Decizia civilă nr. 3804/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3804/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea
S.C. "P. ȘI P. "; C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3186 din_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, privind și pe intimata
SA L. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă Cojan Robert F. în calitate de administrator al contestatoarei, reprezentantul acesteia, consilier juridic Habala Orieta și intimata personal și asistată de avocat S. N. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta contestatoarei depune la dosar delegația de reprezentare în instanță a acesteia și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare în temeiul art. 318 și urm. C.proc.civ., susținând pe scurt motivele invocate în memoriul depus la dosar. Învederează instanței faptul că actul adițional la contractul individual de muncă la care face referire instanța de recurs nu face obiectul acestui litigiu de muncă, întrucât în baza acestui contract intimata îndeplinea funcția de economist și nu funcția de director, contractul fiind încheiat între Corpul Gardienilor P. i C. și intimată, această eroare materială fiind cuprinsă în motivarea sentinței.
Reprezentantul contestatoarei, administrator Cojan Robert solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și depune la dosar o expunere a motivelor care cuprinde la Secțiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ -
O.U.G. pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, la Secțiunea 2 - Motivul emiterii actului normativ, iar la Secțiunea 3 - Impactul socio-economic al proiectului de act normativ.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, învederând instanței faptul că prev. art. 318 C.pr.civ. nu trebuie apreciate extensiv, întrucât nu se pune problema rejudecării recursului. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 3186 din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._
s-a admis recursul declarat de reclamanta SA L. împotriva sentinței civile nr. 6055 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, care a fost modificată în tot și în consecință s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SA L. în contradictoriu cu intimata S.C. P. ȘI P. C. SRL și în consecință s-a anulat decizia nr. 691 din_ emisă de intimată.
Intimata a fost obligată la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior și la plata drepturilor salariale, indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, de la data încetării contractului de muncă și până la data reintegrării efective, ca și la a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut în esență că prin decizia nr. 691/_ intimata a constat încetarea contractului individual de muncă al recurentei, nr. 1720/1/_, începând cu data de_ .
Din cuprinsul acestei decizii s-a desprins două temeiuri de fapt și de drept: acordul tacit al recurentei pentru încetarea contractului de muncă și încetarea de drept al acestuia în temeiul art.55 lit. b, art. V din OUG 82/2007.
În ce privește prima ipoteză, instanța de fond a reținut că acordul reclamantei a fost exprimat tacit prin acceptarea unei funcții identice cu cea deținută anterior (dar guvernată anterior de contractul de muncă) în cadrul societății reorganizate.
Curtea a reținut că lipsește caracterul neechivoc al acestuia, între cele două contracte existând diferențe fundamentale, care nu permit concluzia că acceptarea unuia a echivalat cu renunțarea de către recurentă la cel anterior. Nu a putut fi pus semnul egalității într-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu un contract de mandat pe o perioadă de doi ani. Mai mult, se observă înțelesul diferit pe care cele două părți le au asupra conținutului celor două funcții - de administrator și director - din perspectiva cumulului sau, dimpotrivă, a identității dintre acestea. Toate aceste chestiuni au conferit un caracter echivoc și incert manifestării de voință al recurentei în sensul pretins de intimată, acela al acordului la încetarea contractului individual de muncă.
În ce privește aplicabilitatea art. V din OUG 82/2007, Curtea a reținut că această normă cu caracter general, trebuie privită prin raportare la normele speciale privind administrarea societăților comerciale cuprinse în Legea 31/1990. Or, dacă articolul V din O.U.G. 82/2007 nu distinge între societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, acest articol este aplicabil administratorilor și directorilor la care face referire Legea 31/1990.
Dacă în cazul societăților pe acțiuni a fost reglementată atât funcția de administrator, cât și pe cea de director, în cazul societăților cu răspundere limitată a fost reglementată doar funcția de administrator.
Desigur, nimic nu împiedică o societate cu răspundere limitată să își înființeze funcția de director, însă aceasta va avea un conținut și reglementare specifică, contractuală și nu legală, fapt ce a exclus aplicabilitatea art. V din OUG 82/2007. Art.197 alin.4 din Legea 31/1990 prevede că dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare.
Or, funcția pe care recurenta o ocupa în temeiul contractului de muncă a cărui încetare s-a atacat era aceea de director, nu de administrator. Or, este esențial a se determina dacă funcția de director a încetat a mai exista după
transformarea direcției în societate comercială, fiind înlocuită cu cea de administrator.
Curtea nu a împărtășit opinia instanței de fond în acest sens, reglementarea din actul constitutiv la care s-a referit instanța de fond neconducând în mod direct și indubitabil la această concluzie (art. 3 din Hotărârea nr. 195 din 16 august 2010 ce cuprinde prevederea potrivit căreia conducerea S.C. P. și P. C. va fi asigurată de un administrator numit de Consiliul Județean C. . Articolul 4 menționează că administratorul îndeplinește și funcției de director al societății. O prevedere similară este conținută de art.24 din actul constitutiv. Or, folosirea conjuncție "și"; semnifică mai degrabă un cumul de funcții, intenția societății de a păstra și funcția de director, care va fi îndeplinită de administrator.
Dacă textul amintit mai sus ar putea naște dubii asupra interpretării, actul adițional încheiat ulterior a confirmat concluzia mai sus amintită.
Prin actul adițional la contractul de muncă nr.1. /_, părțile au agreat menținerea recurentei în funcția de director.
Rezultă că intimata a acceptat în mod neechivoc continuarea contractului de muncă al recurentei pentru funcția de director, în paralel cu derularea contractului de mandat pentru funcția de administrator.
Nici un text legal nu interzice cumulul calității de administrator cu cea de salariat. Art. 196 1alin.3 din Legea 31/1990 instituie un drept - acela al unicului asociat de a avea calitatea de salariat - și nu o interdicție, aceasta neputând fi reținută printr-o interpretare extensivă în genul celei propuse de intimat.
Dat fiind caracterul contractual al funcției de director, Curtea a reținut că nici expirarea contractului de mandat pentru funcția de administrator, nici invocarea art. V din OUG 82/2007 nu a produs, din punct de vedere legal, nici un efect asupra contractului de muncă al recurentei pentru funcția de director.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatoarea
"P. ȘI P. "; C. S.R.L
solicitând în temeiul art. 318 și urm. C.proc.civ. anularea deciziei nr. 3186/R/_ a Curții de Apel C. .
În motivare s-a arătat că soluția este rezultatul unor greșeli materiale evidente, care trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.
Actul adițional la contractul individual de muncă la care face referire instanța de recurs - act adițional la contractul nr. 1. /_ - nu face obiectul acestui litigiu de muncă întrucât în baza acestui contract intimata îndeplinea funcția de economist și nu funcția de director, contractul fiind încheiat între Corpul Gardienilor P. i C. și reclamantă. Susținerea motivelor de admitere a recursului pe considerarea existenței unui act adițional la contractul invocat de recurentă ( în realitate acesta referindu-se la un alt contract, încetat anterior) constituie o eroare materială majoră care a putut duce la soluția greșită aleasă de instanța de recurs.
Contractul care face obiectul dosarului este contractul 1720/1 din_, nu 1. .
Referitor la aplicabilitatea art. V din OUG nr. 82/2007 în speța de față, acesta instituie o derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 așa încât este o normă specială.
Astfel, pe perioada exercitării mandatului de administrator, art. 137 din Legea nr. 31/1990 are în vedere suspendarea contractelor de muncă ale salariaților angajați în alte funcții decât cea de administrator. Art. V din OUG nr. 82/2007 se referă la încetarea de drept a contractelor individuale de muncă încheiate pentru funcția de administrator, respectiv director.
Art. 56 din Codul Muncii prevede cazurile în care contractul individual de muncă încetează de drept, iar prin OUG nr.82/2007 s-a derogat de la dispozițiile art. 56, în sensul că legiuitorul a înțeles să prevadă și un caz de încetare de drept în cazul contractelor de muncă ale administratorilor și directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a ordonanței. Pentru a nu lăsa loc de interpretare legiuitorul a arătat că aceste contracte încetează de drept chiar dacă acceptarea mandatului s-a făcut după intrarea în vigoare a ordonanței cu precizarea că momentul încetării este data acceptării mandatului.
Legiuitorul nu a făcut distincție în legătură cu aplicarea acestui text de lege, iar unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă.
În cauză raportul de muncă s-a derulat în cadrul unei societăți cu răspundere limitată și aceasta trebuie să constituie preocuparea instanței, respectiv de a analiza incidența dispozițiilor art. V din O.U.G. nr. 82/2007 la această categorie de societăți.
Eroarea materială, prevăzută în cuprinsul hotărârii la pag. 7 paragraful 4, constă tocmai în precizarea caracterului ca fiind general al unei norme speciale.
Aceasta regulă ține seama de faptul că, unei formulări speciale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot specială, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține.
Intimata
SA L. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274, alin.1 C. proc. civ. arată în motivare că noțiunea de greșeală materială nu trebuie
interpretată extensiv, legea având în vedere acele greșeli cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea însemna eventual netemeinicia hotărârii. Greșeala materială la care se referă art. 318 C.proc.civ. nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege sau un act dedus judecății, în caz contrar fiind într-o situație ocolită de rejudecare a recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de contestație în anulare și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Este neîntemeiată și urmează a fi respinsă contestația formulată.
Primul motiv invocat vizează eroarea materială pe care s-a întemeiat instanța de recurs, ce poartă asupra actului adițional la contractul individual de muncă: se arată că instanța de recurs face referire în mod eronat la actul adițional la contractul nr. 1. /_, care de fapt nu face obiectul acestui litigiu de muncă întrucât în baza acestui contract intimata îndeplinea funcția de economist și nu funcția de director, contractul fiind încheiat între Corpul Gardienilor P. i C. și reclamantă. Arată contestatoarea că în fapt, contractul care face obiectul dosarului este contractul 1720/1 din_, nu 1. .
În analizarea acestui motiv de contestație în anulare, Curtea notează că în acest mod, contestatoarea urmărește redeschiderea fondului chestiunii supuse judecății și reanalizarea recursului, invocând o eroare materială inexistentă. Obiectul litigiului nu l-a constituit în sine nici unul din aceste acte, ci decizia de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei, nr. 691/_ .
Este adevărat că s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 1720/1/_ (fila 43 dosar fond) între reclamantă și Direcția Județeană de P. și Ordine C., însă în urma reorganizării angajatorului în societate comercială, contractul s-a păstrat, dovadă fiind încheierea unui "act adițional la contractul
individual de muncă nr. 1. /_ "; între părțile din prezentul litigiu, prin care s-a stabilit menținerea reclamantei în funcția de director, cu precizarea că restul clauzelor contractului individual de muncă la care nu se face referire rămân valabile, astfel încât instanța de recurs, analizând pe fond cauza, nu s-a referit din eroare la acest act adițional, ci în deplină cunoștință de cauză și aplicat, în cadrul interpretării înscrisurilor probatorii în demersul de clarificare a stării de fapt și a relevanței juridice a acestor înscrisuri.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare - referitor la aplicabilitatea art. V din OUG nr. 82/2007 în speță, cu argumentarea că acesta instituie o derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 așa încât este o normă specială care se impune a se aplica în cauză - Curtea reține că în mod evident, tine la o modificare a modului de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, solicitând instanței ca în cadrul acestei căi extraordinare de atac să dea o altă dezlegare recursului, practic să judece în alt mod recursul, transformând astfel calea de atac promovată într-un recurs la recurs, inadmisibil în lumina dispozițiilor codului de procedură civilă.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ., urmează a fi respinsă contestația în anulare, iar în temeiul art. 274 C.proc.civ., va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. "P. ȘI P. "; C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3186 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita contestatoare să plătească intimatei SA L. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D. C.
G.
N.
M.
GREFIER
B.
Red.I.T./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: B. George Zdrenghea
Jud. recurs:I. T. /D. C. G. / N. M.
