Decizia civilă nr. 490/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 490/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. S. M. împotriva sentinței civile nr. 13657 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata pârâtă S.C. M. SA C. T., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului - avocat Persida Pîrlea din cadrul Baroului București.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 18 februarie 2013 intimata a transmis prin fax la dosarul cauzei întâmpinare într-un singur exemplar.
La acest termen de judecată reprezentantul recurentului depune la dosar delegația sa de reprezentare și certificate de naștere ale copiilor reclamantului, arată că a lecturat întâmpinarea și nu solicită termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul acesteia.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține motivele formulate prin memoriul de recurs și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale conform chitanțelor depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 13657/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul R.
S. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. C. T. S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între reclamant în calitate de angajat și societatea pârâtă în calitate de angajator s-au desfășurat raporturi de muncă după cum rezultă din contractul de muncă al reclamantului încheiat în data de_ (f 9), din contractul individual de muncă nr. 22540/_ al reclamantului (f. 10) și din acte adiționale la aceste contracte (f. 12-13, 28-39).
La data de_ postul reclamantului era acela de tehnician, după cum rezultă din susținerile concordante ale părților, precum și din actele depuse la
dosarul cauzei (fișa postului, fișa de evaluare, contractele de muncă și actele adiționale la aceste contracte).
Prin decizia Consiliului de Administrație nr. 5/_ (f 46) s-a aprobat raportul privind optimizarea schemei de personal nr. G6/114/_ întocmit de Direcția Resurse Umane și noua organigramă a societății anexată la decizie.
În organigrama aprobată prin decizie în cadrul Departamentului Control Financiar și Analiză Contracte nu există postul de tehnician (f. 63).
Prin adresa nr. g12/123/_ s-a adus la cunoștința reclamantului decizia de desființare a postului săi precum și faptul că s-a dispus încetarea contractului său de muncă, iar prin decizia nr. 68/_ s-a dispus încetarea, începând cu data de_ a contractului individual de muncă al reclamantului.
Contestația reclamantului a fost respinsă cu motivarea că activitatea de supraveghere a contractelor de vânzări și achiziții nu se mai justifică pentru că vânzările au trecut ca activitate la o altă entitate economică, respectiv M. Service, cu același acționariat, nemaifiind nevoie de o supraveghere din partea departamentului din care contestatorul a făcut parte. S-a precizat de asemenea că nu i se poate oferi reclamantului un alt loc de muncă întrucât urmează să fie reduse încă aproximativ 500-700 de locuri de muncă în societate și că nici criteriile sociale nu poate fi aplicate într-o astfel de situație.
Raportat la susținerea reclamantului în sensul că decizia de concediere nu este motivată, instanța a reținut că în cuprinsul deciziei se menționează că aceasta s-a adoptat în vederea menținerii viabilității societății în contextul crizei economice existente în România cu consecințe grave în sectorul metalurgic datorită diminuării continue a cererii pe piață, scăderii vânzărilor, dificultății persistente în încasarea unor creanțe și în cele din urmă a unei disproporții vădite a raportului dintre cheltuieli și încasări, se impune cu precădere reducerea cheltuielilor prin optimizarea numărului de personal; de asemenea s-a făcut referire la decizia Consiliului de Administrație nr. 5/_ și Anexa 2 care cuprinde posturile care au fost reduse incluzând și postul ocupat de reclamant; de asemenea, s-a menționat și faptul că societatea nu deține posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională a angajatului.
În aceste condiții, având în vedere menționarea acestor motive în cuprinsul deciziei de concediere, instanța a apreciat că nu se poate considera că decizia atacată nu ar fi fost motivată. Ar fi excesiv să se pretindă societății pârâte să redea în cuprinsul deciziei de concediere, întregul conținut al raportului în baza căruia s-a adoptat decizia Consiliului de Administrație nr. 5/_ .
Este adevărat și faptul că decizia de concediere face referire și la criteriile de selecție prevăzute de contractul colectiv de muncă, iar această referire intră în contradicție cu răspunsul dat contestației reclamantului în care se precizează că nu se aplică în cazul său criteriile de selecție sociale menționate în contractul colectiv de muncă. Această eroare se explică însă, probabil, prin utilizarea unui formular tipizat de către societatea pârâtă pentru redactarea deciziilor de concediere, care se poate preta și angajaților în cazul cărora sunt aplicabile criteriile de selecție menționate anterior. Această eroare nu este însă de natură să conducă la concluzia nemotivării deciziei de concediere, având în vedere că această decizie conține motivele indicate anterior, apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru ca decizia să fie valabilă.
Reclamantul a mai susținut că în nelegal s-a dispus concedierea sa atâta timp cât raportat la criteriile de selecție menționate în contractul colectiv de muncă. Aceasta deoarece reclamantul a obținut rezultate foarte bune în activitatea sa și are doi copii în întreținere (acestea fiind criteriile la care se referă contractul colectiv de muncă).
Instanța a apreciat însă că este pertinentă și corectă susținerea pârâtei expusă în întâmpinare conform căreia în speță nu sunt aplicabile criteriile de selecție menționate în contractul colectiv de muncă. Aceasta deoarece, respectivele criterii se referă la situația în care există mai multe persoane care ocupă posturi identice și se pune problema stabilirii între acestea a unei ordini de prioritate. Aceasta însă nu este situația din prezenta speță. Conform noii structuri organizatorice a societății pârâte, departamentul în care era anterior angajat reclamantul nu conține niciun post de tehnician, iar în acest caz, nu sunt aplicabile criteriile de selecție menționate anterior.
Reclamantul a mai susținut nulitatea arătând că decizia de desființare a postului reclamantului a fost una arbitrară și abuzivă.
După cum rezultă însă din decizia de desființare a postului, din raportul care a stat la baza acesteia, desființarea postului a fost cauzată de încercarea societății pârâte de a-și diminua cheltuielile de personal. Instanța a mai reținut că postul reclamantului nu a fost singurul desființat ci, dimpotrivă, numeroase posturi din organigrama societății pârâte au fost desființate. În consecință, nu există niciun motiv pentru a pune la îndoială faptul că motivul desființării postului reclamantului a fost încercare de diminuare a cheltuielilor de personal invocată de pârâtă, ceea ce reprezintă o cauză reală și serioasă în sensul art. 65 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. S. M.
, solicitând modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii în tot a cererii principale și pe cale de consecință să se constatate nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. 68/_ emisă de către pârâtă și înregistrată în programul Revisal sub nr. 20120426_13_1_1. _392082036; obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, inclusiv la plata contribuțiilor sociale aferente salariilor de la momentul desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă pe post; cu cheltuieli de judecată aferente ambelor faze procesuale.
În motivarea recursului recurentul a arătat următoarele:
Potrivit art. 76, alin. 1 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică în scris salariatului și trebuie să conțină în mod obligatoriu, printre altele și motivele care determină concedierea, termenul de preaviz, motivele care determină desființarea locului de muncă, în vederea aprecierii, prin prisma mențiunilor deciziei, a caracterului efectiv al acestei măsuri, respectiv a cauzei reale și serioase a concedierii.
Prin urmare, angajatorul nu se poate prevala de alte prevederi legale decât cele pe care le-a menționat expres în cuprinsul deciziei de concediere .
În cuprinsul Deciziei de concediere nr. 68/_, intimata face referire la criteriile de selecție menționate în cuprinsul Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Această referire nu este una întâmplătoare, cu atât mai mult cu cât intimata era nevoită să facă o astfel de mențiune, dat fiind faptul că la nivel de unitate există un Contract colectiv de muncă, aceasta din urmă având prioritate față de prevederile cuprinse în Codul Muncii.
Decizia de concediere cuprinde la art. 2 următoare mențiune: Criteriile de stabilire a ordinii de priorități sunt cele prevăzute de art. 6.2, pct. 2, respectiv criteriile competenței profesionale, iar la competențe egale se respectă ordinea prevăzută la art. 6.3 respectiv criteriile sociale din Contractul Colectiv de muncă la nivel de societate.
În cuprinsul Contractului colectiv de muncă se precizează la art. 6.2, pct. 2 că la reducerea numărului de personal se va avea în vedere strict criteriul
competenței profesionale. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, recurentul a obținut calificativul "foarte bine" la evaluarea profesională.
La art. 6.3, alin. 3 din același Contract colectiv de muncă la nivel de unitate se menționează că în situația desfacerii contractului colectiv de muncă se va avea în vedere ca măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere. Recurentul menționează că are în întreținere doi copii minori, iar în cadrul Secției în care își desfășura activitatea existau mai multe persoane care nu aveau copii în întreținere și care nu au fost disponibilizate.
Deși în răspunsul primit la contestația formulată se susține de către intimată că a externalizat serviciile din cadrul Departamentului Control Financiar și Analiză Contracte, din organigrama depusă după efectuarea reducerilor, se poate constata că acest departament nu a fost desființat, iar motivarea menționată anterior este una care nu corespunde realității.
Susținerile instanței de fond, că din eroare intimata a menționat în cuprinsul deciziei de concediere articolele din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sunt mai mult decât neîntemeiate, deoarece în această situație am putea considera de fiecare dată că "angajatorul a menționat sau nu din eroare anumite prevederi legale."
Din cuprinsul deciziei de concediere, rezultă fără dubiu că intimata a ignorat în totalitate prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, fapt recunoscut și de către instanța de fond, dar care a considerat că "din eroare" intimata a făcut referire și la prevederile menționate.
Astfel, instanța de judecată se poate pronunța strict asupra prevederilor menționate în cuprinsul deciziei de concediere, angajatorul neputându-și formula apărarea decât pe baza celor cuprinse în decizie, potrivit art. 79 din Codul Muncii.
Acest articol a fost ignorat în totalitate de către instanța de fond, aceasta făcând presupuneri despre "eroarea" strecurată în cuprinsul deciziei de concediere.
Nu este vina recurentului că intimata a inserat în cuprinsul deciziei de concediere prevederile din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar utilizarea "unui formular tipizat" nu o exonerează de la suportarea consecințelor legale.
De asemenea, instanța de fond menționează în cuprinsul sentinței atacate, că "în speță nu sunt aplicabile criteriile de selecție menționate în contractul colectiv de muncă, aceasta deoarece, respectivele criterii se referă la situația în care există mai multe persoane care ocupă posturi identice și se pune problema stabilirii între acestea a unei ordini de prioritate."
Potrivit art. 6.3, alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate "La luarea măsurii de desfacere a C.I.M. pentru reducerea de posturi, vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: a) măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere ( ... )", iar conform alin. 5 "În ipoteza în care două sau mai multe persoane salariate sunt în aceeași situație dintre cele menționate la alineatele 1 și 3, disponibilizarea se va face cu consultarea sindicatelor".
Așadar, criteriul minimal prevăzut ia art. 6.3, alin.3 nu se referă exclusiv la situația în care "există mai multe persoane care ocupă posturi identice", ci se referă la concediere, în general.
Mai mult decât atât, intimata era obligată să menționeze articolele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deoarece acesta are prioritate față de prevederile Codului Muncii, care constituie dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant - legea specială derogă de la legea generală,"
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, iar după încheierea și intrarea lui în vigoare, contractul colectiv urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
Prin urmare, dat fiind faptul că intimata a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prevederi pe care le-a menționat în cuprinsul deciziei de concediere, consideră că se impune admiterea în totalitate a prezentului recurs, cu consecința admiterii cererii introductive de instanță.
În drept: art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 și art. 274 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă SC M. C. T. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar
, a solicitat respingerea recursului, arătând că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 65 alin. 1 și 2 din codul muncii, conține în mod clar și neechivoc motivele care au dus la concedierea reclamantului, desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, iar criteriul competenței profesionale se aplică în cazul în care ar fi existat două sau mai multe posturi de tehnicieni, însă în speță unicul post de tehnician a fost suprimat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 76 din codul muncii republicat decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Art. 69 alin. (2) lit. d) din codul muncii republicat face referire la criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, iar aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul impune angajatorului aplicarea unor criterii (prevăzute de lege și/sau de contractele colective de muncă) pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere între salariați aflați pe posturi de aceeași natură, posturi dintre care doar o parte se desființează.
În situația reclamantului însă, din probele administrate în cauză rezultă că postul ocupat de acesta, și care a fost desființat, era singurul post de această natură în cadrul departamentului Control Financiar și Analiza Contractelor, aspect care, de altfel, nu este contestat de recurent.
În consecință, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, desființarea acestui unic post determină concedierea salariatului care îl ocupă, nefiind incidente în această situație dispozițiile legale care impun aplicarea unor criterii de selecție, în vederea concedierii, a salariaților care ocupă posturi de aceeași natură.
În decizia de concediere contestată în cauză sunt indicate criteriile generale avute în vedere la concedierea colectivă ce a avut loc în cadrul societății intimate, însă nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că, din moment ce a menționat în decizie aceste criterii, angajatorul avea obligația de a face aplicarea criteriilor respective și în situația sa.
Aceasta întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, angajatorul are obligația aplicării concrete a criteriilor respective doar în situația în care există mai multe posturi de natura celui ocupat de salariatul concediat, dintre care se desființează numai o parte și se impune o selecție a salariaților care vor fi concediați.
Cum în cadrul departamentului menționat nu mai exista un alt post de natura celui ocupat de către recurent, evident că nu exista un alt salariat care să
ocupe un post de aceeași natură cu cel al recurentului
prin comparație cu care să se analizeze criteriile de competență profesională sau cele sociale invocate de recurent pentru a se stabili dacă exista un alt salariat care întrunea criterii prioritare de concediere.
Faptul că în organigrama societății există în continuare Departamentul Control Financiar și Analiza Contractelor nu este de natură a conduce la concluzia că desființarea postului ocupat de reclamant nu a avut o cauză reală și serioasă sau că nu ar fi fost efectivă.
În acest sens Curtea reține că în mod corect a apreciat instanța de fond faptul că în decizia de concediere sunt menționate motivele care au determinat desființarea postului ocupat de reclamant, iar din Raportul privind optimizarea schemei de personal în baza căruia a fost adoptată decizia Consiliului de Administrație nr. 5/_ rezultă pe larg cauza reală și serioasă a desființării postului respectiv, alături de alte posturi din cadrul societății.
În raport de probele administrate în cauză nu se poate reține că desființarea postului reclamantului nu ar fi fost determinată de necesitatea îmbunătățirii activității societății prin reducerea cheltuielilor de personal, neputându-se reține că această desființare nu ar avea o cauză obiectivă sau că disimulează realitatea.
De asemenea, în mod corect s-a reținut că desființarea postului reclamantului a fost efectivă, situație care rezultă din organigrama societății ulterioară concedierii reclamantului (fila 63 dosar fond), din care rezultă că în cadrul Direcției Control Risc - Departamentul Control Financiar și Analiza Contractelor nu mai există un post de tehnician.
Este lipsit de relevanță aspectul învederat de recurent privind competența sa profesională, întrucât este la latitudinea angajatorului să stabilească posturile pe care le desființează; angajatorul stabilește posturile care se desființează în raport de motivele care determină această desființare (respectiv motive economice în cazul de față) și nicidecum în funcție de competențele profesionale ale salariaților care le ocupă.
Abia ulterior luării unei asemenea decizii se pune problema selecției personalului în vederea concedierii, cu respectarea criteriilor de selecție în situațiile în care se impune aplicarea acelor criterii.
Nu poate fi primită interpretarea dată de către recurent prevederilor art. 6.3 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât acea clauză contractuală nu poate fi interpretată decât în raport de întreaga reglementare a articolului respectiv, iar din interpretarea acestui articol rezultă cu evidență că s- a urmărit reglementarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități la concediere și nicidecum stabilirea unor criterii pentru selecția locurilor de muncă pe care angajatorul ar avea posibilitatea să le desființeze.
De altfel, este de menționat că potrivit prevederilor art. 40 din codul muncii, angajatorul are prerogativa de a stabili, organizarea și funcționarea unității, iar din prevederile art. 6.3 din Contractul colectiv de muncă nu se poate desprinde concluzia că părțile au înțeles să deroge de la dispozițiile legale care reglementează concedierea colectivă, în sensul susținut de către recurent.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., Curtea de apel va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. S. M. împotriva sentinței civile nr. 13657 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. | C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: B.G.Z.
