Decizia civilă nr. 1294/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1294/R/2013
Ședința publică din 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul B. D. A. împotriva sentinței civile nr. 781 din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe reclamanta intimată S. B. SA, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, precum și cererea de suspendare formulată de pârâtul recurent B. D. A., vizând suspendarea executării sentinței recurate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent B. D. A., avocat M. Bodescu, în substituirea domnului avocat Cosmin Bodescu și reprezentantul reclamantei intimate S. B. SA, avocat Basarab M. A., lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată S. B. SA a depus la dosar întâmpinare ce i-a fost comunicată reprezentantului pârâtului recurent, avocat Cosmin Bodescu.
De asemenea, se constată că la data de 20 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent B. D. A. a transmis prin fax la dosar note scrise la care a anexat și somația execuțională emisă în dosarul execuțional nr. 98/2013.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar delegație de substituire.
Raportat la cererea de suspendare a executării hotărârii, reprezentanta pârâtului recurent arată că clientului său i-a fost blocat contul, astfel că acesta nu dispune de suma necesară pentru achitarea cauțiunii, motiv pentru care nu mai susține cererea de suspendare a executării hotărârii.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar o serie de înscrisuri, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantei intimate.
Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar o cerere în probațiune și solicită încuviințarea emiterii unei adrese către SC SIBEX-SIBIU STOCK EXCHANGE SA ( piața bursieră pe care s-au tranzacționat toate ordinele clienților presupuși litigioși), cu solicitarea de a comunica dacă utilizarea la nivelul anilor 2006-2007 a softului ELTRANS de către angajații sucursalei unei societăți de brokeraj presupunea, ca modalitate de lucru, următorii pași: inițierea tranzacției de către ASIF-ul de la orice agenție/sucursală, adică punerea ordinului în soft; luarea la cunoștință de către Departamentul de Tranzacționare a centralei cu privire la ordinul de tranzacționare; validarea/invalidarea de către agenții Departamentului de Tranzacționare al centralei și, succesiv, intrarea pe piață a ordinului.;
De asemenea, solicită emiterea unei adrese către C.N.V.M., pentru a comunica numele brokerilor active ai S. B. SA responsabili, la nivelul anului 2007, cu validarea/invalidarea și introducerea în piață a ordinelor de tranzacționare, obligarea intimatei la depunerea organigramei S. B. SA la nivelul anilor în litigiu, din care să rezulte raporturile de subordonare ale unui director de sucursală față de Consiliul de Administrație, Departamentul de Tranzacționare și Direcția Generală a S. B. SA, împreună cu atribuțiile conferite de fișa postului și hotărârile S. B. SA în favoarea d-nului director Ceuca A. ( Director Departament Tranzacționare) și d-nului director Caramiha
A. ( Director General Adjunct al S. B. SA responsabil cu supravegherea și coordonarea sucursalelor), audierea martorilor Ceuca A., responsabil al controlului intern, care poate oferi instanței lămuriri cu privire la procedura de lucru și atribuțiile fiecărei persoane în tranzacționările efectuate, un exemplar l acestor solicitări înmânându-se reprezentantului reclamantei intimate.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că se opune admiterii cererii în probațiune formulate de reprezentanta pârâtului recurent, având în vedere că stadiul procesual al prezentei cauze este recursul și că în primul stadiu procesual instanța de recurs a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, prin urmare cauza a fost soluționată de două ori la fond și o dată în recurs, dar cu toate acestea nu au fost formulate astfel de solicitări în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta pârâtului recurent, cu privire la emiterea unor adrese în sensul solicitat cât și în privința obligării intimatei la depunerea organigramei, având în vedere stadiul procesual al cauzei. În ceea ce privește audierea martorilor Ceuca
și Enache Ștefan L. apreciază că această solicitare este inadmisibilă, având în vedere stadiul procesual al cauzei și faptul că în recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor, potrivit dispozițiilor art. 305 C.pr.civ.
Atât reprezentanta pârâtului recurent cât și reprezentantul reclamantei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent
solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, susținând două teze: teza principală, a casării cu reținere, față de împrejurarea că litigiul este în al doilea ciclu procesual, fiind trimisă anterior spre rejudecare; a doua teză, casarea integrală a hotărârii recurate și respingerea ca nefondată a acțiunii introductive, pentru motivele expuse în scris prin memoriul de recurs pe care le susține și verbal.
În esență, aceasta arată că a formulat critici referitoare atât la hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 781/2013 a Tribunalului C. cât și la hotărârea primei instanțe din primul ciclu procesual, respectiv sentința civilă nr. 3376/2010 a Tribunalului C. care nu a cercetat îndeajuns fondul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 2120/R/2011, Curtea de Apel C. a casat hotărârea atacată și a retrimis cauza spre rejudecare, stabilind în sarcina instanței de rejudecare obligația de a verifica suplimentar o serie de aspecte ale cauzei, menționate explicit în îndrumările date acestei instanței, însă prin sentința civilă atacată Tribunalul Cluj a pronunțat o nouă hotărâre prin care a nesocotit toate aceste îndrumări.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că, în rejudecare, instanța de fond, cu nesocotirea dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.pr.civ., nu a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâtul recurent în cuprinsul întâmpinării și al notelor de ședință, respectiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și excepția prescripției dreptului la acțiune, neprezentând nicio relevanță împrejurarea că părțile și-au exprimat poziția procesuală, fiind de esența principiului
contradictorialității ca acestea să fie puse în discuția părților. Aceste excepții au fost menționate doar în considerentele hotărârii, în sensul că instanța a reținut că sunt neîntemeiate, fără a aduce vreun argument.
Consideră că nemotivarea soluției pronunțate cu privire la excepțiile invocate și apărările pârâtului, echivalează cu necercetarea cauzei, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ..
De altfel, și în privința celorlalte apărări ale pârâtului recurent cu privire la inexistența calității de angajat și a lipsei de vinovăție s-a reținut că sunt neîntemeiate, fără a se indica vreunul din motivele pe care se întemeiază această concluzie.
Nelegalitatea sentinței derivă și din încălcarea art. 315 C.pr.civ., câtă vreme prima instanța a soluționat cauza fără a respecta îndrumările instanței de recurs, ce au un caracter obligatoriu pentru judecătorii fondului.
Susține că îndrumările instanței de recurs au fost explicit arătate în cuprinsul deciziei civile nr. 2120/R/2011 a Curții de Apel C., însă instanța fondului, în rejudecare a nesocotit total aceste îndrumări ale instanței de recurs. De asemenea, arată că deși au fost mai multe termene de judecată în faza de rejudecare, singurul demers pe care judecătorul fondului la realizat a fost acela de a emite o adresă către CNVM, însă nici aceste elemente furnizate prin adresă nu au fost luate în vedere, astfel că se impune casarea integrală a hotărârii atacate.
Un alt motiv de recurs a cărui incidență o susține este cel prevăzut de art.
304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât instanța de fond nu a soluționat cu prioritate excepțiile invocate care aveau un caracter peremptoriu.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. - Secția specializată pe litigii de muncă, reprezentanta pârâtului recurent consideră că aceasta este fondată, deoarece recurentului nu i se impută nici o faptă cu privire la atribuțiile de serviciu, ci doar prejudicierea unor clienți într-o perioadă în care nu avea calitatea de salariat al reclamantei, astfel că răspunderea acestuia nu este una patrimonială, de dreptul muncii, ci este una delictuală, de drept comun.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost soluționată eronat în sensul respingerii, fără a se avea în vedere că, centrala reclamantei intimate lua la cunoștință, de îndată, tranzacțiile ce se efectuau. Mai mult, avea și controlul acestora, fiind nenumărate discuții în care sucursalele reproșau centralei că, dat fiind decalajul de câteva minute între data introducerii ordinului soft și până la validarea lui de către centrală și introducerea în piață, fluctuațiile bursei determinau alte rezultate decât cele pronosticate.
Apreciază că teza prescripției este una admisibilă și trebuia cercetată de către instanța de rejudecare.
Referitor la fondul cauzei, reprezentanta pârâtului recurent arată că hotărârea atacată constituie un simplu rezumat din cuprinsul căruia nu rezultă că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent.
Din documentele de la dosar rezultă că raportul de muncă al recurentului cu reclamanta intimată a fost în ființă în intervalul 2004-2009, însă în realitate acestea au încetat la data de 14 octombrie 2008, când acesta a fost schimbat din funcția de director printr-un mail trimis de superiori.
Controalele efectuate în cadrul societății intimate a relevat existența unui prejudiciu, dar nu au evidențiat că acesta ar fi imputabil recurentului pârât.
Din regulamentul CNVM și din documentele din dosarul de fond rezultă că agențiile nu erau subordonate administrativ. Directorul de sucursala avea obligația verificării tranzacțiilor doar ulterior introducerii ordinului de agenții ASIF în soft.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că recurentul nu avea autorizație pe bursă, iar probațiunea administrată nu confirmă faptul că acesta ar fi utilizat o parolă a unui ASIF. Conform contractului individual de muncă recurentul avea un program de lucru de doar 2 ore/zi.
Consideră că nu s-a dovedit că prejudiciul este cert, efectiv și real și că ar fi fost cauzat reclamantei intimate. În ordinele de plată depuse se regăsește atât la beneficiar, cât și la plătitor doar reclamanta intimată, astfel că nu se poate susține existența unui prejudiciu direct.
Menționează că unii dintre clienți înregistrau pierderi mari la bursă și aveau sold negativ încă dinainte ca agenții ASIF să efectueze operațiunile pretinse a fi neconforme, astfel că nu se poate susține că există legătură de cauzalitate. Pârâtul recurent nu avea nici un fel de atribuții de tranzacționare pe bursă, nefiind autorizat în acest sens, ci doar atribuții administrative. De altfel, acesta nici nu exercita controlul asupra ASIF-ilor.
În fine, reprezentanta pârâtului recurent solicită obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate
solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în întâmpinare și pe care le susține și verbal.
În esență, menționează că programul de lucru al acestuia nu se limita la 2 ore pe zi, durata acestuia fiind modificată printr-un act adițional.
Conform art. 17 alin. 8 din Regulamentul CNVM nr. 32/2007, obligația raportării de îndată a tranzacțiilor subzista doar în sarcina agențiilor, iar nu și a sucursalelor, calitate pe care o avea instituția condusă de către recurentul pârât.
Prejudiciul produs societății reclamante este real, cert și exigibil. Sumele de bani menționate pe ordinele de plată prin care s-au efectuat tranzacții în vederea reîntregirii portofoliului clienților au ieșit din patrimoniul din societății.
Susținerile pârâtului recurent potrivit cărora instanța de fond nu a pus în discuție excepțiile invocate - necompetența materială, prescripția - nu sunt reale. Poziția procesuală cu privire la acestea a fost exprimată de către fiecare dintre părți prin notele de ședință și precizările depuse la dosar, iar instanța de fond a decis să le respingă ca neîntemeiate după ce le-a analizat.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că prima instanță a răspuns punctual la toate îndrumările instanței de recurs, mai puțin la una sigură, respectiv cea privitoare la efectuarea unei expertize de specialitate, efectuarea acesteia fiind imposibil de realizat datorită unor impedimente obiective. Astfel, învederează că documentele și evidențele cu privire la investițiile financiare ce puteau face obiectul unei expertize în domeniu, nu se mai regăseau în posesia reclamantei, acestea depășind termenul legal de păstrare, sens în care acestea au fost trimise la topit. O parte din operațiunile de tranzacționare, menționate în acțiunea introductivă, au avut loc în cursul anilor 2006 și următorii, termenul de păstrare de 5 ani a înregistrărilor cu privire la evidențele financiare era împlinit în cursul anului 2012, anul în care s-a rejudecat dosarul, astfel încât efectuarea unei expertize în cauză nu mai era posibilă la acel moment.
Consideră că au fost lămurite și aspectele privitoare la contul discreționar, apreciind totodată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii patrimoniale.
Solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată avansate inițial la fondul cauzei, conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta S. B. SA a chemat în judecată pe pârâtul B. D. A. și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 341.402,22 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat societății prin fapta culpabilă a acestuia.
Prin sentința civilă nr. 781/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ *
, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta S. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. D. -A. și a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 341.402,22 lei, reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului.Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Cererea reclamantei a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3376/_, sentință care, prin decizia civilă nr.2120/R/_ a Curții de Apel C. a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța a reținut că p
ârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei în funcția de director sucursală începând cu data de_ până la data de_ când contractul individual de muncă al acestuia a încetat prin decizia nr. 7239/_ .
În această calitate, pârâtul a săvârșit următoarele fapte:
În luna noiembrie 2006 d-ul S.T.J. împreună cu soția sa M.J. au solicitat deschiderea unui cont de tranzacționare în vederea efectuării de operațiuni bursiere pe piața de capital.
Ca urmare a acestei solicitări, pârâtul în calitatea sa de director de sucursală, s-a angajat față de cei doi să acționeze ca broker pe piața de capital, atât pe contul comun S.J. cât și pe contul individual M.J.
Până în luna februarie 2008 cei doi clienți au fost informați cu privire la tranzacțiile efectuate și au participat la luarea deciziilor importante cu privire la operațiunile efectuate.
În data de_ d-ul S.T.J. a solicitat printr-o cerere legalizată închiderea contului deschis la reclamantă.
De la data înregistrării acestei cereri și până la începutul lunii iulie 2008, când a avut loc ultima operațiune, au fost efectuate operațiuni fără acordul clientului.
Ca urmare a raportului de control nr. 5840/_ întocmit de către Departamentul de control intern al reclamantei s-a constatat că prin operațiunile neautorizate de vânzare-cumpărare acțiuni, pârâtul a cauzat în portofoliul clientului S.T.J. un prejudiciu total de 70.800,02 lei.
Reclamanta s-a angajat față de acest client să repare prejudiciul cauzat de către pârât prin gestionarea defectuoasă a portofoliului acestuia și să reconstituie situația portofoliului conform contului din data de_ când clientul respectiv a solicitat blocarea contului.
La data de_ d-na M.C. a devenit client al reclamantei în baza contractului de intermediere BVB și a contului discreționar.
În această calitate, în decembrie 2008 d-na M.C. a cerut lămuriri în legătură cu pierderile înregistrate în contul său deschis la reclamantă ca urmare a gestionării defectuoase a portofoliului acesteia prin tranzacții neautorizate ordonate de către pârât.
În urma raportului de control din data de_ s-a stabilit că pe contul de tranzacționare al acestei cliente au fost efectuate vânzări/cumpărări de acțiuni fără acordul titularului contului, cauzându-se în soldul clientei un sold negativ de 194.802,44 lei.
Ca urmare a acestui raport de control și a reclamației clientei, cele două părți, reclamanta și clienta au convenit de comun acord perfectarea unui
angajament de plată prin care reclamanta urma să răscumpere pentru clientă acțiunile deținute de aceasta la data de_, să acopere soldul negativ existent la momentul controlului și să-i achite suma de 2.346 lei reprezentând dividende neîncasate ca urmare a vânzării neautorizate a portofoliului deținut la data de_ .
Pârâtul a refuzat să ofere explicații scrise cu privire la situația contului clientei M.C.
La data de_ d-ul I.I. a devenit client al reclamantei în baza contractului de intermediere și a contului discreționar.
Prin sesizările făcute de acest client la data de_, respectiv_ s-a solicitat refacerea portofoliului conform situației existente înainte de tranzacțiile
inițiate de către pârât.
În urma controlului finalizat prin raportul de control nr.4881/_, întocmit de către Departamentul de control intern al reclamantei s-a constatat că prin operațiunile neautorizate de vânzare și cumpărare de acțiuni, pârâtul a cauzat in portofoliul acestui client un prejudiciu total de 17.423,61 lei.
În baza angajamentului de plată încheiat între reclamantă și acest client, reclamanta s-a angajat să repare prejudiciul și să reconstituie portofoliul conform contului anterior datei de_ .
În baza contractului de tranzacționare deschis pe numele clientului B.D.M., pârâtul a dispus efectuarea în numele și pe seama acestui client de operațiuni de vânzare/cumpărare de acțiuni, fără ca in contul clientului să existe disponibil necesar pentru efectuarea acestor operațiuni, utilizându-se astfel banii reclamantei pentru achiziționarea pachetelor de acțiuni.
Ca urmare a săvârșirii acestei fapte, reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 3.170,9 lei, care reprezintă contravaloarea pachetelor de acțiuni cumpărate pe piața FUTURES și neachitate.
În baza contractului de tranzacționare deschis pe numele pârâtului, acesta a ordonat operațiuni de tranzacționare pe piața de capital, folosind disponibilul societății pentru efectuarea acestor operațiuni.
În urma controlului efectuat de către același departament de control s-a constatat că în fișa pârâtului apar efectuate operațiuni de tranzacții bursiere a căror contravaloare a fost achitată efectiv din banii societății, cauzându-se astfel un prejudiciu de 12.232,53 lei.
Din această stare de fapt instanța a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei în funcția de director de sucursală până în luna decembrie 2009.
În această calitate a efectuat operațiuni pe piața de capital, fără acordul clienților S.T.J., M.C. și I.I., fără să existe în contul clientului B.D.M. disponibil necesar pentru efectuarea operațiunilor de vânzare/cumpărare de acțiuni și
folosind disponibilul societății pentru efectuarea operațiunilor de tranzacționare pe piața de capital pe numele său.
Aceste fapte săvârșite de către pârât prin care s-a cauzat reclamantei prejudiciul de 341.402,22 lei sunt în legătură cu munca pe care a desfășurat-o în calitate de angajat al reclamantei și sunt săvârșite cu vinovăție astfel că poate
fi angajată răspunderea patrimonială a acestuia.
Apărările pârâtului cu privire la inexistența calității de angajat a necompetenței materiale a instanței, a lipsei de vinovăție a acestuia și a prescrierii dreptului material la acțiune sunt neîntemeiate, fiind înlăturate.
În temeiul art.270 C. muncii, cererea reclamantei este fondată, fiind admisă, cu consecința obligării pârâtului la plata în favoarea acesteia a sumei de 341.402,22 lei, reprezentând prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. D. -A. , solicitând admiterea recursului și în principal, în temeiul art.312 alin. 6 Cod de procedură civilă, desființarea hotărârii recurate, în subsidiar, în temeiul art.312 alin. 5 Cod de procedură civilă, casarea în tot hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în tertio, în temeiul art. 312 alin. 61Cod de procedură civilă coroborat cu art.312 alin. 4 Cod de procedură civilă, desființare in tot a hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii introductive. Solicită, de asemenea, cheltuieli de judecata.
Recurentul invocă următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
Încălcarea art. 304 pct. 5 și 3 Cod de procedură civilă
Recurentul arată că instanța de fond nu a pus in discuție excepțiile invocate si a nesocotit contradictorialitatea procesului civil, încălcând dispozițiile art.129 alin. l Cod de procedură civilă si art.6 din CEDO.
Astfel, menționează că, în rejudecare, prin notele depuse la dosar a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului C. si cea a prescripției dreptului la acțiune, excepții pe care, de altfel, însăși instanța de recurs le-a evocat in cuprinsul deciziei de casare, stabilind obligația de analizare a lor in faza de rejudecare.
Cu toate acestea, în rejudecare, Tribunalul Cluj a soluționat cauza fără a le pune în discuția părților, iar prin considerentele hotărârii a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, fără a preciza argumentele pentru care a reținut această soluție.
În acest context, apreciază recurentul că a fost încălcat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, astfel că se impune casarea sentinței cu reținerea cauzei spre rejudecare, în conformitate cu art.312 al. 61coroborat cu art. 312 al. 4 Cod de procedură civilă.
Nesocotirea prevederilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă
Consideră recurentul că nemotivarea soluției pronunțate cu privire la excepțiile invocate si la apărările pârâtului, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Hotărârea recurată nu corespunde cerințelor impuse de art. 261 al. 1, 5 Cod de procedură civilă, câtă vreme excepțiile dirimante evocate de instanța de casare si însușite de părți ( nepuse în discuția părților și neanalizate în condiții de contradictorialitate) nu beneficiază de o motivare corespunzătoare, instanța de fond reținând doar că acestea sunt neîntemeiate fără a indica motivele concrete pe care se fundamentează această soluție.
În același sens, respectiv fără vreo motivare, instanța a înlăturat ca neîntemeiate și apărările recurentului privitoare la "inexistența calității de angajat și a lipsei de vinovăție";.
Nerespectarea art. 315 al. 1 Cod de procedură civilă
Dispozițiile citate limitează obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate si la necesitatea administrării unor probe.
În rejudecare după casarea cu trimitere, instanța fondului nu s-a conformat nici uneia din îndrumările arătate de instanța de recurs in cuprinsul deciziei civile nr.2120/R/2011 a Curții de Apel C. .
Deși au existat mai multe termene in faza de rejudecare, singurul demers pe care judecătorul fondului l-a realizat a fost acela de a emite o adresa către CNVM, după care, la termenul din_, acesta s-a declarat lămurit, acordând cuvântul pe fond si rămânând in pronunțare.
Excepția necompetenței materiale și a prescripției
Recurentul apreciază că instanța de dreptul muncii nu este competentă material să judece cauza dedusă judecății, întrucât litigiul privește angajarea
răspunderii delictuale a acestuia, iar nu răspunderea patrimonială reglementată de dreptul muncii.
Ceea ce se impută recurentului nu vizează neexercitarea sau exercitarea defectuoasa si personală a vreunei atribuții de serviciu, ci un pretins prejudiciu creat prin operațiuni de tranzacționare pe bursa în timp ce acesta nu avea calitatea de agent ASIF.
Raportul cauzal care sta la baza pretinsului prejudiciu nu are ca premisa atribuțiile recurentului însușite prin contractul de munca, ci dimpotrivă, pretinsa exercitare - directa sau prin intermediari - a unor operațiuni străine contractului de munca si calificării acestuia, respectiv operațiuni de tranzacționare pe bursa.
Prin urmare, apreciază recurentul că temeiul juridic al acțiunii nu îl pot constitui dispozițiile art.270 Codul Muncii, ci dispozițiile de drept comun care reglementează răspunderea delictuală, respectiv art.998 si 1073 si urm. din vechiul Cod civil.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
prevăzută de art. 283 din Codul Muncii este întemeiată
, întrucât prin mecanismele specifice de control si supraveghere existente in societate și cărora li se subordona și recurentul, în măsura in care prejudiciul ar fi existat, acesta ar fi trebuit sa fie cunoscut de îndată
, atât cu privire la întindere, cât si cu privire la persoana responsabila, intimata promovând aceasta acțiune doar in anul 2010.
Potrivit textelor legale care reglementează activitatea de tranzacționate pe bursa, precum si raporturile pe care sucursala unui S. le are cu centrala, Centrala S. putea si trebuia sa aibă cunoștința de îndată despre toate operațiunile efectuate pe conturile clienților în cadrul oricărei sucursale.
Sucursalele nu aveau, în mod distinct, un Departament de Tranzacționare, ci acest Departament funcționa doar in cadrul centralei B. de la Bucuresti, fiind condus la acea data de d-nul A. Ceuca. Aceasta organizare exista de altfel si in prezent, putând fi consultata si pe site-ul de prezentare al reclamantei.
Departamentul de Tranzacționare aproba orice operațiune de tranzacționare efectuata in cadrul B. SA, dar și supraveghea în timp real si modalitatea de efectuare a tranzacțiilor, ceea ce conduce la concluzia indubitabilă că de la data efectuării lor, centrala B. avea cunoștința despre orice operațiune, fie ca ea se efectua in cadrul centralei ori in cadrul sucursalelor/agențiilor din subordine.
Orice sucursala era subordonată atât Departamentului de Tranzacționare al B. SA, cât și numitului A. Caramiha care, începând cu data de_, a fost numit prin Hotărârea CA al S. B. SA din_ in funcția de director general adjunct al S. B. SA, coordonator al activităților desfășurate de toate subunitățile societății din Bucuresti.
Subordonarea si controlul oricărei operațiuni de tranzacționare nu se limita la sfera acestor persoane, ci era aplicabila inclusiv in raporturile cu directorul general al S. B. SA si Consiliul de Administrație al reclamantei, fiecare dintre aceste persoane având cunoștința in timp real si in permanenta despre orice operațiune efectuata la agenții si sucursale. Cu toate acestea, exceptându-l pe recurent, față de nici una din aceste persoane nu a fost efectuat nici un demers
în vederea antrenării vreunei răspunderi.
Din răspunsul CNVM depus la dosar rezultă atât obligația de raportare pe care B. SA o avea fata de CNVM, cât și obligația fiecărei sucursale de a raporta de îndată orice operațiune de tranzacționare către centrala, in acord cu prevederile art.7 si 8 din Regulamentul CNVM nr.32/2006, care statuează că "lunar, toate documentele aferente preluării ordinelor de tranzacționare vor fi transmise in original, in vederea arhivarii, către sediul social/central, pe baza unui proces-verbal de predare primire". Cum această obligație a fost îndeplinită
lunar și de către sucursala condusă de către recurent, instituția intimată trebuia și putea să cunoască de îndată operațiunile de tranzacționare efectuate.
De altfel, centrala B. de la C. avea acces concomitent si instant la toate operațiunile de tranzacționare efectuate de Sucursala București.
Spre deosebire de situația actuala, la nivelul anilor 2007-2009, softul de tranzacționare pe Bursa de la Sibiu (acolo unde s-a derulat operațiunile clienților litigioși) folosit de B. SA se numea softul EL TRANS.
Funcționarea lui presupunea următorii pași: ASIF-ul de la orice agenție sau sucursala iniția tranzacția, adică punea ordinul in soft, iar acesta apărea pe ecranul de tranzacționare al Departamentului de Tranzacționare din cadrul S.
de la C. (departament condus la acea data de directorul Ceuca A. ), iar după aceea unul din agenții de la Departamentul de Tranzacționare îl valida/invalida si doar apoi ordinul intra pe piața.
Prin urmare, Centrala intimatei reclamante avea de îndată atât cunoștința despre orice tranzacționare, cât si controlul acestora, fiind nenumărate discuțiile in care sucursalele reproșau centralei ca, dat fiind decalajul de câteva minute intre data introducerii ordinului in soft si pana la validarea lui de către centrala si introducerea in piața, fluctuațiile bursei determinau alte rezultate decât cele pronosticate.
Hotărârea pronunțata este rezultatul unei greșite aprecieri a probatoriului si expresia unei eronate aplicări a legii, in sensul dispozițiilor art.304 pct.9 si art.3041Cod de procedură civilă.
Deși, formal, raporturile de munca ale recurentului cu intimata au încetat la data de_ prin Decizia nr.7239/_ de constatare a nulității absolute a contractului de munca, în realitate raporturile de munca au încetat efectiv la data de_ când, prin Decizia nr.4095/_, președintele S. de la acea data, domnul P. Prunea, a desființat postul de director de sucursala pe care recurentul îl ocupa, aspect confirmat de conținutul corespondenței electronice purtată la acea data cu conducerea executiva a intimatei, precum și de recunoașterea acesteia cuprinsa in rapoartele de control depuse la dosarul cauzei (pct.5 lit. d din raportul de control cu privire la situația clientului I. ica I. din data de_ ).
Ca atare, la analiza antrenării unei eventuale răspunderi a recurentului pot fi avute în vedere doar faptele petrecute pana cel mai târziu in luna noiembrie a anului 2008, fiind excluse eventuale fapte ulterioare acestui moment.
Rapoartele de control la care face trimiteri intimata nu stabilesc împrejurarea că recurentul ar fi răspunzător de eventualele prejudicii suportate de terți, ci dimpotrivă, subliniază răspunderea directa si nemijlocita a agenților ASIF, respectiv a persoanelor care, in mod direct, au efectuat operațiunile pretins prejudiciabile, calitate pe care, însă recurentul nu a avut-o.
Astfel, după cum a reținut Curtea de Apel C. prin decizia de casare, recurentul nu deținea calitatea de agent de servicii de investiții financiare (ASIF), neavând nici autorizație emisa de CNVM (aspect confirmat si de adresa CNVM depusă în rejudecare) si nu deținea atribuții specifice agentului de servicii financiare. Aspectul menționat rezulta atât din fisa postului, cat si din rapoartele de control de care se prevalează intimata, in care se releva ca fiecare dintre cele trei conturi in care s-au identificat pretinse tranzacții neconforme erau gestionate de ASIF autorizați.
Contul clientului Joiner se afla in gestiunea agentului ASIF Triboi R., contul clientului Mitriu Constanta s-a aflat, in perioada controlata, in gestiunea a trei agenți ASIF (M. Drăgan, Triboi R., V. u B. ) iar contul clientului I. I. ita s-a aflat in gestiunea ASIF Triboi R. .
Tranzacțiile pe piața de capital in conturile clienților se efectuau de către agenții ASIF autorizați, in conturile pe care le aveau in gestiune, fără ca recurentul sa dețină vreo atribuție specifica unui ASIF.
Prin decizia de casare s-a pus in vedere intimatei sa precizeze daca si-a îndreptat pretențiile si fata de agenții ASIF, cei care, gestionând in mod exclusiv si direct conturile clienților, ar putea fi primii trași eventual la răspundere pentru prejudiciile reclamate de clienții cu care colaborau, însă intimata a precizat ca nu a formulat fata de aceste persoane nicio acțiune de angajare a răspunderii, fara a arata motivul pentru care a ales sa se îndrepte doar împotriva recurnetului.
Susținându-se reaua credință a intimatei, se arată că aceasta a restrâns nejustificat cadrul procesual predictibil de la mai mulți posibili pârâți exclusiv la recurent, doar față de acesta efectuându-se demersurile în vederea antrenării răspunderii patrimoniale.
Deși nu s-a oferit instanței de rejudecare niciun detaliu cu privire la modalitatea in care s-a stins răspunderea celorlalte persoane menționate in rapoarte ca principale răspunzătoare in provocarea pretinsului prejudiciu, aceasta a reținut doar că acțiunea este neîntemeiata si din acest punct de vedere, fără a fi expus vreun considerent în acest sens.
Antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului justificat de atribuțiile de control ale tranzacțiilor desfășurate in cadrul sucursalei pe care o conduceam nu are mici un fundament, câtă vreme potrivit fișei postului (la care face trimiteri inclusiv intimata) acesta avea atribuții de verificare a tranzacțiilor doar ulterior, efectuării acestora de către agenții ASIF, neputându-le împiedica ori modifica in vreun fel.
De altfel, prin rezoluția Parchetului de pe langa Judecătoria Cluj-Napoca din data de_ dispusa in dosarul nr.9612/P/2010, s-a stabilit ca semnătura de la poziția « Director sucursala» din Fisa Postului nu a fost executata de recurent si ca aceasta nu îi aparține.
Conform contractului individual de munca al recurentului, acesta avea un program de lucru de doar 2 ore pe zi, stabilit de comun acord cu intimata. Prin urmare intervalul de timp era atât de redus încât nu poate acredita susținerea intimatei ca acesta ar fi putut controla sau împiedica orice tranzacționare efectuata pe conturile clienților ASIF.
Prin Decizia civila nr.2120/2011 a Curții de Apel C. i s-a pus in vedere intimatei să facă dovada susținerilor privitoare la utilizarea de către recurent a user-ului agentului Triboi R. (cu o parola specifica) și efectuarea de către acesta de operațiuni de vânzare si cumpărare pe conturile unor clienți, dar cu toate că sarcina probei îi incumba, intimata nu a propus nici o probă în rejudecare, în dovedirea acestei afirmații.
Instanța de rejudecare a omis să aibă în vedere la soluționarea cauzei caracteristicile "contului discreționar"; de care beneficiau clienții Joiner, Mitriu, I. ita si pentru care exista autorizații de cont discreționar la dosar.
Contul discreționar este contul unui client al unei societăți de brokeraj in care un ASIF (broker) este autorizat sa acționeze discreționat, adică sa ia decizii legate de investiții fara a se consulta in prealabil cu clientul.
Așadar, specific contului discreționar este aceea ce investitorul client mandatează un broker sa realizeze tranzacții pe contul său fără acordul prealabil din partea acestuia, situație in care se aflau si clienții Joiner, Mitriu, lonita si pentru care exista autorizații de cont discreționar la dosarul cauzei.
Din modelul de autorizație utilizat de către intimată rezulta ca, prin acordul S. prin ASIF si al clientului, acesta din urma « autorizează si împuternicește pe intermediar sa cumpere si sa vândă valori mobiliare in contul societății fără autorizarea expresa prealabila pentru respectivele tranzacții,
aceasta prevedere fiind valabila pentru întreg portofoliul clientului » (art.2 din Autorizație).
Totodată, potrivit art.4 din Autorizație « clientul își asuma răspunderea pentru orice pierdere cauzata de administrarea portofoliului de către agentul mandatat de către S. cu administrarea contului clientului. Clientul are obligația de a acoperi eventualele pierderi rezultate din tranzacțiile efectuate in contul sau».
Pierderile încercate de clienți au fost specifice tranzacțiilor bursiere si caracterului aleatoriu al acestora, insa au fost asumate de către clienții pretins prejudiciați care aveau conturi discreționare.
Prin urmare prejudiciul pretins nu este cert, efectiv, real si nu a fost cauzat societății intimate. Pretențiile terțelor persoane
, cliente ale intimatei nu au fost dovedite si nu erau justificate la data când au fost adresate societății, iar aceasta nu avea niciun motiv pentru a le satisface de îndată, voluntar si fara nicio obiecțiune, astfel cum a procedat în realitate.
Faptul ca reclamanta, in mod intenționat si fara nicio justificare, a ales sa satisfacă voluntar, in integralitate si fara rezerve, pretențiile unor terțe persoane, fără a exista un titlu executoriu la baza acestor solicitări, nu ii conferă dreptul acesteia de a se subroga in drepturile clienților si de a se întoarce împotriva recurentului in modalitatea in care aceasta a procedat in cauza.
De altfel, după cum rezulta din ordinele de plata depuse la dosarul cauzei, atât la beneficiar, cat si la plătitor apare doar reclamanta, ceea ce are semnificația că aceasta nu a acoperit in realitate sumele pretinse de clienți, ci a cumpărat pentru sine alte acțiuni pe care le-a tranzacționat in numele clienților. De asemenea, într-un atare context nu se poate reține că acțiunile eventual răscumpărate de reclamanta valorează suma pretinsa prin acțiune, neexistând nicio dovada in sensul reclamat de intimată.
Așa cum a reținut si Curtea de Apel C. in decizia de casare, actele dosarului si legislația specifica releva ca toți clienții, si mai ales cei cu cont discreționar, își puteau vizualiza conturile si erau in acest mod in cunoștința de cauza cu privire la portofoliile lor, iar reclamanta nu a adus nicio alta proba care sa dovedească ca situația clienților Mitriu, Joiner si I. ita ar fi fost diferita.
Din fisa portofoliilor clienților, precum si din raportul de audit intern al reclamantei, reiese că unii dintre clienți înregistrau pierderi mari pe conturile lor si aveau sold negativ încă dinainte ca agenții ASIF sa efectueze operațiunile pretinse a fi neconforme. In realitate, ceea ce s-a încercat de către agenții ASIF a fost acoperirea pierderilor clienților, in speranța ca operațiunile realizate vor fi de succes si le vor aduce profit clienților, însa această împrejurare nu s-a realizat din cauze obiective, care au ținut de fluctuațiile pieței bursiere.
Prejudiciul pretins de către intimată este nedovedit.
În rejudecare, aceasta nu a solicitat nici o probă privitor la dovedirea unui eventual prejudiciu, precum și la legătura de cauzalitate a acestuia cu faptele reclamate recurentului, deși prin decizia de casare Curtea de Apel C. a statuat în acest sens.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat existența unei pagube în patrimoniul societății intimate nu este suficientă pentru a antrena în concret răspunderea unui salariat, în condițiile în care, atât sub aspectul vinovăției, cât și sub aspectul legăturii de cauzalitate între faptă si prejudiciu, si mai ales al existentei si întinderii prejudiciului, intimata nu a dovedit vinovăția angajatului.
De altfel, la încetarea raporturilor de muncă intimata nu a avut nici o pretenție față de recurent, deși toate elementele invocate de către aceasta în susținerea acțiunii îi erau cunoscute la acea dată.
La data de_, recurentul B. D. A. a depus la dosarul cauzei
"majorare a cererii de recurs (f. 12-13),
prin care a solicitat suspendarea executări sentinței recurate până la soluționarea recursului declarat în prezenta cauză.
La data de_, reclamanta S. B. S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 22-23) față de cererea de suspendare a executării Sentinței Civile nr. 781/2013 a Tribunalului C.
, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata.
La data de_ intimata S. B. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 32-36) la recursul formulat de pârât
, prin care s-a opus admiterii recursului.
Consideră intimata că motivele de recurs invocate de către pârât sunt nefondate, pentru argumentele ce urmează:
Principiul contradictorialității a fost respectat
. Prin notele de ședința depuse la data de_, intimata și-a exprimat poziția procesuală, atât în raport de îndrumările instanței de casare, cat și în raport de excepțiile invocate de parat, acestea fiind tranșate si soluționate atât in scris cat si oral in cadrul ședințelor de judecata, aspect care rezultă din notele de ședința si precizările depuse de ambele părți in cadrul litigiului.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței, menționează că prin notele depuse în rejudecare a subliniat că această nu este fondată, competența materială în primă instanță aparținând instanței de litigii de muncă, respectiv Tribunalului, în conformitate cu art. 270 din Codul Muncii, întrucât recurentul răspunde pentru prejudiciile produse intimatei prin faptele săvârșite de către acesta în perioada în care raporturile de muncă erau în curs de desfășurare.
Astfel, arată că recurentul a fost angajat societății intimate S. B. SA, pe postul de Director de sucursala, in baza contractului de munca nr. 231/_, înregistrat la ITM sub nr. 60009/_ si a actului adițional nr. 6680/_, la contractul de munca nr. 231, pe perioada_ -_ .
In calitate de director de sucursala, in baza contractului individual de munca si a fisei postului, acestuia îi reveneau obligații specifice, expres prevăzute, in conformitate cu regulamentul intern al societății, obligații însușite prin semnarea si asumarea acestor responsabilități.
Faptele culpabile pentru care se solicită angajarea răspunderii patrimoniale constau tocmai în încălcarea acestor atribuții si obligații de serviciu asumate si însușite de către acesta.
Prin nota explicativa, numitul R. Triboi, subordonat recurentului în perioada de referință, confirmă faptul că pe contul clienților Sean Travis Joiner, Mitriu Constanta, I. ica I., B. D. si Basu D. Mihai, au fost efectuate tranzacții ordonate de către B. D., in numele clienților, fără însa a exista o autorizare de tranzacționare din partea acestora.
Același angajat menționează că în momentul preluării portofoliilor clienților de la recurent, acestea nu conțineau documentele aferente tranzacțiilor efectuate, documente justificative de deschidere de cont ori date de contact ale clienților așa cum aceste obligații sunt prevăzute de normele CNVM, precum si de fisa postului directorului de sucursala (Fisa Postului / Atribuții suplimentare / Pct. 3/ alin. 6). În urma contactării telefonice, clienții, in portofoliile cărora au fost efectuate tranzacții fără autorizarea acestora, au arătat că relația de comunicare s-a desfășurat intre aceștia si recurent, insa au menționat că nu își însușesc o
parte din tranzacții, acestea fiind efectuate fără acordul lor.
Nu este incident nici cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea hotărârii.
Toate excepțiile invocate si apărările ambelor părți au fost puse in discuție, iar față de acestea părțile si-au exprimat atât in scris, cat si oral poziția
procesuală, instanța, în raport de acestea, pronunțând in final o sentința legala si temeinica, motivata atât in fapt si in drept si susținută de pozițiile părților exprimate in cauza.
În susținere, intimata face trimitere la documentația existentă la dosar în rejudecare, respectiv notele de ședința depuse de recurent la data de_, precizările depuse de recurent la data de_, notele de ședința depuse de intimată la data de_ și_, adresa CNVM dispusa de instanța la termenul din data de_ .
Faptul ca instanța de fond a decis sa respingă ca neîntemeiate excepțiile invocate de către recurent, nu poate constitui un motiv de recurs de natură să conducă la modificarea sentinței atacate.
Prima instanță a soluționat cauza, respectând îndrumările instanței de recurs stabilite prin decizia de casare.
Încă de la primul termen de judecata în rejudecare, intimata a răspuns punctual atât la solicitările instanței, cat si la îndrumările instanței de casare, astfel încât toate îndrumările instanței de recurs au fost aduse la îndeplinire.
Făcând trimiteri la prevederile art. 66 din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 care statuează că "S.S.I.F. are obligația păstrării, pe o perioadă de cel puțin 5 ani, a tuturor evidențelor și înregistrărilor referitoare la serviciile de investiții financiare prestate și tranzacțiile efectuate de societate, astfel încât
C.N.V.M. să poată supraveghea respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 și ale reglementărilor adoptate în aplicarea acesteia și, în special, verificarea respectării de către societate a obligațiilor față de clienți sau potențialii clienți", intimata învederează că îndrumarea instanței de casare referitoare la efectuarea unei expertize nu a putut fi adusă la îndeplinire din motive obiective întrucât documentele si evidentele cu privire la investițiile financiare ce puteau face obiectul unei expertize in domeniu, nu se mai regăseau in posesia intimatei, acestea depășind termenul legal de păstrare, sens in care acestea au fost trimise spre topit.
Astfel, arată că o parte din operațiunile de tranzacționare, menționate in acțiunea introductiva au avut loc în cursul anilor 2006 si următorii, termenul de păstrare de 5 ani a înregistrărilor cu privire la evidentele financiare era împlinit in cursul anului 2012 (anul in care s-a rejudecat dosarul), astfel încât oportunitatea efectuării unei expertize in cauza nu mai era posibila la acel moment.
Precizează că nu a avut nicio obiecțiune sau opoziție cu privire la oportunitatea efectuării unei expertize de specialitate in cauza, cu atât mai mult cu cât apreciază că aceasta i-ar fi profitat.
a. În ceea ce privește temeinicia excepțiilor invocate, intimata învederează că excepția necompetenței materiale este nefondată pentru argumentele pe care le-a expus anterior.
b. Consideră neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune, Operațiunile de tranzacționare pe conturile clienților Sean Travis Joiner,
lonica lulian, Basu D. Mihai, B. D. au avut loc in cursul anilor 2008-2009, iar acțiunea in răspundere patrimoniala a fost înregistrata la data de_, respectiv in interiorul termenului de prescripție prevăzut de art. 283 lit. c din Codul Muncii.
La data de_, respectiv înainte de a se efectua tranzacțiile neautorizate pe contul clientei Mitriu Constanta, în portofoliul acesteia se regăseau următoarele acțiuni: BRK 29792; SIF210000; SIF310000; RRC 1. ;
TLV 4895;
Ulterior acestei date, respectiv începând cu data de_ si pana in momentul realizării controlului intern, toate acțiunile din contul clientei au fost vândute, astfel încât la data de_, în urma raportului de control s-a stabilit
că în portofoliul acesteia nu se mai regăsea nici o acțiune, soldul fiind negativ de
- 194.802,44 lei.
În baza convenției încheiate cu această clientă, intimata s-a obligat sa-i aducă soldul contului la valoarea 0, prin preluarea soldului negativ cauzat de acțiunile întreprinse de recurent, precum si sa-i reconstituie portofoliul, conform celui deținut la data de_ .
Astfel, in perioada_ -_, intimata a cumpărat în numele acestei cliente acțiunile deținute de aceasta la data de_ .
Prin urmare, momentul creării prejudiciului in sarcina intimatei este cel în care aceasta a preluat soldul negativ al clientei si a reconstituit portofoliul acesteia prin achiziționarea de acțiuni din banii societății, respectiv anul 2009. Așadar, acesta este momentul ce trebuie avut în vedere la calculul termenului de prescripție, iar nu data la care au fost efectuate operațiunile pe
contul clientei.
Suma de bani solicitată de către intimată reprezintă prejudiciul creat de recurent, ca urmare a reconstituirii tuturor portofoliilor, reconstituire ce a avut loc in anul 2009, respectiv ca urmare a preluării soldurilor negative ale clienților in cursul anului 2009.
Regulamentul CNVM nr. 32/2006 indicat de recurent si depus in probațiune face foarte clar distincția
intre modalitatea de raportare către sediul central al agențiilor si/sau al sucursalelor după caz.
Locul de munca al recurentului, respectiv postul de director unde acesta a fost angajat, era si este constituit ca o Sucursala a intimatei si nu ca o Agentie a intimatei, astfel încât prevederile art. 17 alin 8 ale Regulamentului CNVM nr. 32/2006 invocat nu au aplicabilitate în cazul sucursalelor, astfel că intimata nu avea cunoștință de tranzacțiile efectuate în cadrul acestora.
Intimata consideră că prima instanță a apreciat corect probatoriul administrat, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, în cauză fiind întrunite toate condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a recurentului.
Învederează că în perioada_ -_, recurentul a fost angajatul intimatei în baza CIM nr. 231/_, înregistrat la ITM sub nr. 60009/_ si a actului adițional nr. 6680/_, la contractul de munca nr. 231, înregistrat la ITM C. -N. .
În această calitate, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu (răspunderea pentru necunoașterea si nerespectarea de către el si angajații din subordine a regulamentelor CNVM, BVB, ANSVM, etc; aprobarea după verificare a tuturor tranzacțiilor înregistrate in ziua precedenta si remiterea confirmării tranzacțiilor efectuate; aprobarea efectuării tranzacțiilor numai daca sunt prezentate toate documentele precizate de regulamente; avizarea in calitate de organ superior al agentului SIF din subordinea sa, a tuturor actelor întocmite de către agent in cazul clienților discreționari; directorul de sucursala trebuie sa verifice zilnic ordinele (daca fiecare ordin are anexate documentele prevăzute de regulamentele CNVM in vigoare), evidenta tranzacțiilor zilnice; directorul de sucursala trebuie sa verifice zilnic modificările in portofoliile clienților pentru a sesiza eventualele excese in tranzacții; în fiecare luna trebuie constituit un dosar pentru fiecare client comparator; ), recurentul a cauzat intimatei un prejudiciu, acesta fiind unicul si singurul răspunzător față de faptele sale culpabile.
Contrar celor susținute de către recurent, contul discreționar nu conferă o liberate "totală"; agentului de a face tranzacții in contul clientului, aceasta libertate fiind supusa confirmării operațiunilor de tranzacționare de către clienți, având in vedere ca valorile mobiliare sunt un bun, drept de proprietate al clienților de care doar aceștia pot dispune si doar aceștia pot trasa limitele in care terții pot dispune de acestea.
Operațiunile de tranzacționare pe contul clienților menționați anterior s-a efectuat fără acordul acestora, în acest sens fiind relevante solicitările exprese ale clienților de a nu se mai realiza nici o operațiune pe contul lor.
Prin urmare, operațiunile de tranzacționare efectuate pe conturile clienților au fost făcute abuziv, fără a exista un mandat din partea acestora, cu atât mai mult cu cât exista o interdicție expresa de a mai efectua pe conturile acestora operațiuni de tranzacționare.
În fine, arată recurenta că toate acțiunile întreprinse de recurent au produs consecințe negative de ordin patrimonial, precum si alterarea imaginii intimatei în relația cu clienții actuali si viitori, dar si cu instituțiile abilitate in acest sens (CNVM, BVB etc.).
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin scriptul "majorarea cererii de recurs"; pârâtul a solicitat suspendarea executării sentinței civile recurate(f. 12).
Reclamanta intimată s-a opus admiterii acestei cereri pentru motivele arătate prin întâmpinare(f. 22).
Curtea va respinge ca lipsită de obiect această cerere
, dat fiind faptul că la acest termen de judecată, ce a fost stabilit și pentru judecarea acestei cereri, s-a soluționat recursul.
Recursul este fondat.
Prin decizia nr. 2120/_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a admis recursul formulat de către reclamanta S. B. SA C. N. și s-a casat sentința atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.
S-a apreciat de către instanța de recurs că Tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în condițiile în care au rămas nedezlegate chestiuni de fapt și de drept esențiale în soluționarea litigiului și pe care părțile își bazează apărările.
Cu titlu de îndrumări, în conformitatea cu art. 315 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel a dispus ca, în rejudecare, prima instanță să stabilească natura juridică a răspunderii care ar putea fi antrenată în privința pârâtului recurent, respectiv dacă această este una delictuală ori este una patrimonială, întemeiată pe prevederile art. 270 din Codul Muncii, în acest context urmând să lămurească și aspectele privitoare la competența instanței.
De asemenea, a stabilit că este necesar a se clarifica cu părțile petitele acțiunii și temeiul juridic al acțiunii, apreciind că în măsura în care se reține competența instanței de dreptul muncii, trebuie completată probațiunea în raport de susținerile reclamantei privitoare la existența de dovezi că pârâtul ar fi operat de pe user-ul agentului R. Triboi, cu o parolă specifică, prin efectuarea de operațiuni de vânzare și cumpărare de acțiuni.
În acest sens, s-a stabilit necesitatea audierii de martori, precum și efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica dacă în istoricul înregistrărilor informatice din unitățile calculatoarelor de pe care s-a operat există dovezi în sensul celor afirmate de reclamantă.
Curtea a considerat că nu s-a clarificat raportat la prejudiciul dacă s-au făcut demersuri de recuperare și împotriva agenților ASIF care administrau conturile clienților cărora le-au fost refăcute portofoliile și care a fost rezultatul acestor demersuri. Totodată, nu s-a clarificat situația întinderii răspunderii materiale a pârâtului față de susținerea acestuia că prejudiciul trebuia suportat de către agenții ASIF, mai precis, dacă răspunderea trebuia să aparțină doar agenților, doar directorului sau trebuia împărțită între aceștia, conform regulii divizibilității, instituită de art. 271 Codul muncii, respectiv, dacă există o subsidiaritate a răspunderii acestora, raportat, evident, la atribuțiile fiecărei funcții.
De asemenea, în stabilirea vinovăției, Curtea a apreciat că nu s-au clarificat caracterele specifice contului discreționar decât prin raportare la o definiție din dicționarul de termeni financiari, deși părțile au poziții contradictorii în acest punct, invocându-se de către reclamantă obligativitatea anunțării și a preconstituirii unei dovezi în acest sens, a clientului, despre tranzacțiile efectuate chiar pe acest tip de cont. Totodată, se susține existența unei cutume, în sensul că eventualele pierderi sunt suportate de clienți doar cu condiția de a fi fost anunțați în timp relativ scurt de la efectuarea tranzacțiilor despre ele, în așa fel încât o eventuală scădere a valorii acțiunilor cumpărate să nu fie foarte importantă, raportat la timpul scurs. În plus, nu s-a clarificat dacă clienții în cauză își puteau vizualiza conturile (cum s-a afirmat) și deci puteau lua la cunoștință despre operațiunile făcute zilnic, prin internet, sau nu aveau această opțiune și dacă, în ipoteza existenței acestei facilități, mai era necesar a se obține, potrivit cutumei în domeniu, a unor semnături de confirmare a tranzacțiilor.
Nu au fost lămurite nici împrejurările privitoare la prescripția dreptului la acțiune, având în vedere datele producerii faptelor imputate, datele la care societatea a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta și pe cel răspunzător, cu privire la art. 283 Codul muncii.
În fine, s-a apreciat că nu a fost suficient lămurit prejudiciul, cuantumul acestuia, în situația în care se contestă oportunitatea și legalitatea procedeului urmat de reclamantă, de a reface portofoliile clienților cărora le-au scăzut valorile; se contestă însuși prejudiciul, prin contestarea existenței unei pierderi patrimoniale efective a societății, fiind necesar a se stabili, inclusiv pe cale de expertiză, dacă societatea a suferit un prejudiciu, dacă acesta este imputabil pârâtului. Totodată, s-a reținut că nu reiese cu claritate din actele de la dosar dacă întreg prejudiciul imputat reclamantului se datorează faptelor acestuia săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În rejudecare, cauza, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ *, a fost soluționată la data de_ prin sentința civilă nr. 781, ce a fost atacată cu recurs de către pârât.
Analizând această sentință prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor invocate,
Curtea constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, nesocotind flagrant prevederile art. 315 din codul de procedură civilă ce stabilesc caracterul obligatoriu pentru judecătorii fondului a problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, precum și a necesității administrării unor probe.
Potrivit dispozițiilor obligatorii din decizia de casare și având în vedere și prevederile art. 159 1al. 4 Cod de procedură civilă, Tribunalul ar fi trebuit să lămurească punctual aspectele legate de natura juridică a răspunderii pârâtului și implicit de competența instanței din perspectiva naturii acestei răspunderi, demers care nu rezultă din nicio încheiere de ședință.
În cuprinsul considerentelor se regăsește o sigură mențiune în acest sens, respectiv la finalul acestora Tribunalul reține că "apărările pârâtului cu privire la
…necompetența materială a instanței…sunt neîntemeiate";, fără a aduce vreun argument în susținerea acestei soluții, ceea ce confirmă concluzia potrivit căreia prima instanță a procedat la cercetarea judecătorească fără să stabilească dacă este sau nu competentă, nesocotind astfel îndrumările obligatorii ale instanței de casare.
Este adevărat că părțile au depus la dosar note de ședință și precizări(f. 31, 32, 56, 71, 73) prin care și-au exprimat poziția procesuală în raport de îndrumările date prin decizia de casare și, inclusiv, cu privire la competența instanței, însă această împrejurare nu exonerează instanța de obligația de a pune
în discuție și de a se pronunța asupra acestora, în conformitate cu art. 129 Cod de procedură civilă.
Prezumând că prima instanță a apreciat că litigiul dedus judecății este unul de muncă și, deci, competența de soluționare aparține acesteia, se constată că aceasta a procedat la judecarea cauzei în baza unui probatoriu sumar, ce nu a fost suplimentat în sensul impus prin decizia de casare, aceasta limitându-se la efectuarea unei adrese către Comisia Națională a Valorilor Imobiliare(f.97) și apreciind fondul cauzei ca fiind lămurit în baza scriptelor depuse la dosar de părți.
În fine, considerentele hotărârii cuprind o expunere superficială a stării de fapt, care nu lămurește nici unul din aspectele evidențiate prin decizia de casare și cu privire la care s-a făcut trimitere anterior, și se finalizează cu concluzia instanței potrivit căreia sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale ale pârâtului ceea ce, în opinia acesteia, justifică obligarea pârâtului la repararea prejudiciului pretins de către reclamantă.
Având în vedere cele mai sus expuse precum și faptul că prezentul litigiu nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 202/2010, întrucât data promovării acțiunii -_ este anterioară celei a intrării în vigoare a actului normativ menționat, respectiv_, astfel că soluția casării cu trimitere nu este limitativă, Curtea, în temeiul art. 304 pct. 1, 5 Cod de procedură civilă va admite recursul pârâtului și va casa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, în conformitate cu art. 315 Cod de procedură civilă, prima instanță va fi ținută de îndrumările anterior evocate, așa cum acestea au fost stabilite prin decizia civilă nr. 2120 din 14 iunie 2011, pronunțată în primul ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii ca rămasă fără obiect.
Admite recursul declarat de pârâtul B. D. A. împotriva sentinței civile nr. 781 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o casează în întregime și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS ; 3 ex./_ ; Jud.fond: P.U. ;
