoarea intimatei LS din Învățământ S., în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul P. C. MĂIERIȘTE împotriva sentinței civile nr. 5847 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
, pe care o modifică în parte în sensul că obligația pârâtului P. C. MĂIERIȘTE vizează alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate, către unitatea de învățământ pârâtă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă recurentul P. C. MĂIERIȘTE la plata către intimata reclamantă a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena
