Decizia civilă nr. 2298/2013. Drepturi salariale ale personalului din justitie
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2298/R/2013
Ședința publică din 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și M. J. împotriva sentinței civile nr. 2436 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe reclamanții intimați M. D. A., F. O. L., I. A. M., G. M. I., G. I.
L., P. A. A., F. C. G., G. T., R. M. L., M.
M., B. I. L., P. M. C., P. I., C. L. P., F. D. R., A.
A., C. S., M. G. M., A. M. F., I. C., S. M.
, V. N. M., B. V., B. A., SA, și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ, M. F. P. - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.
C., C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți C. de A. C. și Ministerul Justiției au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civila nr. 2162 din 1 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și M.
F. P. . S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.
F. P. . S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M. D.
A., s.a., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, M. F. P. și C. N. PENTRU C.
D. și în consecință: Pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI au fost obligați la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile procurorilor și personalului auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate, pentru perioada_ -_, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora. S-a respins acțiunea formulată de reclamantele P. A. A.
și G. I. L. . S-a respins capătul de cerere privind efectuare mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin decizia civilă nr. 2826/_, pronunțată de C. de A. C. în dosar nr._ s-au admis recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2162 din_ a T. ui C. pronunțate în dosar nr._, care a fost modificată în parte în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții M. D. A. ,
F. O. L., I. A. M., G. M. I. pentru perioada_ -_ . S-a casat în parte sentința, în ce privește acțiunea formulată de reclamanții F. C. G., G. T., R. M. L., M. M., B. I. L., P. M. C.
, P. I., C. L. P., F. D. R., A. A., C. S., M. G. M.
, A. M. F., I. C., S. M., V. N. M., B. V., B.
A., SA pentru perioada_ -_ și s-a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite la aceeași instanță. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2436 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr. 10._ *
, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. și s- a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca urmare a admiterii excepției.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții F. C. G., G. T., R. M. L., M. M., B. I. L., P. M. C., P. I.
, CHIOREAN L. P., F. D. R., A. A., C. S., M. G. M.
, A. M. F., I. C., S. M., V. N. M., B. V., B.
A. și SA contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI B. .
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale personalului auxiliar din cadrul DNA DIICOT pentru perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță în rejudecare, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din O.G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane considerate discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P. a fost admisă în raport de considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.10/_ .
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului dintr-o instituție prin care se înfăptuiește justiția, (unitate bugetară care este finanțată de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de prevederile Codului muncii,conform dispozițiilor art.1 și art.267 lit. a și b din acest act normativ.
Reținând incidența în cauză a Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, T. a analizat sistemul de salarizare instituit prin
O.U.G nr. 27/2006, constatând că salarizarea procurorilor din D.N.A. și D.I.I.C.O.T. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, fiind asimilată cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.CO.T. cu salarizarea procurorilor din
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din D.N.A. și D.I.I.CO.T., așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr.VI/2007
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza O.U.G nr. 27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prevederile din O.U.G. nr.27/2006 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. cărora li se aplică indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalți magistrați au un caracter discriminatoriu și nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activității desfășurate de toți magistrații) și nu se poate susține că aceste prevederi cuprind metode adecvate și necesare.
S-a reținut că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc., ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza O.U.G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță în speță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar
"inter pares";, iar acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Având în vedere faptul ca indemnizația solicitata se acorda fiecărui angajat doar pentru timpul efectiv lucrat și reclamanților li se cuvine aceasta indemnizație doar pentru perioada efectiv lucrată.
Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat, prin art.48 alin.1, pct.7, prevederile
O.U.G.nr.27/2006. Ulterior, Legea nr.330/2009 a fost abrogată la rândul său prin art.39 din Legea nr.284/2010.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, prevederile art.11 alin.1 din O.U.G nr.27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.1alin.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă. Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 253 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
S-a apreciat că obligația pârâților de plată a drepturilor bănești este o obligație solidară, respectiv că este justificată actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI B.
.
Prin recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL CLUJ
, s-a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă modificarea hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților prin care s-a solicitat plata despăgubirilor egale cu diferența dintre indemnizațiile încasate de personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT și cele încasate efectiv.
În motivarea recursului s-a arătat că nu există temei legal pentru obligarea la calcularea și plata despăgubirilor egale cu diferențele între drepturile salariale încasate de reclamanții personal auxiliar sau conex la nivelul judecătoriei și cele ale personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT pentru perioada_ -_
.
Mai mult, admițând pretențiile reclamanților, instanța nu a cercetat situația particulară a continuității raporturilor de muncă a reclamanților, astfel că au fost acordate drepturi salariale pe perioade în care anumite persoane aveau raporturile de muncă suspendate (concediu pentru creșterea copilului - doamna Chiorean L. P. în perioada_ -_ ) sau chiar încetate prin pensionare (doamna S. M. la data de_ ). De asemenea, nu s-a observat că printre reclamanți se află și o persoană având funcția de personal conex (P. I. - agent procedural), acestuia neputându-i fi acordate, așa cum s-a făcut, diferențe salariale raportate la salariile personalului auxiliar.
S-a precizat că opțiunea legiuitorului cu privire la salarizarea personalului auxiliar de specialitate sau a personalului conex din cadrul unor structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA; DUCOT nu este supusă cenzurii instanței de judecată, în felul în care s-a solicitat și cum a admis instanța de fond, fără ca prin admiterea unor asemenea pretenții să se facă o adăugire la lege, atribut exclusiv al puterii legiuitoare, din care, conform Constituției României, autoritatea judecătorească nu face parte.
Considerentele instanței pentru admiterea pretențiilor reclamanților, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, respectiv personal conex, sunt străine de natura pricinii. Acestea se referă exclusiv la sistemul de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, fiind menționat în special art. 11. Acest act normativ se referă însă la salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altoi categorii de personal din sistemul justiției, între care însă nu se regăsește personalul auxiliar sau conex al instanțelor sau parchetelor (salarizat conform OG 8/2007).
În considerentele hotărârii, tribunalul a apreciat că prin analogie, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților vor fi aplicate prevederile art. 11 alin.(1) din OUG nr. 27/2007 (sic). în măsura în care textul legal vizat ar fi fost de fapt art. 11 alin.(1) din OUG nr. 27/2006, o analogie de
felul celei sugerate este inadmisibilă, căci acest text se referea exclusiv la salariile procurorilor DNA-DIICOT. Cu alte cuvinte, nu se puteau stabili despăgubiri - pentru personalul auxiliar de specialitate și cel conex - raportate la salariile procurorilor DNA-DIICOT, căci cele două categorii nu sunt comparabile.
Chiar și raportat la diferențele care rezultă din art. 3 al O.G. nr. 8/2007 - căci acestea materializează diferențele de salarizare ce s-ar putea întâlni în cazul personalului auxiliar al instanțelor sau parchetelor, pretențiile reclamanților nu puteau fi admise întrucât aceștia au fost, în perioada pentru care s-a admis în parte acțiunea, salarizați în temeiul unei legi speciale, care a stabilit în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiau. Admiterea pentru perioada anterioară datei de_ a pretențiilor formulate în prezentul dosar este deci o adăugare la lege, în flagrantă contradicție cu deciziile Curții Constituționale conform cărora este în dezacord cu legea fundamentală înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general. Același art. 3 din O.G. nr. 8/2007 stabilea, de altfel, adaosuri similare în funcție de nivelul instanței/parchetului și pentru personalul auxiliar de la tribunale și parchetele de pe lângă ele și pentru cel de la curțile de apel. Sunt de văzut și atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece acesta vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic. Invocarea condițiilor de încadrare a personalului auxiliar nu este relevantă în cauză, căci analiza acestora nu poate susține pretențiile reclamanților, de vreme ce aceste pretenții vizează despăgubiri întemeiate pe discriminarea în privința drepturilor salariale, iar nu pe discriminarea în privința accesului la funcții.
De asemenea, tot relativ la argumentele referitoare la discriminarea reclamanților, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că sunt neconstituționale dispozițiile legale din care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, (e.g. Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din anul 2008). în plus, sunt de avut în vedere și cele statuate asupra exigențelor separației puterilor în stat, de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838/2009, prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul și Guvernul României.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției
, s-a solicitat în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul a arătat că la pronunțarea sentinței atacate instanța de fond nu a avut în vedere Hotărârea CJUE pronunțată în Cauza Agafiței ș.a. contra României, dosar nr.C-310/10, respectiv Deciziile nr.818/_ ale Curții Constituționale și că prin obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării personalului din justiției, instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești și si-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a arătat că prin Decizia nr.5730/_ Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport de dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și de dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, DNA și DIICOT sunt structuri cu personalitate distinctă, iar procurorii din cadrul acestor structuri sunt salarizați potrivit anexei la OG nr.27/2006, iar în stabilirea indemnizațiilor acestora se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, precum și a corupției.
Recurentul a precizat că în conformitate cu jurisprudența CEDO, salarizarea procurorilor DIICOT și DNA a avut în vedere respectarea raportului de proporționalitate necesar între mijloacele folosite si scopul urmărit prin adoptarea acesteia .
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la D.N.A. și D.I.I.C.O.T., este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior (art.75 și art.83 din Legea nr.304/2004).
Prin urmare, în vederea numirii în cadrul D.N.A. și DII.COT. nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de lângă ÎCCJ, ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la DNA și DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, considerăm că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Prin admiterea acțiunii instanța instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident, solicitarea reclamanților de a li se acorda, prin hotărâri judecătorești indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin O.U.G nr. 27/2006.
Analizând considerentele prezentei sentințe, constatăm că instanța a stabilit că salarizarea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. are la bază în realitate criteriul domeniului specializat de activitate, urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată, reiterând argumentele invocate în cazul acordării sporului de 30%-40%.
Din această perspectivă, referirile la gradul profesional al procurorilor D.N.A./D.I.I.C.O.T., modalitatea de numire în cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T. și salarizarea acestor procurori care, în unele cazuri nu au grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, sunt irelevante.
Astfel, chiar dacă legea de organizare judiciară ar fi impus procurorilor D.N.A./D.I.I.C.O.T. drept cerință necesară în vederea numirii, existența gradului profesional de procuror al parchetului de pe lângă ÎCCJ, argumentele acestuia ar fi subzistat, de vreme ce urmărirea penală ar fi fost instrumentată de un procuror din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., cu o salarizare superioară judecătorilor din cadrul instanțelor ce au competența de a soluționa sub aspect material cauza respectivă. În sens contrar celor reținute de instanță precizăm că, deși atât judecătorii,
cât și procurorii au calitatea de magistrați, ei desfășoară activități diferite, pe de o parte pentru înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte pentru apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
De aici, posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care în niciun caz nu presupune uniformitate.
Contrar celor reținute de prima instanță s-a arătat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de O.G. nr.137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se
înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor deja recunoscute de lege.
Textul art. 1 alin. 3 din O.G. nr.137/2000 potrivit căruia "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile"; este, de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de câtre legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Totodată, solicită instanței de recurs să aibă în vedere și Hotărârea 355/_ a C. ui N. pentru C. D. prin care acest organism a soluționat petiția formulată de Mona M. Pivniceru, Dublea Aurel ș.a. prin care s-a solicitat constatarea existenței unui tratament diferențiat între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și a parchetelor de pe lângă acestea pe de o parte și procurorii din cadrul DNA și DIICOT pe de altă parte. Prin hotărârea mai sus menționată CNCD a statuat că faptele prezentate nu constituie discriminare potrivit OG 137/2000.
În concluzie, așa cum s-a reținut și în practica judiciară, nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor internaționale, în speță, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât tratamentul diferit nu vizează persoane aflate în situații analoage.
Invocând dispozițiile art. 1088 Cod civil, recurentul a criticat obligarea sa la actualizarea sumelor cu rata inflației.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Întrucât o parte dintre motivele de recurs invocate de pârâți sunt similare, cele două recursuri vor fi analizate împreună.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, invocat de pârâta C. de A. C., este întemeiat. Astfel, considerentele reținute de instanța de fond sunt străine de natura pricinii întrucât deși reclamanții au calitate de personal auxiliar de specialitate, respectiv personal conex prima instanță a examinat exclusiv sistemul de salarizare stabilit prin OUG 27/2006 (privind salarizarea judecătorilor și procurorilor), omițând să se refere la sistemul de salarizare distinct stabilit prin OG 8/2007 pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor și parchetelor, inclusiv DNA și DIICOT.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate de pârâți, se reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-310/10 (Agafiței ș.a. contra României) a fost respinsă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de C. de A. Bacău în dosarul nr.5569._, reținându-se că un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA și DIICOT nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a C. ui din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și nici în cel al Directivei 2000/78/CE a C. ui din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Astfel, art. 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex-art. 13 din Tratatul de instituire a Comunității Europene), în temeiul căruia au fost adoptate directivele menționate, reglementează competențele Uniunii Europene în materia politicilor antidiscriminare și nu menționează, printre criteriile de discriminare enumerate la alin. 1, categoria socio-profesională sau locul de muncă. Pe cale de consecință, acest articol nu poate constitui temei juridic pentru adoptarea unor măsuri legislative ale Uniunii Europene de combatere a unor astfel de discriminări.
Prin deciziile nr.818,_ ale Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din O. G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin Decizia nr.5730/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport de dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și de dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, DNA și DIICOT sunt structuri cu personalitate distinctă, iar procurorii din cadrul acestor structuri sunt salarizați potrivit anexei la OG nr.27/2006, iar în stabilirea indemnizațiilor acestora se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, precum și a corupției.
În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și mai ales a atribuțiilor pe care le au diferite categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care beneficiază aceste persoane, drepturi care sunt legate indisolubil de rolul, răspunderea, complexitatea și de privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității
persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art.16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Prin decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că" prevederile art. 1, art. 2 alin.
(3) si ale art. 27 alin. (1) din G.G. nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, prin Decizia nr.1325/_, Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
În raport de aceste dezlegări obligatorii, contrar considerentelor instanței de fond, nu se poate reține discriminarea reclamanților pe criteriul socio-profesional în raport de personalul auxiliar de specialitate, respectiv personalul conex din cadrul DNA și DIICOT prin instituirea în favoarea acestora din urmă a unei politici salariale diferite în considerarea domeniului lor de activitate, cu atât mai mult cu cât instanțele naționale nu au posibilitatea să cenzureze oportunitatea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Pentru considerentele expuse anterior, C. de A. în temeiul art.312 alin.3, raportat la art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. va admite recursurile, va modifica în partea sentința în sensul că va respinge ca nefondată formulată de reclamanții A. A., F. C. G., G. T., R. M. L., M. M., B. I. L.
, P. M. C., P. I., CHIOREAN L. P., F. D. R., C. S., M.
G. M., A. M. F., I. C., S. M., V. N. M., B.
V., B. A. și SA .
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond, respectiv soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui F.
P., care nu a făcut obiectul recursurilor declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI B. împotriva sentinței civile nr. 2436 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr. 10._ *, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții A. A., F. C. G., G. T., R. M. L., M. M., B. I. L., P. M. C., P. I.
, CHIOREAN L. P., F. D. R., C. S., M. G. M., A.
M. F., I. C., S. M., V. N. M., B. V., B. A. și S.
A., ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. | S. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: P. U.
