Sentința civilă nr. 15675/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15675/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier L. C.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamant SC D. G. T. S. în contradictoriu cu pârâta P. P. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. T. Criste și reprezentanta pârâtului, av. Tereza Stroe.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior de judecată (f. 164-166).

Reprezentantele părților arată că nu mai au cereri de formulat ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 2639,41 lei, la care se adaugă TVA, reprezentând contravaloarea prejudiciului adus reclamantei de către pârât prin utilizarea unor servicii de telefonie mobilă fără legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, achitate de reclamantă, precum și la plata sumei de 2343 lei, reprezentând avans spre decontare aferent cheltuielilor necesare exercitării funcției, nedecontată în baza unor documente justificative de către pârât. Mai arată că, pârâtul a utilizat servicii în interes propriu, fără a avea legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zilele nelucrătoare și pe perioada concediului de odihnă, înregistrând, astfel, un cost suplimentar în cuantum de 2639,41 lei. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea formulată în scris și susținută oral în instanță. Mai arată că nu este săvârșită nici o faptă ilicită de către pârât, nefiind îndeplinită condiția angajării răspunderii patrimoniale. Pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a salariatului, una dintre condițiile care trebuie îndeplinite este existența unei fapte ilicite, fapta săvârșită în legătură cu munca salariatului, respectiv o faptă care să constea în neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu sau încălcarea unei obligații de serviciu. Mai arată că reclamanta nu i-a adus la cunoștință niciodată pârâtului care sunt serviciile de telefonie și internet incluse în abonament, limite de utilizare a serviciilor de

telefonie și date, faptul că nu a avut dreptul să utilizeze servicii în afara unor limite, modul în care ar fi putut verifica eventuale limite ale abonamentului. Reclamanta, în calitate de angajator, trebuia să facă dovada faptului că pârâtul a fost informat asupra acestor restricții, asupra serviciilor incluse în abonament, precum și asupra faptului că a utilizat acele servicii fără legătură cu atribuțiile de serviciu. Pârâtul a prestat o serie de servicii și și-a îndeplinit obligațiile pentru ca, colaborarea să se desfășoare conform celor stabilite astfel că nu este îndeplinită condiția vinovăției. Pârâtul nu avea obligația de a prezenta documente justificative ci, din contră, s-a stabilit în mod expres ca suma să se compenseze cu serviciile ulterioare efectuate in interesul angajatorului. Dincolo de orice dubiu faptul că nu se poate reține vinovăția pârâtului, atâta timp cât pârâtul a respectat întocmai înțelegerea cu reclamanta, conform acordului însușit și de către aceasta, fapt dovedit inclusiv prin solicitările ulterioare încheierii contractului individual de muncă. În ce privește prejudiciul, acesta trebuie să fie real, cert și să rezulte din probe întinderea lui. Cu toate acestea, reclamanta nu a depus nici un document din care să reiasă cuantumul prejudiciului, nu a depus dovada înregistrării contabile a sumei la avans decontare, ci din contră a depus acordul pârâtului care certifică înțelegerea avută cu reclamanta în sensul că suma în discuție reprezintă contravaloarea serviciilor ulterioare efectuate de către pârât după

încetarea contractului individual de muncă. Pârâtul și-a îndeplinit obligațiile asumate, a efectuat servicii în interesul reclamantei și ulterior încetării contractului individual de muncă, astfel că nu poate fi vorba de o modificare negativă a patrimoniului, reclamanta beneficiind de serviciile pârâtului contra sumei în discuție. Din fișa de lichidare rezultă că pârâtul nu are datorii față de societatea reclamantă, iar

reclamanta certificând prin semnarea acesteia că pârâtul nu a produs nici un prejudiciu acesteia. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC D. G. T. S. în contradictoriu cu pârâtul P. P. A., a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2639,41 lei, la care se adaugă TVA, reprezentând contravaloarea prejudiciului adus societății prin utilizarea unor servicii de telefonie mobilă fără legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, achitate de reclamantă. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 2343 lei, reprezentând avans spre decontare aferent cheltuielilor necesare exercitării funcției, nedecontată în baza unor documente justificative de către pârât, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul P. P. A., în calitate de angajat al societății, în temeiul contractului individual de muncă nr.13/_, a primit în folosință telefonul mobil Blackberry 9360, aparținând reclamantei, împreună cu abonamentul de utilizator Vodafone Business Talk aferent numărului de telefon 0730616922, astfel cum rezultă din Lista obiectelor de inventar date în folosință nr.208/_, destinate a fi utilizate exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cadrul societății. În acest sens, reclamanta este cea care suportă costurile de utilizare ale abonamentului, cu obligația corelativă a respectării de către pârât a limitelor serviciilor incluse în abonament și sub rezerva utilizării acestora în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu de către pârât.

Reclamanta a mai arătat că pârâtul a utilizat în mod abuziv drepturile conferite de ea în ceea ce privește deținerea telefonului mobil, nerespectând destinația pentru care i-a fost dat în folosință acesta, prin utilizarea unor servicii de internet, cu depășirea traficului inclus în abonament.

Reclamanta a învederat că pârâtul a utilizat aceste servicii în interes propria fără a avea legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu,, în zilele nelucrătoare și pe durata concediului de odihnă, înregistrând, astfel un cost suplimentar în cuantum de 2639,41 lei

De asemenea, a susținut că la data de_, în încercarea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, am trimis o notificare pârâtului prin care i-a oferit acestuia posibilitatea achitării eșalonate a sumelor datorate și înregistrate cu titlu de cost suplimentar, fără ca pârâtul să se conformeze cererii subscrisei.

Reclamanta a mai arătat că la data de_ s-a emis, ca urmare a cererii pârâtului de încetare amiabilă a contractului individual de muncă prin acordul părților, decizia nr.2/_ de desfacere a contractului individual de muncă nr. 13/_, în conformitate cu dispozițiile art.55, lit.b din Codul muncii, urmând ca raporturile de muncă să înceteze la data de_ .

Cu privire la al doilea petit al cererii de chemare în judecată, a arătat că i-a remis pârâtului suma în cuantum de 2343 lei prin dispoziția de plată nr.24/_, cu titlu de avans spre decontare aferentă cheltuielilor care urmau să fie efectuate de către pârât în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Cu toate acestea, pârâtul nu a procedat la decontarea acestei sume în baza unor documente justificative, astfel încât subscrisa nu am avut posibilitatea înregistrării în contabilitate a sumei remise la categoria cheltuielilor deductibile, cu consecința achitării unui impozit pe profit mai mare.

Totodată, a menționat că solicitarea adresată pârâtului de rambursare a sumei avansate spre decontare s-a concretizat cu prezentarea de către acesta a unui acord la data de_ cu privire la dreptul subscrisei de a reține suma în cuantum de 2343 lei din veniturile realizate de către acesta în urma prestării unor servicii către subscrisa, consecutiv încetării contractului individual de muncă nr.13/_ prin acordul părților.

Reclamanta a apreciat că, în ciuda faptului că pârâtul a refuzat ulterior

încheierii acordului din data de_ să ramburseze suma datorată, acest acord are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, cu toate consecințele pe care acest fapt le atrage în plan probator.

S-a mai arătat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții și că în cauză sunt incidente prevederile art. 254 Codul Muncii, fiind întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului:

  1. Referitor la condiția existenței unui raport juridic de muncă, reclamanta a susținut că, așa cum a arătat anterior, pârâtul a fost angajatul societății în temeiul Contractului individual de muncă nr. 13/_ .

  2. Cu privire la existența unei fapte ilicite săvârșite de pârât în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, a subliniat că pârâtul avea dreptul la decontarea contravalorii facturii de telefonie mobilă doar în măsura în care costurile erau justificate de îndeplinirea de către acesta a atribuțiilor de serviciu. Cu toate acestea, pârâtul a utilizat în mod abuziv drepturile conferite de către reclamantă, prin accesarea unor servicii de internet care nu au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia în perioada în care pârâtul se afla în concediu de odihnă. Mai mult, pârâtul nu a decontat prin prezentarea unor documente justificative suma în valoare de 2343 lei, remisă acestuia cu titlu de avans spre decontare.

    Cu privire la vinovăția pârâtului, reclamanta a arătat că acesta a cauzat cu știință un prejudiciu societății, cunoscând faptul că nu avea dreptul de a utiliza serviciile de telefonie mobilă în afara limitelor incluse în abonament și fără legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu și cunoscând faptul că prin nedecontarea prin prezentarea unor documente justificative a sumelor primite cu titlu de avans spre

    decontare, subscrisa sunt în imposibilitate de a înregistra această sumă în contabilitate.

  3. Cu privire la prejudiciul cauzat angajatorului, prin nerespectarea obligațiilor de serviciu de către pârât, s-a arătat că prejudiciul cauzat reclamantei constă în contravaloarea sumei de 2639,41 lei, achitată de către reclamantă, reprezentând costul suplimentar aferent utilizării serviciilor de internet de către pârât fără legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, la care se adaugă suma de 2343 lei, reprezentând avans spre decontare, remisă de către subscrisa pârâtului. Așadar, ca urmare a neprezentării deconturilor și a documentelor justificative de către pârât, reclamanta nu a avut posibilitatea înregistrării în contabilitate a sumei menționate la categoria cheltuielilor deductibile, cu consecința achitării de către subscrisa a unui impozit pe profit mai mare.

În ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, a apreciat că aceasta revine Tribunalului C., în temeiul art. 268-269 din Codul muncii. Potrivit art. 269 din Legea 53/2003 cererile privitoare la conflictele de muncă sunt de competența instanței de la sediul reclamantului. Prezenta cauza privește un conflict de muncă, respectiv o acțiune întemeiată pe prevederile art. 254 din Codul muncii și prin urmare competența revine instanței de la sediul societății, Tribunalul Cluj.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. P. A., a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata si nefondata și obligarea reclamantei la plata in favoarea sa a tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că a fost angajat al societății reclamante D. G. T. S., conform contractului individual de munca înregistrat in registrul general de evidenta a salariaților sub nr. 13/_ în funcția de specialist marketing - 2. conform Clasificării Ocupațiilor din România, pe durata nedeterminata cu începere de la data de_ și că având in vedere acest post, angajatorul a întocmit fisa postului.

Pârâtul a mai arătat că potrivit fisei postului, printre sarcinile si activitățile specifice postului de munca se enumerau si următoarele ( b.pct 2-Fisa postului) :

  • Efectuează studii de piața in vederea identificării de clienți potențiali;

  • Analizează produsul prețul, distribuția, promovarea, mediu on-line si face propuneri de ajustare a parametrilor către Managerul de Marketing;

  • Efectuează studii de piața singur sau in colaborare cu Managerul de Marketing ( ca participant la studii de piața de interes major);

  • efectuează culegerea de date si prelucrările statistice aferente, ( b. Pct 8 - Fisa Postului).

De asemenea, a susținut că ulterior angajării, in data de_, i-au fost date in folosința obiecte de inventar conform listei de inventar nr. 208/_, fiindu-i atribuita si o cartela SIM cu numărul 0730616992.

După cum rezulta si din lista obiectelor de inventar date in folosința se menționează doar "BB 9360( set complet) 1 buc", nu se menționează numărul de telefon alocat, felul abonamentului, si cu atât mai puțin serviciile incluse in abonament.

Pârâtul a menționat faptul ca nici la predarea cartelei SIM si nici ulterior nu i s- au comunicat următoarele:

  • serviciile incluse in abonament, respectiv: cate minute rețea poate utiliza/cate minute naționale pot utiliza, tip abonament, cat si cum pot utiliza internetul pe mobil inclus: numărul de minute in rețea, in grup, etc;

  • valoarea limita a serviciilor suplimentare;

  • regulament / politica de utilizare a terminalului mobil;

  • modul in care pot verifica eventualele costuri suplimentare

    Mai mult decât atât, la predarea cartelei SIM a solicitat sa i se comunice:

  • cate minute in rețea si cate minute in afara rețelei (nationale) poate vorbi lunar si cum poate verifica statusul minutelor folosite si eventualul cost suplimentar

- care este traficul de internet inclus in abonament, si cum poate verifica statusul serviciilor de internet folosit si eventualul cost suplimentar;

Pârâtul a susținut că i s-a comunicat ca este un abonament de grup si nu putea verifica individual status minute folosite pentru fiecare SIM si de asemenea, in ceea ce privește internetul mi s-a comunicat ca beneficiază de "internet nelimitat" pe mobil. Am făcut aceste solicitări direct către persoana care se ocupa de partea de logistica (C. Sighiartau), in mod repetat, atât verbal cat si in scris (prin e-mail).

In perioada_ -_, pârâtul a fost in concediu de odihna, (fiindu-i aprobata cererea de concediu pentru aceasta perioada) insa in ciuda acestui fapt i s-a solicitat sa presteze o serie de servicii.

Dupa cum se poate observa si din email-urile anexate prezentei intampinari, in perioada de concediu de odihna a prestat servicii in interesul angajatorului-reclamant: dupa cum urmează:

In data de_ :

A analizat problemele de funcționalitate a website-ului companiei, in vederea îmbunătățirii acestuia:

Introducere imagini - verificare bug-uri;

Verificare deschidere fișiere pdf ( necesita incarcarea acestora); Analiza probleme navigabilitate pe breadcrumb;

Analiza pagina de produse - website nou; Verificare si propunere texte website nou;

Identificare client nou - comunicare propunere de oferta.

In data de_ -_ :

Modificări la raportul săptămânal folosit de companie pentru fiecare angajat; Analiza texte site;

Analiza lista proiecte - site: Verificare website nou.

In_ -_ ( zile nelucratoare: sâmbăta si duminica)

Verificare website nou, identificare bug-uri si semnalare probleme existetente;

De asemenea, conform mail-ului transmis in_ ( orele 16:46) s-au stabilit o serie de operațiuni ce urmau sa fie efectuate de către el ( in perioada in care se aflam in concediu): respectiv

- Secțiune arhitectura si design (pe website); Upgrade general dpdv al conceptului; Newstetter lansare website - emailing; Campanie on-line lansare website (Facebook); Linkexchange cu website-uri ale partenerilor;

SEO - optimizare, înscriere in directoare on-line, website-uri de specialitate etc.

Prin urmare, rezulta cu puterea evidentei faptul ca pentru a putea efectua aceste operațiuni, era absolut necesara folosirea traficului wap si a serviciilor de streaming, in vederea verificării site-ului si optimizării acestuia, a documentarii profesionale prin filme tutoriale de training in ceea ce privește dezvoltarea de website- uri si optimizarea website-urilor d.p.d.v. SEO (vizionari video, download prezentare etc).

Cu toate acestea, in ciuda serviciilor prestate in interesul angajatorului in perioada de concediu de odihna cat si in zilele nelucratoare, ( dupa cum a arătat in cele de mai sus si dupa cum rezulta si din mail-urile anexate - 28 la număr), si fara a i se comunica vreodată care este limita traficului de internet inclus in abonament sau care este pragul limita pentru depășirea acestuia:

In data de_ reclamanta i-a înmânat o notificare prin care cu rea credința, susținând total nefondat ca a utilizat abuziv drepturile conferite prin utilizarea

numărului de telefon 0730616992, îi solicita sa achite suma de 2639,41 lei + TVA reprezentând asa zisa contravaloare a costului suplimentar susținut a fi realizat de către el.

Ulterior acestei notificări, in urma discuțiilor avute cu reprezentanții societății privind intreaga situația au ajuns la concluzia ca într-adevăr aceasta suma nu poate si nu are baza legala de a-i fi imputata pârâtului, neexistand nicio incălcare a obligațiilor asumate de catre pârât si nicio vinovăție din partea sa. (inclusiv din fisa de lichidare rezulta ca pârâtul nu are datorii fata de societate)

Având in vedere atitudinea angajatorului care a incercat sa-i impute cheltuielile aferente abonamentului Vodafone, fara a avea o baza legala si fara ca el sa fie in vreo culpa sau sa efectueze vreo fapta ilicita si in ciuda faptului ca a prestat servicii in folosul acestuia si in zilele nelucratoare si in zilele de concediu, a inteles sa solicite încetarea contractului de munca prin acordul părților, (cerere înregistrata sub nr. 354/_ ).

Datorita diferendului existent intre el si SC D. G. T. S. in ceea ce privește suma reclamata ca urmare a inregistrarii costului suplimentar pe SIM-ul aflat in folosința sa, având in vedere ca nu își putea asuma acest cost ilicit si nejustificat a solicitat încetarea amiabila a CIM prin acordul pârtilor. Cererea i s-a aprobat si ulterior a rezultat un acord care prevedea:

  • Acceptul său pentru o colaborare ulterioara încheierii CIM cu SC D. G. T.

    S. . Motivația sa era venitul suplimentar pe care urma sa-l incaseze in urma prestațiilor de marketing;

  • Acceptul său de a compensa parte din suma de 2343 lei cu veniturile realizate prin prestații ulterioare incheierii CIM. Motivații: 1.dorința de a obține o perioada de preaviz mai scurta de 20 de zile la care îl obliga codul muncii si CIM, (ceea ce s-a si intamplat) in vederea angajării sale la o alta companie in termen scurt; 2.dorința sa de a pune bazele unei colaborări fructuoase pentru ambele parți in viitor;

In acest acord, la cererea angajatorului, sub rezerva incheierii amiabile a CIM, a stipulat clar ca intenționează sa compenseze parte din suma de 2.343 lei in virtutea motivațiilor mai sus menționate, prin activități de marketing online ulterioare incheierii CIM.

După încheierea acordului a fost obligat să semneze cum ca ar fi incasat avans spre decontare suma de 2343 lei cu motivația ca aceasta va fi pentru compania SC D.

G. T. S., cadrul legal prin care, in virtutea acordului exprimat de acesta si anexat, compania SC D. G. T. S. va compensa sumă de 2.343 lei din veniturile realizate de el după încheierea CIM.

S-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

Pârâtul a fost angajatul reclamantei conform contractului individual de muncă nr.13/_, pe durată nedeterminată începând cu data de 0_ p postul de specialist marketing și pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână (f.8-13).

Conform fișei postului reclamantului, acesta avea printre obligații și să analizeze mediul de lucru on-line, să efectueze studii de piață, studiul concurenței și să promoveze imaginea companiei.

Prin Decizia nr.2./_, contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut începând cu data de_, prin acordul părților iar in cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nu s-a reținut că pârâtul ar datora anumite sume de bani reclamantei (f.14).

Pârâtul a primit în vederea utilizării în interes de serviciu un telefon mobil Blackberry 9360 cu un abonament Vodafone Business Talk iar reclamanta pretinde că suma de 2639,41 lei plus TVA care a reprezentat valoarea facturii telefonice ca

urmare a unor accesări a internetului ar trebui să îi fie restituită de către reclamant deoarece acesta nu a accesat internetul în interes de serviciu.

Pe de o parte, se constată că reclamanta, fost angajator care are sarcina probei în temeiul art.272 din Codul muncii, nu a dovedit că i-a comunicat pârâtului care este limita în cadrul căreia poate utiliza internetul de care beneficia potrivit abonamentului de telefonie mobilă și internet. Acesta nu a semnat niciun document din care să rezulte cunoașterea obligației de a utiliza telefonul mobil în anumite limite, urmând ca în cazul depășirii acestor limite, să răspundă patrimonial. Or, este de esența răspunderii juridice existența unei fapte ilicite și a vinovăției în producerea prejudiciului iar vinovăția presupune informarea prealabilă cu privire la limitele legale în care trebuie să se desfășoare o anumită activitate.

Din corespondența electronică depusă la dosar la filele 63-80 purtată între pârât și reprezentanții reclamantei se constată că pârâtul era solicitat să dea curs respectiv să informeze cu privire la activități efectuate în legătură cu serviciul și în afara timpului legal de lucru, respectiv la sfârșitul săptămânii, de pildă e-mailul din data de_ (f.63). De asemenea, din răspunsurile pârâtului la aceste solicitări efectuate prin e-mail rezultă că acesta se referă la elemente tehnice concrete, prin urmare din aceste împrejurări rezultă că pârâtul efectua anumite verificări înainte de a răspunde, așadar rezultă că acesta era nevoit să utilizeze internetul în interes de serviciu și în afara timpului legal de lucru. Prin urmare, nu i se poate imputa descărcarea de pe

internet a unor date și accesarea paginilor de internet în perioadele în care acesta nu se afla la serviciu.

De altfel, reclamanta căreia îi revine sarcina probei în calitate de fost angajator, nu a dovedit că pârâtul ar fi utilizat internetul în interes propriu.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 2343 lei reprezentând avans spre decontare aferent cheltuielilor necesare exercitării funcției, nedecontate de către pârât, se constată de asemenea, lipsa de temeinicie a acestei cereri având în vedere că, potrivit dispoziției de plată de la fila 19 pârâtului i-a fost plătită această sumă în vederea îndeplinirii unor atribuții de serviciu neprecizate de către angajator iar în decizia de încetare a raportului de muncă angajatorul nu mai

formulează nicio pretenție împotriva pârâtului, astfel că rezultă că acesta a considerat că nu i se datorează această sumă de bani, fiind o sumă cuvenită pârâtului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a atribuțiilor de serviciu, în acest sens fiind semnat un acord al pârâtului privind prestarea serviciilor către reclamantă după încheierea raporturilor de muncă derulate pe baza contractului individual de muncă. Pârâtul a arătat că suma respectivă de bani i-a fost plătită pentru compensarea serviciilor pe care acesta urma să le presteze în favoarea reclamantei după încetarea contractului individual de muncă iar această susținere este confirmată prin

corespondența electronică dintre fostul angajator și fostul angajat (f.82-100), conform căreia pârâtul a prestat în continuare servicii în favoarea fostului angajator, astfel

încât rezultă că a operat o compensare între suma de 2343 lei și activitatea acestuia în beneficiul reclamantei.

Prin urmare, în baza art. 254 din Codul muncii, se constată că reclamantul nu și-a încălcat cu vinovăție nicio atribuție de serviciu, nu a produs o pagubă materială angajatorului din vina și in legătură cu munca sa și nu a beneficiat de plata unor sume nedatorate, astfel încât să fie incidente prevederile legale referitoare la răspunderea patrimonială a salariatului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 254, 269 din Codul muncii, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin.1 C.p0r.civ., instanța va obliga reclamanta la plata in favoarea pârâtului a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamanta S.C. D. G. T. S.R.L., cu sediul procesual ales în C. -N., str. A. DP, nr.24, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul P. P. A., cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. F., nr.77, ap.72, jud.C. .

Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 25 Noiembrie 2013

Președinte,

I. P.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG 4 ex. 02.12.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15675/2013. Acţiune în răspunderea patrimonială prejudiciu muncă