Decizia civilă nr. 307/2013. Drepturi salariale ale personalului din justitie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 307/R/2013
Ședința publică din 04 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții S. P. D., B.
R., P. -V. R., B. A., F. G., C. B. S. împotriva sentinței civile nr. 4516 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, P. DE PE
L. TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. S., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic Mohanu V. -A. în reprezentarea intereselor P. ui de pe lângă C. de A.
C. și ale unităților din structura acestuia, lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. P. a județului S. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtului intimat P. ui de pe lângă C. de A.
.
De asemenea, se constată că la data de 25 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Sălaj au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta pârâtului intimat P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării ce i-a fost comunicată și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta pârâtului intimat P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate pentru motivele
expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4516 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P., excepție invocată de acest pârât.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtul P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții S. P.
, B. R., P. V. R., B. A., F. G. și C. B. S. în contradictoriu cu pârâții: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ având ca obiect obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale dobândite prin sentința civilă nr. 2432/_ a T. ui S., și sentința civilă nr. 2607/_ a T. ui S. ,
începând cu data de_ până în prezent precum și în continuare, reprezentând diferențe salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P., excepție invocată de acest pârât, a fost admisă deoarece nu există temei legal al existenței unei obligații de despăgubire a pârâtului în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/2011.
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. a fost respinsă, deoarece prin acțiunea promovată reclamanții solicită plata unor drepturi reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile efectiv primite și cele ale procurorilor DNA și DIICOT și după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv de la data de_ și nu o acțiune având ca obiect stabilirea întinderii dispozitivului.
În privința fondului cauzei instanța a reținut faptul că, reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat) având calitatea de procurori.
Prin sentința civilă nr. 2432 din 10 decembrie 2007 și sentința civilă nr. 2607 din_ ale T. ui S., s-a constatat existența unei discriminări a reclamanților și au fost obligați pârâții la plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, de la data apariției discriminării și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii precum și pentru viitor.
Aceste sentințe au rămas irevocabile prin decizia nr. 1304/R/2009 din_ și Decizia nr. 361/R/2010 ale Curții de A. C. .
Reclamanții sunt nemulțumiți de faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, aceste drepturi nu au mai fost acordate.
Obligarea pârâților la plata drepturilor până la zi precum și pentru viitor, nu reprezintă o legiferare a acestora ci doar repararea unui prejudiciu viitor cert, legat de neplata acestui spor în viitor.
În literatura de specialitate s-a agreat considerarea unui prejudiciu ca cert, chiar dacă se va produce în viitor, în măsura în care acesta este determinabil sub raportul cuantumului. Evident sintagma "și în continuare"; vizează doar perioada în care s-au menținut condițiile avute în vedere la pronunțarea sentințelor, anume caracterul datorat al drepturilor în raport de dispozițiile legale invocate în acțiune și avute în vedere de către instanță și refuzul acordării acestora de către angajator.
Drepturile salariale ale reclamanților au fost reglementate până la data de_ printr-o lege specială, respectiv O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 47/2007.
Potrivit art. 48 alin. 1 pct. 7 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, începând cu data de_ a fost abrogată OUG nr. 27/2006, cu excepția art. 10 alin. (8), art. 11 alin. 4, art. 12-14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22-29, art. 30-31, art. 31^1 alin. (2), art. 32-
34 și art. 37-41.
În consecință, art. 11 alin. 1 și Anexa 1 lit. A pct. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, în baza cărora reclamanții solicită acordarea drepturilor salariale, au fost abrogate expres ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, nefiind astfel aplicabile după data de_ .
Având în vedere aceste aspecte instanța a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâților la calcularea drepturilor salariale dobândite prin sentința civilă nr. 2432/_ a T. ui S. și sentința civilă nr. 2607/_ a T. ui S., începând cu data de_ până în prezent și în continuare, reprezentând diferențe salariale dintre indemnizația reclamanților și cele ale procurorilor de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții S. P. D., B. R., P. -V. R.
, B. A., F. GEORGET și C. B. S.
au declarat recurs prin care au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la calcularea drepturilor salariale dobândite prin sentința Civilă nr. 2432 I 10 decembrie 2007, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1304/R/2009 a Curții de A. C. și sentința Civilă nr. 2607 / 09 noiembrie 2009, definitivă și irevocabilă prin decizia Civilă nr. 361/R/2010 a Curții de A. C., începând cu data de 01 ianuarie 2010 până în prezent și în continuare, având în vedere că prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile au fost recunoscute pentru viitor drepturi reprezentând diferențe salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT; obligarea M. ui F. P. să asigure P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentințele civile nr. 2432/2007 și 2607/2009, ambele ale T. ui S., irevocabile prin deciziile civile nr. 1304/R/2009 și 361 /R/2010 ale Curții de A. C., s-a constatat existența unei discriminări a reclamanților și au fost obligați pârâții la plata drepturilor reprezentând diferențe salariale dintre indemnizațiile reclamaților și cele ale procurorilor DNA și DIICOT de la data apariției discriminării și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii precum și pentru viitor.
În mod nejustificat, ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aceste drepturi nu au mai fost acordate și nici nu au fost avute în vedere la calcularea sumelor restante, datorate și eșalonate conform O.G. 71/2009.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate, în speță, potrivit art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: ";Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa."
De asemenea, potrivit art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
Conform practicii CEDO drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile, iar C. Europeana a Drepturilor Omului s- a pronunțat in nenumărate rânduri, chiar si împotriva României, în sensul că și dreptul de creanță reprezintă un "bun" în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o "speranță legitima" de a-l vedea concretizat.
"Bunul" în sensul Convenției este creanță de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie. În acest context este de subliniat că jurisprudența împotriva României ( Cauza M. u contra României, Hotărârea din 15 iunie 2010 ) privește ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești.
În cazurile privind neexecutării plătii unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească.
În această privință C. Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58). Tocmai de aceea în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind salariile, sunt stabilite anumite principii, respectiv:
Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din data de_ " Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într- un anumit cuantum ( ... ). O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată ".
Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat. reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. S. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că nu are atribuții de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Pârâții P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă Tribunalul Sălaj au depus întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se în esență că prin Legea nr.330/2009 a fost abrogată OUG nr.27/2006, că prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale s-a reținut că instanțele judecătorești nu pot refuza aplicarea unor dispoziții legale pentru motivul că ar fi discriminatorii și că nu se poate considera că reclamanții au un bun în sensul Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Hotărârile judecătorești prin care reclamanților li s-au acordat diferențele salariale solicitate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 nu produc efecte juridice în mod nelimitat temporal, iar dispoziția
de acordare a drepturilor și pentru viitor este supusă condiției implicite ca starea de fapt și de drept reținută prin hotărâri să rămână neschimbată.
Or, actele normative reținute prin hotărârile judecătorești de care se prevalează reclamanții (filele 3-38 fond), respectiv OUG nr.27/2006 și Legea nr.45/2007 au fost abrogate expres prin art.48 alin.1 pct.7 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a instituit un nou sistem de salarizare.
Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale cu caracter obligatoriu împiedică în mod expres ca instanțele de judecată să refuze aplicarea legii considerând-o ca discriminatorie, sau să o înlocuiască, cu norme create pe cale judiciară, astfel încât C. de A. constată că după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 acordarea către reclamanți a unor diferențe salariale corespunzătoare unor funcții pe care nu le dețin este lipsită de temei legal.
În fine, C. Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua primirea în viitor a unui salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 20/0, par. 58). În acest sens, pe cale jurisprudențială s-a evidențiat prin Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 că "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu intr-un anume cuantum (. . .) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială in sensul articolului / din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă in drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată" (par.
94).
De asemenea, s-a reținut prin Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 că "( .. .) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri făcând modificările legislative necesare .... " (par. 23).
Statul se bucură de o marjă largă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. C. a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Prin urmare, C. de A. nu constată că reclamanților li s-a încălcat dreptul de proprietate, astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefundat recursul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. P. | D., B. | |
R. | , P. -V. R., B. A., F. G. și C. B. S. | împotriva |
sentinței civile nr. 4516 din_ a T. ui S. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | L. | D. | S. D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.P. R. a
