Decizia civilă nr. 4532/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4532/R/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat pârâții P. și C. LOCAL AL
M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 12404 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații S. L. D.
C. T. și C. T. V. U. C. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. D. C. T. - avocat Patricia G., din cadrul Baroului C. .
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are cereri sau probe.
Nefiind formulate cereri prealabile Curtea declară închisă faza cercetării recursului și declară cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, aceasta fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12404 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. D. C. T. în numele și pentru membrii de sindicat enumerați în precizarea de acțiune și în consecință a fost obligat pârâtul
C. T. "V. U. U"; C. T., în calitate de angajator, la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr. 221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 și respectiv în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010, stabilite conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 precum și plata diferențelor
dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local și P. M. C. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Membrii de sindicat au calitatea de cadre didactice și personal didactic auxiliar în cadrul unității de învățământ pe perioadele indicate detaliat în precizarea de acțiune, astfel cum rezultă din adeverințele eliberate de angajatori.
Făcându-se o trecere în revistă a prevederilor legale incidente și a deciziilor Curții Constituționale a României asupra acestora (O.G. nr. 15/2008, Legea nr.221/2008, O.U.G. nr. 136/2008, decizia Curții Constituționale nr.1221/2008,
O.U.G. nr.151/2008, deciziile Curții Constituționale nr. 842/2009, O.U.G. nr.1/2009, O.U.G. nr.31/2009, O.U.G. nr. 41/2009, art.31 din Legea nr.47/1992, Legea-cadru nr. 330/2009, art.157 alin.2 și art.169 alin.1 din Codul muncii), prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII,
21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României, cauza Viașu împotriva României), ca și la decizia pronunțată în interesul legii în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție, anume, nr.3/2011, s-a concluzionat că, în perioada supusă judecății, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze începând cu data de 1 ianuarie 2010 de un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin care a fost reglementată unitar salarizarea personalului didactic.
De asemenea, instanța a obligat pârâții C. LOCAL ȘI P. M. C.
T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL ȘI P.
M. C. T.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestora.
În motivare au invocat prevederile art. 21 din Legea nr.215/2001 "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplină și patrimoniu propriu .... Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg ... din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice";.
Din interpretarea textului de lege citat, rezultă că în cauză, titular al obligațiilor ce decurg din raporturile cu reclamanții este Municipiul C. T.
În litigiile dintre salariați și unitățile de învățământ preuniversitar de stat,
Local și P. nu pot fi obligați la "calculul și plata"; unor drepturi salariale ce iau naștere ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă între personalul din învățământ și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea, întrucât nu există niciun raport de drept civil între aceștia și personalul unității de învățământ, care să implice drepturi în favoarea acestuia și obligații în sarcina consiliului local sau a primarului.
Salariul personalului didactic intră în conținutul raportului juridic de muncă intervenit între cadru didactic și unitatea școlară.
Existența unor obligații legale de finanțare a învățământului în sarcina autorităților administrației locale nu schimbă concluzia, căci finanțarea se
realizează în baza altor raporturi juridice, în care inițiatorii acestei proceduri judiciare nu au calitatea de parte și, astfel, sunt împiedicați să le aducă în mod direct pe rolul instanțelor judecătorești.
Potrivit prevederilor art. 104 alin.2 lit. a din Legea nr.1/2011, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, fac parte din finanțarea de bază, și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În aceste condiții, recurenții nu pot avea calitate procesuală pasivă, întrucât politica managerială privind acordarea drepturilor salariale ale personalului din învățământ angajat cu contract individual de muncă, intră în competența exclusivă a directorului unității de învățământ.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Prin recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive a recurenților.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită diferențe salariale, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice în prima parte a intervalului supus judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform
art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. și C. LOCAL AL M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 12404 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. N. M. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.