Decizia civilă nr. 3789/2013. Drepturi salariale ale personalului din justitie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3789/R/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta G. D. împotriva sentinței civile nr. 1136 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați SS, I. A., SS, B. I., L. E., B. A., M.
I., T. D., D. R., T. M., G. M., R. M., L. I. M., J.
E., S. G., T. S., T. A., C. L., B. C., G. G., L.
A. D., și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ,
M. J., C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Mersul dezbaterilor a fost consemnate în încheierea ședinței publice din 23 septembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3089/_ pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. DSISCRIMINĂRII, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții SS, I. A., SS, B. I., L. E., B. A., M.
I., T. D., D. R., T. M., G. M., G. D., R. M., L. I.
M., J. E., S. G., SULEA S., T. A., C. L., B. C., G. G.
.
Prin decizia nr. 437/R/2010 pronunțată de C. de A. C. a fost admis recursul formulat de reclamanții L. A. D., G. D., BUFIȘAN A. ȘI B.
C. împotriva sentinței pronunțate de tribunalul C. susmenționată și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare, dosarul fiind din nou înregistrat pe rolul T. ui C. la data de_ sub nr._ .
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1136 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D. invocată din oficiu și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanții SS, I. A., SS, B. I., L. E., B. A., M. I., T. D. ,
D. R., T. M., G. M., G. D., R. M., L. I. M., J. E.
, S. G. de la T. M., T. S., T. A., C. L., B. C., G.
G., L. A. D. în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și M. J. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale a C. ui N. pentru C. D. este nefondată întrucât în cauză a fost dedus judecății un litigiu de muncă și nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi juridice între reclamanți și C. ui N. pentru C. D.
Reclamanții SS, I. A., SS, B. I., L. E., B. A.
, M. I., T. D., D. R., T. M., G. M., G. D., R. M. ,
L. I. M., J. E., S. G., SULEA S., T. A., C. L., B. C. ,
G. G. aveau, la data formulării acțiunii, calitatea de judecători în cadrul T. ui C. .
Prin mai multe ordine emise de Ministrul J. în perioada 2006-2008, au fost acordate stimulente financiare personalului asimilat judecătorilor și procurorilor (consilieri juridici asimilați magistraților) din Ministerul Justiției, stimulente provenite din fondurile constituite în baza dispozițiilor art. 25 din Legea 146/1996. În cauză nu s-a făcut dovada că ordinele emise de Ministrul J. în perioada amintită ar fu fost atacate în instanță, sau că temeinicia și legalitatea acestora ar fi fost analizată de instanțele de contencios administrativ.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 din Legea 146/1995 în forma în vigoare în perioada 2006-2008, a art. 2 și 3 din Ordinul nr. 1008/C/2006 al Ministrului J. pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și art. 2 din OG nr. 137/2000, prima instanță a constatat că pentru ca o faptă să poată fi considerată discriminatorie trebuie să existe un tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile), precum și un criteriu de discriminare, iar tratamentul nu trebuie să fie justificat de un scop legitim, iar metodele de atingere a scopului să nu fie adecvate și proporționale.
Instanța a reținut, în acest context, că Legea nr. 146/1996 prevede la modul general scopul pentru care a fost înființat acest fond, precum și categoriile profesionale care sunt beneficiare ale stimulentelor respective, fără însă a reglementa și obligativitatea acordării acestora. Prin urmare, în lipsa unui act normativ care să garanteze sau să prevadă dreptul fiecărui judecător, de a primi stimulente financiare, acesta rămâne un drept virtual, o posibilitate, condiționată de o multitudine de factori, cum ar fi existența fondurilor, și îndeplinirea criteriilor de acordare, stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor de
judecată. Tot astfel, nu există nicio obligativitate a acordării acestor stimulente către personalul asimilat magistraților din cadrul M. ui J. .
Instanța a apreciat că în speță nu poate fi invocată discriminarea cu privire la acordarea acestor stimulente, întrucât reclamanții care pretind că au fost discriminați trebuie să se afle în situații analoage sau comparabile, cerință care nu este îndeplinită. Normele de aplicare a dispozițiilor art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului nr. 1008/C/2006 stabilesc criteriile de acordare a acestor stimulente, în mod distinct pentru fiecare categorie profesională - pentru judecători și pentru personalul asimilat magistraților din cadrul M. ui de Justiție. Este neîndoielnic faptul că atribuțiile și activitatea concrete ale judecătorilor diferă în mod esențial de cele ale personalului asimilat magistraților încadrat în Ministerul Justiției. Prin urmare, și criteriile și modul de acordare a stimulentelor în discuție au fost prevăzute în mod distinct de către legiuitor. Astfel, evaluarea îndeplinirii acestor criterii în cazul fiecărei categorii a fost stabilită în sarcina colegiilor de conducere ale tribunalelor și curților de apel,
în cadrul judecătorilor, respectiv a ministrului justiției în cazul personalului asimilat magistraților din cadrul M. ui de Justiție.
Prin urmare, având în vedere atribuțiile și activitatea diferite ale judecătorilor și cele ale personalului asimilat magistraților din cadrul M. ui
J., nu se poate concluziona asupra existenței unei premise esențiale cerute de OG nr. 137/2000 - persoane sau situații aflate în poziții comparabile - pentru stabilirea situației discriminatorii invocate de reclamanți. Aceasta întrucât în speță nu se află în discuție un drept salarial, art. 4 din Normele de aplicare a art.
25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 stabilind că "Stimulentele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută lunară/salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, șomaj, pensia suplimentară.";
Mai mult, Normele aprobate prin Ordinul Ministrului J. nr. 1008/C/2006, în vigoare în perioada 2006 - 2008, au stabilit și procentajul în care sumele cu destinația de stimulente urmează a fi repartizate instanțelor judecătorești, M. ui P. și C. ui Superior al Magistraturii.
În perioada 2006 - 2008 menționată în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța, reclamanților le-au fost achitate diferite sume de bani cu titlu de stimulente, astfel cum rezultă din situațiile comunicate la solicitarea instanței (f.214, 303-304). Asupra cuantumului semnificativ mai mic al stimulentelor acordate reclamanților față de cuantumul stimulentelor acordate personalului asimilat magistraților din cadrul M. ui de Justiție, instanța a reținut că aprecierea cu privire la îndeplinirea criteriilor de către personalul asimilat magistraților este atribuția ministrului justiției, potrivit legii, care a și emis ordinele depuse la dosarul cauzei la cererea reclamanților.
Deși dreptul la nediscriminare este consacrat atât de legislația națională cât și de convențiile și tratatele la care România este parte, în speță nefiind întrunită cerința existenței unor categorii de persoane aflate în situații analoage, nu se poate concluziona asupra existenței unei situații discriminatorii cu privire la modul de acordare a stimulentelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. D.
, solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, nesocotind flagrant prevederile art. 315 Cod procedură civilă, ce stabilesc caracterul obligatoriu pentru judecătorii fondului a problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, precum și a necesității administrării unor probe. În acest sens, s-a precizat că potrivit dispozițiilor obligatorii din decizia de casare și având în vedere și art. 1591alin. 4 Cod procedură civilă, T. ar fi trebuit să procedeze la o analiză în urma căreia să poată stabili dacă există sau nu elementele unei discriminări de natură a da naștere unor prejudicii.
Or, prima instanță, contrar statuărilor anterior evocate, a analizat cauza din perspectiva existenței unei discriminări legale, deși prin considerentele deciziei de casare s-a stabilit contrariul.
Mai mult, prin aceeași decizie s-a reținut ca fiind greșită concluzia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi analizată existența unei discriminări în cauză, întrucât nu există un drept la stimulente ori a unui drept de a fi premiat conferit sau garantat printr-un act normativ.
Referitor la motivul de recurs invocat în subsidiar, s-a arătat că hotărârea pronunțată încalcă prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prima instanță a soluționat cauza, concluzionând că acțiunea dedusă judecății nu este fondată, întemeindu-se pe un raționament ce are la bază o serie
acte normative - Legea nr. 146/1995, Ordinul nr. 1008/C/2006 al Ministrului J.
, OG nr. 137/2000, concluzionând că în cauză nu se identifică o situație analogă sau comparabilă intre activitatea și atribuțiile judecătorilor și cele ale personalului asimilat magistraților din Cadrul M. ui J. .
Menționează că nu a solicitat să se stabilească existența vreunei discriminări legale, așa cum de altfel s-a reținut și în decizia de casare, ci a solicitat obligarea pârâților la plata unor sume de bani ce au fost stabilite în mod inechitabil de către ordonatorul principal de credite numai pentru angajații din Ministerul Justiției, cu toate că legea îndrituiește toți magistrații să beneficieze de plata unor sume de bani cu titlu de stimulente din sumele provenite din cheltuielile judiciare avansate de stat și din amenzile judiciare.
Invocând dispozițiile art. 1 și 2 alin. 1 și 3 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 aiin.2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției aprobate prin O.M.J. nr.l.008/C din 19 mai 2006, recurenta a arătat că în cauză se impunea o analiză a comportamentului discreționar al Ministrului J. în acordarea stimulentelor, care a exclus de la acordarea acestora întreaga categorie a magistraților și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați.
(Astfel, spre exemplu, în luna iunie 2007 doamna SA S., judecător la C. de A. B., detașată în Ministerul Justiției numită pe perioada detașării - în funcția de consilier juridic la Direcția elaborare acte normative, studii și documentare a beneficiat de un stimulent în sumă brută de
4.500 iei, prin Ordinul 1476/C din_ ; în luna august 2007 același judecător a beneficiat de suma brută de 4.500 lei prin Ordinul 2103/C din_ ; în luna octombrie 2007 același judecător a beneficiat de suma brută de 4.500 lei prin Ordinul 2622/C din_ ; în luna noiembrie 2007 același judecător a beneficiat de suma brută de 4.500 lei prin Ordinul 2972/C din_ ; în luna decembrie 2007 același judecător a beneficiat de suma brută de 4.500 lei prin Ordinul 3199/C din_ ; prin Ordinul 779/C din 2007 același judecător beneficiază de
2.500 lei, iar printr-un alt ordin a beneficiat de suma de 1.040 lei. Suma totală în privința judecătorului detașat menționat se ridică la 26.040 lei brut. O situație similară se identifică și în privința Scântei L. -I. ).
Or, ministrul justiției nu a făcut dovada criteriilor avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, care ar trebui salarizați întocmai ca si cei cu care sunt asimilați și nu stimulați discriminatoriu cu sume importante.
Sumele provenite din cheltuielile judiciare avansate de stat și din amenzile judiciare sunt rezultatul activității magistraților și ar fi echitabil să beneficieze aceștia cu precădere de sumele menționate, nu exclusiv asimilații lor din Ministerul Justiției.
Un eventual argument al M. ui că sumele menționate au fost acordate pentru contribuția la redactarea noilor coduri nu poate fi primită, câtă vreme membrii comisiilor de redactare a codurilor au fost remunerați separat, iar un rol important în acest sens au avut și magistrații de la instanțe prin propunerile transmise M. ui, pentru care nu au primit niciun fel de stimulent.
Referitor la considerentele finale ale sentinței recurate, conform cărora ar fi primit sume cu titlu de stimulente, s-a precizat că, dincolo de faptul că aceste considerente nu se circumscriu unei analize care să stabilească existența sau inexistența unei discriminări, instanța de fond 0trebuia să analizeze tocmai
aceste criterii, prilej cu care ar fi fost confirmată ipoteza acordării discreționare a acestora și implicit fapta discriminatorie a Ministrului J. care a procedat la greșita aplicare a prevederilor legale.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate prin memoriul de recurs, se constată că instanța de fond a soluționat fondul cauzei cu care a fost investită și a respectat și dispozițiile date de instanța de casare prevederile art. 315 Cod procedură civilă nefiind încălcate.
Astfel, prima instanță a reținut că având în vedere atribuțiile și activitatea diferite ale judecătorilor și cele ale personalului asimilat magistraților din cadrul
M. ui J., nu se poate concluziona asupra existenței unei premise esențiale cerute de OG nr. 137/2000 - persoane sau situații aflate în poziții comparabile - pentru stabilirea situației discriminatorii invocate de reclamanți. Drept urmare, T. a realizat o analiză în urma căreia a stabilit că nu există premisele esențiale prevăzute de OG 137/2000 pentru stabilirea situației discriminatorii invocate de recurentă.
Referitor la capătul de cerere invocat în subsidiar, C. constată că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice";. A. . 3 din același act normativ prevede că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare";.
În consecință, pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminatorie trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, între persoane aflate în situații comparabile; tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare; existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000.
Examinând îndeplinirea acestor condiții în prezenta cauză, C. constată că intimatul Ministerul Justiției, care are sarcina probei conform art. 27 alin. 4 din OG 137/2000, a dovedit prin înscrisurile administrate în cauză (din care rezultă că persoanele cărora le-au fost acordate stimulentele sunt consilieri juridici din cadrul M. ui J. ) faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității. Astfel, în condițiile în care în raport de funcția și atribuțiile concrete, recurenta, care este judecător, și consilierii juridici asimilați magistraților (inclusiv persoanele indicate cu titlu exemplificativ în memoriul de recurs) nu sunt în situații comparabile, tratamentul diferențiat se justifică.
De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunuia dintre criteriile de discriminare prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, recurenta invocând practic o discriminare între categorii socioprofesionale, criteriu care nu este prevăzut nici de reglementarea națională, nici de Directivele 2000/43 și 2000/78 în vederea combaterii discriminării pe baza rasei sau originii etnice,
respectiv apartenenței religioase sau convingerii, handicapului, vârstei sau orientări sexuale, așa cum s-a statuat în mod expres de C. de Justiție a Uniunii Europene în Cauza Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva Ș. Agafiției și alții (Hotărârea preliminară din_ ).
Pentru aceste considerente, C. apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de OG 137/2000 pentru existența unei discriminări, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. D. împotriva sentinței civile nr. 1136 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. C. | G. | N. | M. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: R. -M. V.
